Curtea de Justiție a Uniunii Europene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Logo-ul instituţiei

Curtea de justiție a Comunităților Europene, numită pe scurt și Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își are sediul la Luxemburg și este organul juridic al Comunităților Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curțile de Justiție ale Comunităților Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanțe diferite.

Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituție a Consiliului Europei și nici cu Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională, principalul organ jurisdicțional al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga.


Cuprins

[modificare] Rolul și competențele CEJ

Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura activitatea CEJ a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluționarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CEJ răspunde și de dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

[modificare] Acte procesuale

În acțiunile formulate de Comisia Europeană (de ex. pentru încălcarea tratatului UE) sau de alte organe comunitare și în acțiunile formulate de statele membre împotriva altor organe decât Comisia Europeană, precum și pentru luarea deciziilor în acțiunile prejudiciale) rămâne competentă tot Curtea Europeană de Justiție.

  • Procedura în cazul încălcării tratatului UE (art. 226 Tratatul UE): Comisia Europeană are dreptul – după încheierea unei proceduri preliminare – să acționeze în judecată în fața CEJ statele membre ale UE. Curtea de justiție verifică întâi dacă acel stat a încălcat sau nu obligațiile ce-i revin prin Tratatul UE. Pentru aceasta la CEJ trebuie înaintată o cerere de chemare în judecată, care se publică parțial în Monitorul Oficial al UE și se remite pârâtului. După cum e cazul, se poate trece apoi la administrarea probelor și la judecata în fond. În finalul acesteia avocatul general formulează cererile finale, în care sugerează sentința ce va fi pronunțată, fără însă ca CEJ să fie obligată să țină cont de aceste sugestii. Conf. disp. art. 227 din Tratatul UE există și posibilitatea ca un stat membru să acționeze în judecată în fața CEJ un alt stat membru (după procedura preliminară în care intervine și Comisia Europeană conf. art. 227 alin. 2-4 din Tratatul UE).
  • Procedura prejudicială (art. 234 din Tratatul UE): Instanțele naționale pot (resp. trebuie, atunci când este vorba de ultima instanță cum ar fi Curtea Supremă de Justiție, Curtea Constituțională, etc.) cere CEJ lămuriri cu privire la interpretarea dreptului comunitar. În plus, aceste instanțe pot solicita CEJ să verifice dacă un anumit act legislativ european este valabil. Acest lucru trebuie să asigure în primul rând aplicarea unitară a dreptului comunitar de către instanțele naționale, care se ocupă de aplicarea pe plan național a legilor europene. Pentru a putea solicita opinia CEJ judecata în fond derulată la intanța națională trebuie să depindă (în mod decisiv pentru soluționarea cauzei) de interpretarea, resp. valabilitatea legilor comunitare. Instanța va suspenda judecata în fond până la primirea răspunsului de la CEJ. Cererea solicitată va fi întâi tradusă în toate limbile oficiale și apoi publicată în Monitorul Oficial al UE. Acest lucru oferă părților, statelor membre și organelor UE posibilitatea de a lua poziție în problema respectivă. După care are loc o dezbatere în fond, cu pledoaria ținută de avocatul general și apoi se procedează la pronunțarea sentinței. Instanța solicitantă este obligată să respecte sentința pronunțată de CEJ.

O particularitate a CEJ este avocatul general. Acesta, după ce părțile au fost audiate la judecata în fond, are rolul de a întocmi o propunere privind sentința ce urmează a fi pronunțată. Avocatul general nu reprezintă însă interesele unei anumite părți, cererile sale trebuind să aibă un caracter independent și neutru. CEJ nu este obligată să accepte propunerile făcute de avocatul general, dar de obicei instanța respectă în proporție de ¾ cele solicitate de acesta.

[modificare] Limba folosită în actele procesuale

Limba folosită în timpul proceselor este una din limbile oficiale ale UE. Contează în primul rând din ce țară provine partea care a formulat cererea de chemare în judecată și din ce țară este pârâtul. Această regulă asigură oricărei persoane din UE posibilitatea de a participa la actele procesuale în limba sa maternă. Intervențiile părților procesuale și ale judecătorilor sunt traduse de interpreți, la fel ca și toate documentele care fac parte din dosarul cauzei.

Limba folosită pe plan intern la CEJ este franceza. Acest lucru se explică prin faptul că în momentul înființării Comunității Europene în anul 1957 majoritatea populației din cele șase țări fondatoare (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) era vorbitoare de limba franceză.

La ora actuală tendința este de a folosi mai mult limba engleză, datorită faptului că majoritatea juriștilor din țările recent aderate și-au urmat studiile parțial în limba engleză și mai puțin în limba franceză.

[modificare] Legături externe


Drapelul Uniunii Europene Instituțiile Uniunii Europene (UE) Drapelul Uniunii Europene
Parlamentul European | Consiliul European | Consiliul Uniunii Europene | Comisia Europeană
Curtea de Justiție a Uniunii Europene | Banca Centrală Europeană | Curtea de Conturi
Unelte personale
Spații de nume

Variante
Vizualizări
Acțiuni
Navigare
Participare
Tipărire/exportare
Trusa de unelte
În alte limbi