Curara

Curara reprezintă extractul uscat obținut prin diferite procedee (macerare, percolare, fierbere[1] cu apă) a scoarțelor de la diferite specii de Menispermiaceae (Chondodendron tomentosum, Chondodendron mycrophyllum, Chondodendron platyphyllum) și Loganiaceae (Strychnos toxifera, Strychnos letalis). Este cunsocută sub diferite nume: woorari, woorara, curari, cururu, ourari, wourali [2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Produsul a fost și este folosit de indienii din bazinul Amazonului pentru otrăvirea săgeților[3]^{[nefuncțională]} de vânătoare[4], lansate prin tuburi de bambus numite sarbacane. Sir Walter Raleigh este cel care o aduce în Europa, prima menționare fiind făcută de părintele d'Acunja, care vizitează fluviul Amazon 1693 (New Remedies, 1877). În 1745, De la Condamine semnalează otrava printr-o notă adresată Academiei Franceze. Primul care o descrie este Waterton (1812) (Waterton's Wanderings in South America). Acesta semnalează că la prapararea ei indienii Macoushi amestecă dinți de șerpi veninoși și alte plante otrăvitoare, pentru a-i crește toxicitatea. Ceea ce a intrigat era că animalele vânate puteau fi mâncate fără ca cei care o consumau să fie otrăviți.

Tipuri[modificare | modificare sursă]

În funcție de planta de la care se obține curara:
- Curara de Menisperamceae
- Curara de Loganiaceae.
După natura recipientului unde se depozitează:
curara tub sau tubocurara
curara oală, curara de vas,- otrava se depozitează în vase de diferite mărimi
curara Calebas - curara este turnată în fructele unor specii de plante, (întâlnită în Columbia, Venezuela).

Compoziție chimică[modificare | modificare sursă]

Curara obținută din Menisperaceae conține alcaloizi bisbenziltetrahidroizochinolinici, tubocurarină , curină, condrocurină.
Curara obținută din Loganiaceae conține alcaloizi de tip bisindol simetrici de tipul toxiferinei, și caracurinei.

Caracurarina are ca structură de bază stricnanul, un ciclu care intră în structura stricninei
Toxiferina (R=OH, R1=OH),dihidrotoxiferina (R=H, R1=H)

Acțiune farmacologică[modificare | modificare sursă]

Curarele naturale sunt denumite în mod curent pachicurare (substanțe cu moleculă mare), ce acționează la niveluo receptorilor acetilcolinei, mediator pe care îl concurează[5] Arhivat în 3 octombrie 2006, la Wayback Machine.; se fixează la nivelul receptorilor acetilcolinici de la nivelul plăcii motorii, receptori pe care îi blochează. Datorită efectelor adverse ale tubocurarinei (favorizarea eliberării de histamină-bronhospasm, hipersecreție gastrică) , a fost înlocuită cu derivați sintetici (vezi Curarizante).