Costești, Ialoveni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Costești (dezambiguizare).
Costești
—  Comună  —
Costești se află în Moldova
{{{alt}}}
Costești
Poziția geografică
Coordonate: Coordonate: 46°52′4″N 28°46′28″E / 46.86778°N 28.77444°E / 46.86778; 28.7744446°52′4″N 28°46′28″E / 46.86778°N 28.77444°E / 46.86778; 28.77444

Țară  Republica Moldova
Raion Ialoveni
Atestare 1573

Localități componente 1

Guvernare
 - Primar Vasile Borta (Liberal,0iunie 2011)

Altitudine 80 m.d.m.

Populație (2004)
 - Total 11.128 locuitori
 - Densitate 182 loc./km² 

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)

Costești este o localitate-centru de comună în Raionul Ialoveni, Republica Moldova.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prima mențiune documentară despre existența satului Costești datează din anul 1573. În ea se spune că Ioan Vodă cel Cumplit întărește preotului Toader din Lapușna o jumătate din satul Costești, partea de sus cu heleșteul și moara în Botna, cumpărată de la Tudosia, fata Anușcăi, nepoata lui Drăgan Armaș, cu 800 zloți tătărești.

Despre regiuni[modificare | modificare sursă]

Vedere Costeşti

Cu timpul satul Costești și-a lărgit hotarele și au apărut noi denumiri de mahale. Din cele relatate mai sus Costache Răzeșul a fost acela care și-a durat prima casă în sat, el și-a ridicat-o într-o poiană din pădure, lîngă un izvor numit "Ochiul". De aceea cea mai veche mahala din sat se socoate Poiana. Vecină cu Poiana e mahalaua numită "Huțuleuca", se numește așa, fiindcă aici încă din vremuri de demult, s-au așezat cu traiul cîteva familii de "huțuli". În apropiere de Poiana, peste pîrăul "Rîpa Satului", se întinde în prezent pe un deal o mahala mare, numită "Mahala Popii". Se numește așa, fiindcă în această mahala s-a așezat cu traiul primul popă din sat, iar urmașii lui au trăit și trăiesc și azi tot aici. "Piscul Maricăi", se numește așa fiindcă pe acest pisc, care e cel mai înalt, se așezase cu traiul o văduvă frumoasă, fără copii, pe care adeseori o vizitau seara bărbați, o chema Marica. O altă mahala a satului se numește "Movila", denumirea i se trage din timpul războaielor ruso-turce. Cică în unul din aceste războaie un "Pașă" turc, avînd nevoie să vegheze de la distanță unde se află armatele ruse, la ce depărtare, a ordonat să fie mînați toți locuitorii satului: bărbați,femei,copii pentru a înălța în grabă o ridicătură de pămînt - un punct de observație. Bărbații cărau pămîntul de pe șes spre vîrf cu sacii, cu coșurile, femeile cu pestelcile și astfel au înălțat un deal înalt numit "Movila turcilor" în prezent numit "Movila" . Nu exista date istorice despre celelalte mahale dar denumirile lor sînt următoarele : Gîrla, Furnicarul, Deal la mori, Durduc. Pentru prima dată "Gîrlea" sau "Gîrla" este amintită într-un documente se referă la anul 1724, 22 noirembrie [1].Un alt document, ce se referă la anul 1731, mai 25, informează că vornicul Mihaci din satul Gîrlea e martor la o hotărnicie a moșiei de acolo[1]. Întemeitori ai satului Gîrlea se socot Costachi și Hașul Cegolea [2].Denumirea Gîrlei se trage de la Gîrlă, ceea ce înseamnă baltă.

Satul în perioada orînduirii feudale[modificare | modificare sursă]

Dacă în 1813 în sat erau numai 62 gospodari, apoi în a II-a jumătate a secolului XIX numărul lor a crescut considerabil și a ajuns 300 gospodării, iar în 1870 avem în sat 391 gospodării [3].Creșterea era datorată șuvoiului de oameni ce veneau din Rusia. După războaiele ruso-tuirce, și războiul din Crimeea (1853-1856) mulți soldați ruși au rămas să trăiască în Basarabia. În sat exista o biserică din lemn cu acoperiș din stuf, construită încă din 1783, biserica sfîntului Nicolaie [4]. În anul 1815 în locul bisericii vechi locuitorii cer voie să zidească o biserică nouă din piatră, care fiind gata abia în 1830 [5]. Actuala biserică a fost construită de către săteni la porunca preotului Dumitru Sava Baltaga, arhitector fiind domnul Cupcea. Construcția a durat un an (1908-1909), iar clopotul fiind adus de către Simion Iovu Mereacre în anul 1914 de la Sankt Peterburg și cîntărea 4800 kg.

Dezvoltarea învățămîntului[modificare | modificare sursă]

Relațiile capitaliste nu se puteau dezvolta fără oameni cărturari. De aceea în 1842 s-a deschis la Costești o școală parohială bisericească [6], iar la Gîrla, în 1861 s-a mai deschis o asemenea școală. Și în Costești și la Girla școlile au fost deschise în case țărănești. Pe lîngă fiecare școală lucra numai cîte un învățător. La 1 iulie 1872 la Costești se deschide o școală norodnică elementară, care din anul 1877 s-a numit școală a Ministerului Învățămîntului Public [6]. Această școală a fost deschisă într-o casă veche țărănească care nu corespundea cerințelor unei școli. Școala era cu o clasă în care învățau numai băieții [7]. Religia era predată de preotul Dumitru Baltaga. În anul 1877 în școala Ministerului Învățămîntului Public lucra în calitate de învățător Grigorovici Ivan Procopievici. Această școală era controlată de organele respective județene. În anul 1890 în sat se deschide o școală primară care e întreținută de țărani și în care lucrează în calitate de învățător Antip Ternovițki. În această școală învățau 16 băieți și 4 fete [8]. În anul 1904 în Costești activau 30 școli, dintre ele 10 – ministeriale, 2 – de zemstva, 15 – parohiale bisericești și 3 școli elementare. În aceste școli învățau cca 1320 baieți și 89 fete ceea ce alcătuia puțin mai mult de jumătate din toată populația. Învățau la școală în limba rusă, ceea ce rezultă că se făcea o intensă politică de rusificare. Puteau frecventa școala dor copii celor mai înstăriți oameni. Deși puțini la număr, elevii școlilor din sat duceau bunul nume al locului de unde au pornit în lume, atingînd pe atunci un înalt nivel de instruire. Încă la începutul secolului XIX în Gîrlea era proprietar Ilie Botezatu, care la 1802 a devenit stăpîn asupra unei părți din moșia ce i-o făcuse zestre Ștefan Bățu [9],socrul său. El era un fecior de nobil, moșier bogat , care avea și el doi feciori. Satul era răzășesc, în care trăiau 68 familii. Către 1859 el avea 128 case, 299 bărbați și 255 femei [10]. Aici exista biserica sfîntului Mihail zidită În anul 1805. În a doua jumătate a sec. XIX proprietar era Gavriil Catacazi, care a cumpărat moșia de la fostul proprietar Ilie Botezatu. La inceputul sec. XX Gîrla număra 182 case cu 768 locuitori, proprietar era M.M Catacazi . Către anul 1924 în Gîrla e rezidită biserica sf. Mihail, care a fost reconstruită în 1884. Biserica e construită din nuiele și e acoperită cu scînduri pe deasupra tencuielii. În biserică erau cîteva icoane cu inscripții moldovenești. În curtea bisericii existau 2 pietre de mormînt fără inscripții. La sfîrșitul sec. XIX sub influența dezvoltării relațiilor marfă-bani se intensifică diferențierea țăranilor în săraci și burghezia sătească. Guvernul țariței Ecaterina a II-a (1764-1796) a creat un astfel de sistem administrativ, sătesc , prin care starostii satelor și alți conducători erau aleși pe un termen de 1-3 ani. În aceste posturi nu puteau fi aleși sătenii, care nu dispuneau de gospodărie, sau pămînt, cei ce nu erau căsătoriți și cei ce nu atingeau vîrsta de 25 ani. Aceasta, de asemenea era o cale a rusificării. La începutul sec. XX ambele sate Costești și Gîrla fac parte din județul Chișinău „ocrugul” 2 și sunt conduse de Dumitru Baltaga protoier al Costești, Constantim Cuma și anchetatorul bisericesc , preotul din s. Mereni Mihail Friptu. În acest ocrug intra și satele din jurul Costeștiului și anume : Hansca, Țîpala, Rezeni, Budăi, Bălțați, Cigîrleni. Către anul 1923 în Costești erau de acum 956 case, 3486 bărbați și 4175 femei. Satul dispunea pe atunci de 1 moarp de aburi, 23 mori de vînt, 3 școli primare mixte, biserică ortodoxă, post de jandarmi, comunp agricolp, poștă de cai a zemstvei, poștă rurală, primărie, o cîrciumă, reședință de subprefectură și un restaurant [11]. La 4 octombrie 1936 se deschide o fabrică de spirt, clădirea era de piatră ,acoperită cu țiglă. Stăpînul fabricii e M. Starostinski de cetățenie romînă. În această perioadă s-au executat următoarele lucrări de interes obștesc : s-a înființat un dispanser sanitar înzestrat cu mobilier și ustensile medicale pentru primul ajutor , s-a construit un local nou de primărie (în prezent în acest local e școala muzicală) , s-a început construcția unei școli noi în s. Gîrla 1937, s-a înființat în 1934 telefon propriu pe rețeaua județeană, s-au construit poduri de piatră. Pe atunci Rusiei nu-i convenea că Basarabia și România s-au unit, de aceea România a fost nevoită să își retragă trupele de pe teritoriul Basarabiei dimp de 24 ore, în loc fiind introduse trupele sovietice. După venirea trupelor rusești au avut loc mai multe schimbări : au fost reîmpărțite pămînturile, a fost schimbat președintele sovietului sătesc, au fost deportați mai multe persoane de vază, iar alții au fost arestați fără motiv. La 22 iunie 1941 începe Marele Război pentru Apărarea Patriei. Se spune că la Ialoveni era un mic aerodrom care a fost bombardat în zorii acestei zile. După ce a fost ocupat satul și întreaga Moldovă de catre rusi peste 500 de consăteni au plecat pe front. Costeștenii s-au aflat pe prima linie până în ultimul an de război, mulți dintre care au decedat pe meleagurile străine a Germaniei, Poloniei, Ungariei, Austriei, Ceho-Slovaciei.

Evenimentele marcante de la mijlocul sec. XX[modificare | modificare sursă]

Una din cele mai dureroase file ale istoriei republicii este foametea din 1947. Puterea Sovietică, declarată puterea a muncitorilor și țăranilor a confiscat fără scrupule toate rămășițele de pîine din anii precedenți. După mărturisirile martorilor oculari oamenii au mîncat nu numai turte de lobodă, dar și urzică, cioroi, cîini, mălai, frunză verde de vie etc. Alții ca să supraviețuiască strîngeau buruiene, le amestecau cu tescovină, coceau turte și le mîncau. Unii plecau prin Polonia și vindeau lucruri care le mai aveau prin casă pentru a salva familiile de foame. După datele martorilor au decedat peste 3000 oameni în Costești. O altă etapă crudă a neamului nostru a fost anul 1949 – anul colectivizării și al deportărilor. Pentru a grăbi acest proces la 28 iunie 1949, la aniversarea așa numitei „zi a eliberării”, a fost adoptată hotărîrea Consiliului de miniștri a Moldovei „cu privire la deportarea de pe teritoriu Moldovei a familiilor de chiaburi, a foștilor moșieri și a marilor comercianți” fiind la număr de 11342 familii ce urmau a fi deportate în Siberia Rusia, iar toată averea lor să fie date colhozurilor și sovhozurilor. Pentru a acorda ajutor organelor locale în orașe și sate au fost trimiși împuterniciți de partid și de stat, trupe interne, activiști ai satelor. În 1949 pe teritoriul s. Costești se formează 3 colhozuri : Kalinin, Andreev și Novaia Zarea iar la Gîrla colhozul Moldova SocialistăÎn noaptea zilei de 6 iulie 1949, familiile din Costești au fost ridicate în mașini și deportate în Siberia “Eram pe atunci o fată mică, în acea zi lucrasem la cîmp. Seara mama ne-a hrănit și noi ne-am culcat să ne odihnim. Pe la miezul nopții a început să latre cîinele. Mama a ieșit și a văzut ograda plină de soldați. Părinții ne-au trezit cu greu. Cînd am ieșit afară ne-au anunțat că sîntem ridicați. Tata : “”Ce-mi speriați copiii? Mai bine împușcați-ne aici.”” Nu ne-au dat voie să luăm nimic cu noi și ne-au împins să ne urcăm în mașină. Sora noastră Ileana s-a dus să ieie niște ouă și a rămas de mașină, rămînînd singură, animănui. La gară ne împingeau înainte spre vagoane mai strașnic decît nemții. În tren sufeream de foame și de sete. Ne hrăneau numai cu pește sărat. Gura ni se rănise și ne ardea ca focul. Pe la Omsk ne-au urcat pe vapoare pînă la raionul Nahocinski, apoi ne-au mutat pe barje. Femeile boceau. Ne-au dizlocat într-o pădure, unde erau vre-o două-trei case. Ne-au dat voie să ne culcăm în pod, spunîndu-ne ””Făceți-vă case””. Ne dădeau o pîinică mică de secară pentru 2 zile. Ne înfășuram la un picior cu o mînecă de pufoaică, iar la celălalt cu o șalincă și așa am supraviețuit și gerurile. Am muncit în Siberia 7 ani. Cînd ne-am întors în raion nu ne primeau. Pe atunci aveam 11 ani, însă numai 2 ani n-am lucrat. Lucram săptămîna împrejur. Duminică nu aveam ” (Ne relatează dna Emilia Bortă) ”La 6 iulie 1949 la orele 2 noaptea a venit președintele Sovietului sătesc și doi soldați înarmați. Ne-au citit dintr-un caiet numele să vadă dacă suntem toți. ne-au ținut în casăoînă la ora 6 dimineața. Nu ne-au dat voie să ieșim deloc afară. Căldarea cu apă ne-au vărsat-o. La orele 6 a venit o mașină militară și ne-au urcat în ea. Ușile de la casă și poartă au rămas deschise. Am ajuns la stația de la Strășeni. Acolo ne-au urcat în tren și au pus lacăt la uși. 5 zile și nopți ușile la tren n-au fost deschise deloc. În orașul Tiumeni trenul a făcut popas 30 minute, unde ne-au mutat într-un vagon pe un vapor cu care am plutit 4 zile și nopți pe rîul Irtîș. Lîngă un munte iar ne-au mutat în alt vapor, cu care am plutit pînă în raionul Vagai. Din Vagai ne-au transportat încă o sută de kilometri cu căruțele. Tot drumul acesta nu ne-au dat nimic de mîncare. Am ajuns într-un sat Carton, unde ne-au dat case și ne-au lăsat 3 zile să ne odihnim. A patra zi ne-au scos la lucru, la cărat fîn în colhoz. Într-o lună de zile, noi 3 persoane am făcut 90 zile-muncă și pentru asta am primit 9 kg de făină. Peste un timp am scrisori-cereri lui Stalin și la un an de zile am primit răspuns, că suntem deportați pe 25 ani și că trebuie să uităm de Moldova. După moartea lui Stalin iarăși am trimis scrisori la Moscova și la 25 martie 1954 am primit răspuns să mai așteptăm. De la 1 ianuarie 1955 3 zile la rînd am fost chemați la cercetări, după aceea am primit documentele de eliberare. Au trecut numai cîteva luni de cînd venisem în Moldova și la 15 septembrie 1955 am primit ””povestcă”” de plecare la armată. Armata am făcut-o 3 ani și 4 luni fără nici un concediu, în regiunea Arhanghelsk. Iată așa mi-au trecut anii tinereții…” (Ne povestește dn. Cozma Ion Bortă). În anii 1958 satul și-a schimbat radical aspectul construindu-se o nouă școală, brutăria, estrada de vară, 4 grădinițe, ferme pentru vite și alte clădiri importante.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b A. Sava. Documente privitoare la ținutul Lăpușnei a.1937, pag. 161
  2. ^ Dicționar statistic al Basarabiei.1923
  3. ^ Егунов. Перечень населённых мест Бессарабий. Кишинёв 1879 г.
  4. ^ Труды Бессарабской губернской архивной комисий 1864 г. том 3 стр.233
  5. ^ Arhivele Basarabiei. Nr.4 Chișinău 1936 pag 243
  6. ^ a b Arhiva de stat a R.S.S. Moldova fond.152, reg.1 doc. 157
  7. ^ „Зборник Бессарабского Земства” № 3, Кишинев 1877 стр.143
  8. ^ Кишинёвские Епархиальные Ведомсти 1890 стр.722
  9. ^ Uricarul Vol. 6 pag.249
  10. ^ Списки Населённых Мест Росииской Империи Санкт-Петербург 1861
  11. ^ Dicționar statistic al Basarabiei. Chișinău 1923

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Parascovia Nicolaie Carp "Istoria satului Costești" ed. Chișinău "Știința" an.1991

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Costești