Coridorul polonez

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Coridorul Polonez

Coridorul Polonez (în poloneză Korytarz Polski, în germană Polnischer Korridor), cunoscut și ca Coridorul Danzig și Coridorul spre Mare a fost o fâșie de pământ care i-a permis celei de-a doua republici Poloneze să aibă acces la Marea Baltică, între 1919 - 1939. A revenit nou-constituitului stat polonez prin Tratatul de la Versailles, coridorul lat de 30 - 110 km separa Prusia de Est de restul Germaniei. Germanii nu au fost de acord cu această repartizare, deși regiunea aparținuse Poloniei din punct de vedere istoric încă dinaintea divizării acesteia, fiind locuită de o majoritate poloneză.

Preludiu al celui de-Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Adolf Hitler a preluat puterea în Germania în 1933, la început el (Hitler) a inițiat o politică de reapropiere de Polonia, care a culminat cu semnarea pactului de neagresiune germano-polonez în 1934. Politica externă din primii ani ai puterii naziste căuta atragerea Poloniei în Pactul Anticomintern, care trebuia să se constituie într-un front comun împotriva Uniunii Sovietice.

Germania era cointeresată de stabilirea unor noi granițe cu Polonia, care să rezolve problema izolării exclavei germane a Prusiei Răsăritene care era separată de trupul Reichului de "Coridorul Polonez". În Germania era foarte larg răspândită convingera că Orașul liber Danzig trebuia încorporat în Reich. Atâta vreme cât populația majoritară a orașului era în principal de etnie germană, Coridorul era un teritoriu puternic disputat între Germania și Polonia. După semnarea Tratatului de la Versailles, Polonia a căpătat Coridorul, aceasta ducând la schimbarea compoziției etnice a regiunii. Hitler dorea să inverseze această tendință și a promis că va "elibera" atât germanii trăitori încă în Coridor cât și pei cei din Danzig, oraș-port aflat sub controlul Ligii Națiunilor.

Cum tensiunile bilaterale creșteau, Germania a trecut la o diplomație agresivă, retrăgându-se pe 28 aprilie 1939 din Pactul germano-polonez de neagresiune din 1934 și din Tratatul naval de la Londra din 1935. Încă de la începutul anului 1939, Hitler dăduse ordinele necesare pentru o posibilă "soluționare a problemei poloneze prin mijloace militare". Un alt pas către deschiderea căii războiului a fost surprinzătoarea semnare a Tratatului Molotov-Ribbentrop pe 22 august, care încununa discuțiile secrete nazisto-sovietice de la Moscova, prin care naziștii care au valorificat incapacitatea franco-britanicilor de a asigura o alianță cu URSS-ul.

Pe 29 august, Germania a dat Poloniei un ultimatum final, cerând întregul Coridor de această dată. Când Polonia a refuzat să predea teritoriul vizat, ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop a declarat că au fost rupte orice punți de negociere. Pe 30 august, Marina poloneză și-a trimis flotila de distugătoarea spre Anglia, executând așa numita Operațiune Peking. În aceeași zi, mareșalul Poloniei Edward Rydz-Śmigły a anunțat mobilizare generală a trupelor poloneze. Asupra sa s-au exercitat presiuni de către francezi pentru revocarea ordinului, ei mai sperând încă într-un aranjament diplomatic, nedându-și seama că germanii erau complet mobilizați și concentrați la granița poloneză. Pe 31 august 1939, Hitler a dat ordin ca atacul împotriva Poloniei să fie declanșat la ora 4:45 a dimineții următoare. Datorită mai multor factori potrivnici, Polonia nu-și mobilizase decât 70% din efectivele planificate, iar multe unități se mai formau încă sau se deplasau către dispozitivele ordonate.

De-a lungul a doar câteva zile "Coridorul" a fost în mare parte cucerit, fiind atacată din două direcții (din vest și est) "corpul de armate Pomerania" nu a rezistat mult. Numai orașul Hel, situat pe peninsula omonimă, a rezistat eroic cel mai mult (29 zile) până pe 2 octombrie 1939, fiind astfel unul din ultmele puncte de rezistența împotriva trupelor naziste și sovietice.

Caracterizare[modificare | modificare sursă]

Structura etnică și lingvistică a Poloniei în 1880, este vizibilă structura pestriță a coridorului

Coridorul pentru prima dată după mai bine un secol de la ultima împărțire a Poloniei a acordat nou-formatului stat acces la mare, un lucru foarte important pentru economia și securitatea Poloniei, reducând mult din dependența față de Germania. Lățimea medie a coridorului nu depășea 200 km (în cel mai îngust și vulnerabil loc era de 30 km). Coridorul se termina printr-o fâșie îngustă de coastă a Mării Baltice de 71 km. Cu toate acestea, din cauza presiunii constante germane, controlul deplin și suveran asupra coridorului, Polonia nu l-a avut. Înconjurând-ul cu propriul său teritoriu, în est și vest, Germania de fapt bloca ieșirea Poloniei la Marea Baltică, având sub control militar permanent această ieșire îngustă la mare. În 1938, are loc o creștere graduală a agresiunii Germaniei naziste. A început să fie pus în aplicare proiectul de anexare a Danzigului, care era gestionat de Liga Națiunilor. Germania a insistat asupra oferirii dreptului de a tranzita terenul și marea prin Coridorul polonez. Sub presiunea maselor anti-germane a poporului, guvernul polonez a refuzat să răspundă acestor cereri, descriindu-le ca o manifestare a imperialismului.

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

După Tratatul de la Versailles în regiune s-a ridicat acut întrebarea privind respectarea drepturilor etnicilor germani care s-au pomenit într-o poziție minoritară, ne fiind obișnuiți cu ea. După trecerea coridororului sub administrație Poloneză populația locală germană (421.029 de persoane - 42,5% din întreaga populație, conform datelor din 1910[1]), dureros au resimțit acest statut "ne-titular". Împotriva lor a început aproape automat, așa-numita "discriminare pozitivă". Repatrierea în Germania a devenit unica ieșiere pentru unii din germanii locali, care nu au vrut să ia cetățenia poloneză. Ponderea lor în populația totală a început să scadă (numai 175.771 de persoane - 19,1% din întreaga populație, conform datelor din 1921[2]), precum și din cauza ratei scăzute a natalității. Cu toate acestea, dimensiunea și ponderea economică a minorității germane a rămas un motiv important pentru stimularea naționalismului german și ambițiilor răzbunătorii în Germania.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Richard Blanke, Orphans of Versailles: The Germans in Western Poland 1918–1939, University of Kentucky Press, 1993, ISBN 0-8131-1803-4, S. 244: Appendix B. German Population of Western Poland by Province and Country (online).
  2. ^ Richard Blanke, rphans of Versailles: The Germans in Western Poland 1918—1939, University of Kentucky, 1993, ISBN 0-8131-1803-4, стр. 244 (Appendix B. German Population of Western Poland) University Press of Kentucky 1993

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Literatură[modificare | modificare sursă]

  • Helmuth Fechner: Deutschland und Polen, Holzner Verlag, Würzburg 1964.
  • Leszek Belzyt: Sprachliche Minderheiten im preußischen Staat 1815–1914. Marburg 1998, ISBN 3-87969-267-X.
  • Richard Blanke: Orphans of Versailles: The Germans in Western Poland 1918–1939, University of Kentucky Press, 1993, ISBN 0-8131-1803-4.
  • Hugo Rasmus: Pommerellen/Westpreußen 1919–1939. München / Berlin 1989.
  • Hans-Jürgen Bömelburg: Zwischen polnischer Ständegesellschaft und preußischem Obrigkeitsstaat – Vom Königlichen Preußen zu Westpreußen (1756–1806)