Continuum dialectal
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În sociolingvistică, un continuum dialectal este o serie de dialecte vorbite pe o arie geografică întinsă, cu continuitate între ele. Diferenţele între regiunile învecinate sunt mici, dar între cele care nu sunt limitrofe, diferenţele cresc odată cu distanţa geografică. Vorbitorii dialectelor cu distanţă mare între ele pot să nu se înţeleagă între ei. Conform paradigmei limbă ausbau, limbă abstand şi limbă-acoperiş, aceste dialecte pot fi considerate limbi abstand, adică aparte. Totuşi, pot fi considerate şi ca dialecte ale aceleiaşi limbi, dacă există pentru ele o limbă-acoperiş standard în care comunicarea este posibilă.
Un exemplu tipic de continuum dialectal este cel al dialectelor germane de jos şi al dialectelor olandeze. De o parte şi de alta a frontierei comune se vorbeşte la fel, dar în partea germană locuitorii îşi numesc limba „germană”, iar în partea olandeză – „olandeză”. Prin urmare, din punctul de vedere al sociolingvisticii, ei vorbesc limbi diferite. De altfel, între germana standard şi olandeza standard nu există înţelegere reciprocă, deşi limita dintre ele nu poate fi trasată cu exactitate.
Pot forma continuum dialectal şi subfamilii sau părţi ale subfamiliilor de limbi, de exemplu, în Europa, limbile baltice, limbile slave, limbile germanice şi limbile romanice occidentale, din familia limbilor indo-europene.
