Congresul Continental
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Congresul Continental, conform originalului din engleză, [The] Continental Congress a fost primul guvern al Statelor Unite ale Americii de la sfârşitul secolului al 18-lea, fiind entitatea executiv-legislativă a Statelor Unite între 1774 şi 1781. A constat din două grupuri distincte, numite Primul Congres Continental, respectiv Al Doilea Congres Continental, de reprezentanţi ai tuturor celor celor treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord care şi-au declarat independenţa faţă de aceasta la 4 iulie 1776.
Este de remarcat că ambele Congrese Continentale erau guverne hibride între ceea ce au devenit ulterior puteri guvernamentale distincte, puterea executivă şi cea legislativă, neavând în schimb nici măcar un embrion de putere juridică.
Cele două congrese continentale s-au reunit în două componenţe şi perioade distincte de timp, după cum urmează,
- Primul Congres Continental (conform originalului, [The] en First Continental Congress) a funcţionat de la 5 septembrie 1774 până la 26 octombrie 1774.
- Al Doilea Congres Continental (conform originalului, [The] en Second Continental Congress) s-a reunit şi a funcţionat între 10 mai 1775 până la ratificarea Articolelor Confederaţiei (conform originalului, en Articles of Confederation) şi 1 martie 1781.
Până la data ratificării Articolelor Confederaţiei, Congresul Continental a fost urmat de primul guvern legislativ al Statelor Unite, numit Congresul Confederaţiei.
Congresul Confederaţiei, conform originalului, [The] Congress of the Confederation ori [The] United States in Congress Assembled, a funcţionat între 1 martie 1781, până la 4 martie 1789, când primul guvern al Uniunii similar cu toate cele care au urmat până astăzi, a devenit operativ conform Constituţiei Statelor Unite ale Americii, incluzând instaurarea în funcţie a Întâiului Congres al Statelor Unite, precum şi a primului preşedinte american, George Washington. Membrii celui de-Al Doilea Congres Continental au preluat automat toate funcţiile Congresului Confederaţiei.
Deşi fusese iniţial creat în cu totul alt scop, ca să coordoneze un răspuns închegat şi coerent al americanilor la aşa numitele en Intolerable Acts, Congresul Continental a crescut rapid în importanţă şi funcţii, devenind rapid o entitate de guvernare a noii naţiuni în formare. De altfel, Congresul Continental ar fi trebuit inventat, dacă nu ar fi existat, pentru a răspunde variatelor dispute pe care coloniştii americani le avuseseră de-a lungul timpului cu guvernul britanic, care au escaladat constant pentru a erupe în Războiul Revoluţionar. Odată cu terminarea conflictelor armate dintre cele două naţiuni, chiar şi după încheierea păcii din 1783, Congresul a continuat să servească ca entitatea conducătoare a Statelor Unite ale Americii, de data aceasta reorganizat corespunzător în prima adunare naţională legislativă.
[modifică] Date memorabile în conexiuni externe
- en July 4, 1776 -- Declaration of Independence
- en November 15, 1777 Articolele Confederaţiei
- en September 17, 1787 adoptarea Constituţiei Uniunii
[modifică] Bibliografie (toată în limba engleză)
- Bancroft, George. History of the United States of America, from the discovery of the American continent. (1854 – 1878), volumele 4–10 online edition
- Miller, John C. Triumph of Freedom, 1775 – 1783, 1948 online edition
- Miller, John C. Origins of the American Revolution, 1943 ediţie online
- Journals of the Continental Congress din 5 septembrie 1774 până 2 martie 1789 -- site al guvernului online
|
|
|
|---|---|
| 1774 First Continental Congress | Philadelphia |
| 1775 – 1781 Second Continental Congress | Philadelphia → Baltimore → Lancaster → York |
| 1781 – 1789 Congress of the Confederation | Philadelphia → Princeton → Annapolis → Trenton → New York |
| 1789 to date United States Congress | New York → Philadelphia → Washington |

