Consiliul Provizoriu de Uniune Națională

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (prescurtat CPUN) a fost un organism provizoriu de conducere a României în perioada dintre 9 februarie 1990 și 20 mai 1990, cînd au avut loc primele alegeri care au urmat revoluției române din 1989.

Constituire[modificare | modificare sursă]

În 28 ianuarie 1990 unele dintre partidele politice nou-înființate în urma revoluției din decembrie 1989 au organizat o mare manifestație de protest față de acapararea puterii de către fosta nomenclatură comunistă, grupată în Frontul Salvării Naționale.

În 29 ianuarie 1990 a avut loc o contrademonstrație în care susținătorii Frontului Salvării Naționale au devastat sediile partidelor politice de opoziție.

În 1 februarie 1990 a avut loc o discuție între reprezentanții partidelor politice nou-înființate și cei ai Consiliului Frontului Salvării Naționale, organism condus de Ion Iliescu, care preluase puterea politică în decembrie 1989. În aceste discuții s-a convenit ca adoptarea legilor și decretelor necesare în perioada de tranziție pînă la alegerile libere să nu se mai facă de Consiliul Frontului Salvării Naționale ci de un nou organism - Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, în care 50% din locuri să fie ocupate de foști membri ai Consiliului Frontului Salvării Naționale și alte 50% din locuri de reprezentanți ai partidelor politice nou înființate.

Constituirea Consiliului provizoriu de uniune națională s-a făcut printr-un Decret-Lege al Consiliului Frontului Salvării Naționale în 9 februarie 1990.

Activitate[modificare | modificare sursă]

În cele cîteva luni de funcționare CPUN a avut mai multe ședințe, care au fost televizate în direct. Ședințele erau caracterizate prin dese certuri între participanți. Cuvîntările opozanților lui Ion Iliescu în cadrul CPUN erau deseori întrerupte prin tropăieli, gălăgie. Criticilor lui Ion Iliescu le era contestată legitimitatea pe motiv că aceștia n-ar fi participat la revoluție, n-au stat sub gloanțe.

Principala realizare a CPUN este votarea legii electorale conform căreia s-au desfășurat alegerile din 20 mai 1990. La dezbaterile privind legea electorală a fost respinsă cererea manifestanților din Piața Universității de a se interzice participarea la alegeri a foștilor activiști ai Partidului Comunist Român, conform punctului 8 din Proclamația de la Timișoara.

Critici[modificare | modificare sursă]

Legea partidelor politice în vigoare la acea vreme îngăduia înființarea unui partid politic cu numai 251 de membri. Astfel, în CPUN au primit locuri partide politice nereprezentative pentru societatea românească (așa numite "partide de buzunar"), partidele politice de opoziție cu adevărat reprezentative fiind reduse la o reprezentare simbolică.

Prin hotărîrea lui Ion Iliescu, care a fost discutată dar nu aprobată prin vot de participanții la prima ședință a CPUN, au primit locuri în CPUN și partide politice înființate după 1 februarie 1990, care nu fuseseră parte la discuția dintre Ion Iliescu și reprezentanții opoziției[1].

Conducere[modificare | modificare sursă]

Urmare a ședinței din 13 februarie 1990, a fost ales Biroul Executiv al CPUN, în următoarea componență:

Extindere în teritoriu[modificare | modificare sursă]

După modelul central, s-au constituit Consilii Provizorii de Uniune Națională în fiecare județ, incluzîndu-se reprezentanți ai partidelor nou-înființate în consiliile județene.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ion Iliescu - "Momente de istorie", Editura Enciclopedică, 1995, ISBN 973-45-0109-7

Legături externe[modificare | modificare sursă]