Consiliul Evreiesc Central
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
Fülöp Freudiger a fost unul din liderii marcanţi şi foarte activi ai evreilor din Ungaria[1]. El a crezut, până aproape de sfârşitul războiului, că evreimea maghiară trecea prin momente grele, dar că nu putea fi anihilată aşa cum se întâmplase cu alte comunităţi evreieşti europene. Freudiger făcea parte dintr-un grup de conducatori evrei care s-a lansat într-o acţiune îndrăzneaţă: cum conducerea maghiară nu reacţiona la demersurile liderilor evrei, atunci urmau a fi abordaţi şefii SS-isti, pentru ajunge la anumite aranjamente. Naivitate care a reprezentat cea mai mare greşeală din istoria evreimii maghiare. Freudiger făcea parte din Consiliul Evreiesc Central, forumul suprem al evreimii maghiare şi al Transilvaniei de Nord. Prin rabinul Michael Dov Weissmandel şi Gisi Fleischmann, responsabili ai Grupului Muncitoresc al Consiliului Evreiesc din Bratislava, Freudiger stabilise contacte cu câţiva ofiţeri SS de rang din Sonderkommando-ul lui Eichmann, staţionaţi Budapesta, între care însuşi Dieter Wisliceny. Rabinul ceh Weissmandel reuşise să-l mituiască pe Wisliceny când acesta se ocupa de lichidarea evreilor slovaci. Mita a fost atât de mare, încât deportările chiar încetară în Slovacia. Freudiger l-a contactat pe Wisliceny şi a reuşit să salveze un număr de 80 de evrei proeminenţi din ghetourile maghiare. Negocierile cu SS-ul, în special cu Wisliceny, urmate de mită uriaşă, au fost continuate de evreul clujean Kasztner Resző şi de Joel Brand, doi membri marcanţi ai Consiliului evreiesc maghiar şi ai "Vaadah"-ului (Comitetul de Salvare şi Ajutorare). Freudiger stabilise nişte legături "aproape prieteneşti" cu criminalul SS-ist. E aproape sigur că Wisliceny, care lucra uneori direct cu Himmler si Eichmann, i-a comunicat lui Freudiger, la începutul lunii august 1944, că viaţa îi este în primejdie şi că ar trebui să dispară imediat din Budapesta. Aşa s-ar putea explica fuga lui Freudiger la Bucureşti. Relatând povestea lui Freudiger, istoricul israelian Iaakov Geller scrie că România mareşalului Ion Antonescu ţinea, uneori, "poarta deschisă" pentru refugiaţii evrei care se ascundeau de furia criminală a lui Eichmann.
