Conciliul Tridentin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Concilul din Trient)
Papa Paul al III-lea, inspirat de alegoria Credinței, decide convocarea Conciliului de la Trento (pictură de Sebastiano Ricci).

Conciliul Tridentin sau Conciliul de la Trento, cunoscut și sub numele latin Concilium Tridentinum, a fost cel de-al nouăsprezecelea sinod ecumenic, recunoscut ca atare de Biserica Catolică, ținut între 1545 și 1563 pentru clarificarea problemelor ridicate de Reforma protestantă.

Decizii adoptate[modificare | modificare sursă]

  • Înființarea seminariilor teologice, ca locuri pentru formarea viitorilor preoți
  • Plasarea altarului la loc vizibil în biserici (în evul mediu spațiul clericilor era delimitat de cel al mirenilor printr-un perete sau grilaj despărțitor)
  • Păstrarea cuminecăturii în tabernacolul plasat pe masa altarului, spre deosebire de obiceiul medieval care prevedea ca ostiile consacrate să fie păstrate în nișe special construite în biserici
  • Introducerea confesionalelor (acele "dulapuri" pentru spovadă, specifice Bisericii Catolice)
  • Introducerea scaunelor în biserici, sub formă de bănci
  • Stabilirea canonului Bibliei pentru Biserica Catolică[1]
  • În decretele asupra căsătoriei (sesiunea a XXIV-a din anul 1563) s-a decis ca, pentru a fi validă, căsătoria trebuie să aibă loc în fața unui preot, în prezența a doi martori. Prin anularea condiției de consimțământ din partea părinților s-a încheiat o dispută care se prelungea începând din secolul al XII-lea. În cazul unui divorț, partea nevinovată nu avea drept de recăsătorire cât timp trăia cealaltă parte la căsătorie, chiar dacă acea persoană comisese adulter.[2]
Conciliul de la Trento, pictură de Pasquale Cati (sau Cati da Iesi), 1588, în Biserica "Santa Maria in Trastevere" din Roma

Listă de decrete[modificare | modificare sursă]

Decret Sesiune Dată Canoane Capitole
Canonul biblic 4 8 aprilie 1546 nici unul 1
Păcatul strămoșesc 5 7 iunie 1546 5 4
Mântuirea 6 13 ianuarie 1547 33 16
Sfintele Taine 7 3 martie 1547 13 1
Botezul 7 3 martie 1547 14 nici unul
Mirungerea (Confirmațiunea) 7 4 martie 1547 3 nici unul
Euharistia 13 11 octombrie 1551 11 8
Spovada 14 15 noiembrie 1551 15 15
Maslul (Ungerea bolnavilor) 14 4 noiembrie 1551 4 3
Căsătoria 24 11 noiembrie 1563 12 10
25 4 decembrie 1563 nici unul 3
Indulgențe 25 4 decembrie 1563 nici unul 1

Literatură[modificare | modificare sursă]

Martin Chemnitz, Examen concilii Tridentini (1565-73)
Johann Heinrich Heidegger, De fide decretorum concilii Tridentini quaestiones (1662)

Paolo Sarpi, Istoria del Concilio tridentino, 1935

Paolo Sarpi, Istoria del concilio Tridentino (1619)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bart Ehrman - The History of the Bible: The Making of the New Testament Canon The Teaching Company, Lecția nr. 12.
  2. ^ O'Malley, John W., in The Sensuous in the Counter-Reformation Church, Eds: Marcia B. Hall, Tracy E. Cooper, 2013, Cambridge University Press, ISBN 978110701323032-36, google books, p. 31.

Legături externe[modificare | modificare sursă]