Comuna Viișoara, Cluj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Viișoara (dezambiguizare).
Viișoara
—  Comună  —
Biserica reformată (monument istoric)
Biserica reformată (monument istoric)
Viișoara se află în România
{{{alt}}}
Viișoara
Localizarea satului pe harta României
Coordonate: Coordonate: 46°33′28″N 23°54′35″E / 46.55778°N 23.90972°E / 46.55778; 23.9097246°33′28″N 23°54′35″E / 46.55778°N 23.90972°E / 46.55778; 23.90972

Țară România
Județ Cluj
Statut Centru de comună

SIRUTA 60062
Atestare 1318 [1]

Reședință Viișoara
Sate componente Viișoara, Urca

Guvernare
 - Primar [2]

Suprafață
 - Total 61,53  km²
Altitudine 303 m.d.m.

Populație (2011)[3][4]
 - Total 5.493 locuitori
 - Densitate 95,4 loc./km² 
 - Recensământul anterior, 2002 5.852 locuitori

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 407590
Prefix telefonic +40 x64[5]

Site: Website

Localizarea comunei în județul Cluj
Localizarea comunei în județul Cluj
Viișoara pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773(Click pentru imagine interactivă)
Viișoara pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
(Click pentru imagine interactivă)

Viișoara, mai demult Agârbiciu (în maghiară Aranyosegerbegy, în germană Erlenmarkt) este o comună în sud-estul județului Cluj, în preajma orașului Câmpia Turzii, alcătuită din două sate: Viișoara și Urca.

Date geografice[modificare | modificare sursă]

Comuna Viișoara este așezată pe malul stâng al râului Arieș, în depresiunea Turda - Câmpia Turzii, la 42 km de Cluj-Napoca și 2 km de Câmpia Turzii.

Clima este temperat continentală conform reliefului predominant de deal.

Demografie[modificare | modificare sursă]



Circle frame.svg

Componența etnică a comunei Viișoara

     Români (63.73%)

     Maghiari (22.37%)

     Romi (8.84%)

     Necunoscută (5.02%)

     Altă etnie (0.01%)


Circle frame.svg

Componența confesională a comunei Viișoara

     Ortodocși (65.44%)

     Reformați (19.46%)

     Penticostali (1.71%)

     Baptiști (1.94%)

     Martori ai lui Iehova (3.89%)

     Necunoscută (5.26%)

     Altă religie (2.27%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Viișoara se ridică la 5.493 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.852 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (63,74%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (22,37%) și romi (8,85%). Pentru 5,02% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (65,45%), dar există și minorități de reformați (19,46%), martori ai lui Iehova (3,9%), baptiști (1,95%) și penticostali (1,71%). Pentru 5,26% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[6]

Evoluție istorică[modificare | modificare sursă]

Populația comunei a evoluat de-a lungul timpului astfel:

Recensământul[7] [8] Structura etnică
Anul Populația Români Maghiari Germani Rromi Alte etnii
1850 2.951 1.431 1.232 3 271 14
1880 3.130 1.468 1.263 8 391
1890 3.471 1.697 1.401 74 299
1900 3.564 1.832 1.617 2 113 0
1910 3.833 2.111 1.539 1 182 0
1920 3.839 2.191 1.569 79
1930 4.673 2.772 1.775 67 59
1941 5.226 3.384 1.639 10 193
1956 5.551 3.510 1.637 403 1
1966 6.924 4.833 1.929 162 0
1977 7.098 4.951 1.811 335 1
1992 6.003 4.168 1.535 299 1
2002 5.852 3.858 1.417 1 574 1

Toponimie[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului Viișoara apare menționată sub mai multe denumiri:

  • 1318 Sarcedosi de Egwibeg [9]
  • 1322 Sacerdos de Egwibeg
  • 1334 Equrbeg
  • 1339 Villa Egerbeg
  • 1367 Poss Egerbegh
  • 1388-1407 Poss Egerbegh
  • 1450 Egvorbegh
  • 1504 Via que Egerbegh
  • 1582 Egerbegy
  • 1750 Agribicis
  • 1825 Agirbits
  • 1839 Agribyts
  • 1850 Egerbits
  • 1854 Egerbegy, Erlemdorf
  • 1911-1919 Aranyosegerbegy
  • 1919-1925 Agârbiciu
  • Din 1925 Viișoara

Istoric[modificare | modificare sursă]

Viișoara apare menționată din 1318, sub denumirea de Egerhegy [10]. O primă așezare, datată anul 957-960 a existat aici, pe podișul Lopoșei [11], la jumătatea secolului XII o altă așezare se presupune a fi existat pe coasta dealului Bărbosul, în timp cele 2 așezări unindu-se și ducând la formarea actualei localități.

Cele mai vechi descoperiri arheologice găsite pe teritoriul comunei Viișoara datează din neolitic (anii 2700-2100 î.C.), fiind localizate pe malul stâng al râului Arieș - topoare de piatră șlefuită și diverse fragmente de ceramică (în zona actualei vetre a satului).

La poalele dealului Bărbosul au fost descoperite obiecte și fragmente ceramice celtice, datate app. 1700-1150 î.C. (epoca bronzului). Tot din această perioadă s-au găsit în Urca în grădina unui locuitor urme din ziduri romane de piatră, țigle și cărămizi romane.

Din perioada romană au fost descoperite numeroase obiecte - în podgoriile Dealului Bătrân s-au găsit cărămizi, țigle, fragmente de piatră, o monedă datată perioada Hadrian, precum și un altar al lui Jupiter, la marginea Dealului de Foc au fost găsite diverse fragmente de ceramică și o monedă, în alte locuri au mai fost descoperite diverse fragmente ceramice. monezi și alte obiecte datate acestei perioade [12].

De-a lungul timpului localitatea va apărea menționată sub diverse denumiri (vezi Toponimie), ea fiind și proprietate a unor diverse familii - cea de Luncani, Brănișa, Chiend, actualul Plăiești din comuna Moldovenești, respectiv Hădăreni - familiile Urkund, Figeti, Gerendi, Totpronsi, Csanyi.

Cronologie istorică[modificare | modificare sursă]

1570-1580: Biserica Romano-Catolică de pe Dealul Morii va fi transformată în cetate apărată. Cetatea va fi cucerită în 1619 de oastea lui Gabriel Bethlen. Localitatea va fi declarată oraș, beneficiind de o serie de avantaje și beneficii.

1602: După ce învinge satele Boian și Bolduț, generalul Gheorghe Basta va fi învins la marginea Viișoarei.

1617: În anul 1617 principele Transilvaniei Gabriel Bethlen colonizează aici 36 familii de curteni, după ce satul fusese devastat și distrus.

1619: Localitatea este declarată din nou oraș, ulterior pierzându-și din nou acest statut. În perioada 1714-1774 redevine oraș, din ordinul împăratului Carol al VI-lea.[13]

1705: Odată ajuns în localitate, Francisc Rákóczi va convoca Dieta de la Alba Iulia, unde urma să fie proclamat principe [14].

1714-1744: Populația Viișoarei atinge 2.200 de suflete.

1763: La Agârbiciu este cantonat un detașament militar, condus de generalul imperial Buccow.

1831: Satul are 1.189 locuitori [15]

1850: Localitatea este târg și are 2.463 locuitori, aparținând Districtului Militar Cluj, circumscripția Vințu de Sus, Cercul Vințu de Sus [16].

1848: Revoluția atinge și această zonă, existând numeroase conflicte și violențe îndreptate împotrive românilor [17]. Ștefan Dembrian, protopop al Turdei adresează pe 24 aprilie 1848 o scrisoare episcopului Andrei Șaguna, în care îi descrie situația, inclusiv amenințările cu moartea pe care el personal le primise. Șaguna va transmite o scrisoare către conducerea comitatului Turda în care va solicita rezolvarea acestor probleme, scrisoare rămasă fără răspuns.

1850: Ioan Rațiu devine practicant în Agârbiciu, asistându-l pe subcomisarul Botta[18]. Ulterior va părăsi localitatea pentru a studia la Viena.

1883: La Turda se înființează Banca Populară Arieșeană. Printre acționarii fondatori se numără și unii locuitori ai Viișoara, respectiv bisericile greco-catolică și ortodoxă.

1918: Are loc Marea Unire. Reprezentanți ai Viișoarei se vor deplasa la Alba Iulia pentru a fi prezenți la eveniment. Atmosfera acelor zile este descrisă astfel[19] [20]:

„La 21 decembrie 1918 o coloană (de sud) formată din Regimentul 15 Infanterie, Escadronul Divizionar și o baterie de artilerie, a înaintat din zona Luduș-Uioara mai întâi până la Viișoara și la Cucerdea. Drumul spre Turda a fost de neuitat pentru ostași: arcuri de triumf și inscripții cu drapelele statelor aliate, o populație îmbrăcată în haine de sărbătoare i-a întâmpinat din localitate în localitate."”

1925: Ghiriș-Arieș și Ghiriș-Sâncrai se unesc, ducând la formarea actualei Câmpia-Turzii. Inițial Viișoara era inclusă în noua localitate, autoritățile decizând în final ca Viișoara să rămână localitate de sine stătătoare.

1925: Are loc marea inundație, provocată de râul Arieș. O mare parte din sat este distrus.

1939: Datorită numărului mare de animale existent aici, se decide înființarea unui târg periodic de animale la Viișoara.

1944, mai: La Viișoara se înființează o cantină pentru cei evacuați din Moldova și Basarabia.

1944, septembrie - octombrie: Armata horthyistă ocupă satul Viișoara. Au loc un număr de violențe împotriva locuitorilor români, culminate prin masacrul din Petrilaca, unde sunt uciși sub un pod 18 copii și părinții lor (vârste între 7 săptămâni și 36 ani)[21][22]. În lunile următoare localitatea va fi eliberată de armata română și cea sovietică, în urma unor lupte însângerate.

1946: Viișoara este catalogată drept comună rurală de categoria I, prin decizia 1949 din 8 aprilie, a prefecturii Turda.

1949: Are loc naționalizarea. La Viișoara va fi confiscată moara "Vasinca Ioan și frații Solomon"

1952: Colectivizarea forțată a agriculturii atinge și Viișoara. Cei care se vor opune vor fi arestați și întemnițați.


Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

  • Rezervația "Dealul cu Fluturi".

Date economice[modificare | modificare sursă]

Terenul agricol totalizează 5600 ha, iar cel arabil 3600 ha. Economia este preponderent agrară (legumicultură și zootehnie).

Personalități[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (2003). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-864300-7 
  • Dan Ghinea (2000). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4 
  • Mihail Chiorean, Eugen Vescan, Valentin Vișinescu, Viișoara, studiu monografic, Editura Casa Cărții de Știință, 2000, Cluj-Napoca, ISBN 973-686-082-5
  • Ion Horațiu și colaboratorii, Repertoriul arheologic al județului Cluj, 1992
  • George Bariț, Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. I, 1993

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Comuna Viișoara, Cluj

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Atlasul localităților județului Cluj, p. 249
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2008”. Biroul Electoral Central. http://www.beclocale2008.ro/documm/pdftur12_finale_last/Pales_moc12.pdf. Accesat la 19 iunie 2008. 
  3. ^ a b Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/etnii2002.zip. Accesat la 6 august 2013. 
  4. ^ a b Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  5. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  6. ^ Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: Tab13. Populația stabilă după religie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_TAB_13.xls. Accesat la 5 august 2013. 
  7. ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naționalitate
  8. ^ Structura etno-demografică a României
  9. ^ preotul Agvibegului
  10. ^ Chiorean, p. 7
  11. ^ Chiorean, p. 8
  12. ^ Ion Horațiu și colaboratorii, Repertoriul arheologic al județului Cluj, 1992
  13. ^ Chiorean, p. 17.
  14. ^ George Bariț, Părți alese din istoria Transilvaniei, vol. I, 1993
  15. ^ Chiorean, p. 45.
  16. ^ Chiorean, p. 45
  17. ^ Chiorean p. 20-21
  18. ^ Foaia Poporului, nr3. 43/1896
  19. ^ Chiorean, p. 27
  20. ^ D. Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari, Ed. Enciclopedică, p. 126
  21. ^ Chiorean, p. 31-32
  22. ^ Gh. I. Bodea, Podul de sânge, Editura Carpatica, 1996, p. 23

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]