Comuna Moțca, Iași

Moțca
—  Comună  —
Țară	România
Județ	Iași
SIRUTA
Localități componente	Moțca și Boureni
Guvernare
- Primar	Costel Arteni (PDL, ales 2008)
Populație (2007)
- Total	5,153 locuitori
Amplasarea în cadrul județului

MOȚCA este o localitate în județul Iași, Moldova, România.

PREZENTARE GENERALA.

In partea de nord-est a Romaniei, la limita vestica a judetului Iasi, judet in care este inclusa din punct de vedere administrativ se afla situata comuna MOTCA. Printre vecinii sai se numara comunele Cristesti la nord-vest, Valea Seaca la nord-est, Miroslovesti in sud-est si municipiul Pascani in vest. Sudul podisului Sucevei, fragmentat in culmi deluroase acoperite de intinse paduri precum Codrii Pascanilor, si valea raului Moldova, marginita pe stanga de versanti abrupti iar pe dreapta de semetii munti ai Neamtului, alcatuiesc peisajul acestor locuri. Comuna Motca este formata din doua localitati: Motca si Boureni. Toponimul Motca se pare ca provine de la „moti”, tarani iobagi ce au plecat din Tara Motilor din cauza prigoanei nobililor ardeleni si s-au stabilit pe teritoriul actualei localitati. Toponimul Boureni provine, conform legendei lui Dragos-voda, de la bourul ucis de voievodul maramuresean pe aceste meleaguri.

ISTORIE.

Cea mai veche epocă preistorică, Paleoliticul, este bine reprezentată in spatiul studiat. Există cateva puncte in care descoperirile arheologice au scos la iveală un material generos atat calitativ cat si cantitativ. Astfel, din paleoliticul superior ( cultura gravettiană ) in punctul Huncu, spre hotarul cu localitatea Valea Seacă, pe un platou inalt, apărat natural spre N si E, s-au scos la iveală piese de silex, intre care gratoare si lame neretusate .

Neoliticul este mult mai bine reprezentat, mai ales pentru ultima sa perioadă, eneoliticul. De altfel, cultura dominantă in zonă este Cucuteni. Pe locul numit Enache - Ticlău, la circa 500 m nord de sat, pe un martor de eroziune terminat la partea superioară cu un platou de circa l 000 m.p., cu altitudinea de 350 m, izolat pe trei laturi prin rape torentiale foarte puternice, se află o asezare eneolitică (Cucuteni A) care se intinde si spre nord, peste paraul Enache. Din această perioadă au fost identificate urme de locuinte si vetre, fragmente ceramice, unele pictate, precum si piese de silex, intre care se remarcă varfuri de săgeată, dar si figurine antropomorfe si zoomorfe ( in punctul Răgoaza — platou inalt, aliat pe cumpăna apelor dintre Siret si Moldova, apărat natural spre vest).

La sud de sat, pe inăltimea numită Movila Căpătana, invătătorul A. Grigoriu a descoperit o asezare eneolitică cu ceramică pictată de tip Cucuteni A, B si cu fragmente ceramice Cucuteni C.

Epoca metalelor este, de asemenea, foarte bine reprezentată in conditiile in care a existat o continuitate aproape neintreruptă pe acest teritoriu.

Cultura Noua, din perioada de sfarsit a epocii bronzului este cea mai bună dovadă a intensitătii vietii de aici. In punctul Surda, la circa 1,5 km SE de sat, pe partea stingă a soselei Motca - Roman, se află terasa superioară a Moldovei cu altitudinea absoluta de 332,5 m, avand partea de vest afectată de alunecări de teren. Prin cercetări de teren au fost descoperite aici mai multe cenusare de tip Noua, cu un bogat material arheologic.

In ceea ce priveste urmele de locuire geto-dacice arheologii au descoperit material atat de provenientă locală cat si importat din lumea greco-romană.

In timpul primei si a celei de a doua epoci a fierului spatiul studiat a fost intens locuit. Ne referim la descoperirile hallstattiene sau La Tene din centrul satului, din punctele Surda (unde fragmentele de vase bastarnice demonstrează prezenta acestor migratori germanici in secolele III - II a. Chr.), Movila - Căpătana (unde prezenta unui fragment de amforă grecească precizează relatiile comerciale dintre geto - daci si coloniile grecesti de la Marea Neagră). Pumnalul de fier, de tip akinakes, ca si varful de săgeată, din bronz, de tip scitic, marchează fie prezenta temporară a acestor alogeni in teritoriile geto – dace, fie relatiile de schimb dezvoltate de geto-daci cu intreaga zonă vecină.

Materialele din a doua parte a mileniul I p. Chr. intregeste aria de reprezentare a Antichitătii si face, totodată, trecerea către cea de-a treia epocă istorică, de o importantă aparte pentru majoritatea asezărilor rurale de la noi: Evul Mediu.

Acum, informatia verificată se imbină cu legenda, adevărul istoric cu irealul fascinant, certitudinea cu incertitudinea. Interesant este faptul că cele mai vechi informatii ne-au rămas, chiar dacă destul de contradictorii, relativ la satul Boureni. Se stie prea bine celebra legendă a lui Dragos, voievod al Maramuresului, supus al coroanei maghiare care, pornind in urmărirea unui bour de dincolo de munti ajunge intr-o regiune prin care curge o apă care este chiar acum botezată Moldova, de la cainele fidel care-l insotea pe voievod[1]. Toponimul Boureni a fost, indreptătit credem, legat de acest episod. Ca orice legendă are si numeroase variante. Se mai spune că Dragos, ar fi ucis un frumos exemplar de bour dar cu ocazia contracarării unei expeditii tătărăsti din jurul anilor 1343-1345. De la numele acestui animal derivă si denumirea satului. Insemnele victoriei au fost ingropate pe Dealul Căpătana, situat in partea sudică a satului.

Sursele istorice sunt destul de incerte in ceea ce priveste toponimele Motca si Boureni, aceste legende neputand fi luate drept dovezi incontestabile.

Ceea ce stim cert este că in a doua jumătate a secolului al XIV - lea, pentru a impiedica incursiunile hoardelor tătare spre Ardeal, regii Ungariei au intreprins in Moldova mai multe campanii, stabilind pe malul drept al Siretului o marcă de apărare, unitate administrativă in care functiona o garnizoană condusă initial de Dragos si apoi de urmasii săi, Balc si Sas. Documentele medievale, in special unguresti, confirmă existenta lui Dragos si a urmasilor săi „ in zisa noastră tară moldovenească” asa cum numeste acest teritoriu regele maghiar Ludovic I pe la 1365[2].

Prima atestare documentară a satului Boureni este făcută de un document emis la 1. VI. 1576, cu precizarea că avea uric de la Stefan cel Mare in anul 1471.

Cat priveste satul Motca informatiile de ordin istoric sustin faptul că voievodul Bogdan, fondatorul statului feudal Moldova, in secolul al XIV-lea, a adus in această zonă familii de romani din Maramures si Dorna[3]. Unele dintre ele s-au stabilit in partea de nord a satului, păstrandu-se si astăzi denumirea de Dorneni a locului. Primele familii de dorneni purtau numele de Dorneanu, Bulai, Stefan iar cele de maramureseni Mercas, Ojică, Costea.

Tot sursele nescrise, ajunse la noi pe cale orală, arată că după 1650, din cauza prigoanei nobililor ardeleni, au sosit pe teritoriul actualului sat familii de tărani iobagi din Tara Motilor, acestea asezandu-se in vatra satului. Ei se ocupau cu tăierea lemnelor, cărăusie, cresterea animalelor si agricultura. Mai multe păreri converg către ideea că denumirea satului Motca a fost luată de la acesti oameni veniti din Tara Motilor.

Izvoarele scrise sunt insă mult mai precise si arată că pe la 1621 exista deja denumirea Motca. Este vorba despre un document care certifică existenta apei Motca[4] Asadar nu acei refugiati ardeleni au fost la originea toponimului ci hidronimul Motca. Aici se poate face o largă dezbatere. De obicei se preia hidronimul de către o asezare umană imediat după ce aceasta se intemeiază. Stim insă aproape sigur că pe aceeasi vatră se afla incă din timpul lui Stefan cel Mare satul Poiana. De altfel satul Poiana, se pare prima denumire a satului Motca, este mentionat intr-un document de intărire[5] emis la 13. VIII. 1471 de către Stefan cel Mare. In 1488 domnitorul insusi cumpăra acest sat, Poiana, care avea privilegiu de la Alexandru cel Bun[6]. Iată asadar că originile acestei asezări merg mult mai adanc in istorie.

Părerea noastră este că denumirea satului Boureni provine incă din perioada de inceput a fiintării statului medieval Moldova, adică de la jumătatea secolului al XIV-lea. Motca, sub denumirea de Poiana, a existat tot de acum ca asezare rurală, dar, imprejurări care ne sunt deocamdată necunoscute, poate o masivă emigrare din Ardeal intr-o perioadă anterioară secolului al XVII-lea, poate alt eveniment, au impus modificarea numelui localitătii, după numele deja existent al apei Motca.

Conchidem că, asa cum se intamplă de cele mai multe ori, informatiile istorice documentare se imbină cu legenda si folclorul, combinatie care este cea mai aproape de adevăr si care dă anumite răspunsuri care altfel nu ar fi identificabile. Dacă la aceste surse se mai adaugă si arheologia, certitudinea informatiilor este cu atat mai mare. Descoperiri ca cele din Siliste[7], cu vestigii din sec. XIV-XVII, pot să ateste existenta locuirii, deci a satului, incă de la inceputurile sale, inainte de orice confirmare documentară.

Din secolul al XVII-lea, dar mai ales in secolele XVIII – XIX, documentele sunt mult mai numeroase si atestă cu o mai mare generozitate evolutia evidentă a asezărilor de pe malul raului Moldova. Astfel, satul Boureni este mentionat in jurnalului campaniei poloneze din 1691 in Moldova, tinut de Cazimir Sarnecki[8]. In anul 1774, cand s-a făcut un recensămant cerut de trupele rusesti de ocupatie[9], Bourenii apar ca sat si schit[10] in Ocolul Siretului de Jos, iar de atunci este amintit mereu ingloband si satul Negrilesti. La 1803 răzesii de pe mosia Boureni, din tinutul Sucevei, se judecă pentru mosie cu vistiernicul Grigore Sturza. In acelasi an Bourenii răzesesti numărau 20 liudi, plătind 280 lei bir pe an[11].

Apare apoi ca sat in Ocolul Siretului (1833) si in Ocolul Moldovei (1834), amintit fără intrerupere in codice si table pană in 1853, cand include si trupurile de mosie Dobrulesti si Morile Zavului.

Bourenii devin sat - comună in 1864, apoi sat in comuna Soci (1865), in comuna Cristesti (1871), sat in comuna Motca (1923), in comuna Miroslovesti (1926) si sat in comuna Motca pană in zilele noastre, incepand cu anii 1931.

Odată cu improprietărirea tăranilor, in anul 1864, in timpul domniei lui Al. I. Cuza, satele Boureni si Motca au format o comună cu sediul in satul Motca, apartinand de plasa Siretul de Jos, judetul Suceava. Aceasta a durat pană la 1871 cand este afiliată la comuna Cristesti, unde-si avea resedinta mosierul Beizadea Grigore Sturza.

Cu această ocazie satele Boureni si Motca sunt trecute in Dictionarul geografic al Judetului Suceava, al lui Serafim Ionescu, apărut in 1894 la Bucuresti. Iată cateva date semnificative din acest dictionar :

„Boureni – sat pe mosia si in comuna Cristesti. Asezat pe dealurile Surda, Gura Surdei, Bargău si Căpătana, este străbătut de paraiele Surda, Boura si Bargău. Numără 160 case, populate cu 182 capi de familie sau 740 suflete, din care 370 bărbati si 370 femei ( 7 străini ). Are 128 contribuabili. In sat este o carciumă de tutun. Vatra satului ocupă 8-10 fălci. Improprietăriti la 1864 sunt 63, din care 2 fruntasi, 26 mijlocasi si 35 codasi, stăpanind 169 fălci si 22 prăjini.”

..............................................................................................................................................

„Motca - sat pe mosia si in com. Cristesti. Asezat pe dealurile Motca, Surda si Costa Unei, e străbătut de paraurile Motca, Albia, lenache si Răzima. Numără 325 case, populate cu 360 capi de familie sau 1470 suflete, din care 700 bărbati si 770 femei ( 7 israiliti ). Numeră 282 contribuabili. Are o carciumă, 2 băcănii si un debit de tutun. Vatra satului ocupă 83 fălci si 46 prăjini. Improprietăriti in 1864 sunt 69 pălmasi si 94 codasi, stăpanind 306 fălci si 58 prăjini. Drumuri principale sunt la Pascani (10 km ), la Cristesti ( 21/2 km. ) si la Boureni ( 3 km ). Are o scoală rurală mixtă cu un invătător plătit de comună, frecventată de 30 scolari. O biserică de lemn[12] servită de un preot si 2 cantăreti.”

Se observă de aici că, pentru perioada respectivă, Motca era o localitate foarte populată care avea scoală cu invătător plătit de sat, biserică cu preot si cantăreti, băcănii. Se precizează si originea etnică a locuitorilor, intre care se remarcă multi tigani, dar si evrei. Este precizată si conditia socială si puterea economică a locuitorilor. Toate acestea arată importanta satului Motca in zonă.

Din păcate satele noastre medievale nu au fost sediul nici unui fel de institutii si n-au creat arhive. Stirile despre ele se pot culege pentru veacurile XIV-XVII, după cum s-a văzut, numai din actele de proprietate si abia din a doua jumătate a veacului XVIII din recensăminte, catagrafii, condici de visterie, dar desi documentele cumulative contin stiri precise acestea sunt extrem de reduse si seci.

Mai mult, de la sfarsitul secolului al XIX-lea si pană pe la 1940 lipsesc documentele legate de istoria satelor Motca si Boureni. In timpul celui de-al doilea război mondial ambele sate componente ale comunei ( Boureni, respectiv Motca ) s-au aflat pe linia frontului. Populatia a fost evacuată la 4 aprilie 1944 in satele Buznoasa si Vorona, judetul Botosani. Casele au fost prădate de soldatii rusi care s-au adăpostit in pădurea Codrii Pascanilor. Toata zona a fost bombardată de aviatia germană folosindu-se in special bombe incendiare. In Motca, din 795 de case au mai rămas in picioare doar 164. Printre clădirile care au fost distruse sau incendiate s-a aflat si localul scolii in care era păstrată arhiva comunei. Din documentele aflate acolo nu a mai fost recuperată nici măcar o filă.

Asadar, după această scurtă prezentare din punct de vedere istoric, se poate conchide că satele Motca si Boureni, care compun comuna Motca au avut o istorie plină si continuă, ca multe dintre satele Moldovei de Nord, o istorie presărată cu numeroase evenimente spectaculoase din care nu lipseste nici elementul legendar, prin prisma căruia a fost alimentat din plin folclorul.

_________________________________________________________________________________________________________________________

[1] Vezi și varianta lui Grigore Ureche Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat Țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș Vodă până la Aron Vodă, în Cronicari moldoveni, București, 1987, p. 4 - 5.

[2] Regele maghiar amintește de serviciile pe care Dragoș, ca supus al său, le-a făcut în Moldova și răsplătește pe urmașii săi în Maramureș după ce deposedează pe Bogdan, tot voievod român din aceeași zonă, care a trecut în Moldova și a alungat pe urmașii lui Dragoș.

[3] Opere, Miron Costin, București, 1958

[4] Documente privind Istoria României, vol. V ( 1621 – 1628 ), Editura Academiei Republicii Populare Române, 1957, Documentul 66, pag. 56. Redăm în continuare textul acestui document foarte important pentru identificarea originii numelui satului Moțca:

1621 ( 7129 ) iunie 8, Iași

† Io Alexandru Iliaș voievod, ... . Iată a venit sluga noastră Toader Boureanul, paharnic de Hăsnășeni (...) a vândut ocina și dedina lui dreaptă din satul Boureni pe râul Moldova, ce este în ținutul Suceava, din jumătate din a treia parte din sat, a cincea parte, un loc de casă, ce se va alege din vatra satului și din câmp și din vad de moară pe Moldova și pe alte ape, Moțca și Boura, și cu arătură și cu fâneață și cu tot venitul ce se va alege. Aceasta el a vândut-o slugii noastre, Ghiorghie diac, fiul lui Năvrăspăsul fost vornic, pentru 22 galbeni ungurești.

[5] Mulți domnitori impuneau proprietarilor să-și „întărească” actele pe baza unor documente mai vechi, sau cu martori.

[6] DRH, II, p. 255 - 257, 465; DRH, III, p. 76 - 81, 623.

[7] Siliștea, fost sat între satele Moțca și Boureni, desființat de Mihail Sturza, iar locuitorii mutați în Moțca.

[8] Note de Jurnal, de C. Sarnecki. Conform Jurnalului expediția a început la 1 septembrie de la Sniatin, cu o armată de 30.000 de ostași, care a mers pe malul Prutului până mai jos de Valul lui Traian, la Pererita, apoi a trecut Prutul, unde a învins pe tătari. De acolo, peste Bașeu, Bahna și Jijia a ajuns la Hârlău pe Bahlui la 27 septembrie și de aici ajunge la Târgu Frumos la 2 octombrie. Sobietski nu se încumetă totuși să atace Iașul și continuă acțiunile de jaf pe la Cozmești, Pașcani și Boureni, spre Neamț.

[9] Moldova în epoca feudalismului, VII, 1, ed. P.G. Dimitriev și P.V. Sovetov, Chișinău. 1975

[10] Schitul, cu biserica având hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, este o ctitorie călugărească din anul 1657.

[11] Uricar de T. Codreanu, vol. VI, pag. 247 și vol. VII pag. 248 ).

[12] În legătură cu ridicarea bisericii, din preot în preot s-a transmis următoarea povestire, din care reiese existența continuă a satului Moțca: „În ziua de Joia Mare a anului 1776 Sofronie și Elisaveta, de fel din Muncel, se duc la schit în Boureni să-și mărturisească păcatele, cu care ocasiune își arată către mai marele schitului dorința de a face o biserică. Acesta îi sfâtuesce să o facă pentru cele 12 case din Moțca. Biserica fu pornită și terminată până la Sf. Nicolae patronul ei. Fondatorii aduseră un clopot de la Boureni pentru biserica lor, iar ca preot fu hirotonisit un nepot al lor, Lefter, cel I-iu preot în Moțca”