Câlnic, Alba

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Câlnic
—  Comună  —
Curtea cetăţii
Localizarea în cadrul judeţului
Localizarea în România
Coordonate: 45°19′59″N 21°51′48″E / 45.33306, 21.86333
Ţară	România
Judeţ	Alba
Statut	Centru de comună
Atestare	1267
Sate componente	Câlnic, Deal
Guvernare
- Primar	Ienciu Nicolae (PSD, ales)
Suprafaţă
- Total	43,99  km²
Populaţie (2002)
- Total	1,570 locuitori
Fus orar	EET (UTC+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (UTC+3)
Cod poştal	517205
Prefix telefonic	+40 x59 [1]
Site: Website (ro)

Câlnic (în germană Kelling, în maghiară Kelnek) este o localitate în judeţul Alba, Transilvania, România.

Cuprins 1 Generalităţi 2 Donjonul 3 Prima curtină 4 Cetatea ţărănească 5 Biserica 6 Fortificatia 7 Cercetarea 8 Galerie de imagini 9 Vezi şi 10 Legături externe

[modifică] Generalităţi

Numele aşezării provine din slavul "kal" sau "kalinik" (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior saşii. Numele săsesc al localităţii este Kelling şi vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling. La fel ca şi alte familii de saşi, aceştia au devenit probabil din greavi nişte adevăraţi comiţi. Greavii de Câlnic sunt menţionaţi încă din 1267, 1269 şi 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Unul dintre ei, pe numele său Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic şi îl folosea drept locuinţă. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmaşii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingradul şi multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit şi material preistoric, precum şi vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar aşezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267).

[modifică] Donjonul

Reşedinţa iniţială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon iniţial din care s-au ridicat numai fundaţiile, fiind repede abandonat). A. A. Rusu presupune că acesta ar fi fost însă numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272 şi are o formă dreptunghiulară. A fost numit şi Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La început avea numai 14 m înălţime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivniţă boltită în semicilindru. Aceeaşi boltă semicilindrică o întâlnim şi la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista şi un şemineu, iar în săpătură au fost descoperite şi fragmente de cahle. O dată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părţi, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

[modifică] Prima curtină

Incinta iniţială includea spre nord-vest un turn de poartă rectangular, prevăzut cu hersă (ale cărei urme sunt încă vizibile) şi completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incintă erau probabil şi un şanţ adânc de 3 m şi lat de 10 m, şi un turn patrulater de pe latura de sud. Într-o altă etapă, care aparţine tot reşedinţei nobiliare, a fost ridicată capela, datată cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea şi Ştefan al V-lea. Lucrările de restaurare şi decapare au scos la iveală existenţa într-o primă etapă a trei ferestre dreptunghiulare uşor arcuite în partea superioară pe peretele de vest şi una pe peretele sudic. Cele două ferestre gotice, vizibile şi astăzi, au fost construite ulterior şi datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se păstrează urmele a două picturi murale succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al lui Christos.

[modifică] Cetatea ţărănească

În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moştenitor pe linie bărbătească, şi cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moştenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunităţii săseşti, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificaţia a fost adaptată noilor cerinţe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului şanţ, iar donjonul este înălţat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana şi turnul-bastion în formă de potcoavă, şi se înalţă prima curtina primară. În acelaşi timp, o dată cu demontarea parţială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.

[modifică] Biserica

La o mică distanţă de cetate se află fosta casa parohială evanghelică, construită în secolul al XVI-lea şi mărită în 1779. De la ea se ajunge la biserica « din Deal », înconjurată de cimitir. Se presupune că ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de astăzi datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul actual neogotic. Înăuntru se mai pastrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei.

[modifică] Fortificatia

În jurul donjonului exista o incintă ovală cu un turn spre sud şi cu un turn poartă la nord, iar în jurul curtinei a fost săpat un şanţ de apă. Probabil că mâna de lucru era locală, de vreme ce în anul 1291, pe când se făceau lucrări de restaurare la catedrala din Alba Iulia, trei dulgheri saşi din împrejurimi au construit căpriorii noului acoperiş.Fortificaţia de la Câlnic este astăzi pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

[modifică] Cercetarea

Între anii 1961-1964 au fost conduse lucrări de restaurare de către Direcţia Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhit. Ştefan Balş, în paralel cu săpăturile arheologice desfăşurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost conduse lucrări de amenajare pentru spaţiile expoziţionale şi pentru cazare, cetatea fiind transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Singura săpătură arheologică este cea a lui Radu Heitel (1963-1964) şi rezultatele cercetărilor sunt majoritatea inedite. În 1996, în timpul lucrărilor edilitare, au mai fost descoperite unele materiale, dar fără context clar. Între aceastea se numără încă un fragment de cahlă şi materiale folosite la turnarea unui clopot din sec. XVII-XVIII, descoperite în gangul barbacanei.

[modifică] Galerie de imagini

Planul cetăţii de la Câlnic (după Virgil Vătăşianu)

Donjonul şi zidurile cetăţii

Donjonul şi cele două curtine ale cetăţii

Timbru poştal românesc

[modifică] Vezi şi

• Aşezări săseşti cu biserici fortificate din Transilvania
• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
• Listă de cetăţi în România

[modifică] Legături externe

• hu Evoluţia demografică a populaţiei din judeţul Alba între anii 1850-2002 (autor: Varga E. Arpád)
• Obiective româneşti incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO
• Câlnic - Informaţii şi fotografii
• Donjonul şi cetatea ţărănească de la Câlnic
• ro Biserici fortificate din Transilvania
• en Fortified churches from Transylvania
• de Kirchenburgen in Siebenbürgen
• hu Erdélyi erődtemplomok