Comuna Luciu, Buzău

44°58′N 27°5′E (Comuna Luciu, Buzău) / 44.967°N 27.083°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Luciu
—  comună  —
Luciu se află în România
Luciu
Luciu
Luciu (România)
Poziția geografică
Coordonate: 44°58′N 27°5′E ({{PAGENAME}}) / 44.967°N 27.083°E

Țară România
Județ Buzău


ReședințăLuciu
ComponențăLuciu, Caragele

Guvernare
 - primar al comunei Luciu[*]Mircea Frățilă[*][1][2] (PSD, )

Suprafață
 - Total83,74 km²
Altitudine54 m.d.m.

Populație (2021)
 - Total2.591 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal127315

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Poziția localității Luciu
Poziția localității Luciu
Poziția localității Luciu

Luciu este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Caragele și Luciu (reședința).

Așezare[modificare | modificare sursă]

Comuna se află în sud-estul județului, în Câmpia Călmățuiului, pe malul drept al râului Călmățui. Lângă satul Luciu se află lacul Luciu. Prin vestul comunei, prin satul Caragele, trece șoseaua județeană DJ203I, care leagă comuna de Cilibia (DN2B) spre nord și Pogoanele (DN2C) spre sud, și mai departe de nordul județului Ialomița. Din DJ203I, la Caragele se desprinde șoseaua județeană DJ214A, care leagă comuna spre est de Largu și Rușețu.[3]

Demografie[modificare | modificare sursă]



Componența etnică a comunei Luciu

     Români (92,63%)

     Romi (4,52%)

     Alte etnii (0%)

     Necunoscută (2,86%)




Componența confesională a comunei Luciu

     Ortodocși (95,79%)

     Alte religii (1,24%)

     Necunoscută (2,97%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Luciu se ridică la 2.591 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.911 locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,63%), cu o minoritate de romi (4,52%), iar pentru 2,86% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,79%), iar pentru 2,97% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Comuna Luciu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Mircea Frățilă[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Social Democrat10          
Partidul Național Liberal1          

Istorie[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Câmpul a județului Buzău, și era formată doar din satul de reședință, cu 910 locuitori ce trăiau în 145 de case. În comună funcționau o moară cu aburi, o cășerie, 2 stâne, o școală cu 24 de elevi (dintre care 4 fete) și o biserică. Comuna și satul și-au luat numele de la balta înconjurată de stuf și cu mijlocul curat.[8] În acea perioadă, satul Caragele forma o comună de sine stătătoare, în aceeași plasă, având 700 de locuitori ce trăiau în 144 de case; în comuna Caragele funcționa o școală cu 37 de elevi și o biserică.[9]

În 1925, cele două comune se găseau în aceeași configurație și în aceeași plasă, comuna Luciu având 1113 locuitori, iar Caragele cu 860.[10][11]

În 1950, cele două comune au fost arondate raionului Pogoanele din regiunea Buzău și apoi (după 1952) raionului Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna Caragele a fost desființată și inclusă în comuna Luciu, care a fost arondată județului Buzău, reînființat.[12][13]

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

Două obiective din comuna Luciu sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, ambele ca situri arheologice de interes local situate în zona satului Caragele. Unul cuprinde o așezare din perioada Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.), aflat pe terasa de pe malul stâng al Călmățuiului, la nord și nord-est de sat. Celălalt, aflat pe „Movila Lungă”, cuprinde o așezare din epoca migrațiilor aparținând culturii Cerneahov (secolele al IV-lea–al V-lea e.n.)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central 
  2. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  3. ^ Google Maps – Comuna Luciu (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Luciul, com. rur., în jud. Buzău” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 191. 
  9. ^ Lahovari, George Ioan (). „Caragele, com. rur.”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 186. 
  10. ^ „Comuna Luciu în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  11. ^ „Comuna Caragelele în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  12. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  13. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]