Comuna Fântânele, Prahova

45°00′52″N 26°22′41″E (Comuna Fântânele, Prahova) / 45.01444°N 26.37806°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fântânele
—  comună  —

Stemă
Stemă
Fântânele se află în România
Fântânele
Fântânele
Fântânele (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°00′52″N 26°22′41″E ({{PAGENAME}}) / 45.01444°N 26.37806°E

Țară România
Județ Prahova


ReședințăFântânele
ComponențăFântânele, Bozieni

Guvernare
 - primar al comunei Fântânele[*]Constantin Nițu[*][1] (PSD, )

Populație (2021)
 - Total1.821 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal107240

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Fântânele (în trecut, Fântânelele) este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Bozieni și Fântânele (reședința).

Așezare[modificare | modificare sursă]

Comuna se află în estul Prahova, în zona de contact dintre Câmpia Mizilului, subdiviziune a sectorului Câmpia Bucureștilor, și Dealu Mare, componentă a Piemontului Subcarpaților de Curbură. Se învecinează la nord-est cu comuna Vadu Săpat, la sud-est cu orașul Mizil și la vest cu comuna Ceptura.

Se mărginește la sud cu șoseaua națională DN1B, care leagă Ploieștiul de Buzău. Lângă Fântânele, acest drum se intersectează cu șoseaua județeană DJ149, care duce spre sud-est la Baba Ana. În satul Fântânele, DJ149 se termină în DJ102K, drum ce duce spre vest la Ceptura și Urlați, și spre est la Vadu Săpat și Gura Vadului. La Fântânele, din DJ102K se ramifică șoseaua județeană DJ138, care duce spre nord la Tătaru.[2]

Demografie[modificare | modificare sursă]




Componența etnică a comunei Fântânele

     Români (95,66%)

     Alte etnii (0%)

     Necunoscută (4,34%)




Componența confesională a comunei Fântânele

     Ortodocși (94,56%)

     Alte religii (0,71%)

     Necunoscută (4,72%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Fântânele se ridică la 1.821 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.953 de locuitori.[3] Majoritatea locuitorilor sunt români (95,66%), iar pentru 4,34% nu se cunoaște apartenența etnică.[4] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,56%), iar pentru 4,72% nu se cunoaște apartenența confesională.[5] Aproape toată populația este concentrată în satul Fântânele, în timp ce satul Bozieni mai avea în 2008 un singur locuitor.[6]

Politică și administrație[modificare | modificare sursă]

Comuna Fântânele este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Constantin Nițu[*], de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Alianța pentru Fântânele5     
Partidul Național Liberal2     
Partidul PRO România1     
Partidul Mișcarea Populară1     
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților1     
Partidul Ecologist Român1     

Istorie[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna se numea Fântânelele, făcea parte din plasa Cricovul a județului Prahova și era formată din satul Mazîli și cătunul Ungureni, totalizând 1112 locuitori. Comuna avea o școală înființată în 1879 în care în 1894 învățau 42 de elevi (din care 2 fete). Fiecare sat avea biserica lui, cea din Mazîli fiind fondată de frații Bozieni în 1786, iar cea din cătunul Ungureni, de Enuță și soția sa Ecaterina în 1802. În comună erau 2 mori cu aburi.[8] La începutul secolului al XX-lea, satul Mazîli a căpătat denumirea de Fântânele, ca și comuna, iar Bozieni a devenit sat de sine stătător.[9]

În perioada interbelică, comuna a fost arondată plasei Urlați din județul Prahova,[10] iar în 1950 a trecut în raionul Urlați din regiunea Prahova și apoi în raionul Mizil din regiunea Ploiești. În 1968, în comuna Fântânele a fost inclus și teritoriul comunei Vadu Săpat, comuna redevenind parte a reînființatului județ Prahova.[11][12] Comuna Vadu Săpat a fost reînființată în 2003.[13]

Monumente istorice[modificare | modificare sursă]

Cinci obiective din comuna Fântânele sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local. Trei dintre ele sunt situri arheologice: așezarea din secolele al V-lea–al VII-lea e.n. din vatra satului Bozieni; situl din „Cătunul de sub Deal”, datând din Epoca Bronzului; și situl de „pe Vâlcele” din zona satului Fântânele, cuprinzând așezări din neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), neolitic (cultura Boian), secolele al IX-lea–al XI-lea și din Evul Mediu. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură: ruinele bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a Mazililor (1786); și biserica „Adormirea Maicii Domnului” a Ungurenilor (1735–1750).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ Google Maps – Comuna Fântânele, Prahova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  5. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  6. ^ „Bozieni, satul cu un singur locuitor”. Prahova. . Accesat în . 
  7. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în . 
  8. ^ Lahovari, George Ioan (). „Fântânelele, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 377. 
  9. ^ „Comuna Fântânele în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  10. ^ „Județul Prahova în Enciclopedia României, vol. II, din 1938”. Accesat în . 
  11. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în . 
  12. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  13. ^ „Legea nr. 84/5 aprilie 2004, pentru înființarea unor comune”. Camera Deputaților din România. Accesat în .