Comitatul de Berg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Berg a fost un stat medieval – inițial comitat, ulterior ducat – din regiunea Renania din Germania. Capitala sa era la Düsseldorf. Ea a existat ca o entitate politică distinctă de la începutul secolului al XII-lea până în secolul al XIX-lea.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Evoluție[modificare | modificare sursă]

Comitatul de Berg a apărut în 1101 ca linie colaterală a dinastiei Ezzonizilor, care își trăgea originile din Regatul Lotharingiei din secolul al IX-lea, iar în secolul al XI-lea a devenit dinastia cea mai puternică din regiunea Rinului inferior.

În 1160, teritoriul a fost divizat în două părți, una dintre ele devenind ulterior Comitatul de Mark, care a revenit posesiunilor familiei în secolul al XVI-lea. În 1280 și-au mutat curtea de la castelul Schloss Burg din Solingen de pe râul Wupper în orașul Düsseldorf. Cel mai puternic dintre conducătorii timpurii din BergBerg, Engelbert al II-lea a murit asasinat în 7 noiembrie 1225.[1][2] Contele Adolf al VIII-lea de Berg a participat alături de tabăra învingătoare în bătălia de la Worringen desfășurată în 1288 împotriva ducatului de Geldern.

Puterea statului de Berg a continuat să crească în secolul al XIV-lea. Comitatul de Jülich s-a unit cu comitatul de Berg în 1348,[3] iar în 1380 împăratul Venceslau i-a promovat pe conții de Berg la rangul de duci, dâdn astfel naștere ducatului de Jülich-Cleves-Berg.

Probleme de succesiune[modificare | modificare sursă]

Hartă a ducatului de Jülich-Cleves-Berg din jurul anului 1540

În 1509, ducele Ioan al III-lea de Cleves a încheiat o căsătorie strategică cu Maria de Geldern, fiică a contelui Wilhelm al IV-lea de Jülich-Berg, care a devenit moștenitoare a posesiunilor tatălui ei: Jülich, Berg și Comitatul de Ravensberg, fapt care, în conformitate cu Legea Salică din Sfântul Imperiu Roman a cauzat proprietății să treacă soțului unei moștenitoare (femeile nu puteau deține proprietăți decât printr-un soț sau un tutore). Odată ce tatăl ei a murit în 1521, ducii de Jülich-Berg s-au stins, iar moșia a trecut astfel sub guvernarea lui Ioan al III-lea, ducele de Cleves. Alături de teritoriile personale ale acestuia, Comitatul de Mark și ducatul de Cleves (Kleve), s-a constituit o uniune personală. Ca rezultat al acestei uniuni, ducii de Jülich-Cleves-Berg controlau o mare parte din actualul land Renania de Nord-Westfalia, cu excepția statelor clericale ale arhiepiscopilor de Köln și episcopilor de Münster.

Cu toate acestea, și noua dinastie ducală s-a stins în 1609, atunci cînd ultimul duce a murit fiind nebun. Acest eveniment a condus la o lungă dispută asupra succesiunii asupra diferitelor teritorii înainte de divizarea din 1614: contele palatin de Neuburg, care se convertise la catolicism, a anexat Jülich și de Berg; între timp, Cleves și Mark a trecut sub stăpânirea lui Ioan Sigismund, elector de Brandenburg, care va deveni ulterior duce de Prusia. După stingerea în 1685 a dinastiei majore care conducea palatinatului elector, ramura de Neuburg a moștenit titlul de principe-elector și a transformat Düsseldorf în capitala sa, până când palatinatul elector a moștenit și electoratul de Bavaria în 1777.

Revoluția franceză, Marele Ducat de Berg[modificare | modificare sursă]

Palatul ducal din Düsseldorf, la 1798. Palatul a fost distrus într-un incendiu din 1872.

Ocupația franceză dintre 1794 și 1801 și anexarea din 1801 a Jülich (în limba franceză, Juliers) în Războaiele Revoluției Franceze au separat cele două ducate de Jülich și de Berg, iar în 1803 Berg a fost despărțit de celelalte teritorii bavareze și a trecut sub controlul ramurii tinere a familiei Wittelsbach. În 1806, în cadrul reorganizării teritoriilor germane ocazionată de sfârșitul Sfântului Imperiu Roman, Berg a devenit mare ducat, sub conducerea cumnatului lui Napoleon I, Joachim Murat.[4] Blazonul lui Murat combina leul roșu de Berg cu simbolurile ducatului de Cleves.

În 1809, la un an după promovarea lui Murat din poziția de mare duce de Berg la cea de rege al Neapolelui, nepotul lui Napoleon, principele Napoleon Louis Bonaparte (1804–1831, fiul mai mare al fratelui lui Napoleon, Louis Bonaparte, rege al Olandei) a devenit mare duce de Berg; birocrații francezi au administrat teritoriul în numele minorului. Scurta existență a marelui ducat s-a încheiat odată cu înfrâmngerea lui Napoleon din 1813 și cu prevederile tratatelor de pace care au urmat.

Provincia Jülich-Cleves-Berg[modificare | modificare sursă]

În 1815, după Congresul de la Viena, Berg a devenit parte a Regatului Prusiei: provincia Jülich-Cleves-Berg. În 1822, provincia a fost atașată Marelui Ducat al Rinului Inferior.

Conducătorii de Berg[modificare | modificare sursă]

Hartă a Ducatului de Berg, realizată de cartograful francez Nicolas Sanson în 1696
Marele Ducat de Berg (1806–1813), în cadrul Confederației Rinului
Blazonul Marelui Ducat de Berg

Casa Ezzonizilor[modificare | modificare sursă]

Casa de Berge, conți[modificare | modificare sursă]

Casa de Limburg, conți[modificare | modificare sursă]

Casa de Jülich(-Heimbach), conți[modificare | modificare sursă]

în uniune cu Ravensberg

Casa de Jülich(-Heimbach), duci[modificare | modificare sursă]

în uniune cu Ravensberg (cu excepția perioadei 14041437), iar după 1423 în uniune cu Ducatul de Jülich

Casa de La Marck, duci[modificare | modificare sursă]

din 1521 o parte a Ducatului de Jülich-Cleves-Berg

Casa de Wittelsbach, duci[modificare | modificare sursă]

în uniune cu Jülich și Neuburg, de la 1690 și cu Palatinatul Elector, iar de la 1777 și cu Bavaria

Mari duci francezi[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Comitatul de Berg la Wikimedia Commons Materiale media legate de Comitatul de Berg la Wikimedia Commons

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pixton, Paul B. (). The German episcopacy and the implementation of the decrees of the Fourth Lateran Council : 1216-1245 : watchmen on the tower. Leiden u.a.: Brill. p. 210. ISBN 978-9004102620. 
  2. ^ Butler, Alban (). Butler's Lives of the saints (ed. New full ed.). Collegeville (Minn.): Liturgical Press. p. 56. ISBN 978-0814623879. 
  3. ^ Knight, Charles (). The English Cyclopaedia: Geography. Lightning Source UK Ltd. p. 1030. ISBN 978-1277123517. 
  4. ^ Encyclopaedia Britannica: or, A dictionary of arts, sciences, and miscellaneous literature, enlarged and improved, Volume 3. Google e-books. p. 570.