Colorado (teritoriu SUA)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare
Acest articol se referă la Teritoriul Colorado, entitate organizată a SUA înainte de a fi unul din cele 50 de state ale acestora. Pentru alte sensuri vedeţi Colorado (dezambiguizare).
Teritoriile Kansas, Nebraska, Utah şi New Mexico în 1860, de la care Teritoriul Colorado a primit părţi ale actualului său teritoriu.
Teritoriile Kansas, Nebraska, Utah şi New Mexico în 1860, de la care Teritoriul Colorado a primit părţi ale actualului său teritoriu.

Teritoriul Colorado (conform originalului, [The] Colorado Territory) a fost un teritoriu istoric, organizat al Statelor Unite ale Americii care a existat între 1861 şi 1876. Graniţele sale au fost identice cu cele ale statului Colorado de azi. Teritoriul a încetat să existe atunci când Colorado a fost admis în Uniune ca cel de-al treizeci şi optulea stat al acesteia la 1 august 1876. Teritoriul a fost organizat în timpul Goanei după aur din Colorado (conform originalului, Colorado Gold Rush), care a adus prima mare concentrare de colonizatori de origine europeană.

Legea organică a fost votată de Congress şi semnată de către preşedintele James Buchanan, în timpul primăverii anului 1861, în timpul turbulenţei create de secesiunea statelor sudului SUA care a precipitat Războiul civil american. Organizarea teritoriului a determinat accentuarea controlului Uniunii asupra unei zone foarte bogate în resurse minerale a Munţilor Stâncoşi. Deşi transformarea statului de teritoriu într-unul de stat părea iminentă, imediat după încetarea războiului fratricid, un veto al preşedintelui Andrew Johnson de la sfârşitul anului 1865, a făcut ca această dorinţă cvasi-generală a locuitorilor teritoriului Colorado să fie amânată până în timpul administrării următorului preşedinte, Ulysses Grant, care a fost un puternic susţinător al admiterii Teritoriului Colorado ca stat în Uniune, deşi lucrurile păreau a fi mult mai complicate datorită procesului post-război numit Reconstrucţie.

[modifică] Vezi şi



Teritorii (organizate şi neorganizate) şi regiuni istorice ale Statelor Unite ale Americii

Alaska Territory  •  Arizona Territory  •  Arkansas Territory  •  Colorado Territory  •  Dakota Territory  •  Florida Territory  • 
Hawaii Territory  •  Indian Territory  •  Idaho Territory  •  Illinois Country  •  Illinois Territory  •  Iowa Territory  •  Kansas Territory  •  Louisiana Territory  •  Michigan Territory  •  Minnesota Territory  •  Missouri Territory  •  Montana Territory  •  Nebraska Territory  •  Nevada Territory  •  New Mexico Territory  •  Northwest Territory  •  Ohio Country  •  Oklahoma Territory  •  Oregon Territory  •  Southwest Territory  •  Utah Territory  •  Washington Territory  •  Wisconsin Territory  •  Wyoming Territory  •  •  Niciodată teritorii  •  •  Imagini  •  • 


Subiecte Colorado --- Oameni din Colorado --- Statele Unite ale Americii

Aşezări  •  Capitala  •  Climă  •  Cultură  •  Demografie  •  Economie  •  Educaţie  • 
 •  Faună  •  Floră  •  Geografie  •  Guvernatori  •  Istorie  •  Oraşe  •  Politică  •  Reprezentativi  • 
 •  Sănătate  •  Senatori  •  Sigiliu  •  Sport  •  Steag  •  Stemă  •  Subdiviziuni  •  Turism  •  • 
 •  •  Cioturi  •  •  Comitate  •  •  Formate  •  •  Imagini  •  •  Liste  •  •  Portal  •  • 

Unelte personale
În alte limbi