Colegiul Național „Sfântul Sava” din București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Colegiul Național „Sfântul Sava” (C.N.S.S.) este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de învățământ din București, România.

Este descendentul direct al Colegiului Sfântul Sava, divizat în 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza în Universitatea din București și prezentul colegiu. Din 1948 până în 1990 colegiul a purtat numele de „Liceul Nicolae Bălcescu”, după numele revoluționarului pașoptist, elev al acestui liceu.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Colegiul „Sfântul Sava” (1694-1864)[modificare | modificare sursă]

A fost fondat în 1694, la îndemnul stolnicului Constantin Cantacuzino, de către domnitorul Constantin Brâncoveanu sub numele de Academia Domnească de la Sfântul Sava și era dispus inițial în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava, astăzi Universitatea din București. Curând va deveni una dintre cele mai importante academii din Balcani, alături de Academia din Phanar și Școala Superioară a Patriarhiei Constantinopolului, ambele în Istanbul.

Limba folosită în cadrul procesului de educație era cea greacă, până în 1818, când la inițiativa lui Gheorghe Lazăr, învățământul a început să se facă în limba română la toate nivelele. Colegiul cuprindea prin 1831 treptele de "umanioare" (gimnaziu) (patru ani), de "învățături complementare" (trei ani) și de "cursuri speciale" (învățământ superior, trei ani).

În cadrul colegiului s-a înființat prima bibliotecă națională a românilor, în anul 1836.[1]

Academia s-a divizat în anul 1864 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ramura academică fiind convertită în Universitatea din București, iar cea de educație secundară fiind organizată în ceea ce va fi numit mai târziu Colegiu Național „Sfântul Sava” (instituția va purta mai multe nume, de-a lungul deceniilor).

1864-1948[modificare | modificare sursă]

Adresa actuală a clădirii este pe str. Dr. Karl Lueger, în prezent str. general Henri Mathias Berthelot din sectorul 1.

Liceul „Nicolae Bălcescu” (1948-1990)[modificare | modificare sursă]

Colegiul Național „Sfântul Sava” (1990-prezent)[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

Absolvenți[modificare | modificare sursă]

Profesori celebri[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Reflecții din sala de lectură a Bibliotecii Naționale, 25 iunie 2012, Lucian Pricop, Jurnalul Național, accesat la 30.06.2012

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Balaci, Alexandru și Ion Ionașcu. Universitatea din București 1864-1964, București, Editura didactică și pedagogică
  • Cristian Romano. Iosif Romanov - librar, editor și tipograf din București în prima jumatate a secolului al XIX-lea (în Anuarul Arhivelor Municipiului București, nr. 1/1996)

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Istoricul Academiei Domnești de la Sf. Sava: (contribuții documentare), Elena Grigoriu, Editura Didactică și Pedagogică, 1978

Legături externe[modificare | modificare sursă]