Cneaz
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cneaz este un cuvânt întâlnit în unele limbi slave. Este tradus uneori inexact prin Prinţ sau Duce.
Cuprins |
[modifică] Etimologie
tot el "comitul".
Cuvântul îşi are originea probabil din cuvântul proto-germanic Kuningaz, care a fost la rândul lui împrumutat din vechea slavonă în limbile finlandeză şi estonă – Kuningas.
Titlul este scris şi pronunţat similar în limbile est-europene:
- limba bulgară – княз (kniaz), cu femininul княгиня (cniaghinia);
- limbile rusă şi ucrainiană – князь, cu femininul княгиня cniaghinia;
- în limbile sârbocroată şi slovenă – кнез/knez;
A fost împrumutat din limbile slave în
- limba română – jude (judecator, dux, duce). În banat se mai foloseşte varianta chinez
- limba maghiară – kenéz.
În limbile vest slave şi-a schimbat într-o oarecare măsură înţelesul în
- limba sorbiană de jos a ajuns să însemne senior feudal, iar în
- limba poloneză, acest împrumut germanic a ajuns ksiądz – "preot" sau książę– "duce".
[modifică] Evul mediu
Înţelesul cuvântului s-a schimbat de-a lungul timpului. La început a fost folosit pentru a desemna funcţia şefului de trib. Mai târziu, odată cu dezvoltarea statelor feudale, a ajuns să desemneze pe domnitorul în statele slavilor răsăriteni. Aceste state erau княжество – cniajestvo – cnezatele, aşa cum au fost Rusia Kieveană sau Cnezatul Moscovei.
Odată cu creşterea gradului de centralizare, a întinderii şi forţei economice şi militare a statului feudal, titlul s-a schimbat în Velikii Cneaz – Mare Cneaz, el domnind peste un Velikoe Cniajestvo – Mare Cnezat, în vreme ce vasalii săi erau udelni cniaz, sau mai simplu cneaz, iar statele conduse de aceştia din urmă fiind numite udel, udelnoe cneajestvo ori volost.
Când Rusia Kieveană a fost fragmentată în secolul al XIII-lea, titlul de cneaz a continuat să fie folosit în statele rutene, inclusiv în Novgorod, Vladimir-Suzdal, Cnezatul Moscovei, Tver, Halici-Volinia şi în Marele Ducat al Lituaniei.
[modifică] Titlul slavon în feudalismul târziu şi în epoca modernă
Cum Marele cnezat al Moscovei îşi răspândea tot mai mult controlul său asupra federaţiilor succesoare ale Rusiei Kievene, marele cneaz Ioan al IV-lea a fost încoronat în 1547 ca Ţar. Începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, titlul (demnitatea) de "mare cneaz" a început să fie folosită pentru fii şi nepoţii pe linie masculină a împăraţilor Imperiului Rus.
Termenul cneaz a continuat să fie un titlu nobiliar al membrilor din familiei Rurikide, (Repnin, Gorciakov) sau Gediminide (Galiţine, Troubeţkoi). Rurikizii şi Gediminizii erau numiţi cneji (prinţi) încă din vremea când domniseră în mici cnezate (principate) medievale suverane. După ce statele lor au fost absorbite de Marele Cnezat al Moscovei, conducătorii acestor stătuleţe au ajuns membri ai Curţii ţarilor, fiind autorizaţi să-şi păstreze titlurile princiare.
Începând cu secolul al XVIII-lea, titlul (mare cneaz, împreună cu o moşie din teritoriul ce purta acest titlu) era conferit în mod ocazional de ţar ca răsplată pentru servicii deosebite aduse imperiului. Astfel, Petru cel Mare i-a conferit titlul de cneaz ("kneaz luminat" - duce) asociatului său, Alexandr Menşikov, iar mai târziu, Ecaterina cea Mare prin hotărârea "cezarului roman") i-a conferit titlul de mare cneaz amantului ei, comandantul militar şi omul de stat Grigori Potemkin. După 1801, după încorporarea Georgiei în Imperiul Rus, diferitele titluri nobiliare (de comit) ale aristocraţilor locali au fost traduse în limba rusă (slavonă), deseori într-un mod controversat, prin "cneaz". În mod similar, numeroşi nobili mărunţi tătari (sau din aşa numita de greci "Tartaria", litoralul de nord al Mării Negre) au pretins dreptul de a se numi "cneji" (deoarerce şi ei erau comiţi încă până la trecerea întâetăţii în Rusia la Marele cnezat al Moscovei).
Între 1809-1917, Finlanda, era numită Marele Ducat al Finlandei (Velikoe Cneajestvo Finlandskoe).
În Banatul medieval până târziu, în perioada imperială, cneazul era numit chinez. Satele româneşti şi cele sârbeşti erau conduse de către un cneaz sătesc, care era veriga de legătură între comunitate şi domnul de pământ sau autoritatea statală. El îmbina funcţia administrativă a unui primar cu cea fiscală, de perceptor. În perioada imperială a existat şi instituţia obercneazului, un cneaz superior, şeful unui grup de cneji săteşti.
