Carol al II-lea al Angliei
| Carol al II-lea | |
|---|---|
 |
|
| Carol al II-lea în roba Ordinului Jartierei, c. 1675, pictură de Sir Peter Lely. | |
|
|
|
| Domnie | 30 ianuarie 1649 – 3 septembrie 1651[1] |
| Încoronare | 1 ianuarie 1651 |
| Predecesor | Carol I al Angliei |
| Succesor | Guvern militar condus de George Monck |
|
|
|
| Domnie | 29 mai 1660[2] – 6 februarie 1685 |
| Încoronare | 23 aprilie 1661 |
| Predecesor | Carol I (de jure) Consiliul de Stat (de facto) |
| Succesor | Iacob II |
| Căsătorit(ă) cu | Ecaterina de Braganza |
| Casa regală | Casa Stuart |
| Tată | Carol I al Angliei |
| Mamă | Henrietta Maria a Franței |
| Naștere | 29 mai 1630 Palatul St. James, Londra |
| Deces | 6 februarie 1685 (54 ani, 253 zile) Palatul Whitehall, Londra |
| Înmormântare | Westminster Abbey |
| Semnătură |  |
Carol al II-lea (engleză Charles II of England) (n. 29 mai 1630 — d. 6 februarie 1685) a fost rege al Angliei, Scoției și Irlandei de la 30 ianuarie 1649 (de jure) sau de la 29 mai 1660 (de facto), până la moarte.
Conform regaliștilor, Carol al II-lea a devenit rege când tatăl său Carol I a fost executat la Whitehall pe 30 ianuarie 1649, apogeul Războiului Civil Englez. Parlamentul englez nu l-a proclamat pe Carol al II-lea rege atunci, aprobând în schimb un statut care făcea asta ilegal, iar Anglia a intrat în perioada istorică denumită „interregnul englez”. Parlamentul Scoției, pe de altă parte, l-a declarat pe Carol Rege al Scoțienilor pe 5 februarie 1649, în Edinburgh. A fost încoronat rege al scoțienilor pe 1 ianuarie 1651. În urma înfrângerii sale în Bătălia de la Worcester de pe 3 septembrie 1651, Carol s-a refugiat în Europa continentală, petrecând nouă ani ca exilat în Franța, Provinciile Unite și Țările de Jos spaniole.
După ce Protectoratul lui Richard Cromwell a fost înlăturat în 1659, generalul George Monck l-a invitat pe Carol să se întoarcă și să fie încoronat rege, ducând la așa numita restaurație. Carol al II-lea a sosit pe teritoriu englez pe 25 mai 1660, și a intrat în Londra în ziua în care a împlinit treizeci de ani, 29 mai 1660. Carol a fost încoronat Rege al Angliei și Irlandei la Westminster Abbey, pe 23 aprilie 1661.
Parlamentul englez a elaborat legi dure împotriva puritanilor, cunoscute ca „Clarendon Code”, cu scopul de a întări poziția reînființatei Biserici Anglicane. Carol a acceptat acel Cod, deși era adeptul toleranței religioase. În ceea ce privește politica externă, evenimentul major din timpul domniei lui Carol al II-lea a fost Al Doilea Război Anglo-Olandez. În 1670, Carol a semnat în secret Tratatul de la Dover, o alianță cu Ludovic al XIV-lea conform căreia regele francez accepta să-l ajute pe Carol în Al Treilea Război Anglo-Olandez și să-i plătească acestuia o pensie, în timp ce regele englez promitea că se va converti la catolicism într-o dată nestabilită din viitor. Carol a încercat să introducă libertatea religioasă pentru disidenții catolici și protestanți, prin Declarația Regală de Indulgență din 1672, dar Parlamentul englez l-a obligat să o retragă. În 1679, revelațiile lui Titus Oates privind un presupus „complot papal” au declanșat Criza Excluderii atunci când s-a aflat că fratele și moștenitorul lui Carol (viitorul Iacob al II-lea) era catolic. Criza a avut drept rezultat crearea partidului Whig pro-excludere, și cel Tory anti-excludere. Carol a fost de partea partidului Tory, și, în urma descoperirii complotului „Rye House” de asasinare a lui Carol și Iacob în 1683, unii lideri Whig au fost omorâți sau obligați să plece în exil. Carol a dizolvat parlamentul englez în 1679, și a condus singur țara până la moartea sa, pe 6 februarie 1685. S-a convertit la catolicism pe patul de moarte.
Era cunoscut în popor ca the Merrie Monarch („Monarhul vesel”), atât pentru pofta de viață și hedonismul de la curtea sa, cât și pentru ușurarea generală datorată întoarcerii la normalitate după un deceniu de conducere a lui Oliver Cromwell și a puritanilor. Soția lui Carol, Ecaterina de Braganza, era stearpă, dar Carol a avut cel puțin 12 fii nelegitimi cu diverse amante.
[modificare] Note
- ^ De la decesul tatălui său până la înfrângerea în Bătălia de la Worcester
- ^ The traditional date of the Restoration marking the first assembly of King and Parliament together since the abolition of the monarchy in 1649. The English Parliament recognised Charles as King of England by unanimous vote on the 2 May 1660, and he was proclaimed King in London on 8 May, although royalists had recognised him as such since the execution of his father on 30 January 1649. During Charles's reign all legal documents were dated as if his reign began at his father's death.
[modificare] Bibliografia
- Abbot, Jacob. (1849). History of King Charles the Second of England.
- Hilliam, David. (1998). Kings, Queens, Bones and Bastards: Who's who in the English Monarchy from Egbert to Elizabeth II. Gloucestershire: Sutton.
- The Royal Household. (2004). "Charles II". Official Web Site of the British Monarchy.
| Predecesor: Carol I (de jure) Richard Cromwell (de facto) |
Rege al Angliei 1660 (1649)–1685 |
Succesor: Iacob II |
|
|||||||
