Ordinul teutonic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Ordinul Cavalerilor Teutoni | |
|---|---|
 |
|
| Blazon | |
| Nume oficial | Ordo domus Sanctae Mariae Theutonicorum Ierosolimitanorum |
| Nume popular | Cavalerii teutoni |
| Fondator | Doi comercianţi peregrini, Ierusalim |
| Data înfiinţării | cca. 1099 |
| Apartenenţa | Biserica Catolică |
| Sigla | OT |
| Statut canonic | Ordin de tip militar |
| Vestimentaţie | Veşminte albe cu cruce neagră |
| Ramura femenină/masculină | Surorile casei germane a Sf. Marii în Ierusalim |
| Sit oficial | http://www.deutscher-orden.at |
Ordinul teutonic (în latină Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios german catolic format la sfârşitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina. În timpul Evului Mediu, ei erau un ordin militar cruciat şi purtau veşminte albe cu o cruce neagră.
[modifică] Ordinul teutonic în Ţara Bârsei
După ce forţele creştine au fost învinse, ordinul s-a mutat în Ţara Bârsei din Transilvania, în 1211, pentru a ajuta la apărarea contra invaziei cumane şi pecenege. Aşezarea lor a fost posibilă în urma diplomei de donaţie a regelui Andrei al II-lea al Ungariei, emisă în acelaşi an.
Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit în Ţara Bârsei numeroase cetăţi fortificate, cu sprijinul localnicilor, cum sunt cele de la Feldioara, Cetatea Neagră, Cetatea Crucii. De asemenea, a colonizat un număr însemnat de ţărani şi meşteşugari germani, care le asigurau hrana şi produsele meşteşugăreşti necesare. Aceştia au fost denumiţi în timp saşi şi s-au aşezat printre populaţia autohtonă, formată în cea mai mare parte din români şi mai apoi din slavi şi probabil pecenegi. Primele localităţi înfiinţate sau puternic dezvoltate de către noii veniţi au fost Feldioara, Braşov, Codlea, Râşnov şi Prejmer.
Devenind din ce în ce mai puternic, ordinul a început să-şi extindă autoritatea şi dincolo de munţii de graniţă, construind fortificaţii la Tabla Buţii (pasul Buzău) şi la Podul Dâmboviţei (după pasul Bran). Către 1225, cavalerii teutoni au început să se desolidarizeze de regele maghiar, punând teritoriul stăpânit de ei sub autoritatea Papei. Acest lucru a fost favorizat şi de legăturile Ordinului cu Papalitatea (era socotit egalul Ordinului templierilor şi Ordinului ospitalierilor) şi în special de legăturile marelui maestru al ordinului, Hermann von Salza, cu împăratul romano-german Frederic al II-lea şi cu Papa Honoriu al III-lea. Drept urmare, în 1225, regele a purtat o luptă hotărâtoare împotriva ordinului, învingându-l şi expulzându-l din Ţara Bârsei.
Saşii colonizaţi de teutoni au rămas în continuare în Ţara Bârsei, sub ascultarea unui conte numit de rege.
[modifică] În Prusia
În 1226 ordinul începe campania de creştinare a prusacilor, pe teritoriul cărora înfiinţeaza un stat. O dată stabiliţi, au început diverse campanii militare împotriva vecinilor, Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei şi Republica Novgorodului. În scurt timp devin o forţă navală în Marea Baltică.
În 1410 alianţa Polono-Lituanianiană înfrange decisiv ordinul, distrugându-i puterea militară în Bătălia de la Grunwald (sau Tannenberg). Ordinul intră în declin, iar în 1525 conducătorul acestuia, Albert de Brandenburg, renunţă la titlu şi se converteşte la luteranism, devenind duce de Prusia. Ordinul este desfiinţat în 1809 de Napoleon Bonaparte. Totuşi, ordinul a continuat să existe sub conducerea Habsburgilor, iar în prezent conduce activităţi caritabile în Europa Centrală.
