Comisia Europeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la CE)
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „CE” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți CE (dezambiguizare)
Tip Instituțiile UE
Rol Cabinet executiv
Înființat 1958
Comisia
Comisia Curentă Comisia Juncker
Președintele Jean-Claude Juncker
Prim Vice-Președinte Frans Timmermans
Vice-președinți Federica Mogherini
Kristalina Georgieva
Jyrki Katainen
Valdis Dombrovskis
Andrus Ansip
Maroš Šefčovič
Numărul total de membri 28 de comisari
Administrația
Limbi de lucru engleză
franceză
germană
Personal 25,019[1]
Departamente Douăzeci și patru de departamente
Sedii Bruxelles, BE
Luxembourg.
Uniunea Europeană
Flag of the European Union

Acest articol face parte din seria
Politica și Guvernanța
Uniunii Europene

 v  d  m 

Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene. Comisia este responsabilă pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii.[2][3]

Comisia funcționează ca un cabinet de guvern, format din 28 de membri cunoscuți ca „comisari” (informal).[4] Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un membru în Comisie, iar aceștea au obligația de a reprezenta interesele comune ale UE și nu interesele naționale ale statului din care face parte. Unul dintre cei 28 este Președintele Comisiei (actualmente Jean-Claude Juncker) este propus de Consiliul European și ales de către Parlamentul European. Consiliul nominalizează ceilalți 27 de membri ai Comisiei în acord cu președintele nominalizat, iar ulterior cei 28 de membri ca un singur corp sunt supuși votului de investitură a Parlamentului European.[5] Prima Comisie Barroso a intrat în funcție la sfârșitul anului 2004 iar cea de-a doua Comisie Barroso a intrat în funcție în 2010.[6]

Termenul de „Comisie” este folosit ori pentru a-i desemna pe cei 28 de membri ai Colegiului Comisarilor sau pentru a desemna inclusiv organismele administrative formată din 23.000 de funcționari publici europeni care sunt împărțiți în departamente numite Directorate-Generale și Servicii.[7] Limbile interne de lucru ale Comisiei sunt engleza, franceza și germana. Membrii Comisiei și cabinetele lor (echipele de lucru) au sediul în Clădirea Berlaymont din Bruxelles.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Comisia Europeană derivă din una din cele 5 instituții create în sistemul supranațional al Comunităților Europene, urmând propunerea lui Robert Schuman (ministrul de externe al Franței) din 9 mai 1950. Funcționând din 1951 ca Înalta Autoritate în Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, comisia a suferit numeroase schimbări în privința competențelor și a componenței, sub diferiți președinți, implicând cele trei comunități.[8]

Înființarea[modificare | modificare sursă]

Prima Comisie a fost înființată în 1951 drept Înalta Autoritate și era formată din nouă membri sub președinția lui Jean Monnet. Înalta Autoritate a fost un organ executiv supranațional a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). A intrat în funcțiune pentru prima dată în 10 august 1952 în Luxembourg. În 1958 Tratatul de la Roma a instituit două noi comunități alături de CECO, Comunitatea Economică Europeana (CEE) și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EuroAtom). Totuși organele administative ale acestor comunități erau denumite „Comisii” și nu „Înaltă Autoritate”. Motivul schimbării denumirii a fost noua relație dintre executiv și Consiliu. Unele state precum Franța si-a exprimat rezervarea față de puterile pe care le are Înalta Autoritate și ar fi dorit limitarea sau transferul lor către Consiliu.

Louis Armand a condus prima Comisie a EuroAtom. Walter Hallstein a condus prima Comisie a Comunității Economice Europene (CEE) care s-a întâlnit pentru prima dată pe 16 ianuarie 1958 la Castelul Val-Duchesse din Bruxelles. Acesta a obținut un acord privind prețul cerealelor și a făcut de asemenea o bună impresie țărilor terțe atunci când si-a făcut debutul internațional la negocierile comerciale privind acordul general privind tarifele și comerțul. Hallstein a consolidat legislația europeană și a început să aibă un impact important în legislația națională.

Dezvoltarea inițială[modificare | modificare sursă]

Cele trei organisme, denumite colectiv Executivele Europene, au co-existat până la 1 iulie 1967 când Tratatul de fuziune le-a combinat într-o singură administrație sub președinția lui Jean Rey. Datorită fuziunii, Comisia Rey a crescut temporar la un număr de 14 membri, deși toate Comisiile viitoare au fost reduse din nou la nouă membri, urmând formula ca fiecare stat membru de dimensiuni reduse să dețină un comisar iar statele mari câte doi comisari.[9] Comisia Rey a finalizat uniunea vamală a Comunităților în 1968 și a militat pentru un Parlament European mai puternic și ales direct de cetățenii comunității.[10] În ciuda faptului că Rey a fost primul președinte al Comisiei unificate, Hallstein este considerat primul președinte al Comisiei moderne.

Comisiile Malfatti și Mansholt au urmat lucrul pentru crearea unei cooperări monetare și prima extindere către nord în 1973.[11][12] O dată cu extinderea, Comisia a crescut la 13 membri sub Comisia Orteli (Regatul Unit a primit 2 locuri de comisar din cauza faptului că este un stat mare), care s-a confruntat cu instabilitatea internationala si economică din acea perioadă.[9][13] Reprezentarea externă a Comunității a făcut un pas înainte cânt Președintele Roy Jenkins, ales președinte în ianuarie 1977 după ce ocupase funcția de Secretar al Afacerilor Interne al Guvernului laburist al Regatului Unit,[14] devenind primul președinte care participă la summitul G8 din partea Comunității.[15] Asemenea Comisiei Jenkins, Comisia Gaston Torn a supravegheat extinderea Comunității spre sud, în timp ce lucra la Actul Unic European.[16]

Puteri și atribuții[modificare | modificare sursă]

Comisia Europeană a fost încă de la început concepută să acționeze ca o autoritate independentă supranațională separată de guvernele naționale. A fost descrisă ca fiind „singurul organism plătit să gândească european”.[17] Membrii sunt propuși de guvernele statelor membre, unul din partea fiecăreia, totuși aceștia au obligația de a funcționa independent și neutru fără a fi influențați de guverne care îi numesc. Aceasta contrastează Consiliul European, care reprezintă guvernele, Parlamentul European, care reprezintă cetățenii și Comitetul Economic și Social, care reprezintă societatea civilă.

Conform art. 17 din Tratatului Uniunii Europene, Comisia are câteva atribuții: dezvoltarea de strategii pe termen mediu, conceperea de proiecte legislative și medierea procesului legislativ, reprezentarea UE în negocierile comerciale, emiterea de decizii și reglementări, de exemplu politica privind competiția, conceperea bugetului Uniunii Europene precum și supravegtherea implementării tratatelor și legislației comunitare.[18]

Puteri executive[modificare | modificare sursă]

Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, puterile executive ale Uniunii erau deținute de către Consiliul European care conferea Comisiei puterea de a exercita anumite atribuții. Totuși, Consiliului îi era teoretic permis să retragă atribuțiile și puterile acordate Comisiei, exercitându-le direct sau impunând condiții pentru ale acorda.[19][20] Acest lucru a fost schimbat de Tratatul de la Lisabona, după care Comisia își exercită puterile doar în virtutea tratatelor. Puterile Comisiei sunt mai restrânse decât a celor pe care le au majoritatea executivelor naționale, în parte din cauza faptului că Comisia nu are atribuții în domenii precum relații externe, unde puterea este deținută de Consiliul European, care conform unor analize este considerat parte a puterii executive.[3]

Având în vedere că sub Tratatul de la Lisabona, Consiliul European a devenit o instituție oficială cu puterea de a numi Comisia Europeană, se poate spune că cele două organisme dețin împreună puterea executivă a Uniunii (Consiliul European deține de asemenea puteri executive individuale la nivel național). Totuși, Comisia este cea care deține puterea executivă în Uniunea Europeană.[21][22] Puterile guvernamentale ale Comisiei au fost de un asemenea fel încât fostul prim-ministru belgian, Guy Verhofstadt a propus schimbarea numelui în „Guvernul European”, afirmând că actualul nume al comisiei este „ridicol”.[23]

Inițiativă legislativă[modificare | modificare sursă]

Comisia Europeană diferă de celelalte instituții prin faptul că numai aceasta are inițiativă legislativă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că numai Comisia poate face propuneri oficiale de legislație.[3] Puterea legislativă nu are drept la inițiativă legislativă. Sub Tratatul de la Lisabona nu este permis nici un act legislativ în domeniul politicii externe și de securitate comună. În alte domenii, totuși, Comisia și Parlamentul pot cere legislație comunitară. În cele mai multe cazuri, Comisia inițiază bazele acelor propuneri, monopolul fiind proiectat pentru a asigura coordonarea și coerența legislației Uniunii.[24][25] Acest monopol a fost contestat de unii care afirmă că Parlamentul ar trebui să aibă dreptul, la fel ca majoritatea parlamentelor naționale în acest domeniu.[26] Totuși, Consiliul și Parlamentul pot solicita Comisiei proiecte legislative, dar Comisia are puterea de a refuza solicitările, așa cum a făcut în 2008 față de conveția transnațională colectivă.[27][28] Sub Tratatul de la Lisabona, cetățenii UE au de asemenea posibilitatea să solicite Comisiei să legifereze un anumit domeniu printr-o petiție semnată de un milion de cetățeni, dar aceast lucru nu este obligatoriu.[29]

Puterea Comisiei de a propune legislație a fost în general centrată pe reglementări economice. Ea a prezentat un număr mare de reglementări bazate pe „principiul precauției”. Aceasta înseamnă că reglementarea dreptului de preemțiune are loc în cazul în care există un pericol credibil pentru mediu sau asupra sănătății umane, de exemplu combaterea schimbărilor climatice și limitarea organismelor modificate genetic. Acest lucru este spre deosebire de reglementările de ponderare pentru efectul lor asupra economiei. Astfel, Comisia propune adesea legislație mai strictă decât cea a multor țări. Având în vedere dimensiunea pieței europene acest lucru a făcut ca legislația UE să influențeze puternic piața mondială.[30]

Recent, Comisia a început să creeze o legislație penală europeană. În 2006, o deversare de deșeuri toxice în largul coastei Coasta de Fildeș, de pe o navă europeană a determinat Comisia să analizeze legislația de combatere a deșeurilor toxice. Comisarul Franco Frattini și Stavros Dimas au prezentat ulterior ideea „infracțiunii ecologice”. Dreptul lor de a propune legislație penală a fost contestată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene iar aceasta a admis contestația. Începând cu 2007, singurele propuneri de legislație penală a fost directiva pentru drepturile de proprietate intelectuală[31], precum și o modificare a deciziei cadru din 2002 contra terorismului, interzicerea incitării la activități de terorism, recrutarea (în special pe internet) și antrenarea.[32]

Aplicarea[modificare | modificare sursă]

O dată ce legislația este trecută de Consiliu și Parlament, devine o responsabilitate a Comisiei să asigure că ea este implementată și aplicată. Comisia facea asta în primul rând prin intermediul statelor membre sau prin intermediul agențiilor sale. Pentru adoptarea măsurilor tehnice necesare, Comisia este asistată de comisii formate din reprezentații ai statelor membre și a lobby-urilor publice[33] (un proces cunoscut cu jargonul „comintologie”).[3][34] În plus, Comisia este responsabilă pentru punerea în aplicare a bugetului UE, asigurând, împreună cu Curtea de Conturi, că fondurile UE sunt cheltuite corect.

În special, Comisia are datoria de a se asigura că tratatele sunt respectate și chiar de a obliga statele membre sau alte instituții să respecte legislatia și tratatele prin Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În acest rol este cunoscută neoficial ca „gardian al tratatelor”.[35]

În cele din urmă, Comisia are de asemenea atribuții pentru reprezentarea externă a Uniunii, alături de statele membre și de Politica Comună pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), reprezentând Uniunea în organisme precum Organizația Mondială a Comerțului. Este de asemenea un obicei ca Președintele Comisiei să participe la reuniunile G8.

Organizare[modificare | modificare sursă]

Politicianul cipriot Androulla Vassiliou este în prezent Comisar pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret

Comisia își are sediul principal la Bruxelles, unde se află biroul președintelui și sala de sedințe a Comisiei care se află la etajul 13 al Clădirii Berlaymont. De asemenea, Comisia își desfășoară activitatea în numeroase alte clădiri din Bruxelles și Luxembourg.[2][36] Atunci când Parlamentul European se întrunește în Strasbourg, comisarii se întâlnesc de asemenea acolo, în Clădirea Winston Churchill pentru a avea posibilitatea de a participa la dezbaterile Parlamentului.[37] Comisia Europeană este împărțită în departamente cunoscute sub numele de Direcții Generale (DG) care pot fi asemănate ministerelor din statele membre. Fiecare dinte acestea acoperă domenii specifice, cum ar fi agricultura sau justiția și drepturile cetățenilor sau a serviciilor interne, cum ar fi resursele umane și traducere și sunt conduse de Directori Generali, care răspund în fața unui comisar. Portofoliul de comisar poate fi susținut de către mai multe Direcții Generale, ele pregătind propuneri legislative și directive care sunt aprobate de majoritatea comisarilor și sunt transmise către Parlamentul European și către Consiliul Uniunii Europene pentru examinare.[2][38] Au existat critici că fragmentarea structurii Directoratului General duce la pierderi financiare considerabile. În plus, direcțiile generale pot exercita un control considerabil asupra unui comisar astfel încât comisarul să aiba cât mai puțin timp să învețe și să preia controlul asupra personalului lor.[39] În conformitate cu datele publicate de Comisie, 23.043 de persoane au fost angajate de Comisie ca oficiali sau agenți temporari în aprilie 2007. În plus față de aceștia, au fost angajati ca personal externalizat 9019 persoane (de exemplu, agenți contractuali, experți nationali detașați, experti tineri, stagiari, etc).

Cea mai mare direcție generală este Direcția Generală pentru Traduceri, cu un personal de 2186 , cei mai mulți fiind de naționalitate belgiană (21,4%), probabil pentru că majoritatea activităților au loc la Bruxelles.[40] Serviciul Civil European este condus de un Secretar General, în prezent Catherine Day.

Cadrul legal[modificare | modificare sursă]

Conf. disp. art. 211 pp din Tratatul CE și art. 124 pp EURATOM Comisia este un organ comunitar. În viitoarea Constituție Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituție. Comisia nu a avut până acum mari competențe în domeniul Colaborării polițienești și justițiare în domeniul penal, precum și în cel al Politicii externe și de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea și al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituție elaborată de Conventul European, cu condiția ca aceasta să fie ratificată de toate cele 28 de state membre și deci să intre în vigoare.

Viitorul Comisiei[modificare | modificare sursă]

Tratatul privind noua constituție a Europei prevede la art. I-26 alin. 5 și 6 reducerea pe termen lung a numărului membrilor comisiei la 2/3 din numărul statelor membre. Numai prima comisie, numită la intrarea în vigoare a constituției va mai fi alcătuită din câte un cetățean al fiecărui stat membru. După acest prim mandat comisia – inclusiv președintele și ministrul de externe al UE – va fi compusă dintr-un număr de membri egal cu două treimi din numărul statelor membre, cu excepția cazului în care Consiliul European nu va hotărî cu unanimitate de voturi modificarea acestui număr. Reducerea numărului de membri ai comisiei are ca scop creșterea eficienței activității acesteia, resp. a capacității de acțiune a comisiei într-o UE lărgită. Principiul rotației posturilor, conform căruia membrii comisiei micșorate vor fi aleși din rândul statelor membre, este prevăzut și în proiectul de constituție. Conform Tratatului Constituțional președintele comisiei va fi ales de parlament, la propunerea Consiliului de Miniștri, lucru care va contribui la creșterea legitimității democratice a comisiei și va întări în general poziția președintelui față de Consiliul European și Consiliul de Miniștri.

Membrii Comisiei[modificare | modificare sursă]

Comisia actuală a fost aleasă de Parlamentul European pe 22 octombrie 2014.

Comisar Imagine Portfoliu Stat Partid Note
JunckerJean-Claude Juncker Ioannes Claudius Juncker die 7 Martis 2014.jpg Președinte Luxemburg Luxemburg Popular
Național: CSV
TimmermansFrans Timmermans Frans Timmermans 2013.jpg Prim-VicepreședintePrim-Vicepreședinte;
O mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept și Carta drepturilor fundamentale
Regatul Țărilor de Jos Țările de Jos Socialist
Național: PvdA
MogheriniFederica Mogherini Federica Mogherini daticamera.jpg Înalt ReprezentantVice-președinte;
Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
Italia Italia Socialist
Național: PD
GeorgievaKristalina Georgieva Kristalina Georgieva (7).jpg Buget și resurse umaneVice-Președinte;
Buget și resurse umane
Bulgaria Bulgaria Popular
Național: GERB
ŠefčovičMaroš Šefčovič Maroš Šefčovič Senate of Poland 01.JPG Uniunea energieiVice-Președinte;
Uniunea energiei
Slovacia Slovacia Socialist
Național: Smer-SD
KatainenJyrki Katainen Jyrki Katainen in June 2013 (cropped).jpg Locuri de muncăVice-Presedinte;
Locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate
Finlanda Finlanda Popular
Național: Kok.
DombrovskisValdis Dombrovskis Valdis Dombrovskis 2009.jpg Moneda euro și dialog socialVice-Președinte;
Moneda euro și dialog social
Letonia Letonia Popular
Național: Unitatea
AnsipAndrus Ansip Portrait Andrus Ansip.jpg Piața unică digitalăVice-Președinte;
Piața unică digitală
Estonia Estonia Liberal
Național: Reformist
JourováVěra Jourová Věra Jourová.jpg Justiție, consumatori și egalitate de genJustiție, consumatori și egalitate de gen Cehia Cehia Liberal
Național: ANO
OettingerGünther Oettinger Guenther h oettinger 2007.jpg Economie digitală și societate digitalăEconomie digitală și societate digitală Germania Germania Popular
Național: CDU
MoscoviciPierre Moscovici Pierre Moscovici en mai 2010.png Afaceri economice și financiare, impozitare și vamăAfaceri economice și financiare, impozitare și vamă Franța Franța Socialist
Național: PS
ThyssenMarianne Thyssen MarianeThyssen.jpg Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncăOcuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă Belgia Belgia Popular
Național: CD&V
CrețuCorina Crețu Corina Cretu.jpg Politică regionalăPolitică regională România România Socialist
Național: PSD
HahnJohannes Hahn JohannesHahnPortrait.jpg Politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderiiPolitica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii Austria Austria Popular
Național: ÖVP
AvramopoulosDimitris Avramopoulos D Avramopoulos at the Greek Ministry of Foreign Affairs.jpg Migrație, afaceri interne și cetățenieMigrație, afaceri interne și cetățenie Grecia Grecia Popular
Național: ND
AndriukaitisVytenis Andriukaitis Vytenis Povilas Andriukaitis.jpg Sănătate și siguranță alimentarăSănătate și siguranță alimentară Lituania Lituania Socialist
Național: SDP
HillJonathan Hill Jonathan Hopkin Hill, Baron Hill of Oareford.jpg Stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capitalStabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Regatul Unit Conservator
Național: Conservative
BieńkowskaElżbieta Bieńkowska Elżbieta Bieńkowska Kancelaria Senatu.jpg Piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uriPiață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri Polonia Polonia Popular
Național: PO
CañeteMiguel Arias Cañete Miguel Arias Cañete (cropped) (2).jpg Politici climatice și energiePolitici climatice și energie Spania Spania Popular
Național: PP
MimicaNeven Mimica N mimica.jpg Cooperare internațională și dezvoltareCooperare internațională și dezvoltare Croația Croatia Socialist
Național: SDP
VestagerMargrethe Vestager Margrethe Vestager (2011).jpg ConcurențăConcurență Danemarca Danemarca Liberal
Național: RV
BulcVioleta Bulc Violeta Bulc 2014-11.jpg TransporturiTransporturi Slovenia Slovenia Liberal
Național: SMC
MalmströmCecilia Malmström Cecilia Malmström (cropped).jpg ComerțComerț Suedia Suedia Liberal
Național: FP
VellaKarmenu Vella KarmenuVellaPolitician.jpg Mediu, afaceri maritime și pescuitMediu, afaceri maritime și pescuit Malta Malta Socialist
Național: PL
NavracsicsTibor Navracsics Navracsics Tibor Portrait.jpg Educație, cultură, tineret și sportEducație, cultură, tineret și sport Ungaria Ungaria Popular
Național: Fidesz
MalmströmCarlos Moedas Carlos Moedas.JPG Cercetare, știință și inovareCercetare, știință și inovare Portugalia Portugalia Popular
Național: PSD
HoganPhil Hogan Phil Hogan.jpg Agricultură și dezvoltare ruralăAgricultură și dezvoltare rurală Republica Irlanda Irlanda Popular
Național: FG
StylianidesChristos Stylianides Stylianides.JPG Ajutor umanitar și gestionarea crizelorAjutor umanitar și gestionarea crizelor Cipru Cipru Popular
Național: DISY

Vezi și

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ EC.europa.eu
  2. ^ a b c Instituțiile UE: Comisia Europeană”. Europa (web portal). http://europa.eu/institutions/inst/comm/index_en.htm. Accesat la 18 iunie 2007. 
  3. ^ a b c d Diego Varela (2008) Guvernarea Uniunii Europene, Iasi: Editura Institutul European.
  4. ^ Comisia Europeana (2006) (pdf). How the European Union works: Your guide to the EU institutions. p. 20. ISBN 9279022253. http://ec.europa.eu/publications/booklets/eu_glance/53/2006-en.pdf. „Informal, membrii numiti ai Comisiei sunt numiti ‘commisari’.” 
    Comisia Europeana. „Despre Comisia Europeană. http://ec.europa.eu/about/index_en.htm. Accesat la 4 decembrie 2011. „O noua echipa de 27 de comisari (unul din fiecare stat UE) este numită la fiecare 5 ani.” 
  5. ^ Tratatul Uniunii Europene: Articolul 17:7
  6. ^ Mahony, Honor (9 February 2010) UE voteaza noua comisie după multe amânări, EU Observer
  7. ^ Comisia Europeana. „Departmente (Directorate-Generale) și servicii. http://ec.europa.eu/dgs_en.htm. Accesat la 4 decembrie 2011. „The Commission is divided into several departments and services. The departments are known as Directorates-General (DGs).” 
    Comisia Europeana. „Despre Comisia Europeana. http://ec.europa.eu/about/index_en.htm. Accesat la 4 decembrie 2011. „23 000 staff members work in the Commission in departments, known as directorates-general (DGs) or services, each responsible for a particular policy area and headed by a Director-General, who reports directly to the President.” 
  8. ^ Comisia Europeana”. CVCE. http://www.cvce.eu/obj/european_commission-en-281a3c0c-839a-48fd-b69c-bc2588c780ec.html. 
  9. ^ a b Compozitia”. CVCE. http://www.cvce.eu/obj/composition_of_the_european_commission-en-4b39ad5f-6376-44e4-8144-07e1f84647aa.html. 
  10. ^ Descoperă-i pe fostii președinti: Comisia Rey”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/history/rey/index_en.htm. 
  11. ^ Descoperă-i pe fostii președinti: Comisia Mansholt”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/history/mansholt/index_en.htm. 
  12. ^ Discover the former Presidents: The Malfatti Commission”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/history/malfatti/index_en.htm. 
  13. ^ Descoperă-i pe fostii președinti: Comisia Ortoli”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/history/ortoli/index_en.htm. 
  14. ^ [1]
  15. ^ UE la G8”. European Commission. http://www.deljpn.ec.europa.eu/union/showpage_en_union.external.g8.php. 
  16. ^ Descoperă-i pe fostii președinti: Comisia Thorn”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/commission_barroso/president/history/thorn/index_en.htm. 
  17. ^ Interviu cu Secretarul General al Comisiei Europene Catherine Day”. EurActiv. 25 septembrie 2006. http://www.euractiv.com/en/future-eu/interview-european-commission-secretary-general-catherine-day/article-158149. Accesat la 17 iunie 2007. 
  18. ^ Hix, Simon (1999) “Sistemul politic al Uniunii Europene” MacMillan, Basingstoke. p32
  19. ^ Executive body”. CVCE. http://www.cvce.eu/obj/executive_body-en-1ea2c754-b3fe-42ea-b6ab-44f07291d9ee.html. Accesat la 7 Octombrie 2013. 
  20. ^ Implementarea puterilor Consiliului în Uniunea Europeană”. CVCE. http://www.cvce.eu/obj/implementing_powers_of_the_council_of_the_european_union-en-5d4d07d9-bba1-467e-93c2-8241444be9a2.html. Accesat la 7 Octombrie 2013. 
  21. ^ Stark, Christine (4 septembrie 2002). „Evolutia Consiliului European: Implementarea prezentei permanente” (PDF). Dragoman. http://www.dragoman.org/ec/belfast-2002.pdf. Accesat la 10 iulie 2007. 
  22. ^ Bermann, George (2004). „Puterea Executivă în Noua Constitutie Europeană” (PDF). New York University. http://www.jeanmonnetprogram.org/papers/04/040501-13.pdf. Accesat la 18 iunie 2006. 
  23. ^ Verhofstadt, Guy (2006). Statele Unite ale Europei. Londra: Federal Trust. p. 69. ISBN 1-903403-86-3 
  24. ^ Glosar: Dreptul de inițiativă”. Europa (web portal). http://europa.eu/scadplus/glossary/initiative_right_en.htm. 
  25. ^ Dreptul Comisiei la inițiativă legislativă” (PDF). Europa (web portal). Arhivat din original. Eroare: Dacă specificați |archiveurl=, trebuie să specificați și |archivedate=. http://web.archive.org/web/20071025203706/http://register.consilium.europa.eu/pdf/en/02/cv00/00230en2.pdf. 
  26. ^ Murray, Alasdair (30 septembrie 2002). „Reform not or languish later”. Centrul European pentru Reformă. http://www.cer.org.uk/articles/murray_parl_0902.html. Accesat la 18 iunie 2007. 
  27. ^ Peterson, John and Michael Shackelton (2006) “Instituțiile Uniunii Europene" p152.
  28. ^ Anne-Cécile Robert (March 2009) "Et la crise sociale a rattrapé le Parlement européen", Le Monde diplomatique. p.6-7
  29. ^ Wallis, Diana; Picard, Severine. „Dreptul cetățenilor la inițiativă în Constituția Europeană: A doua șansă pentru democrație”. Arhivat la 6 martie 2006. Eroare: Dacă specificați |archivedate=, trebuie să specificați și |archiveurl=. http://www.eumap.org/journal/features/2005/demodef/wallis. 
  30. ^ Bruxelles spune OK”. The Economist. 20 septembrie 2007. http://www.economist.com/node/9832900. 
  31. ^ Contra-terorism – Acțiunile UE intensificate cu viteză”. Comisia Europeană. 6 noiembrie 2007. http://ec.europa.eu/news/justice/071106_1_en.htm. Accesat la 21 noiembrie 2007. 
  32. ^ La Lobbycracia Europea - Aparicio Caicedo, analyst, Gertrude Ryan Law Observeratory, opinion piece in Legal Today magazine.
  33. ^ Glossary: Comitology”. Europa (web portal). http://europa.eu/legislation_summaries/glossary/. 
  34. ^ The European Commission”. Europa (web portal). http://europa.eu/institutions/inst/comm/index_en.htm. 
  35. ^ Castle, Stephen (5 august 2004). „After 13 years of hold-ups and incompetence, the EU's 'Berlaymonster' rises like a phoenix”. The Independent. http://news.independent.co.uk/europe/article50224.ece. Accesat la 18 iunie 2007. 
  36. ^ Eppink, Derk-Jan; Ian Connerty (translator) (2007). Life of a European Mandarin: Inside the Commission (ed. 1st). Tielt, Belgium: Lannoo. p. 213. ISBN 978-90-209-7022-7 
  37. ^ Eurojargon”. Europa (web portal). http://europa.eu/abc/eurojargon/index_en.htm. 
  38. ^ Amies, Nick (21 septembrie 2007). „Former EU Mandarin Spills the Beans on Commission Intrigue”. Deutsche Welle. http://www.dw.de/former-eu-mandarin-spills-the-beans-on-commission-intrigue/a-2790009-1. 
  39. ^ Serviciul Civil: date drespre personal”. Europa (web portal). http://ec.europa.eu/civil_service/about/figures/index_en.htm. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Drapelul Uniunii Europene Instituțiile Uniunii Europene (UE) Drapelul Uniunii Europene
Parlamentul European | Consiliul European | Consiliul Uniunii Europene | Comisia Europeană
Curtea de Justiție a Uniunii Europene | Banca Centrală Europeană | Curtea de Conturi