Căimăcămie
Căimăcămie este un cuvânt care vine de la termenul caimacam, de origine turcească ce înseamnă locțiitor. Este întrebuințat în Valahia și în Moldova din secolul 17 sub forma de Caimacam Domnesc. În așteptarea sau lipsa domnitorului, erau numiți de obicei doi boieri care să conducă principatul. Din secolul 19 se folosește denumirea de Locotenență Domnească. Sub acest nume se cunosc mai ales căimăcamiile din 1856, după retragerea domnitorilor numiți pe șapte ani, până la reglarea poziției Principatelor Dunărene după noile principii ale Congresului de la Paris.
Aceste căimăcămii instituite de Imperiul Otoman aveau ca scop prezidarea alegerilor pentru divanurile ad-hoc, și să facă în așa fel încât să triumfe adversarii unioniștilor.
Căimăcămii în Valahia (Muntenia + Oltenia) [modificare]
- 10 - 12 iulie 1848, 9 august - 25 septembrie 1848, 26 septembrie 1848 iunie 1849 a lui Constantin Cantacuzino;
- 4 iulie 1856 - octombrie 1858 a lui Alexandru D. Ghica;
- octombrie 1858 - 24 ianuarie (5 februarie) 1859, Ioan Manu, Emanoil Băleanu, Ioan Al. Filipescu
Căimăcămii în Moldova [modificare]
- august 1711 a vornicului Lupu Costachi
- 7 octombrie - 19 noiembrie 1711 a lui Ioan Mavrocordat
- 20 august - 7 decembrie 1749 a lui Iordache Stavrachi
- toamna 1821 - 22 iulie 1822 a lui Ștefan Vogoride
- 26 iunie 1856 - octombrie 1858 a lui Teodor Balș și Nicolae Vogoride
Căimăcămii în Turcia [modificare]
Qaim Maqam sau Qaimaqam ori Kaymakam (scris, de asemenea, kaimakam și caimacam) (arabă قائم مقام) (cu sensul de: sub-guvernator) era un titlu folosit de guvernatorul unei provincii din Republica Turcia, Republica Turcă a Ciprului de Nord și Liban, în plus, a fost un titlu folosit pentru aproximativ aceeași poziție oficială în Imperiul Otoman.
