Brunonen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Brunonen (sau Brunones) a reprezentat numele unei familii nobile din Ducatul de Saxonia în secolele al X-lea și al XI-lea, care a deținut proprietăți în Estfalia (în jurul orașului Braunschweig) și în Frizia.

Familia[modificare | modificare sursă]

Membrii casei Brunonen au pretins că își trag originile de la ducele Bruno de Saxonia (d. 880). Această descendență i-ar fi transformat în ramura veche a casei Liudolfingilor, căreia îi aparțineau și Ottonienii (viitori împărați). Această conexiune este considerată ca plauzibilă, dat fiind că atât numele de Bruno, cât și cel de Liudolf sunt comune printre membrii familiei Brunonen, iar proprietățile lor sunt localizate în aceleași regiuni ca și cele ale primilor Liudolfingi. În plus, sursele contemporare par să îi rețină pe Brunoneni ca rude apropiate cu regii Ottonieni, după cum și candidatura regală a contelui Bruno I de Braunschweig poate fi un indiciu. Cu toate acestea, nu există bază documentară care să ateste că Brunonen erau rude cu Liudolfingii, și nu se știe nimic despre vreo dovadă a existenței vreunui copil al ducelui Bruno I.

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi proprietăți ale familiei erau concentrate în Derlingau, de unde ei și-au extins influența zonelor adiacente. Orașul Braunschweig, situat la marginea vestică a Derlingau, a devenit sediul lor comital în secolul al IX-lea și al X-lea; potrivit legendelor, Braunschweig ("orașul lui Bruno") ar fi fost întemeiat de către un oarecare Bruno, nefiind clar care dintre ei. Comitatul lor a devenit cunoscut sub numele de Comitatul de Braunschweig.

Următorul membru la care casa de Brunonen face trimitere a fost contele Liudolf, menționat în 942. Însă primul membru consemnat al acestei familii a fost Bruno I de Braunschweig, care este atestat din 991. Contele Bruno I a încercat fără succes să îi succeadă lui Otto al III-lea în 1002 ca rege al romanilor. În 1067, nepotului lui Bruno Egbert i s-a conferit Marca de Meissen de către împăratul Henric al IV-lea. Fiul său, Egbert al II-lea, s-a opus aceluiași împărat, drept pentru care și-a pierdut drepturile atât asupra Meissenului cât și asupra Friziei.

Moartea lui Egbert al II-lea a însemnat și stingerea liniei familiei Brunonen. Sora lui Egbert al II-lea, Gertruda de Braunschweig, a avut o fiică din căsătoria cu cel de al doilea său soț, Henric "cel Gras", markgraf de Frizia și de Northeim. Această fiică, Richenza (d. 1141) s-a măritat cu Lothar de Süpplingenburg, pe atunci duce de Saxonia, ulterior împărat. Fiica lor Gertruda (d. 1143), la rândul său, a fost soția ducelui Henric "cel Mândru" de Saxonia și de Bavaria, membru al familiei Welfilor. În acest mod, Welfii au dobândit proprietățile familiei Brunonen din jurul Braunschweigului, pe care le vor deține până în secolul al XX-lea.

Genealogia familiei Brunonen[modificare | modificare sursă]

  1. Bruno I de Braunschweig (d. 1015/16), căsătorit cu Gisela de Suabia (n. cca. 990; d. 15 februarie 1043 în Goslar) (căsătorită ulterior, în 1016/17 cu împăratul Conrad al II-lea (d. 1039))
    1. Liudolf, markgraf de Frizia (d. 23 aprilie 1038), căsătorit cu Gertruda de Frizia (d. 1077)
      1. Bruno al II-lea (n. cca. 1024; d. 26 iunie 1057), markgraf de Frizia
      2. Egbert I (d. 1068), căsătorit cu Irmgard de Susa
        1. Egbert al II-lea (d. 1090), căsătorit cu Oda de Orlamünde
        2. Gertruda de Braunschweig (d. 1117), căsătorită mai întâi cu Dietrich de Katlenburg (d. 1085); apoi cu markgraful Henric de Frizia (d. 1101); a treia oară, cu markgraful Henric I de Ostmark și de Meissen (d. 1103)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • de Freytag, Hans-Joachim: Brunonen. In: Neue Deutsche Biographie (NDB). Band 2. Duncker & Humblot, Berlin 1955, p. 684 f.
  • Brüsch, Tania (2000) (în German). Die Brunonen, ihre Grafschaften und die sächsische Geschichte: Herrschaftsbildung und Adelsbewußtsein im 11. Jahrhundert [The Brunonen, their Counties and the History of Saxony: Development of Power and the Consciousness of Nobility during the 11th Century]. Husum: Matthiesen. ISBN 3-7868-1459-7