Bogdan Vodă, Maramureș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bogdan Vodă
—  Sat  —
Bogdan Vodă, vedere de pe podurile dinspre miazăzi
Bogdan Vodă, vedere de pe podurile dinspre miazăzi
Bogdan Vodă se află în Județul Maramureș
{{{alt}}}
Bogdan Vodă
Localizarea satului pe harta județului Maramureș
Coordonate: Coordonate: 47°41′30″N 24°16′00″E / 47.69167°N 24.26667°E / 47.69167; 24.2666747°41′30″N 24°16′00″E / 47.69167°N 24.26667°E / 47.69167; 24.26667

Țară  România
Județ Actual Maramures county CoA.png Maramureș
Comună Bogdan Vodă
Atestare 1352

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 437055
Prefix telefonic +40 x59 [1]

Bogdan Vodă, mai demult Cuhea, (în maghiară Izakonyha, în limba idiș Kechnie[2]) este un sat în județul Maramureș, Transilvania, România. Este reședința comunei Bogdan Vodă. Începând cu data de 16 iulie 1973[3] satul Bogdan Vodă (Maramureș), alături de alte 13 localități, se declara, experimental, sat de interes turistic denumit "sat turistic"[4].

Date geografice[modificare | modificare sursă]

Localitatea este situată pe Valea Izei, în partea de sud-est a județului Maramureș, pe DJ 186 și DJ 188 la 100 km de municipiul Baia Mare și 50 km de Sighetu Marmației, la o altitudine medie de 400 m.

În această zonă valea se lărgește puțin, iar dealurile mai joase comparativ cu împrejurimile muntoase (dar ajungînd la 600 m altitudine) și mai puțin împădurite, dovedesc o activitate economică intensă încă din Evul Mediu. Aici se varsă pârâurile Ieud și Valea Satului în râul Iza, fiind prin urmare un punct important la confluența drumurilor care duc spre Ieud, respectiv Vișeu cu culoarul Izei.

Agricultura zonei e reprezentată mai ales de livezi și fânațe pe dealuri, iar în vale terenul e potrivit pentru cultivarea cartofilor.

Munții Țibleș cu o altitudine de peste 1800 m se pot vedea înspre sud-est, iar Munții Rodnei cu vârful Pietrosu (2303 m altitudine) înspre est.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Dealul din malul Izei pe care se află ruinele reşedinţei voievodale

Săpăturile arheologice din zona Zneamăn au relevat existența așezării încă din epoca bronzului, dar și din epoca ulterioară a fierului (Hallstatt).

Localitatea s-a numit în trecut Cuhea, fiind menționată pentru prim oară sub această denumire în 1352.

A fost pentru o perioadă locul de reședință a voievozilor români din Maramureș. In acea vreme a fost ridicată o fortificație pe malul înalt al Izei, dinspre miazăzi, cercetată cu ocazia săpăturilor arheologice din 1984 conduse de Radu Popa pe locul numit Grădina lui Cârlig și o biserică din piatră în lunca Izei, ale caror ruine se mai pot vedea și acum.

De aici a plecat în 1359, împreună cu oștenii săi cei mai de seamă, voievodul Bogdan către Moldova.

În 1365, localitatea împreună cu satele învecinate (Ieud, Bocicoel, amândouă Vișaele, Moisei, Borșa, Săliște și Săcel) vor fi dăruite de regele Ungariei, Ludovic I de Anjou lui Balc si Drag, nepoții lui Dragoș Vodă alungați din Moldova de Bogdan, și ctitori ai mănăstirii din Peri, drept recompensă pentru pagubele suferite.

Ultima năvălire a tătarilor din 1717 a trecut prin foc bisericile de lemn din Maramureș, atunci arzând și biseica de lemn din Cuhea. Aici, pe locul vechii biserici a fost construită actuala biserică de lemn cu hramul „Sf. Nicolae” la 1718 specifică arhitecturii maramureșene.

Dar și existența acestei biserici, bine păstrată pînă acum, a fost marcată de tulburări. În perioada 1992-1994 s-a început construcția noii biserici de zid, care sa fie suficient de încăpătoare pentru comunitatea ortodoxă din comună. Dar biserica veche era propusa pentru lista monumentelor UNESCO, iar regulamentul nu permite amplasarea construcțiilor într-o zonă de protecție de 100 m.

Cu toate eforturile preotului, care a găsit mai multe soluții de amplasare a bisericii în zona centrului satului, nu s-a găsit susținere din partea autoritaților. Acestea recomandau contrucția la capatul unui cimitir mărginaș, soluție care nu era acceptată de săteni, pentru că biserica reprezintă în mod tradițional centrul comunității. Atunci, sub presiunea nevoii de a avea o biserică nouă, s-a început construcția lîngă biserica veche. Acest fapt i-a afectat statutul, astfel că una dintre cele mai frumoase biserici maramureșense nu a reușit să intre în patrimoniul UNESCO. (Se poate menționa că biserica nouă nu este singura contrucție din perimetrul de protecție, pentru ca în acea zona se află și case.)

Credincioșii greco-catolici, care reprezintă aproximativ 4,25% din populația comunei, au solicitat retrocedarea bisericii monument. După un șir de procese la Vișeu, Sighet, Baia Mare și Cluj, au obținut dreptul de folosință al bisericii. Comunitatea greco-catolică a încercat să execute silit decizia de la Cluj, încercare oprită cu forța de câteva sute de credicioși ortodocși în frunte cu preotul ortodox din sat. Autoritățile locale aflate la fața locului nu au intervenit în sprijinul aplicarii deciziei curții. [5]

Parohia greco-catolică s-a adresat CEDO, unde a obținut câștig de cauză în data de 19 noiembrie 2013. Curtea Europeană a dispus ca autoritățile române să întreprindă toate măsurile care se impun pentru aplicarea în cel mai scurt timp posibil a hotărârii judecătorești din 29 ianuarie 1998 a Curții de Apel Cluj.[6]

În istoria recentă a localității s-a remarcat pesonalitatea lui Vasile Deac zis "Moșu", care a condus comuna Bogdan Vodă timp de 3 decenii, trecând prin multe evenimente și schimbări, inclusiv cele din 1989. Figură sobră și plină de întelepciune, amintind de "sfatul batrânilor" cel din vremurile de demult, el va lăsa moștenire noilor generații, alături de casa tradițională în care locuiește și care a fost inclusă în patrimoniul național, monumentul voievodului Bogdan și biserica cea nouă al cărei ctitor este.

Populația[modificare | modificare sursă]

Grupul statuar Bogdan Voievod

Locuitorii satului au fost în majoritate covârșitoare români în toate vremurile, cu o minoritate evreiască care a crescut de la 15 persoane în 1771 la 320 în 1900. Majoritatea acestora apar la recensămintele făcute după limba vorbită, ca germani (limba idiș fiind un dialect german) sau mai ales maghiari, numărul lor putând fi aflat numai la recensămintele după religie. Cea mai mare parte a evreilor au pierit în cursul genocidului organizat de Germania național socialistă și aliații ei din Ungaria în anii 1941 - 1945, mai ales după primăvara anului 1944. La capătul războiului au revenit în comună 30 de supraviețuitori. Aproape toți au emigrat, mai ales în Israel.[7] Celelalte minoritați au fost cu totul sporadice.

Pentru anul 1771 în Cuhea sînt menționate 335 de persoane ne-nobile, dintre care 39 de iobagi și 10 jeleri, aceștia din urmă nefiind localnici ci veniți în sat. În altă parte se spune că se găseau și 39 de slugi, care daca nu sint aceiași cu cei menționați ca iobagi, fac un total de 88 oameni neliberi și 247 țărani liberi. Dacă la aceștia adaugăm nobilii, care în satele maramureșene se găseau în număr mare, deducem ca mai puțin de o cincime vor fi fost neliberi, foarte puțini pentru acea vreme. Economia agricolă a zonei se baza deci pe munca țăranilor liberi.

  • 1771 putem deduce că populația satului se ridica la 400 de locuitori,
  • 1827 - 329 locuitori,
  • 1881 - 1.315
  • 1900 - 1.573
  • 1930 - 2.180
  • 1966 - 4.361 (de acum se include și satul Bocicoel)
  • 2002 - 3.411

La recensământul din anul 1930 au fost înregistrați 2.180 locuitori, dintre care 1.861 români și 319 evrei.[8]

Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.602 greco-catolici, 321 mozaici, 210 ortodocși și 47 adventiști.[9]

La recensământul din anul 2002 populația totală a fost 3.411 locutori, din care 3.403 români, 2 maghiari și 1 ucrainean.

După religie, au fost 3.128 ortodocși, 145 greco-catolici, 55 adventiști de ziua a șaptea, 18 penticostali, iar 64 nu și-au declarat religia.

Obiective[modificare | modificare sursă]

Planul bisericii vechi de piatră, sec. XIII

Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” datată la 1718 - a fost declarată Monument istoric prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național. Biserica este construită din lemn de brad, are o bogată colecție de icoane pictate pe lemn și sticlă în stil maramureșan și un scaun arhieresc sculptat. Este una din cele mai frumoase construcții de lemn, lăcaș de închinăciune și printre cele mai valoroase monumente de lemn din România.

Ruinele resedinței feudale din sec. XIII-XIV de pe Dealul Cetății, pe malul din partea de miazăzi a Izei și urmele unei biserici de piatră - mănăstire domnească, cea mai veche biserică de zid din Maramureș, în lunca Izei langă biserica din lemn care a fost folosită de credincioșii comunei în vremea cînd biserica cea nouă era în construcție.

Casa de lemn a lui Deac Vasile "Moșu", monument etnografic, atât exteriorul cât și interiorul păstrând toate caracteristicile arhaice ale spațiului de locuire tradițional

Grupul statuar Bogdan Voievod, opera sculptorului maramureșan Ioan Marchiș. Monumentul a fost inaugurat la 29 iunie 2008 de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Encyclopaedia of Jewish communities. Romania (Volume II)
  3. ^ Ordinul ministrului turismului nr 744/1973
  4. ^ Puiu Nistoreanu, Turismul rural, pag. 23-24
  5. ^ Sentința CEDO din 19 noiembrie 2013, secțunea 17-27
  6. ^ Statul Român trebuie să pună în aplicare hotărârea Curții de Apel Cluj
  7. ^ Pinkas Hakehilot - Romania vol.1, Yad Vashem, Ierusalim 1980
  8. ^ Recensământul general al populației României din 29 Decemvrie 1930, vol. II, pag. 276.
  9. ^ Idem, pag. 659.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Șantierul arheologic Cuhea: un centru voevodal din veacul al XIV-lea, Radu Popa, Mircea Zdroba, Editura Baia Mare, 1966

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]