Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Iaşi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Moara de Vânt" din Iaşi este o biserică ortodoxă construită în perioada 1803-1830 pentru deservirea necesităţilor de cult din cartierul Moara de Vânt al municipiului Iaşi. Ea este situată pe una dintre cele mai înalte coline ale Iaşului, în partea de nord-est, pe Strada Moara de Vânt nr. 24, în apropiere de Cimitirul Sfinţii Petru şi Pavel.
Cuprins |
[modifică] Scurt istoric
În urmă cu 200 ani în locul unde se află astăzi biserica se aflau mai multe mori de vânt (după care şi-a luat denumirea şi cartierul). Aici fiinţa şi un cimitir în care erau înmormântaţi decedaţii din bolniţele Epitropiei "Sf. Spiridon" din Iaşi. Pentru a exista un loc unde să fie prohodiţi aceşti decedaţi, a fost zidită acolo între anii 1803-1830 o biserică cu rol de capelă, printre ctitorii săi numărându-se Mihail Sturdza, familia Cantacuzino-Paşcanu, Constantin Ipsilanti, Alexandru Moruzi şi mitropolitul Veniamin Costachi.
Biserica s-a aflat sub administrarea Epitropiei "Sf. Spiridon" până la desfiinţarea acesteia după cel de-al doilea război mondial. Epitropia a renovat acest sfânt lăcaş de cult în perioada 1924-1925. Începând din anul 1958 Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel - Moara de Vânt" din Iaşi a devenit biserică parohială.
Începând din anul 2000, prin grija părintelui paroh Vilie Doroşincă (protopop de Iaşi II), s-a început un amplu proces de renovare interioară şi exterioară a Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", lucrări care au fost finalizate în anul 2007. Ca urmare a finalizării lucrărilor, biserica a fost resfinţită în ziua de 7 octombrie 2007 de către PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei [1].
Biserica are două hramuri: Sf. Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) şi Sf. Prooroc Ieremia (1 mai).
[modifică] Arhitectură
Biserica are forma unui dreptunghi, fiind construită în plan basilical. În anul 1950 a fost construit şi un mic pridvor, apoi în anul 1978 s-a ridicat deasupra pronaosului şi o clopotniţă.
Catapeteasma bisericii este pictată în stil neobizantin. Biserica dispune de obiecte de cult datând din secolul al XIX-lea: Sfânta Evanghelie şi un rând de sfinte vase donate în anul 1856 de familia Cantacuzino-Paşcanu.
În ultimii ani, în apropierea bisericii a fost construită o capelă cu hramul "Învierea Domnului".
[modifică] Fotogalerie
[modifică] Note
[modifică] Bibliografie
- Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - Pelerin în Iaşi (Editura Trinitas, 2000)

