Biserica Sf. Brigita din Oradea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica Sfânta Brigita (Sf. Treime) din Oradea
Biserica Sf. Brigita Oradea.jpg
Informații generale
Localizare
Date despre construcție
Stil arhitectonic: Baroc
Accesul spre biserica monument istoric

Biserica Sf. Brigita, cunoscută și ca Biserica Rutenilor, Biserica Sfântului Spirit sau Biserica Sfânta Treime, este prima biserică romano-catolică ridicată la Oradea după înlăturarea stăpânirii otomane, prin asediul și recucerirea orașului în anul 1692 de către armatele imperiale ale Casei de Habsburg. În 1786, după darea în folosință a Catedralei Sf. Maria din Oradea, biserica Sf. Brigita a fost donată comunității greco-catolice din Oradea, care i-a dat hramul Sfântul Spirit.[1] În anul 1948, odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în posesia Bisericii Ortodoxe Române, care îl deține până în prezent. Între anii 2004-2008 preotul Florin Pușcaș, parohul ortodox al bisericii, a fost implicat într-o serie de scandaluri.[2][3][4][5]

47°03′24″N 21°56′12″E / 47.05667°N 21.93667°E / 47.05667; 21.93667

Descriere[modificare | modificare sursă]

Din elementele specifice fațadelor de factură barocă de după 1700 se mai păstrează frontonul marcat de o succesiune de acolade. Turnul de bază pătrată este decorat cu un coronament în formă de bulb de ceapă.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lăcașul a fost construit cu hramul sfintei Brigita a Suediei în anul 1693 la comanda episcopului romano-catolic Augustin Benkovics.[6]

În anul 1703, în timpul răscoalei curuților, biserica a suferit distrugeri în urma unui incendiu și a fost renovată până în 1722, fără ca lucrările să afecteze în totalitate destinația de cult.[7] În primii treizeici de ani de existență edificiul a avut funcția de catedrală provizorie a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, în condițiile în care imediat după repunerea în drepturi a episcopiei de către Curtea de la Viena, instituția orădeană încă nu avea catedrală proprie.

În anul 1723 a fost dată ordinului franciscan, iar apoi celui paulin.[8]

Episcopul Adam Patachich a renovat biserica în jurul anului 1760 și, datorită faptului că Episcopia Romano-Catolică de Oradea dispunea între timp de suficiente lăcașe de cult, a decis trecerea bisericii în patrimoniul comunității catolice a armenilor.[6]

În 1786 a fost oferită greco-catolicilor ruteni din Oradea, care și-au constituit parohie zece ani mai târziu. În ceea ce privește numărul credincioșilor, șematismul pe anul 1840 arată că la Oradea trăiau în acel an 402 ruteni greco-catolici. Biserica era folosită și de românii greco-catolici din Oradea.

La 20 octombrie 1788 a fost încheiat un contract între zugravul Ioan Buda și reprezentanții comunității rutenilor din Oradea, contract în baza căruia a fost efectuată pictarea iconostasului bisericii.[9]

În anul 1948 lăcașul a trecut în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul regimului comunist edificiul a fost mascat prin construirea unui bloc de locuințe în dreptul ei. În prezent accesul spre biserică este posibil printr-un gang al blocului situat în Parcul Traian nr. 11 (foto dreapta).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Schematismus Graeco-Catholicarum Magno-Varadiensis pro Anno 1840, Magno-Varadini 1840, pag. 53.
  2. ^ Preotul ortodox Florian Pușcaș amenințat cu procesul de episcopul reformat Tokes | Bihoreanul
  3. ^ Scandal în Episcopia Ortodoxă de la Oradea > EVZ.ro
  4. ^ http://www.ziua.ro/display.php?id=236279&data=2008-04-18
  5. ^ Episcopia Ortodoxă a Oradiei reacționează la dezvăluirile preotului Pușcaș | Bihoreanul
  6. ^ a b Istoria orașului Oradea, Oradea 1995, pag. 196.
  7. ^ Aurel Chiriac, Contractul privind pictarea Bisericii Rutenilor din Oradea, în: Ars Transsilvaniae VI (1996), pag. 149.
  8. ^ Repertoriul monumentelor din județul Bihor, Oradea 1974, pag. 219.
  9. ^ Textul este publicat în articolul lui Aurel Chiriac citat supra.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]