Biserica Sf. Brigita din Oradea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica Sfânta Brigita (Sf. Treime) din Oradea
Biserica Sf. Brigita Oradea.jpg
Biserica Sf. Brigita
Localitate Oradea
Județ Bihor
Cult romano-catolic, apoi greco-catolic, din 1948 ortodox
Descriere arhitecturală
Stil arhitectural Baroc
Data finalizării 1693
Specificații
Accesul spre biserica monument istoric

Biserica Sf. Brigita, cunoscută și ca Biserica Rutenilor, Biserica Sfântului Spirit sau Biserica Sfânta Treime, este prima biserică romano-catolică ridicată la Oradea după înlăturarea stăpânirii otomane, prin asediul și recucerirea orașului în anul 1692 de către armatele imperiale ale Casei de Habsburg. În 1786, după darea în folosință a Catedralei Sf. Maria din Oradea, biserica Sf. Brigita a fost donată comunității greco-catolice din Oradea, care i-a dat hramul Sfântul Spirit.[1] În anul 1948, odată cu interzicerea Bisericii Greco-Catolice, lăcașul a fost trecut de autoritățile comuniste în posesia Bisericii Ortodoxe Române, care îl deține până în prezent. Între anii 2004-2008 preotul Florin Pușcaș, parohul ortodox al bisericii, a fost implicat într-o serie de scandaluri.[2][3][4][5]

47°03′24″N 21°56′12″E / 47.05667°N 21.93667°E / 47.05667; 21.93667

Descriere[modificare | modificare sursă]

Din elementele specifice fațadelor de factură barocă de după 1700 se mai păstrează frontonul marcat de o succesiune de acolade. Turnul de bază pătrată este decorat cu un coronament în formă de bulb de ceapă.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lăcașul a fost construit cu hramul sfintei Brigita a Suediei în anul 1693 la comanda episcopului romano-catolic Augustin Benkovics.[6]

În anul 1703, în timpul răscoalei curuților, biserica a suferit distrugeri în urma unui incendiu și a fost renovată până în 1722, fără ca lucrările să afecteze în totalitate destinația de cult.[7] În primii treizeici de ani de existență edificiul a avut funcția de catedrală provizorie a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, în condițiile în care imediat după repunerea în drepturi a episcopiei de către Curtea de la Viena, instituția orădeană încă nu avea catedrală proprie.

În anul 1723 a fost dată ordinului franciscan, iar apoi celui paulin.[8]

Episcopul Adam Patachich a renovat biserica în jurul anului 1760 și, datorită faptului că Episcopia Romano-Catolică de Oradea dispunea între timp de suficiente lăcașe de cult, a decis trecerea bisericii în patrimoniul comunității catolice a armenilor.[6]

În 1786 a fost oferită greco-catolicilor ruteni din Oradea, care și-au constituit parohie zece ani mai târziu. În ceea ce privește numărul credincioșilor, șematismul pe anul 1840 arată că la Oradea trăiau în acel an 402 ruteni greco-catolici. Biserica era folosită și de românii greco-catolici din Oradea.

La 20 octombrie 1788 a fost încheiat un contract între zugravul Ioan Buda și reprezentanții comunității rutenilor din Oradea, contract în baza căruia a fost efectuată pictarea iconostasului bisericii.[9]

În anul 1948 lăcașul a trecut în folosința Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul regimului comunist edificiul a fost mascat prin construirea unui bloc de locuințe în dreptul ei. În prezent accesul spre biserică este posibil printr-un gang al blocului situat în Parcul Traian nr. 11 (foto dreapta).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Schematismus Graeco-Catholicarum Magno-Varadiensis pro Anno 1840, Magno-Varadini 1840, pag. 53.
  2. ^ Preotul ortodox Florian Pușcaș amenințat cu procesul de episcopul reformat Tokes | Bihoreanul
  3. ^ Scandal în Episcopia Ortodoxă de la Oradea > EVZ.ro
  4. ^ http://www.ziua.ro/display.php?id=236279&data=2008-04-18
  5. ^ Episcopia Ortodoxă a Oradiei reacționează la dezvăluirile preotului Pușcaș | Bihoreanul
  6. ^ a b Istoria orașului Oradea, Oradea 1995, pag. 196.
  7. ^ Aurel Chiriac, Contractul privind pictarea Bisericii Rutenilor din Oradea, în: Ars Transsilvaniae VI (1996), pag. 149.
  8. ^ Repertoriul monumentelor din județul Bihor, Oradea 1974, pag. 219.
  9. ^ Textul este publicat în articolul lui Aurel Chiriac citat supra.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]