Biserica Saint-Merri (Paris)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biserica Saint-Merri şi piaţa Stravinski. Vedere dinspre Centrul Cultural „Georges-Pompidou”
Nava[1] Bisericii Saint-Merri, privind spre răsărit

Biserica Saint-Merri (în franceză: Église Saint-Merri) este o biserică catolică situată în apropierea Centrului Cultural „Georges-Pompidou”, la numărul 76, rue de la Verrerie[2], în cel de-al 4-lea arondisment al Parisului, pe malul drept al Senei.

Faţada de apus a Bisericii Saint-Merri

Patronul acestei biserici, Saint Merri[3], cunoscut mai întâi sub numele de Saint Médéric, a murit în anul 700. Moaștele acestui sfânt se află în cripta bisericii. Sfântul Merri este invocat pentru ajutor în eliberarea celor în stare de captivitate.

Istoria Bisericii Saint-Merri[modificare | modificare sursă]

O capelă medievală exista de la începutul secolului al XI-lea. Biserica a fost din nou reclădită în secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar dezvoltarea demografică a cartierului halelor și al Beau Bourgului[4], a necesitat construirea unei noi biserici. Era bogata parohie a cămătarilor lombarzi, care au dat numele străzii vecine[5]. Jean Beaupère, unul dintre judecătorii Ioanei d'Arc, a fost preot aici, în acea epocă. Biserica l-a primit pe Sfântul Edmond, viitor arhiepiscop de Canterbury[6], paroh al acestei biserici.

Edificiul actual al bisericii a fost realizat între 1520 și 1612, în stilul gotic flamboaiant al secolului al XV-lea[5]. Interiorul flamboaiant al bisericii a fost remaniat în timpul regelui Ludovic al XV-lea. Din secolul al XVI-lea se mai păstrează unele vitralii[7]deosebit de frumoase, o frumoasă boltă. Sunt de remarcat lucrările în lemn și tablourile[5]. Din vechea biserică se mai păstrează un clopot, datând din 1331, probabil cel mai vechi din Paris[5]. Orga bisericii l-a avut pe Camille Saint-Saëns titular[5].

Secolul al XVIII-lea este pentru biserică o eră a remanierii: galeria care despărțea corul de naos este distrusă în 1709, frații Slodtz s-au însărcinat în 1759 să remanieze corul. Mobilierul a fost reînnoit, iar vitraliile au fost înlocuite, parțial, cu sticlă incoloră.

În 1789, a izbucnit Revoluția Franceză. Închisă în 1793, biserica a devenit fabrică de salpetru. Din 1797 până în 1801, teofilantropii au transformat biserica în templu al comerțului. În sfârșit, în 1803, biserica a fost redată cultului catolic.

În această biserică, la 23 mai 1808, a fost botezat Gérard Labrunie, cel ce va deveni poetul Gérard de Nerval.

Arhitectura bisericii[modificare | modificare sursă]

Biserica posedă un stil în întregime flamboaiant, fără nicio urmă de arhitectură a Renașterii. Planul său îl evocă pe cel al Catederalei Notre Dame din Paris. A fost, de altfel, administrată de șapte canonici ai catedralei și a fost supranumită „Notre Dame la petite[8]. Biserica este destul de omogenă, deși al doilea colateral nu este prezent decât pe flancul drept al naosului.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Naosul
  2. ^ După alte surse, Biserica Saint-Merri se află pe strada Saint-Martin, la numărul 78.
  3. ^ În românește: Sfântul Merri
  4. ^ Azi, cartierul Beaubourg.
  5. ^ a b c d e Michelin, Paris, Guide de Tourisme, p. 123.
  6. ^ În franceză: Cantorbéry
  7. ^ Vitraliile naosului, datând din secolul al XVI-lea, povestesc viața Sfântului Nicolae din Mira Liciei și pe cea a Sfintei Agnesa.
  8. ^ În românește: „Notre Dame cea mică

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dictionnaire des monuments de Paris, éd. Hervas, 1997, p.718
  • Jean-Marie Pérouse de Montclos (sous la direction de), Le Guide du Patrimoine-Paris, Hachette
  • Michelin, Paris, Guide de Tourisme, Pneu Michelin, 1989

Legături externe[modificare | modificare sursă]