Biserica Cuvioasa Paraschiva din Lăpușnic

Biserica de zid cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” din Lăpușnic, comuna Dobra, județul Hunedoara, este un vechi monument românesc zidit în piatră în secolul al XVII-lea^[1]. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: HD-II-m-A-03357.

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

În satul Lăpușnic (comuna Dobra) de la poalele nordice ale munților Poiana Ruscăi, atestat documentar în anul 1491, ca „possessio Alsolaposnak” se păstrează un lăcaș de cult străvechi, închinat „Cuvioasei Paraschiva”^[2]; biserica figurează, încă din 1948, pe lista monumentelor istorice ( HD-II-m-A-03357).

Edificiul actual, de plan dreptunghiular (21x7m) cu o absidă semicirculară nedecroșată și un turn-clopotniță masiv, este rezultatul a trei etape constructive distincte, trădate și de grosimea diferită a zidurilor (între 0,70 și 1,20 m). Din faza inițială, corespunzătoare mijlocului secolului al XVII-lea, datează doar o parte a naosului, la origine clădire civilă, donată de văduva Maria de Lazar. Etapei secunde, din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, îi aparține adosarea altarului actual și alungirea navei; pe boltă este însemnat „1726 martie 26”, iar pe clopotul mic anul 1728. Pronaosul și clopotnițase datorează altui șantier de renovare, desfășurat în perioada 1832-1843; pe fațada nordică a turnului s-a păstrat fragmentar textul unei pisanii din 1843. Alte reparații s-au executat în anii 1869-1879, 1911, 1930, 1942, 1956, 1969-1970 și 1998-1999. În dreotul celor două intrări, de sud și de vest, au fost adosate pridvoare deschise de lemn.

Lăcașul a fost împodobit, la nivelul boltei comune a navei și a altarului, cu un valoros veșmânt mural, realizat în anul 1726, pe o căptușeală de scânduri, de un meșter zugrav rămas necunoscut. Un alt pictor anonim a reîmpodobit biserica în 1817; decorul iconografic se află astăzi într-o avansată stare de degradare.

Lăcașul de cult este menționat pe harta Sfântului Imperiu Romano-German din 1720, pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și în tabelele conscripțiilor ecleziastice din anii 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829-1831. Anterior, obștea sătească deținuse o ctitorie de lemn, ridicată, potrivit tradiției, lângă drumul spre Rădulești, în locul numit „Valea Morii”; mutată la „Piatra Albă” - în ea slujea un pustnic, retras într-o grotă din apropiere - aceasta a fost dezafectată cultului la darea în folosință a celei actuale^[3].