Beldiman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Beldiman se poate referi la:

  • Nume de persoane
    • Numele unei familii boierești din Moldova. Familia Beldiman, pe vremuri o mare familie cu prestigiu și influență, cu timpul a mai pierdut din rezonanță iar urmele sale se găsesc mai mult în vechi scrieri și mai puțin în actualitate sau cu atât mai mult în clădiri istorice cunoscute. Acestea în mare parte au dispărut fiind demolate, dar totuși se cunosc în Iași două frumoase clădiri de fapt adevărate palate, care găzduiesc una Fundația „Apolonia” (din șoseaua Păcurari) iar celelălt „Palatul Copiilor” (din strada Săulescu). Se spune că familia (Beldiman) se trage din familia conților maghiari Beldi din Amanul din Transilvania, alcătuind familia Beldiman, stabilindu-se în secolul XIV sau chiar mai înainte în Moldova. Documentar familia Beldiman este menționată la 1412 în timpul lui Alexandru cel Bun și a lui Petru Rareș la 1527, iar primul mare boier cunoscut cu acest nume, a fost la 1581, marele vornic Gligorie Beldiman. Totuși se spune că întemeietorul familiei ar fi Nichifor Beldiman, probabil fiu al lui Gligorie, mare logofăt la 1641. Unul dintre Beldimani zis „Filip monahul” a devenit episcop. Alexandru Beldiman, mare vornic al Moldovei a fost cunoscut posterității mai ales pentru că scrisese „Jalnica Tragodie”[1] unde descrisese suferințele moldovenilor din timpul revoluției eteriste și după aceasta. Un alt Alexandru (Beldiman) născut la 1826, partizan al Unirii Principatelor fusese prefect de poliție al Bucureștilor sub Cuza Vodă. Urmașii beldimanilor pot fi întâlniți atât în România cât și în alte țări precum: Franța, Anglia, Germania și S.U.A.[2]
    • Gheorghe Beldiman (cca 1724 - 3 aprilie 1792), fiul vornicului Grigore Beldiman, care a avut următoarele demnități: stolnic (1763), mare șetrar (1763), ispravnic de Fălciu și vornic. A fost căsătorit de două ori: cu Maria Costaki-Epureanu și cu Maria, fiica lui Lefter Vameșul.
    • Alecu Beldiman (1760-1826), vornic și cărturar român moldovean
    • Alexandru Beldiman (1832-1898), ziarist și publicist român
    • Gheorghe Beldiman (n. ? - 1870), om politic român, fost primar al municipiului Iași
  • Nume de clădiri:

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea grecilor, 1821
  2. ^ Familiile marilor boieri din Moldova veacului XIX, Casa Bolta Rece,