Barbu Bellu
Barbu Bellu (n. 1825; d. 1900) a fost un baron român de origine aromână[1], care a îndeplinit și funcțiile de ministru al culturii (religiei și instruirii publice) și al justiției. Cimitirul Bellu, cel mai cunoscut cimitir din România, a fost înființat pe un teren donat de către Barbu Bellu administrației locale.
Și-a făcut studiile în jurul anului 1843 în Grecia, iar din 1850 a devenit judecător la tribunalul județului Ilfov, din 1852 conducând instituția respectivă. În 1856 devine procuror la Curtea de Argeș.
La 7 februarie 1862, Barbu Bellu este numit ministru al culturii, funcție din care demisionează la 24 iunie 1862, după ce primul ministru Barbu Catargiu, vărul său, este asasinat. Apoi, pentru timp de aproape două luni (14 iunie - 8 august 1863), ocupă funcția de ministru al Justiției în Guvernul Nicolae Crețulescu (1).
A fost membru al Parlamentului, din partea județului Muscel, în 1859, 1861 și 1864. În 1866, împăratul austriac Francisc Iosif i-a acordat titlul de baron. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, Barbu Bellu s-a retras din viața publică.
Note [modificare]
- ^ Prima curte boierească a familiei Bellu în Muntenia își așteaptă salvatorii, 17 iulie 2012, Ciprian Plăiașu, Adevărul, accesat la 24 iulie 2012
Referințe [modificare]
- Dimitrie R. Rosetti (1897) Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei "Populara"
Legături externe [modificare]
- Prima curte boierească a familiei Bellu în Muntenia își așteaptă salvatorii, 17 iulie 2012, Ciprian Plăiașu, Adevărul
 |
Acest articol biografic despre un politician român este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui. |
