Ban (monedă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Ban (dezambiguizare).
Monedă cu valoarea nominală de 1 ban (2005)

Ban este un termen numismatic.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Denumirea de ban a fost purtată de o categorie de monede reprezentând cel mai mic nominal aflat în circulație în Țara Românească în perioada cca 1365 (primele emisiuni monetare ale lui Vladislav I) - cca 1462 (sfârșitul principalei domnii a lui Vlad Țepeș, ultimul voievod muntean care se pare că a emis acest nominal). După încetarea emiterii de către principii români a banilor, aceștia au fost înlocuiți de akcele, echivalentul nominal al banilor în Imperiul Otoman

Akceaua (în turcă akçe, iar în turca otomană: آقچه) este moneda otomană emisă pentru prima dată în timpul domniei sultanului Orhan Gazi (1324 - 1362) și a purtat numele monedei bizantine aspron-trahi, de aici denumirea în documentele românești de aspri sau aspri-bani. În circulația Țării Românești asprii sunt menționați de la începutul secolului al XV-lea fiind folosiți mai ales în negoțul cu amănuntul. În secolul al XVI-lea, turcii au emis și asprii de aramă - apar în Țara Românească la 1566 - valorând ½ din asprii de argint. În acea epocă asprul valora un ban (alteori doi bani), sau 1/3 dintr-o para. În 1687 când a fost emis piastrul, asprul a devenit submultiplul său legal; un piastru valora 120 de aspri (120 de bani apoi de la 1694, 132 bani[1], ceea ce făcea ca în practică să se confunde cu banul. Banii - de argint, bilon sau bronz - au circulat pe piața internă și externă până în secolul al XVIII-lea. Greutatea lor a variat între 0,20 - 0,45 g. (media 0,35), iar valoarea relativă a fluctuat. Echivalențele cele mai statornice: în Transilvania - un ban era egal cu un obol sau ½ dinar. Dincoace de Carpați (secolele al XVII-lea - al XVIII-lea) 1/120 și 1/133 dintr-un leu, 1/200 dintr-un ughi, 1/110, 1/90, apoi 1/80 dintr-un zlot, 1/3 apoi ¼ dintr-o para. Ca monedă divizionară a îndeplinit funcția de instrument de plată în tranzacțiile comerciale mărunte, în achitarea taxelor vamale sau ale altor dări. De asemenea dată fiind larga sa circulație a servit ca monedă de calcul subdivizionară, pentru tranzacții mărunte mult timp după dispariția sa de pe piața comercială.

În epoca modernă denumirea de ban s-a folosit și se folosește încă pentru moneda circulantă cu cea mai mică valoare, a suta parte dintr-un leu românesc și respectiv dintr-un leu moldovenesc.

Definiții și comentarii[modificare | modificare sursă]

  • Petre Țuțea - „...Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantități, și te miști în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie și prin toate imperfecțiile legate de orgoliu și de pofta de stăpân...”[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vezi Condica vistieriei lui Constantin Brâncoveanu)
  2. ^ Petre Țuțea - 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea, București, Editura Humanitas, 1997, p.21, ISBN 973-28-0630-3

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Călători străini despre Țările Române, volumele VII, VIII și IX, îngrijite de Maria Holban, Paul Cernovodeanu, București, 1980-1997
  • C.D. Aricescu, Condica de venituri și cheltuieli a Vistieriei de la leatul 7202 la leatul 7212 (1694-1704) în Revista Istorică a Arhivelor României, București, 1873
  • Eudoxiu de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. V/1, VI, IX/1, XIV/2, XV/2, București, 1881-1920.
  • Dinu Giurescu, Anatefterul, Condica de porunci a Vistieriei lui Constantin Brâncoveanu în Studii și Materiale de Istorie Medie, nr. V, 1962, pp. 353-491
  • Costin Kirițescu, Sistemul bãnesc al leului și precursorii lui, București 1997
  • Bogdan Murgescu, Circulația monetară în Țările Române în secolul al XVI-lea, București, 1996
  • Gheorghe Zane, Economia de schimb în Principatele Române, București, 1930
  • Mihai Berza, Haraciul Moldovei și Țării Românești în sec. XV-XIX, în Studii și materiale de istorie medie, II, București, 1957, pp. 7-47
  • N. Grigoraș, Dările personale ale populației din Țara Românească a Moldovei și dările în bani pentru turci de la întemeierea statului până la reforma lui Constantin Mavrocordat (1359 – 1741) partea I în C.I. serie nouă, an XI, 1980
  • Florica Moisil, Monetele din Țara Românească din timpul lui Constantin Brâncoveanu în Cronica arheologică și numismatică, 7, nr. 67-68, București, ian.-febr. 1927, pp. 57-69
  • Aurel Vâlcu, Monedă reală și monedă de cont în Țara Românească în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în 130 de ani de la crearea sistemului monetar românesc modern, București, 1997, pp. 289-294
  • Huszar Lajos, Munzkatalog Ungarn von 1000 bis heute, München, 1979
  • Jem Sultan, Coins of the Ottoman Empire and the Turkish Republic, A detailed catalogue of the Jem Sultan collection, vol. I, Princeton University, 1977.
  • The Ottoman Empire and its heritage, vol 6, ed. Suraya Faroqhi și Halil Inalcik, Leiden-New York-Köln, 1996
  • Șevket Pamuk, Sistemul moentar otoman în secolele XVII și XVIII în Crearea sistemului monetar românesc modern, București, 1997, pp. 267-285
  • Șevket Pamuk, The disintegration of the Ottoman Monetary System during the seventeenth century, în Princeton Papers in Near Eastern Studies, nr. 2, Princeton, 1993, pp. 67-81
  • Nuri Pere, Osmailarda Madenî Paralar, Istanbul, 1968
  • Repertorium zur Neuzeitlichen Münzpragung Europas, vol. I, II, XVIII vol. îngrijite de Bernhard Prokisch, Susanna Heinz, Wien, 1996 – 2000

Vezi și[modificare | modificare sursă]