Babi Iar

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Imagine de la râpa Babi Iar
Apelul difuzat de autorităţile de ocupaţie hitleriste către "jidanii" din Kiev, în limbile rusă şi ucraineană, prin care miile de evrei din oraş sunt somaţi să se prezinte la 29 septembrie 1941, la ora 8 dimineaţa, cu obiecte, bani şi documente personale, precum şi îmbrăcăminte caldă, lenjerie etc. fără a se specifica în ce scop

Babi Iar sau Babin Iar (în ucraineană Бабин Яр, în rusă Бабий Яр adică defileul babei) era o râpă pe teritoriul orașului Kiev,capitala Ucrainei, aflată în trecut în afara orașului. Ea se întindea pe o lungime de 2.5km, având o adâncime între 10-50 m [1]. În prezent, parc memorial, Babi Iar se află în nord-vestul Kievului, pe un teritoriu dintre raioanele Sâreț și Lukianovka,aproape de stația de metro Dorogojici[2].

Aici s-a desfășurat în anul 1941 cel mai mare masacru comis într-un timp scurt sub auspiciile armatei Germaniei naziste, Wehrmacht. Unități numite Einsatzgruppen ale S.D. (Sichercheitdienst) au omorât la data de 29-30 septembrie 1941 peste 33,000 evrei. În timpul acelei faze a războiului împotriva Uniunii Sovietice, evreii din teritoriile ocupate erau uciși încă cu arme de foc de către trupe mobile S.S., omorârea în masă prin gazare pe scară industrială neintrând încă în uzul comun. Armata a VI-a sub comanda feldmareșalului Walter von Reichenau, care participase deja în lunile precedente la nimicirea evreilor în strânsă colaborare cu S.D, a ajutat la planificarea acțiunii de exterminare de la Babi Iar.

În anii 1941-1943 au fost omorâți în acest loc și alte zeci de mii de prizonieri de război sovietici, rromi,un număr de karaiți kievieni, activiști de partid comuniști, naționaliști ucraineni, ostatici, persoane acuzate de sabotaj, persoane care au încălcat starea de asediu, etc.

Istoria locului[modificare | modificare sursă]

Râpa Babi Iar e menționată prima dată documentar în anul 1401 în legătură cu vânzarea locului de către o cârciumăreasă, unei mânăstiri dominicane. În cursul veacurilor ce au urmat, locul, numit uneori și Șalena Baba sau Bisova Baba, a slujit unor tabere militare, precum și unor cimitire. În 1869 a fost deschis în apropiere de Babi Iar tabăra militară de vară Sârețki. Ea a fost inzestrată în anul 1895 și cu o capelă de divizie, care a fost dărâmată după Revoluția din Octombrie. Pe locul acestei biserici a fost înălțată ulterior în timpul ocupației hitleriste poarta lagărului de concentrare Sârețki. În 1870 pe terenuri în sudul lui Babi Iar a fost amenajat un cimitir civil creștin ortodox numit Lukianovski (mai există încă cimitirul militar Lukianovski), care a fost închis în anul 1962. A existat aici un cimitir creștin ortodox și unul evreiesc, care a fost închis oficial în anul 1937. În anii 1891-1894 în imediata apropiere a râpei Babi Iar s-a înființat cimitirul nou evreiesc Lukianovski având și o parcelă pentru comunitatea karaită. El a fost închis de autoritățile sovietice în anul 1937 și a fost distrus în vremea celui de al doilea război mondial. A mai rămas, ca prin minune, o mică parte din morminte și casa administrației lui. Rămășițele pământești aflate au fost mutate ulterior în 49 parcele ale cimitirului Baikovoi și în cimitirul Berkovețki.

Masacrul din 29-30 septembrie 1941[modificare | modificare sursă]

Forțele Axei, în cea mai mare parte germane, au ocupat Kievul la 19 septembrie 1941.Peste 600,000 soldați sovietici și echipamentul lor au căzut în mâinile germanilor.

La o întâlnire de lucru din 26 septembrie, generalul Kurt Eberhard, guvernatorul militar al orașului și Obergruppenführer SS Friedrich Jeckeln, comandantul SS și al poliției de pe lângă Cartierul general al Grupului de Armată Sud, a hotărât să-i extermine pe evreii din Kiev, sub pretextul de represalii pentru acțiunile de gherilă și sabotaj împotriva trupelor germane. Aceasta după ce la 24 septembrie clădiri de pe strada Kreșciatik în care se stabiliseră administrația germană de ocupație și ale comandamente ale poliției au fost avariate de explozii și incendii. Și în zilele următoare au fost distruse de sabotaje circa 900 clădiri din oraș, folosite de ocupanți.

În cursul verii și toamnei 1941 Einsatzgruppa C a executat masacre în masă de evrei pe teritoriul Ucrainei, între care și masacrul de la Babi Iar. Comandantul ei, Brigadeführer SS Dr. Otto Rasch și ofițerul care a comandat Sonderkommandoul 4a, Standartenführer Paul Blobel, au fost și ei prezenți la întâlnirea de la 26 septembrie.

La 26 septembrie 1941 în Kiev a început să fie afișat urmatorul apel, în circa 2000 de exemplare

„Toți jidanii din orasul Kiev și imprejurimi trebuie să se prezinte luni, 29 septembrie, la orele 8 a.m. la colțul străzilor Melnikova și Doktorivska (lângă cimitir). Ei trebuie să ia cu ei documente, bani si valori, precum și îmbrăcăminte caldă, linjerie etc. Acei jidani care nu vor asculta de acest ordin și vor fi găsiți altundeva, vor fi împușcați. Acei civili care vor intra în locuințele părăsite de jidani și se vor deda la jaf vor fi împușcați”

.

Deja la 27 septembrie 1941 s-a procedat la un fel de antrenament pentru execuții în masă, când ocupanții germani și ajutoarele lor locale au masacrat, nu se știe precis în ce loc, 752 pacienți ai spitalului psihiatric Pavlov, aflat în vecinătatea Babi Iarului.[3]

La 28 septembrie au fost arestați nouă din rabinii însemnați din Kiev și li s-a pus în vedere să-și anunțe coreligionarii că după operația de asanare, toți evreii și copiii lor, ca popor ales, urmează sa fie trimiși într -un loc la adăpost de pericole. Portari ai caselor și alte persoane au răspândit zvonul că evreii ar urma să fie recenzați pentru a fi reașezați apoi în alte locuri, și poate că vor fi folosiți ca ostatici pentru a fi schimbați apoi cu prizonieri germani aflați în mâinile rușilor. În acel moment locuiau în Kiev circa 60,000 evrei, restul de peste 100,000 luând parte la război sau fuseseră evacuați. Mulți din cei rămași în oraș erau oameni vârstnici, femei și copii.

La ora fixată s-au prezentat la apel circa 30,000 de evrei, precum și unele persoane din familii mixte. Mulțimea a fost dirijată de-a lungul străzii Malinkovski în direcția cimitirului evreiesc care împreună cu Babi Iar a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată și era păzit de polițiști și soldați Waffen SS, din Sondernkommando, precum și de politiști ucraineni. Dupa ce victimele au trecut poarta, li s-a ordonat pe rand, în puncte succesive, să-și lase documentele, efectele și lucrurile de valoare, pentru a fi, chipurile, transportate în "vagoanele de marfă". Naziștii și colaboratorii lor au luat rând pe rând câte un grup de oameni și i-au împins înainte în spre locurile unde urmau să fie împușcați, lângă râpă. Când unii aflați în drum au auzit focurile de armă, și au înțeles care e soarta ce li se rezerva, nu mai aveau cale de intoarcere. Accesul la întoarcere prin poartă nu era permis evreilor. Grupuri de 10 persoane erau duse de fiecare dată spre fruntea rândului, printr-un coridor creat de două șiruri de soldați naziști care le băteau și le sileau să se dezbrace de toate hainele și să se prezinte la marginea râpei, unde erau împușcate și se rostogoleau în vad. Potivit raportului nr.101 al Einsatzkommando, în zilele de 29-30 septembrie 1941 au fost masacrați la Babi Iar 33,771 evrei. Copiii sub trei ani ce fuseseră omorâți și ei, nu erau puși în această socoteală. Acesta a fost după câte se pare, operația de exterminare cea mai rapidă din cursul Holocaustului, dar cu ea nu s-au incheiat masacrele la Babi Iar.

Următoarele masacre[modificare | modificare sursă]

Măcelurile următoare au avut loc la 1,2, 8 și 11 octombrie 1941, ele vizând încă circa 17,000 evrei adunați din suburbiile Kievului și regiunile limitrofe.

În cursul anilor 1941 si 1942 au mai fost împuscați aici, în masă, numeroși prizonieri de război ce fuseseră deținuți in lagărele Sarețki și Darnițki și al căror număr exact nu este cunoscut. Locuitorii Kievului au fost impresionați în mod deosebit de execuția la 10 ianuarie 1941 a circa o sută de marinari ai batalionului Dneprovsk din flotila Pinsk, care înainte de fi împuscați la Babi Iar, au fost târâți pe străzile orașului,dezbrăcați și legați cu sârmă ghimpată.

Apoi au fost omorâți la Babi Iar și 621 de membri ai organizației naționaliste ucrainene OUN, între care, la 21 februarie 1942, poeta Alena Teliha și soțul ei, muzicianul, cântareț din bandura Mihailo Teliha. Au pierit uciși în măcel la Babi Iar și cinci tabere de romi. La 18 februarie 1943 au fost reluate execuțiile în masă ale deținuților din lagărul de concentrare Sarețk, între care s-au aflat și trei ori patru jucători de fotbal ucraineni din echipa „FC Start”, unii din ei probabil foști membri ai echipei de fotbal „Dinamo Kiev”. Se crede ca aceștia din urmă ar fi fost executați în lagăr și nu la Babi Iar.

Numărul victimelor[modificare | modificare sursă]

Se estimează, ținând seama de mărturille unor lucratori care au fost forțati să ardă cadavrele, ca la Babi Iar au fost omorâte între 70,000-120,000 persoane, din care peste 50,000 evrei. În cazul evreilor și al romilor, execuțiile au vizat și femeile, bătrânii și pruncii. Procurorul sovietic L.N. Smirnov, bazându -se pe materiale ale Comisiei Extraordinare create de autoritățile sovietice după eliberarea Kievului în 1943, a susținut la Tribunalul de la Nürnberg că la Babi Iar ar zăcea circa 100,000 de cadavre,

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

  • Irina A.Khoroshunova - Die Schoʹah von Babij Jar : das Massaker deutscher Sonderkommandos an der jüdischen Bevölkerung von Kiew 1941 fünfzig Jahre danach zum Gedenken : sowie einer Dokumentation, Konstanz, Hartung-Gorre, 1991

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ S.Smoliannikov Boli Babievo Iara - pamiat duș i serdeț, în „Komerton”,nr.23, septembrie 2011
  2. ^ site turistic despre parcurile și grădinile Kievului
  3. ^ S.Smoliannikov