Bătălia din Marea Filipinelor

Bătălia din Marea Filipinelor
Parte a Războiului din Pacific
portavionului japonez Zuikaku (în centru) și două distrugătoare atacate de avioanele Marinei Militare Americane (U.S.Navy)-20 iunie 1944.
Informații generale
Perioadă	19-20 iunie 1944
Loc	Marea Filipinelor
Rezultat	Victorie americană decisivă
Combatanți
Statele Unite	Imperiul Japonez, Flota Combinată
Conducători
Raymond A. Spruance Marc A. Mitscher	Jisaburō Ozawa Kakuji Kakuta
Efective
7 portavioane, 8 portavioane ușoare, 7 nave de luptă 79 alte nave 28 submarine, 956 aeronave, efectiv: 99.000 persoane.	2 portavioane, 4 portavioane ușoare, 5 nave de luptă 43 nave diverse 450 aeronave pe portavioane 300 avioane cu baza pe uscat
Pierderi omenești
123 aeronave distruse, 1 navă de luptă avariată	3 portavioane scufundate, 2 petroliere scufundate, 550-645 de aeronave distruse, alte 6 nave avariate

Bătălia din Marea Filipinelor (19-20 iunie 1944) a fost o bătălie navală decisivă al celui de Al Doilea Război Mondial care a eliminat efectiv capacitatea Forțelor Navale Imperiale Japoneze să mai întreprindă în vitor acțiuni de mare anvergură cu portavioane.

Bătălia a avut loc în timpul invaziei amfibii al insulelor Mariana în timpul Războiului din Pacific.

Bătălia a fost cea cea de a cincea bătălie majoră „portavion contra portavion” între forțele navale japoneze și cele americane, în care erau implicate elemente ale Marinei Militare a SUA, Flota a Cincia a SUA, precum și aeronave cu baza pe nave sau pe uscat ale Marinei Militare Imperiale Japoneze, Flotei Combinate și garnizoarele din insulele apropiate.

Bătălia a fost poreclită de americani 'Marea vânătoare de curcani din Mariane' datorită pierderilor disproporționale cauzate de piloții și antiaeriana americană avioanelor japoneze. Forțele americane au suferit pierderi mult mai mici, un pilot de pe portavionul U.S.S. Lexington în timpul bătăliei remarcând că „Este ca pe vremuri, la vânătoare de curcani!” Rezultatul asimetric al bătăliei se atribuie în general îmbunătățirii pregătirii piloților și echipelor de pe aeronavele americane, îmbunătățirea tacticilor acestora, a tehnologiei americane și proiectării aeronavelor și navelor cu care mașina de război japoneză nu putea concura. Acum americanii erau deja familiarizați cu noul concept bazat pe radar și Centrul de Comandă Operativă, concept care la început, în bătăliile din anul 1942 erau ezitant, apoi s-a dezvoltat, a căpătat formă și a devenit eficient ca urmare a experimentării. Dovada a fost cantitatea mare de foc de antiaeriană care nimerea avioanele japoneze. Autocritica era însă foarte străină societății japoneze. Un alt beneficiu clar a fost noile doctrine și măsuri organizatorice care, au reușit să îndepărteze problema canalelor radio suprasolicitate și mesajelor pierdute cu care s-au confruntat americanii în Bătălia de la Midway.

Acum flota americană avea la dispoziție suficiente frecvențe, antrenament în domeniul comunicației, disciplină, experiență și doctrină pentru a menține o bună coordonare și control în timpul bătăliilor. Au fost atât de multe avioane distruse la sol sau interceptate și distruse când se transferau de pe o bază pe alta, încât cu toate că datele americane erau confruntate cu mărturiile piloților japonezi capturați, nici după război, în ciuda eforturilor nu se pot determina cu precizie pierderile japoneze. </ref> Până la urmă Marina Militară Imperială Japoneză apierdut trei portavioane, între 550 și 645 avioane și sute de piloți.

Context istoric

Bătălia din Marea Filipinelor a avut loc după ce ca americanii au invadat Saipan și conducerea japonez considera că pot imobiliza flota americană pe lângă insulă, în timp ce americanii își protejează trupele care se debarcă și capul de pod. Lupta a fost purtată între aeronavele de pe portavioane ale Flotei a V-a a Marinei Militare a SUA și de avioanele cu bază la sol și de pe Flota Combinată a Marinei Militare Imperiale Japoneze și garnizoana japoneză de pe insulă.

Bibliografie în limba engleză

• Bryan III, Lt. Cmdr. J. Mission Beyond Darkness: The story of USS Lexington's Air Group 16 June 20, 1944 attack on the Japanese carrier fleet as told by the men who flew that day (1945)
• Buell, Thomas B. The Quiet Warrior: A Biography of Admiral Raymond A. Spruance (1987).
• D'Albas, Andrieu (1965). Death of a Navy: Japanese Naval Action in World War II. Devin-Adair Pub. ISBN 0-8159-5302-X.
• Dull, Paul S. (1978). A Battle History of the Imperial Japanese Navy, 1941–1945. Naval Institute Press. ISBN 0-87021-097-1.
• Lacroix, Eric; Linton Wells (1997). Japanese Cruisers of the Pacific War. Naval Institute Press. ISBN 0-87021-311-3.
• Morison, Samuel Eliot, New Guinea and the Marianas, March 1944–August 1944, vol. 8 of History of United States Naval Operations in World War II (1950).
• Shores, Christopher. Duel for the Sky: Ten Crucial Battles of World War II. Grub Street, London 1985. ISBN 978-0713716016
• Smith, Douglas V. (2006). Carrier Battles: Command Decision in Harm's Way. US Naval Institute Press. ISBN 1591147948.
• Tillman, Barrett, (2006) Clash of the Carriers: The True Story of the Marianas Turkey Shoot of World War II.
• Y'Blood, William T. (1981). Red Sun Setting: The Battle of the Philippine Sea. Annapolis, Maryland: US Naval Institute Press. ISBN 1-59114-994-0.

Legături externe

• Ordinea de luptă
• WW2DB: Marianele și Marea vânătoare de curcani
• Istoria animată a Bătăliei din Marea Filipinelor
• Controverse asupra deciziei lui Spruance
• Participarea Grupului Aerian 31 la Bătălia din Marea Filipinelor
• O scurtă evaluare a Bătăliei.