Bătălia de la Mohács (1526)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bătălia de la Mohács
Dată 29 august, 1526 Locaţie Mohács, Ungaria Rezultat victorie decisivă a otomanilor
Combatanţi
Imperiul Otoman	Regatul Ungariei
Comandanţi
Suleiman Magnificul	Ludovic al II-lea† Pál Tomori † Ioan Zapolya
Forţe militare
aproximativ 100 000	aproximativ 40 000
Pierderi
aproximativ 10 000	aproximativ 12 000

Bătălia de la Mohács (în maghiară mohácsi csata sau mohácsi vész; în sârbă Mohačka bitka; în turcă Mohaç Savaşı sau Mohaç Meydan Savaşı) a fost o bătălie desfăşurată la 29 august 1526, lângă Mohács, în Ungaria. În această bătălie, forţele Regatului Ungariei, conduse de regele Ludovic al II-lea au fost învinse de forţele Imperiului Otoman, conduse de Sultanul Suleiman Magnificul.

Victoria otomanilor a avut ca rezultat împărţirea Ungariei timp de mai multe decenii, între Imperiul Otoman, Monarhia Habsburg din Austria şi Principatul Transilvania.

Cuprins 1 Pregătirile 2 Bătălia 3 Consecinţe 4 Note 5 Referinţe

[modifică] Pregătirile

Ungaria s-a opus timp de mulţi ani expansiunii Imperiului Otoman în sud-estul Europei, dar căderea cetăţii Belgrad în 1521 a însemnat că majoritatea teritoriului din sudul Ungariei a rămas fără apărare. Pentru a contracara puterea crescândă a otomanilor, Ludovic al II-lea (Lajos al II-lea), regele Ungariei şi Boemiei, s-a căsătorit cu Maria de Austria în 1522, sperând să obţină ajutorul casei Habsburg a Austriei în războiul cu otomanii. Otomanii au văzut această alianţă ca o ameninţare la puterea lor din Balcani şi au plănuit s-o distrugă.

Într-un efort de a amâna o ofensivă militară completă şi o posibilă cucerire a Ungariei, guvernul otoman, sau Înalta Poartă, a făcut ungurilor cel puţin una sau chiar două oferte de pace. Nu este clar motivul pentru care Ludovic a refuzat aceste oferte. Este posibil că datorită presiunilor din partea nobililor din vestul Ungariei, influenţaţi de proximitatea puterii crescânde a Habsburgilor, s-au temut de posibile agresiuni din partea Austriei, în cazul semnării unui tratat de pace cu otomanii. Regatul Poloniei (1385–1569) semnase un tratat similar de pace cu Poarta cu câţiva ani înainte. În cele din urmă, încercările pentru un acord de pace au eşuat şi turcii au hotărât să atace. În iunie 1526 armata otomană a urcat pe Dunăre cu acest scop.

Armata ungară era împărţită în trei unităţi principale: armata Transilvaniei, sub comanda lui János Zápolya, număra între 8.000 şi 13.000 oameni şi avea ca misiune păzirea trecătorilor din munţii Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; şi o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, ţelul final al armatei turceşti nu a putut fi determinat până la trecerea munţilor. Din nefericire, după ce turcii au traversat munţii, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii, deşi rare, au consemnat faptul că Ludovic a preferat să se retragă, lăsând turcilor cale liberă.

Forţele maghiare au ales câmpul de luptă, o câmpie deschisă dar nu netedă, cu câteva mlaştini, de lângă Mohács, în apropierea Dunării. Otomanii au putut avansa aproape fără opoziţie. În timp ce Ludovic aştepta în capitală, turcii au asediat mai multe oraşe şi au traversat râurile Sava şi Drava. Ludovic a adunat între 26.000 şi 40.000 de soldaţi, în timp ce armata otomană număra circa 70.000 - 100.000 de oameni^[1] . Ungurii au ocupat terenul avantajos şi au sperat să hărţuiască cu succes armata otomană.

[modifică] Bătălia

Începutul confruntării este în general plasat între orele 1:00 PM şi 2:00 PM, dar durata exactă a bătăliei este greu de stabilit, ca dealtfel şi numărul total de combatanţi. Deşi unii istorici au estimat durata bătăliei la circa două sau trei ore, aceasta pare puţin probabil datorită mai multor factori. Armata otomană nu s-a retras de pe câmp pentru a intra în tabără după bătălie, însă a rămas în câmp toată noaptea, fără alimente, apă sau adăpost. Dat fiind faptul că cronicarii otomani au notat că ploua, pare posibil că batălia a fost de scurtă durată şi s-a terminat după-amiaza devreme, cel târziu înainte de ora 5:00 PM, iar sultanul ar fi ordonat ca trupele să se întoarcă în tabără. Câteva surse credibile indică faptul că regele Ludovic a părăsit câmpul de luptă după apusul soarelui şi a încercat să scape după lăsarea nopţii; deoarece soarele nu avea cum să apună înainte de aproximativ ora 6:30 PM la data de 29 august 1526, asta pare să însemne că bătălia a durat mai mult de două sau trei ore - poate patru sau chiar cinci.

După ce primele trupe ale lui Soliman, armata Rumeliană, au avansat pe câmpul de luptă, au fost atacaţi şi împrăştiaţi de trupele maghiare conduse de Pál Tomori. Acest atac pe flancul drept a cauzat o panică considerabilă între rândurile otomanilor, dar pe când ungurii au înaintat, otomanii s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. În timp ce pe flancul drept ungurii au înaintat suficient de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgeţile care i-au lovit cuirasa, superioritatea numerică a otomanilor şi contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleşit pe atacanţi, mai ales cei de pe flancul stâng. Ungurii nu şi-au putut menţine poziţile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiţi şi capturaţi sau ucişi. Regele a încercat să scape sub acoperirea întunericului, dar a fost aruncat de pe cal într-un râu lângă Csele şi s-a înnecat, fiind îngreunat de armura sa. Circa 1000 de nobili şi conducători unguri au fost de asemenea ucişi. În general este acceptat că peste 10000 de unguri au căzut în timpul bătăliei, la fel ca şi un număr similar de otomani.

După terminarea bătăliei, sultanul a dat ordin să fie executaţi toţi prizonierii. Două zile mai târziu a notat în jurnalul său: "Sultanul a primit omagiile vizirilor şi beyilor, 2000 de prizonieri sunt masacraţi, ploaia cade în torente." Între cei 2000 de prizonieri executaţi s-au aflat mai multe nume maghiare de seamă.

[modifică] Consecinţe

Victoria nu le-a oferit otomanilor securitatea dorită.După data de 30 august corpul principal al armatei turce, urmând cursul Dunării avansează spre Buda, iar la data de 11 septembrie intră in oraşul de reşedintă a regilor maghiari.Cetatea regală şi oraşul practic sunt abandonate, Regina si Curtea se refugiază la Pozsony, exemplul lor fiind luat de burghezia germană şi maghiară.După ce oastea otomană a pădat oraşul şi vecinătăţile ei ,sultanul,in data de 14 septembrie ordonă incendierea oraşului.Prada de război ,încărcată pe nave fluviale este transportată pe Dunăre spre teritoriile turceşti;la 21 septembrie sultanul hotăreşte retragerea trupelor otomane.Motivul retragerii rapide se pare că se datora apropierii iernii şi insecurităţii strategice a teritoriului Ungariei.La data ocupării Budei pe teritoriul Regatului se aflau cantonate trei armate creştine:la Zagreb armata condusa de banul croat Kristóf Frangepán,oastea condusă de Voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya staţionată la Szeged şi o armată de mercenari străini cu tabăra la Gyõr şi Székesfehérvár. Abia în anul 1541 au reuşit să captureze şi să ocupe capitala. Totuşi, bătălia de la Mohács a însemnat sfârşitul Regatului Independent al Ungariei ca teritoriu unificat. Ocupaţia otomană a fost contestată de Arhiducele de Habsburg al Austriei, Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman, cumnatul regelui Ludovic şi succesorul acestuia, prin tratatul cu regele Ladislau II Jagiello al Boemiei şi Ungariei. Boemia a căzut sub stăpânirea Austriei, care a dominat treimea vestică a Ungariei şi porţiuni din teritoriul Croaţiei de astăzi (Regatul Ungariei), în timp ce otomanii au stăpânit centrul Ungariei şi suveranitatea asupra Transilvaniei semi-independente, iar nordul Ungariei a rămas independent până la sfârşitul anilor 1500. Anii următori, de război aproape constant, au necesitat un angajament susţinut al forţelor otomane, dovedindu-se a fi aşa o povară asupra resurselor încât regatul relativ sărac al Ungariei nu i-a putut face faţă. Armatele creştine au asediat Buda de mai multe ori în timpul anilor 1500, iar Suleiman însuşi a murit în timpul bătăliei de la Szigetvár din 1566; au mai avut loc şi două asedii otomane eşuate la Eger, care nu a căzut decât în 1596, la finalul rezistenţei independente maghiare.

Mohács este considerat de mulţi unguri ca momentul decisiv nefavorabil din istoria ţării, o traumă naţională persistând şi astăzi în memoria populară. În momentele de ghinion, ungurii au o expresie: "mai mult s-au pierdut la Mohács" (Több is veszett Mohácsnál). Chiar şi în prezent, ungurii percep bătălia de la Mohács ca însemnând sfârşitul unei regat european independent şi odinioară puternic. Deşi Mohács a fost o înfrângere decisivă, evenimentele ce i-au urmat au semnificat sfârşitul independenţei Ungariei. Următoarele două secole de lupte aproape constante dintre cele două imperii, Habsburg şi Otoman, au devastat economia zonei şi au decimat populaţia.

[modifică] Note

1. ^ "... la 29 august 1526 a avut loc fatidica bătălie de la Mohacs: între 25.000 şi 28.000 de maghiari şi aliaţii lor pe o parte, şi 45.000 de turci, ajutaţi de 10.000 sau 20.000 de trupe auxiliare de cavalerie uşoară de partea cealaltă." Balcanii după 1453, de L.S. Stavrianos p.26
   "Ungurii au adunat circa 25.000 de oameni şi 85 de tunuri (doar 53 au fost folosite în bătălie), iar din diferite motive trupele din Transilvania şi Croaţia nu au sosit (la timp). S-a spus că otomanii erau de mai bine de două ori mai mulţi - deşi acest număr pare exagerat - şi aveau circa 160 de tunuri." Ungaria şi căderea Europei de Est, 1000-1568, de David Nicolle p.13

[modifică] Referinţe

• Secolele Otomane: ridicarea şi căderea Imperiului Turc, de Lord Kinross, (1977) ISBN 0688080936
• IMPROVEMENT OF BALKAN HISTORY TEXTBOOKS PROJECT REPORTS de Fundaţia de istorie, (2001) ISBN 9757306916
• "Imperiul Otoman 1326-1699", de Stephen Turnbull
• "A Magyarok Krónikája", Ed.Officina Nova,1996 ISBN 963 548 052 5