Bătălia de la Kosovo Polje (1389)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Acest articol este despre Bătălia de la Kosovo Polje din 1389; pentru alte bătălii, vezi Bătălia de la Kosovo Polje (dezambiguizare).
Bătălia de la Kosovo

Perioada: 15 iunie, 1389
Locaţia: Câmpia Mierlei, Serbia
Rezultat: victorie decisivă a otomanilor
Combatanţi
Regatul Serbiei Imperiul Otoman
Comandanţi
Lazar Hrebeljanović †,
Vuk Branković,
Vlatko Vuković		 Murad I †,
Baiazid I,
Yakub †
Efective
~ 12,000-30,000[1][2][3][4] ~ 27,000-40,000
Pierderi
câteva mii câteva mii


Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei, Bătălia de la Amselfeld; în sârbă: Косовски бој ori Бој на Косову, a avut loc în ziua de Sf. Vitus (15 iunie, astăzi aniversată pe 28) 1389 între o coaliţie de boieri sârbi şi Imperiul Otoman.

Sunt puţine izvoare istorice care vorbesc despre această bătălie, dar o examinare critică a acestora şi o comparaţie cu bătălii similare contemporane cu ea (cum ar fi Bătălia de la Angora sau cea de la Nicopole) permite o reconstruire fidelă.[5]

Cuprins

[modifică] Pregătiri

[modifică] Mişcări de trupe

După înfrângerea otomanilor de către sârbi în Bătălia de la Plocnik, Murad I, conducătorul Imperiului Otoman, a început să-şi strângă trupele la Philippoupolis (Plovdiv) în primăvara lui 1389, şi a sosit la Ihtiman după un marş de trei zile. De acolo, a ales ruta pe la Velbužd (Kyustendil) şi Kratovo. Deşi mai lungă decât ruta alternativă prin Sofia şi valea râului Nišava care i-ar fi dat acces direct la pâmănturile lui Lazăr, l-a condus la Kosovo, care avea o importanţă strategică mare, fiind una din cele mai importante intersecţii de drumuri comerciale din Balcani: de la Kosovo, Murad putea ataca fie posesiunile lui Lazăr, fie pe cele ale lui Vuk. După ce a stat o vreme în Kratovo, Murad a trecut prin Kumanovo, Preševo şi Gnjilane spre Priština, unde a ajuns pe 14 iunie.[5]

Despre pregătirile lui Lazăr există puţine date, dar se poate presupune că şi-a adunat trupele lângă Niš, posibil pe malul drept al râului Južna Morava. Se pare că a stat acolo până a aflat că Murad s-a deplasat spre Velbužd, când a mers şi el, probabil prin Prokuplje, spre Kosovo. Lazăr a sosit la Câmpia Mierlei (Amselfeld) chiar după sosirea lui Murad la Priština. Aceasta a fost alegerea optimă pentru câmpul de luptă întrucât era la întretăierea tuturor direcţiilor posibile pe care le putea lua Murad.[5]

[modifică] Compoziţia armatelor

Nu este sigur cât de mari erau cele două armate, mai ales pentru că sursele mai recente tind să mărească numerele, ducându-le pe acestea în ordinul sutelor de mii.[6]

Armata lui Murad ar fi numărat 27-40.000 de ostaşi.[1][2][3][5] Luând drept reper, estimarea de 40.000, probabil că acest număr includea 5.000 de ieniceri, 2.500 de soldaţi din garda de cavalerie a lui Murad, 6.000 de spahii, 20.000 azapi şi akinci şi 8.000 de oşteni din armatele vasalilor săi.[5] Lazăr ar fi avut vreo 12-30.000.[1][2][3][4] Luând de reper o estimare de 25.000, aproximativ 15.000 erau la comanda lui Lazăr, 5.000 ai lui Vuk, şi cam tot atâţi ai lui Vlatko.[4] Dintre aceştia, câteva mii alcătuiau cavaleria, dar probabil numai câteva sute aveau armuri complete.[6]

Ambele armate includeau trupe străine: de exemplu, sârbii aveau de partea lor pe banul croat Ivan Paližna cu o mică oaste, probabil ca parte din contingentul bosniac în timp ce turcii erau susţinuţi de boierul sârb Konstantin Dejanović. Aceasta i-a determinat pe unii istorici să descrie armatele drept coaliţii.[6]

„ ...dacă toţi ne-am preface acum în sare, tot n-am fi destui să sărăm mâncarea turcului...[7] ”

[modifică] Bătălia

Câmpul de luptă de la Câmpia Mierlei cu distribuţia probabilă a armatelor înainte de bătălie
Câmpul de luptă de la Câmpia Mierlei cu distribuţia probabilă a armatelor înainte de bătălie

[modifică] Dispunerea trupelor

Armatele s-au întâlnit la Câmpia Mierlei. Centrul armatei turceşti era condus de Murad, în timp ce Baiazid era pe flancul drept şi Yakub pe cel stâng. În jur de 1.000 de arcaşi se aflau în prima linie a flancurilor, urmaţi de azapi şi apoi de akinci; în prima linie a centrului erau ienicerii, în spatele lor fiind Murad, înconjurat de garda călare; în cele din urmă, logistica se afla în spate, păzită de un număr mic de soldaţi.[6]

Armata sârbească îl avea pe Lazăr în centru, Vuk pe flancul drept şi Vlatko pe cel stâng. În faţa armatei sârbeşti era cavaleria, iar infanteria era în spate. Deşi paralelă, distribuţia nu era simetrică, deoarece centrul sârbilor se suprapunea peste cel turcesc.[6]

„ Când un torent de săgeţi s-a abătut peste ostaşii sârbi
care până atunci au stat nemişcaţi ca nişte munţi de fier,
ei au mânat înainte, tunând şi uruind ca marea[8]		 ”

[modifică] Început

Bătălia a debutat cu un tir al arcaşilor turci îndreptat spre cavaleria sârbă care apoi a trecut la atac. Aceasta a reuşit să pătrundă prin flancul stâng al turcilor, dar nu au avut acelaşi succes în centru şi în flancul drept. Nici măcar flancul stâng nu a fost înfrânt, ci doar împins înapoi.[6]

[modifică] Moartea lui Murad

Pe baza mai multor documente istorice turceşti, se crede că Sultanul a fost ucis de Miloš Obilić care se prefăcea mort, în timp ce sultanul mergea pe câmpul de luptă după bătălie. Pe de altă parte, o altă variantă din cronicile sârbeşti spune că Sultanul ar fi fost asasinat de Miloš Obilić, care a ajuns în tabăra turcilor sub pretextul că este un dezertor şi a îngenuncheat în faţa Sultanului. În timp ce îngenunchea în faţa lui, l-a înjunghiat în stomac.

[modifică] Contraatacul turcilor

Sârbii au obţinut iniţial un avantaj după prima lor şarjă, care a făcut ravagii în flancul turcesc condus de Jakub Celebi. În centru, creştinii au reuşit să împingă forţele otomane înapoi, lăsând flancul lui Baiazid să încerce să-i ţină în loc pe sârbii lui Vlatko Vuković. Otomanii, într-un contraatac, au împins forţele balcanice înapoi şi au obţinut victoria spre seară. Baiazid I, care după bătălie a devenit sultan, şi-a câştigat porecla "Fulgerul" după această bătălie datorită calităţilor demonstrate la conducerea contraatacului decisiv.

[modifică] Urmări

Datorită lipsei de documente istorice, rezultatul bătăliei nu este clar. Deşi otomanii au reuşit să împingă forţele sârbeşti înapoi, nu au avansat pentru a cuceri Kosovo imediat după bătălie. În schimb, ei s-au retras, datorită morţii Sultanului Murad; noul sultan Baiazid a trebuit să meargă în capitală pentru a fi încoronat. Pe de altă parte, unii nobili sârbi au început să plătească tribut şi să furnizeze soldaţi turcilor după bătălie, dar alţii nu. De aceea, victoria sau înfrângerea turcilor nu este clară. Totuşi, deoarece pierderile de partea sârbă au fost imense, otomanii au avut ulterior iniţiativa în regiune.

Bătălia de la Kosovo este privită până în ziua de azi ca un moment de referinţă pentru identitatea naţională a sârbilor şi a fost evocată de câteva ori în timpul Războiului din Kosovo.

[modifică] Note

  1. ^ a b c Sedlar, Jean W.. East Central Europe in the Middle Ages, 1000-1500, 244, University of Washington Press. “...Aproape întreaga forţă creştină (într 12.000 şi 20.000 de oameni) fusese prezentă în Kosovo, în vreme ce otomanii (cu 27.000 până la 30.000 de soldaţi) avea numeroase rezerve în Anatolia...”
  2. ^ a b c Cox, John K.. The History of Serbia, 30, Greenwood Press. “...armata otomană probabil număra între 30.000 şi 40.000 de oameni. Aveau în faţă cam 15.000 până la 25.000 de soldaţi creştini...”
  3. ^ a b c Cowley, Robert. The Reader's Compagnion to Military History, 249, Houghton Mifflin Books. “...Pe 28 Iunie 1389, o armată otomană de între treizeci de mii şi patruzeci de mii sub comanda Sultanului Murad I a învins o armată balcanică aliată de douăzeci şi cinci de mii până la treizeci de mii sub comanda Prinţului Lazăr al Serbiei la Kosovo Polije (Câmpia Mierlei) în centrul Peninsulei Balcanice...”
  4. ^ a b c (1972) “Kosovska bitka”, Vojna Enciklopedija (în Serbo-Croatian), 659-660, Belgrade: Vojnoizdavački zavod.
  5. ^ a b c d e (1972) “Kosovska bitka”, Vojna Enciklopedija (în Serbo-Croatian), 659, Belgrade: Vojnoizdavački zavod.
  6. ^ a b c d e f (1972) “Kosovska bitka”, Vojna Enciklopedija (în Serbo-Croatian), 660, Belgrade: Vojnoizdavački zavod.
  7. ^ Kosančić Ivan, poem epic sârbesc
  8. ^ Mehmet Neşri

[modifică] Legături externe

Adus de la "http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Kosovo_Polje_%281389%29"
Unelte personale