Bătălia de la Castillon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Castillon
Parte a Războiul de o sută de ani
Battle of Castillon.jpg
„Moartea lui Talbot”
Informații generale
Perioadă 17 iulie 1453
Loc Castillon, Franța
Rezultat Victorie decisivă a francezilor
Combatanți
Blason France moderne.svg Franța
COA fr BRE.svg Bretania
England Arms 1405.svg Anglia
Blason province fr Gascogne.svg Gasconia
Conducători
Blason JeanBureau.svg Jean Bureau
André de Lohéac
Blason John Talbot.svg John Talbot
Efective
8.000 francezi și bretoni 6.000 englezi și gasconi
Pierderi
100 morți și răniți 4.000 morți, răniți și prizonieri

Bătălia de la Castillon (în engleză Battle of Castillon, în franceză Bataille de Castillon) a avut loc la 17 iulie 1453 între armatele lui Henric al VI-lea al Angliei și Carol al VII-lea al Franței. A fost ultima bătălie din „războiul de o sută de ani”, un război ce părea că nu se mai sfârșește, bătălie ce s-a terminat cu o victorie decisivă a francezilor.

Introducere[modificare | modificare sursă]

Unul dintre cele mai cunoscute conflicte ale evului mediu european a fost așa-numitul „război de o sută de ani”, care de fapt a durat 116 ani (între 13371453).

În 1451, după cucerirea orașului Bordeaux de către francezi, războiul de o sută de ani părea terminat. Totuși, după trei secole de dominație engleză, cetățenii de aici (și din întreaga Aquitanie) se considerau englezi și de aceea au trimis soli la regele Henric al VI-lea al Angliei, cerându-i să reia provincia.[1]

Pe 17 octombrie 1452, John Talbot, conte de Shrewsbury, a debarcat lânga Bordeaux cu 3000 de infanteriști și arcași. La auzul acestei vești, garnizoana franceză a fost alungată de orășeni, care au deschis, bucuroși, porțile cetății englezilor. Cea mai mare parte a Gasconiei le-a urmat exemplul și i-au primit cu bunăvoință pe englezi. Dar, în timpul lunilor de iarnă, regele Carol al VII-lea al Franței și-a adunat armatele, pregătind campania de recucerire. Când primavara a sosit, suveranul francez a înaintat spre Bordeaux, împărțindu-și armata în trei părți, spre a-l înconjura pe inamic.

Pregătirea bătăliei[modificare | modificare sursă]

Spre a putea face față situației, Talbot a mai primit încă 3000 de oameni, dar numărul soldaților săi era încă redus, comparativ cu multele mii de francezi ce se îndreptau spre granițele Gasconiei. Când principalul corp francez de armată a asediat Castillonul, Talbot și-a abandonat planul inițial, de a aștepta venirea inamicului, spre a-l surprinde, ca la Azincourt, într-un loc favorabil, și a plecat în ajutorul orașului, la rugămințile comandanților acestuia. Comandantul armatei franceze, Jean Bureau, se temea de Talbot, un redutabil strateg și de aceea a poruncit soldaților săi (circa 10.000 oameni) să înconjoare tabăra cu o palisadă și un șanț de pământ, plasând circa 300 de tunuri pe parapeți (la acea dată Bureau era și Mare-maestru al artileriei regale). A fost o excelentă desfășurare defensivă, în condițiile în care Bureau menținea asediul Castillonului.

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Când Talbot s-a apropiat de tabăra franceză, la 17 iulie 1453, el s-a confruntat mai întâi cu o trupă de arcași, pe care avangarda sa călare a pus-o rapid pe fugă. Aceasta acțiune a insuflat curaj englezilor, dar iscusitul lor comandant nu a făcut greșeala de a porni mai departe, în urmărirea inamicului. El știa că trupele sale sunt obosite, după o noapte de marș și a preferat să le acorde odihnă. Dar, la câteva ore după prima ciocnire, un sol venit din Bordeaux i-a raportat contelui de Shrewsbury că francezii se retrag și că mii de călăreți părăsesc tabăra. Într-adevăr, dinspre zidurile orașului se ridica un uriaș nor de praf.

Ceea ce nu știau nici cetățenii din Bordeaux și nici Talbot era că norul de praf fusese stârnit nu de soldați ci de uriașa „pleavă socială” (servitori, femei ușoare, hamali etc.) care însoțea de obicei armatele în evul mediu.[2] Crezând că îi scapă o victorie atât de dorită, Talbot n-a mai dat curs prudenței sale obișnuite și a poruncit atacul. Abia ajunși în preajma taberei franceze, pe care o credeau deja părăsită, englezii au avut neplăcuta surpriză să constate că parapeții erau apărați de mii de arcași și de sute de tunuri. Era prea târziu ca Talbot să mai dea semnalul de retragere. Cum contele mai fusese capturat și jurase să nu mai ridice niciodată sabia împotriva francezilor, el nu a participat la bătălie și lipsa lui a reprezentat o grea lovitură pentru moralul trupelor sale.

Întâmpinată de un puternic baraj de artilerie și de mii de săgeți, șarja englezilor a eșuat și în ciuda vitejiei dovedite, atacatorii au fost respinși cu mari pierderi. Ar fi urmat, probabil, un al doilea asalt al parapeților dacă, în acel moment, lui Shrewsbury nu-i parvenea vestea sosirii trupelor ducelui de Bretania, în ajutorul asediaților. Cu flancul drept amenințat, contele a dat semnalul retragerii. O retragere care se va transforma în fugă și în cursul căreia calul lui Talbot a fost ucis de o ghiulea de tun. Prăbușit la pământ, contele a încercat să fugă, dar un arcaș francez l-a recunoscut, după panașul coifului, și l-a ucis cu o lovitură de topor.

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Castillon a marcat „războiului de o sută de ani”; era totodată și răzbunarea francezilor pentru umilințele suferite la Crecy, Poitiers sau Azincourt. Izbucnirea „războiului celor două roze” în Anglia și pierderea supremației militare asupra francezilor, i-a împiedicat pe regii englezi să mai reclame, cu sorți de izbânda, teritoriile deținute cândva pe continent și, în afară de Calais, toate teritoriile ce le aparținuseră au fost definitiv pierdute, în favoarea unei Franțe aflate în plină ascensiune.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Michelet, Jules - Istoria Franței, Ed. Biblioteca pentru toți, București, 1973
  2. ^ Madaule, Jacques - Histoire de France, Editions Gallimard, Paris, 1943

Legături externe[modificare | modificare sursă]