Aura Urziceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Aura Urziceanu
Urziceanu, aura.jpg
Informații generale
Data și locul nașterii 14 decembrie 1946
România București
Alte nume Aura Borealis[1]
Gen muzical jazz, muzică ușoară, muzică populară
Ocupație cântăreață, compozitoare
Ani de activitate 1959-prezent
Case de discuri Electrecord, Bask ș.a.

Aura Urziceanu (n. 14 decembrie 1946, București) este o cântăreață și compozitoare de jazz din România, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului; în acest sens, jazzologul și interpretul Mihai Berindei o numește o „cântăreață autentică de jazz de clasă internațională”.[2] În primii săi ani de activitate a interpretat muzică ușoară, iar mai târziu a abordat și repertoriul de muzică populară românească.

Primii ani. Debutul

Aura Urziceanu s-a născut în anul 1946 la București. Părinții ei se numeau Jana și Nelu Urziceanu.[3] La vârsta de cinci (după alte surse, patru[4]) ani a început să studieze vioara sub îndrumarea tatălui ei.[5] Mai târziu absolvă clasa de canto de muzică ușoară condusă de profesoara Florica Orăscu la Școala Populară de Artă din București.[4][6]

Își face debutul la Radiodifuziunea Română în 1959, cu piesa „Vreau să cânt și eu la televizor”. Câțiva ani mai târziu interpretează la Televiziune compoziția „Soarele e-ndrăgostit de Mamaia”,[5] scrisă de Dinu Șerbănescu pe versurile lui Aurel Felea și prezentată anterior la prima ediție (1963) a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.[7]

În primii ani, tânăra Aura Urziceanu interpretează muzică ușoară în case de cultură.[4] Se face remarcată în cadrul unui concert de interpreți amatori cuprins în programul ediției cu numărul trei (1965) a Festivalului de la Mamaia, unde cântă într-o manieră liberă piesa „La tine mi-e gândul”, semnată de compozitorul Petre Firulescu. În același an, își face prima apariție pe o scenă mare la Sala Palatului din București, unde interpretează două numere dintr-un spectacol de revistă al Teatrului Satiric-Muzical „Constantin Tănase”: „Zâmbiți, vă rog” și „Oglinda dragostei”, ambele compuse de Edmond Deda.[8]

Primul recital de jazz al Aurei Urziceanu are loc la Student Club.[4]

Activitate

Cariera în jazz

Aura Urziceanu în anii 1960.

În primăvara lui 1966, cântăreața este distribuită în spectacolul Jazz–jazz–jazz, prezentat la Teatrul Evreiesc de Stat, alături de pianistul János Kőrössy, contrabasistul Johnny Răducanu, bateristul Miki Mănăilă și balerinele Miriam Răducanu și Cecilia Hoppe.[9] Se face remarcată în jazz cu o adaptare a Rapsodiei române nr. 1 de George Enescu.[4]

Interpreta susține turnee în compania celor mai prestigioase orchestre românești de jazz și de muzică ușoară.[10] În continuare concertează în țară, apoi din nou în Uniunea Sovietică (1968) și înapoi în țară, cu pianistul Horia Ropcea. Urmează concerte împreună cu Edmond Deda la pian, susținute la sala „Dalles” și la Teatrul „Ion Vasilescu” din capitală.[4]

În 1972, Aura Urziceanu își face debutul internațional pe scena de la Carnegie Hall (New York) cu formația pianistului și șefului de orchestră american Duke Ellington. Va mai cânta alături de alte nume importante ale muzicii de jazz, precum cântăreața Ella Fitzgerald, pianiștii Bill Evans, Ahmad Jamal și Hank Jones, șeful de orchestră Quincy Jones, trompetiștii Dizzy Gillespie și Thad Jones, saxofonistul Paul Desmond, chitaristul Joe Pass și bateristul Mel Lewis.[10]

Efectuează turnee și în Australia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii etc. Face parte din juriile unor concursuri internaționale desfășurate la New York și Toronto (Canada).[10]

Interpretă de muzica ușoară

Aura Urziceanu însoțește în 1966 o orchestră de muzică ușoară reunind formațiile János Kőrössy și Bebe Prisada într-un turneu sovietic. Cântăreața se bucură de o apreciere deosebită din partea publicului.[6]

La cea de a cincea ediție (1969) a Festivalului de la Mamaia, ea primește premiul al doilea pentru interpretare.[11] Doi ani mai târziu, o echipă formată din Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu și Mihaela Mihai cucerește Cupa Europei la Festivalul Internațional al Cântecului de la Knokke-Heist (Belgia), iar Urziceanu este numită cântăreața festivalului.[10][12]

Aura Urziceanu colaborează cu ansamblul condus de Richard Oschanitzky, atât pe scenă, cât și în studiourile de înregistrare; împreună realizează și muzică de film.[10]

Aprecieri critice

În 1968, la doar câțiva ani de la debutul cântăreței pe scenă, Edmond Deda îi caracteriza prestația astfel: „dotată cu un excepțional simț al improvizației de jazz, cu un swing și o deosebită muzicalitate, tânăra Aura Urziceanu – vocalmente în dezvoltare – este azi una din speranțele școlii interpretative a muzicii ușoare românești”.[8]

Controversa legată de originea etnică a cântăreței

Unii autori au susținut că artista ar avea o origine etnică romă,[13][14] afirmația aparând și în unele studii despre cultura romilor.[15] În octombrie 2010, blogul cântăreței și agenția de știri Optimal Media au criticat gestul editorilor de la Wikipedia română de a publica un număr de referințe susținând afirmația respectivă,[16][17] care a fost de altfel negată categoric pe blog.[16] În primăvara anului 2011, în urma primirii unor mesaje de amenințare și injurii din partea unui anonim (identificat ulterior cu un tânăr din localitatea Codlea) și redeschizând disputa din toamnă (sub justificarea că materialul defăimător nu fusese șters de pe Wikipedia), Radu Mușetescu, reprezentantul artistei în România și al Fundației Culturale „Aura Urziceanu”, a anunțat pe canalele electronice de comunicare dedicate acesteia și în dialog cu jurnaliștii mai multor agenții de presă că artista va „renunța definitiv la contactul cu Țara Românească [sic!]”.[18][19][20][21][22][23] În replică, unul dintre editorii implicați în conflictul cu Wikipedia a prezentat politicile editoriale care au permis apariția și păstrarea informației controversate pe site, de asemenea aducând dovezi că unele acuzații făcute de Mușetescu sunt false.[18] Ca reacție la vestea protestului public demarat de cântăreață, câțiva colegi de scenă și prieteni ai acesteia au dat declarații în care și-au exprimat solidaritatea.[24]

Repertoriu de muzică ușoară

În genul ușor, Aura Urziceanu a scris și interpretat câteva compoziții proprii, precum „Cine-mi poate spune” și șlagărulDor de viață”. Alături de acestea, a cântat numeroase piese aparținând altor autori (ale căror titluri sunt aranjate mai jos în ordine alfabetică; în paranteze este trecut numele compozitorului și, acolo unde este cunoscut, cel al textierului):[10] – titlurile citate din alte surse au note proprii

Discografie

Mini-discuri

Albume

  • Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
  • STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
  • Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz București
  • Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
  • Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
  • Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
  • Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
  • Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 și ST-EDE 02506)
  • EDE 02803 (1986, Electrecord)
  • I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis
  • Dor de viață (2000, Bask Records)

Reeditări

  • I Found Love Again (1997, Electrecord)
  • Dor de viață (2001, Electrecord)
  • Seară de jazz (2003, P-Vine)
  • Over the Rainbow (2003, P-Vine)

Compilații cu alți muzicieni

  • Melodii din toată lumea IX (1971?, Electrecord)

Bibliografie

  • Berindei, Mihai (1976). Dicționar de jazz, Editura Științifică și Enciclopedică, București
  • Caraman Fotea, Daniela (1989). Meridianele cîntecului, Editura Muzicală, București. ISBN 973-42-0006-2
  • Deda, Edmond (1968). Parada muzicii ușoare, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, București
  • Sbârcea, George (1984). „Muza cu har. Două secole de muzică ușoară românească”, supliment al revistei Muzica, București

Note

  1. ^ Revenco, Alex. „Sound of America la Sala Palatului”, articol publicat în cotidianul Jurnalul Național (14 noiembrie 2007)
  2. ^ Berindei, pag. 268
  3. ^ en Profilul Aurei Urziceanu pe site-ul lyrics-world.de
  4. ^ a b c d e f Berindei, pag. 267
  5. ^ a b Caraman Fotea, pag. 270
  6. ^ a b Deda, pag. 158
  7. ^ Deda, pag. 177
  8. ^ a b c d e f Deda, pag. 159
  9. ^ Deda, pag. 94
  10. ^ a b c d e f Caraman Fotea, pag. 271
  11. ^ Caraman Fotea, pag. 129
  12. ^ en Knokke-Heist song festival (contestants), articol publicat pe site-ul europopmusic.eu
  13. ^ Bunea, Mircea; Dana Lascu (2006). Elite rome. Balcanii și Europa. ISBN 973-86793-5-4 
    La pagina 95 apare următorul text: „Muzică, sport, literatură, științe umaniste, teoretice și multe altele au «nume de afiș» cu rădăcini vechi rome, chiar dacă nu toți le recunosc. De la Johnny Răducanu, Aura Urziceanu, Jean Constantin, Gheorghe Răducanu și Mădălin Voicu – enumerați de consilierul guvernamental Dana Varga – la sociologul Vasile Burtea, până la fotbaliști ai «echipei de aur» ca Ilie Dumitrescu sau mai tânărul Bănel Nicoliță – doar ca să înșiruim câteva nume de marcă – exemplele pot continua.
  14. ^ Macavei, Elena. „Țiganii/romii – identitate asumată sau neasumată”, articol publicat în ziarul Monitorul de Sibiu (30 octombrie 2008)
  15. ^ Resurse și consum cultural în comunitățile de romi: Un studiu pilot în județul Ilfov, raport de cercetare realizat pentru Centrul Național de Cultură al Romilor
  16. ^ a b Mușetescu, Radu. „Scrisoare deschisă către românii de pretutindeni”, articol publicat pe site-ul auraurziceanupress.wordpress.com (10 octombrie 2010)
  17. ^ Crăciun, Petre. „Aura Urziceanu îl acuză pe actorul Cristian Văraru că îi modifică zilnic statutul de cetățean român în cetățean de origine rromă pe site-ul Wikipedia”, articol publicat pe site-ul optimalmedia.ro (11 octombrie 2010)
  18. ^ a b Cătălina Slujitoru, „Aura Urziceanu nu mai vrea să audă de România, umilită de injurii de natură etnică!”, Adevărul, 25 martie 2011
  19. ^ Antena 3, „Aura Urziceanu, pe Facebook: Nu vreau să mai aud de România”, 25 martie 2011
  20. ^ Evenimentul zilei, „Aura Urziceanu, încurajată pe Internet”, 26 martie 2011
  21. ^ Cotidianul, „Umilită, Aura Urziceanu spune că nu vrea să mai aibă de-a face cu România”, 25 martie 2011
  22. ^ Mediafax, „Aura Urziceanu își închide blogul personal și contul de Facebook. Nu mai vrea să audă de România”, 25 martie 2011
  23. ^ Libertatea, „Aura Urziceanu s-a supărat pe România”, 25 martie 2011
  24. ^ Stoica, Corina. „«Să nu pună la suflet!» Corina Chiriac, Virgil Ianțu, Angela Similea și Horia Moculescu sunt alături de Aura Urziceanu, care a fost jignită și amenințată cu moartea”, articol publicat pe site-ul puterea.ro (29 martie 2011)
  25. ^ Piesele, secțiune a site-ului Alexandru Andrieș – Cyberioare

Legături externe

Interviuri