Asediul Plevnei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Asediul Plevnei
Parte a Războiul Ruso-Turc din 1877-1878
Grivita 1877.jpg
Informații generale
Perioadă 20 iulie - 10 decembrie 1877
Loc Plevna, Bulgaria
Rezultat victorie ruso-română
Combatanți
Romanov Flag.svg Imperiul Rus
România România
Bulgaria voluntari bulgari
Ottoman flag.svg Imperiul Otoman
Conducători
Marele Duce Nicolai
Carol I
Osman Pașa
Efective
100.000 50.000
Pierderi
40.000 răniți și uciși 25.000 răniți și uciși, 40.000 prizonieri
Dioramă ce ilustrează asediul Plevnei la Muzeul Militar Național

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.

După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie[1]) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta.

În urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pagini din lupta poporului român pentru independență națională. Documente și texte social-politice, Editura Politică, București, 1967, p.175