Asediul Acrei (1291)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Asediul Acrei din anul 1291
Parte a
SiegeOfAcre1291.jpg
Mareșalul Ospitalier Guillaume de Beaujeu apǎra zidurile fortǎreții
Informații generale
Perioadă 4 aprilie - 18 mai 1291
Loc Acra, Regatul Ierusalimului (în prezent Israel)
Rezultat Victorie a mamelucilor
Combatanți
Armoiries de Jérusalem.svg Regatul Ierusalimului
Cross of the Knights Templar.svg Ordinul Templierilor
Cross of the Knights Hospitaller.svg Ordinul Ospitalierilor
Mameluke Flag.svg Sultanatul Mameluc
Conducători
Henric al II-lea al Ierusalimului
Guillaume de Beaujeu
Amalric de Tir
Kalaun
Efective
17.000 infanterie
1.100 cavalerie
160.000 infanterie
60.000 cavalerie
Pierderi
Grele Moderate

Asediul Acrei din 1291 a fost o operațiune militară care s-a soldat cu pierderea orașului de cǎtre cruciați și la respectiva cucerire a cetǎții de cǎtre musulmani. Aceasta este consideratǎ una dintre cele mai importante bǎtǎlii ale acelei perioade de timp. Deși acțiunile cruciaților au mai continuat, capturarea Acrei a marcat sfârșitul cruciadelor spre Levant. Cǎderea Acrei a însemnat nu numai pierderea ultimului bastion al Regatului Cruciat al Ierusalimului, dar și a Țării Sfinte.

Situația premergătoare[modificare | modificare sursă]

Pe 27 aprilie 1289 armatele sultanului Mameluc Kalaun, după un asediu scurt care a durat puțin mai mult de o lună, au cucerit Tripoli. A fost un punct de cotitură în istoria decǎderii Regatului Ierusalimului și punctul de plecare al declinului ultimei fortăreți creștine din Țara Sfântă - orașul Acra. La cǎderea orașului Tripoli, Europa a răspuns cu tăcere. Numai Papa Nicolae al IV-lea, imediat după căderea orașului, a trimis spre Acra 20 de galere cu 1600 de mercenari lombarzi, fără însă a se preocupa de plata acestora. Lăsați fără mijloace, lombarzii au început să jefuiască satele învecinate populate de musulmani.

Cavalerii locali au oprit jefuitori, și i-au pus sub arest, dar despre acest fapt a aflat Kalaun. Foarte furios fiind, a crezut cǎ pacea de încetare a focului a fost încălcatǎ de către creștini, și a trimis o scrisoare prin care cerea pedepsirea vinovaților. Dar consiliul local sub presiune Arhiepiscopului Tirului, Bernard, care răspundea în fața Papei pentru acest contingent, a refuzat să condamne pe cei vinovați, subliniind faptul că aceștia se aflǎ sub competența exclusivă a papei. Tot atunci, Guillaume de Beaujeu, Marele Maestru al Ordinului Templierilor, s-a oferit să-l înșele pe sultan, în loc de executare cruciaților sǎ-i execute pe criminalii din închisoarea cetǎții. Însǎ aceastǎ propunere nu a trecut la Consiliul Local, iar sultanului i-a fost trimis drept răspuns un mesaj vag, fapt pentru care acesta a decis să înceapă războiul.

Asediul orașului[modificare | modificare sursă]

Pe 5 aprilie Sultan Al-Esseraf a sosit de la Cairo, și șe-a așezat trupele la marginea orașului Tal Al-Fukar. Pe 6 aprilie începe oficial asediul Acrei. Două zile mai târziu au sosit și și-au instalat pozițiile catapultele, care pe 11 aprilie au început bombardarea regulatǎ a fortǎreții.

Din 11 aprilie până pe 7 mai, asediul orașului are un caracter slab din partea asediatorilor. Catapultele bombardeazǎ metodic zidurile, soldații încearcă să sape șanțuri, dar sunt îndepǎrtați de arbaleții de pe turnuri. Cruciații însǎ în mod contrar, atacǎ constant. Potrivit unor surse, în prima săptămână de asediu, templieriii au organizat un raid important, care a dus la capturat și aducerea în oraș a 5000 de prizonieri.

Pe 13-14 aprilie cruciații au încercat o incursiune pe flancul drept al mamelucilor, însǎ furtuna a împrǎștiat navele, și comandanții n-au mai riscat cu noi incursiuni.

Spre sfârșitul lunii aprilie, inginerii sultanului terminǎ pregătirea mașinilor de asediu, iar pe 4 mai începe un bombardament masivă, care a durat zece zile, fără pauză. În aceeași zi, regele Henric ajunge în Acra, pe 40 de nave. Aducînd trupe: 100 de cavalerie și 3000 de infanteriști.

Pe 7 mai Henric a trimis soli la Al-Esseraf, cu o ofertă de pace, însǎ sultanul a cerut predarea a orașului, bombardamentele astfel au continuat, iar solii practic n-au fost executați. A opta zi din luna mai în urma bombardamentelor a fost distrus un turn și apărătorii au fost nevoiți sǎ-l pǎrǎseascǎ. Se pare că sosirea întăririlor din Cipru crește doar presiunea inamicului, și, iată, pe data de 10 vine punctul de cotitură. Ca urmare a bombardǎrii cade turnul Angliei, apoi turnul contesei de Blois, zidurile poarții Sf. Anthony și turnul Sf. Nicolae (astfel aproape toate fortificațiile, care erau în sectorul Franco-cipriot). Pe 15 mai se prăbușesc zidurile exterioare ale turnului Regal.

Regele Henric alǎturi de fratele sǎu Amalric își retrage trupele sale și se îndreaptǎ spre Cipru. Plecarea lui Henric a lǎsat fǎrǎ o apǎrare efectivǎ partea centralǎ a zidurilor. În acest timp, ciprioții, venețienii, pisanii, precum și alți locuitori pǎrǎsesc pe nave orașul. Templierii și Ospitalierii din aripa de stânga în mod repetat (de cel puțin trei ori), îi înfrîng pe atacatori și construiesc noi baricade. Dar mamelucii, folosindu-se de avantajul numeric și fără a calcula pierderile atacǎ din nou, și în cele din urmă, distrug o parte din ziduri și turnuri, făcând un decalaj de 60 de coți. Odată ce zidurile și turnurile au cǎzut, sultanul inițiazǎ atacul general în dimineața zilei de 18 mai.

Asalt[modificare | modificare sursă]

Asaltul a început în zori, în jurul sectorului central al cetǎții. Trupele regelui care au rǎmas se deplasează spre sectorul Ospitalierilor și Templierilor, care încearcă să recupereze pereții capturați, dar fără nici un rezultat. În același timp, atunci când încearcă sǎ inițieze un nou contraatac, este rǎnit mortal de o săgeată Guillaume de Beaujeu.

O parte din Ospitalieri au plecat spre Cipru, transportându-l pe grav rănit-ul Marele Maestru.

Cu toate acestea, Templierii și Ospitalierilor care au supraviețuit au respins atacul de la turnul Sf. Anthony. Al doilea focar de rezistențǎ, a devenit "sectorul regal", care era condus de un reprezentant al regelui Angliei, Otton de Grandson.

Orașul a intrat în panică, oamenii s-au grabit în port spre bordul navelor, dar a început o furtună puternicǎ. Templierul Roger de Flor care a capturat una dintre nave, a încercat să exploateze situația pentru a câștiga storsînd bani de la doamne în schimbul salvǎrii. Patriarhul Ierusalimului, Nicolae a ancorat în barcǎ atît de mulți refugiați încît barca sa scufundat și cu ea au murit toți.

Spre seară, apărătorii care au supraviețuit, cei care nu au fugit, precum și cei care din cauza furtunii n-au pǎrǎsit orașul, s-au adunat la reședința Cavalerilor Templieri, și au decis să lupte până la sfârșit, alegînd-ul drept lider pe mareșalul Templier Pierre de Sevres.

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Îndatǎ după ce s-a aflat despre cǎderea Acrei, pe 19 mai sa predat fără luptă Tir. La sfârșitul lunii iunie, a capitulat Sidon. Pe 31 iulie a fost capturat Beirut. Castelul Pelerinilor și Tortosa au fost pǎrǎsite de templieri între 3 și 14 august. Aceștia au debarcat pe insula Ruad, care se afla la 3 km de Tortosa, și au apǎrat-o timp de urmǎtorii douăzeci de ani.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Delaville le Roulx, Joseph, ed. Cartulaire general de l’ordre des Hospitaliers, no. 4157; translated by Edwin James King, The Knights Hospitallers in the Holy Land (London, 1931), pp. 301-2: amended by H. J. Nicholson.
  • Israel Ministry of Foreign Affairs. Akko: The Maritime Capital of the Crusader Kingdom// The State of Israel, 2004. (după surs. http://www.jewishvirtuallibrary.org)
  • Marshall Christopher. Warfare in the Lathin east 1192—1291// Cambrige University press, 1992.
  • McGlynn, Sean. The Myths of Medieval Warfare// History Today v.44, 1994.
  • Nicolle David. Bloody Sunset of the Crusader states. Acre 1291// Osprey Publishing Limited, 2005.
  • Nicolle David. Medieval Siege Weapons (2), Bisantium, the Islamic World & India AD 476—1526// Osprey Publishing Limited, 2003.
  • Nicolle, David. Medieval Warfare Sourcebook. Volume I. Warfare in Western Chrisendom// Arms and Armour Press, 1995.
  • Paul E. Chevedden, Les Eigenbrod, Vernard Foley and Werner Soedel. The Trebuchet (Recent reconstructions and computer simulations reveal the operating principles of the most powerful weapon of its time)// Scientific American, Inc., 2002.
  • Sir Otto de Grandison. Transactions of the royal historical society.
  • Wise Terence. The Knigts of Christ// Osprey Publishing Limited, 1984.
  • Wolff, R. L, Hazard, H. W., ed. The History of Crusades, vol.2, The later Crusades, 1189—1311// University of Wisconsin Press, 1969.

Legǎturi externe[modificare | modificare sursă]