Aruncuta, Cluj

Aruncuta
—  Sat  —
Panorama satului, partea de sud- vest
Aruncuta Localizarea satului pe harta României
Aruncuta Localizarea satului pe harta județului Cluj
Coordonate: 46°43′59″N 23°58′4″E
Țară	România
Județ	Cluj
Comună	Suatu
Atestare	1346
Altitudine	385 m.d.m.
Populație (2002)
- Total	410 locuitori
Fus orar	EET (UTC+2)
- Ora de vară (DST)	EEST (UTC+3)
Cod poștal	407546
Prefix telefonic	+40 x64
Harta topografică a zonei Aruncuta

Aruncuta (în maghiară Aranykút, în germană Goldbrunn, în trad. "Fântâna de Aur") este un sat în comuna Suatu, județul Cluj, Transilvania, România. În perioada 1846-1847 cercetările arheologice au scos la iveală mai multe obiecte din epoca romană, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. În hotarul satului a fost găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat, de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta, iar in anul 1967, un sătean, a descoperit un tezaur monetar compus din 251 monede din argint, emise in perioada 1600 - 1707 în mai multe regiuni din Europa.

În Aruncuta au locuit și se află înmormîntați mai multe familii nobiliare, inclusiv membri ai familiilor nobiliare Haller de Hallerko, Wesselenyi de Hadad, Kornis de Gonczruszka, Karacsay de Valje-Szaka etc. De asemenea, este locul în care s-a născut Profesor dr. Liviu Victor Pandrea. O altă personalitate marcantă a satului este Alexandru Cistelecan (n. 1951), critic literar de poezie, traducător, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. În perioada 1987-2005 a câștigat 13 premii literare pentru critică și istorie literară, publicistică etc., printre care Premiul George Călinescu în anul 1987 și Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000. Pictorii Alexandru Cherecheș, Mihai Cherecheș, Mircea Corpodean și Mihu Luca întregesc zestrea culturală a satului.

Scurtă prezentare

Aruncuta,fragmente de ceramică dacică - situl arheologic "Cremeniş"

Prima atestare documentară a satului Aruncuta datează din 18 noiembrie 1346. Cercetările arheologice făcute de-a lungul timpului și consemnate în literatura de specialitate atestă locuirea teritoriului satului Aruncuta cel puțin din epoca bronzului. În hotarul satului au fost descoperite o serie de vestigii arheologice, precum o seceră de bronz cu buton, un celt de bronz cu plisc și cu corpul de secțiune ovală, un fragment de picior de vas de lut, de la sfârșitul epocii bronzului ,

În punctele la Cremeniș, Cânepiști și la „Ritul Jii” (Viei) au fost descoperite, în anii 1846-1847, mai multe obiecte din epoca romană, cuprinzând: un capitel de coloană, cărămizi cu ștampila Leg. V Macedonica, țigle, fragmente ceramice și un inel de aur;,, toate pledând pentru existența pe teritoriului satului Aruncuta a unei așezări din epoca romană.

Tuburi apeducte din argilă, zona arheologică "Ciurgău - Cremeniș".

În data de 27 iulie 2012 ,în urma unor lucrări de excavare în zona izvorului de apă potabilă "Ciurgău - Cremeniș" pentru realizarea unei amenanjări piscicole , pictorul Mircea Corpodean și geologul Mihai Cherecheș din Aruncuta au găsit intacte 5 bucați tuburi de apeducte din argilă arsă cu interiorul rotund și exteriorul de formă hexagonală , avînd următoarele caracteristici: lungime tub = 320 mm., diametrul interior pentru circulația apei{fi}= 100 mm.,latură hexagon = 90 mm.,grosime perete { hexagonal }= 25 mm. De altfel, la circa 60 metri nord - est de izvor s-a descoperit în anul 2010 , în urma unor lucrări agricole , urmele unei clădiri romane reprezentînd blocuri mari de piatră cioplită sub forma unor stîlpi de susținere {coloane}. Se presupune că acele tuburi de apeducte ar avea legătura cu așezarea din zona Cremeniș - Ciurgău în care s-au descoperit și alte vestigii arheologice romane. În Aruncuta, de-a lungul istoriei, au existat mai multe familii nobiliare, din care menționăm familia Medjes de Band în prima jumătate a secolului al XIV-lea, familia de nobili catolici Bogáth de Juc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, urmată de familia nobiliară Suky în a doua jumătate a secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea. În secolele al XVII-lea-al XIX-lea, mari suprafețe de teren au deținut familiile nobiliare Haller de Hallerkő, Wesselényi de Hadad, Kornis de Gonczruszka, Karacsay de Válje-Száka etc.

Referitor la structura populației după naționalitate, de-a lungul timpului, statisticile consemnează o pondere majoritară a românilor, de circa 75-85% din totalul populației, diferența fiind reprezentată de maghiari, romi etc. În perioada 1800-1940 statisticile consemnează și câteva familii de evrei.

În anul 1967 s-a descoperit un important tezaur monetar cuprinzînd 251 monede din argint , păstrate într-o cană de cositor, emise în mai multe regiuni ale Europei în perioada 1600-1707, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. În hotarul satului a fost găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat, de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta.

Aruncuta-casă țărănească tradițională {în două ape}.

Primele informații privind existența unei biserici în sat datează din 1714, iar a unei școli românești din 1801, când arhivele bisericești prezintă conflictul apărut între învățătorul Ioan Pascu din Aruncuta și preotul Alexandru Iuri. Existența, relativ timpurie, a școlii românești din sat este explicabilă prin înseși situațiile statistice din sec. al XVIII-lea care consemnează în Aruncuta un număr relativ mare de oameni liberi, mici proprietari de pământ, superior numeric iobagilor, la care se adaugă ponderea covârșitoare a populației românești din sat, factori care ajută la înțelegerea motivelor apariției relativ timpurii a școlii românești din sat. Școala română din Aruncuta a format un mare număr de intelectuali, cei mai reprezentativi fiind George Roman, Liviu Victor Pandrea și Alexandru Cistelecan. George Roman din Aruncuta a fost dascăl și revoluționar. La 25 martie 1848, Roman a redactat cea de-a doua proclamație de la Blaj, dictată de Simeon Bărnuțiu, președintele Comitetului Națiunii Române . Liviu Victor Pandrea este fiul preotului Vincențiu Pandrea, născut în Aruncuta la 2 august 1915, preot greco-catolic, deținut politic timp de șase ani, scriitor. Profesor dr. Liviu Victor Pandrea a fost declarat om internațional al anului 1997-1998 de International Biographical Center of Cambridge (Anglia), fiind distins și cu certificatul de merit acordat de același prestigios institut . A murit la Cluj-Napoca, la 25 martie 1999.

O altă personalitate marcantă a satului este Alexandru Cistelecan (n. 1951), critic literar de poezie, traducător, profesor universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, membru al Uniunii Scriitorilor din România; activitate publicistică la numeroase ziare și reviste cu studii și cronici literare. A publicat 18 cărți, din care 7 individual și 11 în colaborare. La acestea se adaugă traducerea din italiană a două cărți cu tematică religioasă. În perioada 1987-2005 a câștigat 13 premii literare pentru critică și istorie literară, publicistică etc., printre care Premiul George Călinescu în anul 1987 și Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000.

Istoric

Prima atestare documentară a satului Aruncuta este data de 18 noiembrie 1346.

Placheta atestare documentară

„Noi, Ștefan, voievodul Transilvaniei și comite de Solnoc, prin cuprinsul celor de față dăm de știre și facem cunoscut tuturor cărora se cuvine, că înfățișîndu-se însuși înaintea noastră, Mihail, fiul lui Petru, fiul lui Medjes de Band, pe de-o parte, iar pe de altă parte magistrul Toma, fiul lui Dionisie de Reghin, acel Mihail, fiul lui Petru ne-a făcut cunoscut și ne-a spus prin viu grai că magistrul Toma, fiul lui Dionisie l-a despăgubit pe deplin pentru pustiirea moșiilor sale Chimitelnic și Budiul aflatoare în comitatul Turda și Aruncuta /Arankuth/ din comitatul Cojocna, pe cînd trăia încă sus-zisul Petru, fiul lui Medjes, tatăl său. Drept aceea el îl declarase și l-a declarat în fața noastră pe sus zisul magistrul Ștefan, fiul lui Dionisie, dezlegat de orice răspundere cu privire la pustiirea moșiilor de mai sus. Dat în Turda,la octavele sărbătorii fericitului Martin mărturisitorul, în anul Domnului o mie trei sute patruzeci și șase.”

—1346, noiembrie 18, Turda

Satul este unul românesc, care a aparținut în trecut domeniului latifundiar al familiei nobiliare Suki. Cercetările arheologice scot în evidență locuirea satului cel puțin din epoca bronzului timpuriu. În Aruncuta, de-a lungul istoriei, au existat multe familii nobiliare, care au deținut mari suprafețe de teren, din care menționăm familia Medjes de Band în prima jumătate a secolului al XIV-lea, familia de nobili catolici Bogath de Juc—în a doua jumătate a secolului al XIV-lea și în prima jumătate a secolului al XV-lea, urmată de familia nobiliară Suky—în a doua jumătate a secolului al XV-lea și în secolul al XVI-lea. În secolele al XVII-lea–al XIX-lea, mari suprafețe de teren au deținut familiile nobiliare Haller de Hallerko, Wesselenyi de Hadad, Kornis de Gonczruszka, Karacsay de Valje-Szaka etc. De-a lungul istoriei, statisticile consemnează o pondere majoritară a românilor, de circa 75-85% din totalul populației, diferența fiind reprezentată de maghiari, rromi etc. În perioada 1800-1940 statisticile consemnează și câteva familii de evrei. În anul 1967, în Aruncuta, s-a descoperit un important tezaur monetar, alcătuit din 251 piese de argint, iar săpăturile arheologice de suprafață, din 1977, au scos în evidență că așezarea este locuită din mileniul al II-lea î.e.n. De altfel, în hotarul satului s-a găsit un topor pană, din piatră, șlefuit și perforat de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta.

Locul unde s-a descoperit tezaurul (în centrul fotografiei, la baza dealului semănat cu porumb),Click (aici) pentru imagine interactivă.

În martie 1967 a fost descoperit un tezaur de către săteanul Șimon Dănilă (poreclit Doanițö, un om simplu, modest și integru, născut în anul 1932 și decedat în 2010 }, la hotarul satului Aruncuta, în partea de est a satului, unde a fost cultivată vița de vie în timpul CAP-ului, numită La Răzoare. Tezaurul se compune din 251 piese de argint depozitate într-o cană de cositor. Cana este de formă obișnuită, cu capac, fără ornamente sau marcă de meșter. Atât cana, cât și monedele se păstrează în Muzeul orașului Gherla. Piesele tezaurului au fost emise în Transilvania, Polonia, Lituania, la Elbing, la Danzig, în Prusia, în provinciile austriece Austria Inferioară, Stiria și Carintia, în Silezia, în Boemia, în Tirol, în Ungaria și în ducatul Liegnitz-Brieg. Cea mai veche piesă din tezaur este emisă în 1609, iar cea mai nouă din 1706. Aceasta dă o indicație în legătură cu data îngropării lor, care a avut loc în 1706 sau 1707 din cauza luptelor și a atmosferei de nesiguranță generata de inlocuirea administratiei maghiare din Transilvania cu cea a imperiului Habsburgic, etapa istorică cunoscută sub numele de Răscoala lui Rakoczi sau Războiul curuților (1703-1711).

Monede austriece { creițari } din 1780 si 1819 descoperite in Aruncuta ,anul 2000

.Din punct de vedere al numerarului, tezaurul se compune din 10 piese de 15 creițari, 45 de șase groși, trei orți, 11 piese de trei groși, șase de șase creițari, 37 de 1, 5 groși, 133 de trei creițari, cinci groși și un denar.

De asemenea, în anul 2000, în gospodaria familiei Maria și Pavel Plăcintar din Aruncuta, aproape de biserică și casa parohiala din sat s-au gasit doua monede austriece {creițari} emise în anul 1780 și 1819 , moneda din 1780 fiind de un creițar. Descoperirile arheologice efectuate de-a lungul timpului și consemnate în literatura arheologică atestă locuirea teritoriului satului Aruncuta începând cu epoca bronzului. În hotarul satului au fost descoperite o serie de vestigii arheologice, precum o seceră de bronz cu buton, un celt de bronz cu plisc și cu corpul de secțiune ovală, un fragment de picior de vas de lut, datate la sfârșitul epocii bronzului., În punctele la Cremenis, Cânepiști și la „Ritul Jii” (viei) au fost descoperite, în anii 1846-1847, mai multe obiecte din epoca romană, cuprinzând: un capitel de coloană, cărămizi cu ștampila Leg. V Macedonica, țigle, fragmente ceramice și un inel de aur;,

toate pledând pentru existența pe teritoriului satului Aruncuta a unei așezări din epoca romană.

Obiecte din neolitic { ceramică și două bucăți fusaiole} descoperite la Cremeniș. Alături un inel din bronz și monede austriece și germane,

La acestea se adaugă o altă descoperire arheologică, efectuată în anii 1976-1977 de către Victor Moldovan, pe atunci profesor de istorie la Școala generală de 8 ani din Aruncuta (în 2009, profesor de istorie la Colegiul George Coșbuc din Cluj-Napoca), descoperire care, prin conținutul ei, vine să îmbogățească repertoriul arheologic al așezărilor eneolitice cu ceramică specifică culturii Coțofeni.

Investigațiile efectuate de către prof. Victor Moldovan, cu sprijinul elevilor din Aruncuta, au scos la iveală un bogat material ceramic, urme de chirpic, material litic și podoabe ale populației eneolitice. Materialul ceramic al acestei așezări, în totalitate fragmentar, cu excepția unei fusaiole și a unui lustruitor, provine probabil, de la vase de diferite mărimi ca: farfurii, cești, strachini, castroane, ulcior, frecvent întâlnite în așezările Coțofeni. Purtătorii culturii Coțofeni de la Aruncuta erau o populație autohtonă indoeuropenizată a tracilor, a cărei ocupație era predominant păstorească. Faptul că în Aruncuta au fost identificate lame de silex, unele ustensile folosite la confecționarea vaselor sau la vânarea animalelor, pledează pentru practicarea de către membrii comunității a unor îndeletniciri complementare păstoritului, ca cele de olar, vânător, prelucrarea pietrii prin cioplire sau șlefuire.

Izvorul de apa potabila de la Ciurgau - Cremenis ,vestit pentru calităţile sale ,aflat in zona descoperirilor arheologice din 1976

Această preocupare a eneoliticilor, de a confecționa topoare din piatră, șlefuite și perforate, este relevată și de faptul că pe teritoriul satului Aruncuta, pe dealul ce desparte această localitate de satul Soporu de Câmpie, s-a găsit un topor-pană, șlefuit și perforat, cu dimensiunile de 13 X 6 X 7,5 cm,{ de tipul celui aflat în așezarea Coțofeni de la Boarta . De altfel pe teritoriul comunei Suatu , în satul Aruncuța , s-a mai găsit un ciocan de piatrǎ ,șlefuit și perforat, înainte de anul 1879 ,aflat în prezent la Muzeul de Istorie al Transilvaniei, atribuit de M.Roska culturii Coțofeni . Această descoperire arheologicǎ o regăsim și la pag.16 din Arhiva Repertoriului Arheologic al României , Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" de pe lângă Academia Română, București. Pe lângă aceste considerații, descoperirea de la Aruncuța reprezintă o sursă documentară care pune în evidență viețuirea în aceste locuri a unei populații autohtone, dintr-o perioadă anterioară epocii bronzului, începând cu mileniul al II-lea î.e.n. .

Date geologice și hidrografice

Dealul "Țigla Frații",cea mai înaltă cotă a satului {526 m.},și totodată linia de demarcație a celor doua mari bazine hidrografice : Someș și Arieș

.

Aruncuta este situată în partea central – vestică a Câmpiei Transilvaniei, la 39 km.est de Cluj , pe soseaua Cluj – Apahida - Podul Ghirișului – Suatu . Hotarul satului are dealuri cu pante domoale , dar și porțiuni accentuate în funcție de structura formațiunilor geologice, cu cote cuprinse între 515 m. la " Dealul Ierdanima ”, 508 metri la " Dealul Găina " ,respectiv 526 m la Țigla Frății si 350 m. la " Râtul lui Gotar ". Relieful , așa cum se prezintă, este unul de cuesta, din cauza monoclinului stratelor geologice, în care morfologia reflectă structura subasmentului. Alunecările de teren, prezente în perimetrul satului, au fost studiate de geomorfologi folosindu-se denumirea de glimee, la ceea ce localnici le spun Gruiețe , Dâmburi sau Țigle .

Aceste deplasări {alunecări } bine reprezentate, sunt caracteristice zonei de câmpie a Transilvaniei, iar procesele de alunecare afectează substratul geologic pe grosimi de 10 - 20 metri.Ele au loc in zona de monoclin a depozitelor Sarmațianului inferior , a carei litologie este alcatuită dintr-o alternanță de marne {spoială }, argile , respectiv nisipuri și tuful de Ghiriș ,ce are o adincime de 7 metri la dealul Erdănima și care favorizează deplasarea maselor de teren. Aproximativ aceeași adîncime a tufului de Ghiriș s-a constatat și în zona centrală a satului , respectiv în curtea gospodăriei de la nr.310 , cu ocazia săpăturilor unui puț de apă potabilă în perioada 13 - 27 noiembrie 2000. În urma săpăturilor executate manual s-a constatat că , sub tuf se află un strat de argilă de circa 0,3 - 0,4 metri, sub care există izvoare de apă freatică cu apă potabilă. Nivelul apei la puțul realizat se păstrează relativ constant în tot cursul anului datorită stratului de marnă aflat sub stratul de argilă. Tuful de Ghiris este o rocă vulcanogen – sedimentară , care s-a format în urma erupțiilor vulcanice de pe catena muntoasă a Carpaților Orientali și a Munților Apuseni , cu depunerea cenușei vulcanice pe fundul marin ce acoperea ,la vremea respectivă, Bazinul Transilvaniei. În cazul de față , deplasarea maselor de teren apare la contactul tufului de Ghiriș , strabătut de diaclaze {crăpături ale pămîntului, în interior și nu la suprafața } și cu plasticitate redusă, situat peste marnele din culcuș, impermeabile si ce aparțin tipului de alunecare consevent { alunecare pe direcția de cadere a stratelor }.

Aruncuta - Crevasa formată în anul 1905 la "Răzorul Dosului"

.Alunecarea a avut loc pe planul de stratificatie a marnelor din baza nivelului de tuf, ce se constituie un nivel acvifer {de apa }, intercalat între marne și argile {specific celor doua principale izvoare de suprafață din sat , „ Ciurgău „ si „Buna”.Desprinderea s-a facut in mai multe etape, efectul fiind apariția mai multor forme negative de relief, liniare sau în formă de arc { cum este cazul în zona vestică a satului , numit „la Dos” }, în care apa provenită din izvoare sau/și precipitații a dat naștere la bălți cu trestie și stufăris , inclusiv formarea așa-zisului lac din Dos, cu o adîncime de circa 12-15m. Forma alunecărilor este semisferică , conică sau turtită , cu dispunere liniară față de linia de desprindere. Ele sunt prezente în zona de sud-vest a satului, in zonele numite „La Gruiețe" , "Cremeniș" , "Intre Corabie" și "Răzorul Dosului" , zonă ce cuprinde și lacul din Dos în crevasa formată, odată cu alunecarea de teren din anul 1905 și urmare a unei perioade indelungată de ploi. S-au observat asemenea alunecări și în partea nordică a hotarului, de-a lungul drumului principal care face legatura cu Suatu, precum și la limita hotarelor, unde masele au alunecat pînă în lunca pârîului numit "La Rât”, determinind reducerea înalțimii culmilor și atenuarea energiei reliefului. Rețeaua hidrografică a satului este reprezentată prin cursuri de pâraie din bazinul superior de recepție al afluentului ce se varsă, la Bontida, în Someșul Mic . Cursurile de apă , în formă de evantai se adună din hotarul satului , urmînd direcția nord - est și unindu-se spre Suatu cu alți afluenti, continuînd directia spre podul Ghirișului , Căianu , Gădălin și Bontida. Linia de cumpănă dintre bazinul Someșului și Arieșului se situează pe hotarul satului Aruncuta, mai precis pe aliniamentul Țigla Frății - Dealul Măzăriștilor - Iuriu de Câmipe - Straja și Boju { zona tunelului CFR }. In timpul verilor secetoase deseori aceste pâraie seacă , cu excepția izvoarelor de suprafață de la Ciurgău și Buna, în jurul cărora s-a dezvoltat comunitatea dacică. Ploile torențiale provoacă uneori inundații care periclitează parțial gospodariile amplasate de-a lungul cursurilor, fără a provoca pagube majore ca în alte părți.

Dealul Lutului - important zăcămînt de argilă și nisipuri argiloase din Sarmațianul inferior {plan îndepărtat}

Referitor la structura geologică , sedimentele din regiune aparțin faciesului stratelor de câmpie cu o uniformitate litologică , constituită din alternanța argilelor nisipoase cu marne și intercalații de tufuri vulcanice cu vîrsta geologică între Bademian și Sarmațian inferior. Fundamentul nu apare la zi, dar a fost pus în evidență prin forajele de la Sic și Dârja , peste care sunt dispuse sedimente în faciesul lagunar , cu argile , gispsuri și sare , apoi în facies neritic de mică adîncime, cu alternanță de marne , argile , nisipuri cu gresii curbicorticale { se desprind în placi } și orizonturi de tufuri vulcanice la diferite înaltimi. Acest facies are afinități cu formațiunile plisului din arcul extracarpatic. În partea superioara a orizontului magnos încep să predomine nisipurile asupra argilelor , cu care sunt în alternanță , indicind o îndulcire a apelor marine. În perimetrul satului Aruncuta , formațiunile geologice prezente aparțin Sarmațianului inferior din zona de monoclin , avind o grosime de 175 metri , cu intercalația tufului de Ghiriș. Deasupra orizontului de tuf predomină alternanțe de argilă cu nisipuri argiloase și concrețiuni grezoase {de gresie } sarmațiene întilnite în partea de sud – est a satului, în locurile numite „La Criptă „ și în cariera de lut numită „Dealul Lutului" sau "Dealul de sub pădure ". În cuprinsul tufului de Ghiriș din sat s-a întîlnit un nivel folsilifer { la baza acestuia }, cu forme mici de scoici, dar și impresii de frunze dicotiledonate.

Date geografice

Intrarea în sat (realizatǎ de Gh.Tare în 2006 și vandalizată în 28.07.2012 )
Click (aici) pentru imagine interactivă

Satul Aruncuta se află în partea de sud-est a județului Cluj, la 39 km de Cluj-Napoca, într-o zonă depresionară (ce începe de la Suatu, continuă zona lacului de pescuit și se termină în Aruncuta, la Răzoare), fiind mărginit la sud-est de dealuri cultivate (în anii 1967-1985) cu vițǎ de vie.

Se învecinează la nord cu Suatu și Dâmburile (nord-vest), cu Soporu de Câmpie (sud) și Iuriu de Câmpie (sud-vest). În partea de vest se învecinează cu Cojocna (ferma Erdǎnima), iar la est cu Berchieșu (nord-est) și Frata (sud-est). Din punct de vedere administrativ, după unirea Transilvaniei cu România din 1918, Aruncuta se regǎsește în structura organizatoricǎ a județului Cojocna, plasa Mociu. În anul 1930 Aruncuta figureazǎ în județul Cluj, plasa Mociu, iar în 1941 în județul Cluj - Turda, plasa Mociu. În anul 1956 satul este inclus în Regiunea Cluj, raionul Cluj, iar în 1966 apare ca parte componentă a comunei Suatu, raionul Gherla, județul Cluj.

Aruncuta - Harta topograficǎ
Click (aici) pentru imagine interactivă

Referitor la terenurile agricole, în Aruncuta predomină cernoziomurile și solurile brune de pădure, dispuse în general în mari platouri (Răzoare, Dealul Iuriului, Finațe, Dealul Lutului și Odaia Vacii) ce oferă condiții excelente pentru agricultură și având totodată mari resurse de apă potabilă concretizată prin izvoare de suprafață. Cea mai apropiatǎ cale feratǎ se află la circa 10 km de sat, respectiv stația Boj - Cǎtun, cale feratǎ construitǎ în 1913 și care face legăturǎ între Cluj-Napoca și Câmpia Turzii. La aceastǎ cale feratǎ au lucrat mulți aruncuteni, majoritatea cu propriile atelaje trase de cai și boi. În raport cu nivelul mării, localitatea se află la o altitudine de 385 m, cel mai înalt punct din sat fiind dealul Țigla Frata de 526 metri .

Clima este una temperată, cu ierni relativ reci, primăveri și ierni geroase. Vara este călduroasă, temperaturile atingând în lunile iulie și prima jumătate a lunii august circa 28–30 °C. Vânturile, în general, sunt reduse ca intensitate, iar precipitațiile sunt realtiv numeroase, satul fiind una din zonele județului cu mari precipitații și cu mare rezervă de apă potabilă, poate datorită și celor două păduri care înconjoară satul (la est și la vest). Flora și fauna satului este una specifică zonei de silvostepă, predominând salcâm, stejar, gorun, frasin, carpen etc., iar animalele frecvent întâlnite sunt iepurele, căprioara, mistrețul, pisica sălbatică, bursucul, dihorul și lupul. Printre păsările ce trăiesc în zonă se numără graurul, stâncuța, rândunica, barza, codobatura,lăstunul și coțofana. În primăvara anului 2011 { perioada mai - iunie } geologul Mihai Cherecheș din Aruncuta, în urma cercetărilor făcute în zona de graniță a satului cu Dealul Erdănima, pe o pajiște, a descoperit o floare rară, Jurinea mollis , plantă pe cale de dispariție cu înălțimea între 10 - 80 cm., iar diametrul capului florii de circa 30 - 45 cm., La data de 22 iunie 2004 a fost finalizatǎ Harta topografică a satului , scara 1:5000 ,ce cuprinde toate parcelele de teren agricol conform Titluri de proprietate emise în baza Legii fondului funciar nr.18/19 februarie 1991, inclusiv drumurile și rețeaua hidrograficǎ, respectiv amplasamentul fiecǎrei gospodării din sat. Harta s-a întocmit și în format electronic, pe DVD, oferind identificare rapidǎ a fiecărei proprietăți cât și posibilitate de organizare mai bunǎ a terenurilor agricole prin concentrarea parcelelor fărâmițate excesiv .

Aruncuta în Harta Iosefină a Transilvaniei (1769 - 1773)

Aruncuta în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
Click (aici) pentru imagine interactivă.

După înfrângerea turcilor în apropiere de Viena (1683), Transilvania s-a luptat zadarnic cu influența austriacă în creștere, în 1711 controlul austriac fiind stabilit definitv asupra Transilvaniei și Ungariei, habsburgii cumulând funcția de principi ai Transilvaniei și numind în Transilvania guvernatori proprii.Dacă în perioada respectivă, mai exact în anul 1713, în Aruncuta erau doar 33 capi de familii (9 capi de familii iobagi, 15 capi de familie jeleri și 9 familii de altă condiție socială), în anul 1762 întâlnim deja 90 de familii, din care 88 ortodoxe și 2 familii unite.. .

Cei trei preoți uniți aveau în posesie 4 case parohiale, teren arabil și pentru cosit. Analiza Hărții Iosefine indică că aceste case parohiale erau amplasate în centrul satului (simbolizate cu o cruce), la nord de intersecția celor doua pâraie (unul curge de la Ciurgău, în directia vest - est - nord, iar celălalt de la Fânațe, în direcția sud - nord est - nord). Așa cum este menționat mai sus, centrul satului coincide cu locul unde se intersectează cele doua pâraie principale ale satului, respectiv pârâul de la Ciurgau, pe albia căruia a fost amplasat inițial satul, situație neschimbată și în 1762 (se observă acest lucru pe hartă)

Aruncuta - zona intravilan cu amplasamentul Castelului din anul 1728 { gospodaria de la nr.192 }, respectiv Casa soldaților și temnița de " La Cruce ",

. La extremitatea nordică a satului se află un castel (demontat de săteni în anul 1928), inițial al familiei Haller de Hallerco (posibil al părinților grofului Ștefan {Iștvan} Haller de Hallerco întrucit acesta apare menționat în anul 1797 că locuiește în sat, cînd se naște in Aruncuta, la data de 28 oct.1797, graefin Cecilia Haller de Hallerco, fiica lui Ștefan { Istvan } Haller de Hallerco și Anna Korniș de Goncz - Ruszka), rămas moștenire ulterior - prin căsătorii succesive - la fam. Korniș de Goncz -Ruszka, respectiv fam. Karacsai Șandor de Valje - Szaka, acesta prin căsătoria cu grofoaia Roza-Lia Korniș). Prima descriere a castelului din Aruncuta apare în anul 1728 când are loc o inventariere detaliată a funcției fiecărui corp de clădire și teren. Conform acestei descrieri, în anul 1728 proprietarul castelului din Aruncuta este George {Gyorgy}-Ianoș Haller de Hallerco , căsătorit cu graefin Anna Korniș de Goncz - Ruszka în 8 februarie 1695 și decedat în anul 1731 iar castelul are forma pătrată cu patru porți de intrare , cîte una pentru fiecare punct cardinal, porțile fiind din piatră sculptată cu boltă din stejar. Din analiza Hărții Josefine, întocmită la scară, rezultă că fiecare latură a castelului are o lungime de 40 m. , iar suprafața construită de 160 mp. Deoarece castelul are subsol și etaj rezultă că suprafața desfășurată era de circa 500 mp. În partea de est castelul este înconjurat cu un zid de piatră { zidul a fost construit pe actualul amplasament al drumlui satesc Ds 84, paralel cu castelul și pe o lungime de circa 250 metri } și un turn de veghe , respectiv o barieră de apă { un pârau cu apă curgătoare care există și în prezent } și un gard viu. Tot aici, dar în afara castelului , întilnim cotețele pentru păsări și porci , acoperite cu paie , inclusiv " scăldătoarea porcilor, situate la circa 128 metri nord fata de singurul pod existent la acea vreme în sat, conform Hartii Josefine ". La nordul castelului se află un zid de piatră de circa 170 metri lungime și un bastion ce continuă cu o mică pădure de stejar, " pentru prescripții medicale " { practic un parc pentru plimbare și relaxare }. Tot în partea nordică întîlnim o grădină cu plante medicinale și legume pentru sucuri. În partea de vest ,în afara castelului , se află o casă de piatră pentru soldați și o temniță, cu loc de tragere și execuție. Din analiza comparativă a Hărții Josefine cu Harta topografică actuală { ambele la scară } rezultă că această casă pentru soldați și totodată temniță era amplasată pe tarlaua nr.42 " La cruce ", mijlocul parcelei 2601, în partea de nord - vest a castelului - la circa 270 metri de acesta, respectiv la 138 metri vest , și perpendicular cu monumentul atestării documentare a localității din 2006, într-o poziție strategică din care se observă întreg hotarul satului. Castelul are { în partea de vest } casa de oaspeți, iar în apropiere " casa fetelor " și casa de judecată , bucătării cu beciuri la subsol , hambare și mici locuințe pentru iobagii de la castel. De asemenea, în castel, în partea de est se află o camera mai mică pentru judecător. În partea de nord - est ,în afara castelului întîlnim grajduri pentru bovine și cabaline , respectiv grădinile de zarzavat. Palatul Domnului se află în partea de sud { pe amplasamentul actual al stațiunii de tractoare } și în afara castelului , fiind dotat cu doua clopote și o icoană reprezentînd pe fecioara Maria . În curtea castelului , orientată spre sud, se afla o sculptură reprezentînd un cal din cupru. Se mai precizează că toate clădirile erau din piatră și acoperite cu șindrilă , suprafața castelului și terenul din jurul acestuia fiind de circa 20 hectare. Descrierea prezentata mai sus scoate in evidenta multiplele funcii ale castelului , respectiv funcția de apărare { ziduri de piatră și turnuri de veghe }, de aplicare a legii { prin judecător, temniță și soldați care execută Sentințele acestuia }, religioasă { prin Casa Domnului }, medicală { gradina cu plante medicinale si legume pentru sucuri ] și nu în ultimul rind , funcția economică { de producție agricolă complexă } care a asigurat prosperitate unei părți a populației satului , concretizată prin explozia demografică consemnată de statisticile vremii.. .

Castelul din Aruncuta ,prin functiile multiple , a avut un rol important in viata comunitații {în intervalul 1700 - 1928 }, iar dispariția acestuia a lasat un mare gol organizatoric în activitatea agricolă și socială. Conform aceleiași Hărți Josefine, în partea sudică a satului se află biserica din lemn ( aproape de cea existentă ) și trei ferme mijlocii ce aparțin (posibil) sătenilor mai înstăriți, biserica ortodoxă fiind construită chiar în apropierea acestora și renovată (practic reconstruită) în anul 1714 de săteanul Gherman Macovei (biserica fiind demolată în anul 1928, odată cu construirea actualei biserici din piatră). Micile gospodării ale jelerilor ("Einzelne Hauser" - case independente) se află de-o parte și de alta a albiei pârâului de la Ciurgău și continuă și dupa unirea celor două albii. Locuințele iobagilor sunt reprezentate prin simple pătrățele negre, ce "împrejmuiesc" castelul grofului (Haller de Hallerko, Kornis de Goncz-Ruszko și Karacsay de Valje - Szaka) dinspre sud, respectiv est si vest, fiind mai degrabă niște bordeie, de mărimea unor colibe ("coliben"). În zona centrală ,partea de vest a satului { unde este actuala moară } apare gospodaria familiei Bogaty Imre {în româneste Bogătean Indrei }, o familie bogată , care a deținut moșia în tarlaua "Șes" {ultimele 50 hectare din moșie au ramas celor doi copii { Indrei și Irina } la început de secol 20, ulterior fiind valorificate în mare parte de tatăl și mama vitregă a acestora { amîndoi intraseră în patima beției} cînd cei doi copii erau minori , iar in partea de est { zona unde apare pe hartă biserica } locuia familia Gherman Macovei , care a renovat biserica în 1714 și a achitat { în 19 dec.1760 } Icoana Deisis - pictată de Ștefan Zugravu din Rășinari , pictură aflată în prezent la Muzeul Catedralei Ortodoxe din Cluj-Napoca . Harta indică că, în acea perioadă, exista în sat un singur podeț care permitea accesul spre pădurea și pășunea din estul satului. Drumurile sunt orientate spre Comitatul Cojocna, satul fiind inclus în structura administrativă a acesteia. Analiza Harții Iosefine, completată de informațiile statistice ale secolului al XVII-lea și perioada următoare, scoate în evidență faptul că satul a început o etapă de dezvoltare și oarecare prosperitate odată cu alungarea turcilor de către regimentele austriece, care au asigurat astfel - pentru o lungă perioadă istorică - stabilitate și siguranță, chiar și claselor nevoiașe din Transilvania. .

Amplasarea inițială a satului și "Fântâna de Aur"

În legătură cu denumirea satului Aruncuta (al cărui nume în maghiară, Aranykút, se traduce prin Fântâna de Aur), dovezile arheologice arată că satul inițial a fost așezat in partea de vest, respectiv in jurul zonei "Ciurgǎu" și "Cremeniș ",datorita numeroaselor izvoare de apa potabilǎ aflate la suprafațǎ cît si apropierii de pǎdure {care existǎ si in prezent} si care le ofereau oamenilor condiții acceptabile de trai cît si refugiu in caz de pericol .

Zona Cremeniş - vechea vatrǎ a satului { centru stânga , plan îndepǎrtat - ultima casǎ},

Concomitent , partea de sud-est a satului ,in special zona Rǎzoare , era ocupatǎ de locuitori din Soporu de Câmpie. Descoperirile arheologice au scos in evidența cǎ și in satul vecin ,Soporu de Câmpie ,a existat o puternicǎ comunitate dacicǎ rǎspinditǎ atît în partea de nord a satului, la granița cu Aruncuta , cît și în partea sudicǎ - spre Ceanu Mare, unde s-a și descoperit in perioada 1956-1961 cunoscutul cimitir dacic cuprinzînd 215 morminte . Dovezile arheologice din zona "Mǎzǎristi",aflată la granița dintre Aruncuta si Soporu de Câmpie ,confirmǎ cǎ suprafața actuala a satului de peste 2.000 hectare a fost ocupatǎ ,incǎ din neolitic , de cel puțin doua grupuri de oameni , asezați in partea de est si de vest a satului { ambele descoperite arheologic la "Mǎzǎriști" si "Cremeniș" }. Ocupația romanǎ , dupa razboiul cu dacii , a ajuns si in Aruncuta prin subunitatea de militari din Legiunea a V-a Macedonica care s-a așezat in partea de vest a satului ,in zona Ciurgău si Cremeniș , si unde au staționat circa 100 ani {168-274}, conform descoperirilor arheologice , pentru a apǎra Ocnele si drumul de sare de la Cojocna spre Dej si Târgu-Mureș (prin Suatu), dar și pentru activitați agricole si de construcții {s-au gǎsit carǎmizi cu ștampila Legiunii V Macedonica in zona "Cremeniș "- un poanson dreptunghiular cu inițialele LVM ce se imprima pe carǎmidǎ ,inainte ca aceasta sa fie uscatǎ si arsǎ }.

Zona Rǎzoare-Mǎzǎrişti

.Exista o probabilitate mare ca in jurul anului 168 ,cind a fost adusǎ la Turda Legiunea V Macedonica , o subunitate militarǎ a acesteia și-a stabilit baza in vatra de atunci a satului , iar localnicii s-au retras spre est , pe vatra actuală a satului Aruncuta {farǎ sǎ intimpine opoziție din partea grupǎrii aflate in zona "Rǎzoare - Mǎzǎriști", urmare a ocupației romane }. Așadar romanii au impus si au reorganizat satul Aruncuta pe baza condițiilor geografice ,dar si in funcție de propriile lor interese economice si militare ,respectiv vatra inițială a satului din Zona Ciurgǎu - Cremeniș a fost păstratǎ pentru corpul de armatǎ, iar locuitorii au fost nevoiți sa se retragǎ circa 2 km spre est. Concomitent locuitorii daci din Zona " Rǎzoare - Mǎzăriști ", aflata in partea de sud-est a satului, s-au mutat si aceștia in noua vatră a satului sau au plecat spre sud, in vatra actuală a satului Soporu de Câmpie. În felul acesta romanii au reorganizat satul cit si suprafețele de teren aferente . De altfel modul de terasare a tarlalelor inclinate, asa cum este cazul la "Rǎzoare " este specific romanilor si urmareau atît delimitarea proprietaților cît si protejarea terenului de eroziune.

Placǎ privind descoperirile arheologice {1846} din Aruncuta

Țǎranii colectiviștii, din neștiintǎ, au incercat sa distrugǎ aceste tipuri de terase insǎ nu au reușit decit parțial, acestea pǎstrindu-se in mare parte și in prezent in forma in care au fost amenanjate de romani. Pe de alta parte sa nu uitǎm ca in Aruncuta au existat si existǎ multe nume de familii care poartǎ numele "Roman", probabil aceștia fiind urmașii militarilor romani cǎsǎtoriți cu femei din sat. In legatură cu denumirea satului "Aruncuta" sau "Fântâna de Aur", aceasta nu poate sa provinǎ decit de la fântina de suprafațǎ "Ciurgǎu" si nicidecum de la Fântâna "Buna", aflată in centrul actual al satului si nu in amplasamentul inițial. Sa nu uităm că Fântina "Buna" este un izvor de apǎ freaticǎ si nu de suprafațǎ asa cum este cel de la "Ciurgǎu", oamenii din neolitic stabilindu-se in jurul izvoarelor de suprafațǎ tocmai datorită avantajelor oferite de acestea . Avînd în vedere vechea amplasare a satului, doveditǎ prin descoperirile arheologice, este aproape sigur că denumirea satului provine de la "Fântâna de Aur" de la Ciurgǎu si nicidecum de la fântana "Buna" , opinie impǎrtășitǎ și de istoricul Victor Moldovan în urma cercetǎrilor arheologice făcute în Aruncuta ,zona " Cremeniș", in perioada 1976- 1977. De altfel, dupa opinia domniei sale, Fântâna de suprafațǎ de la Ciurgǎu trebuie să poarte numele "Fântâna strǎbunilor", în semn de respect față de primii locuitori care au intemeiat satul. Legenda că insǎși Attila {406-453}, marele rege al hunilor, și-ar fi adǎpat calul in Aruncuta, tocmai la fântâna Buna, si ar fi aruncat o monedǎ de aur in apǎ (pe motiv ca aceasta era foarte limpede) si că de aici apare denumirea satului Aruncuta ("Fântâna de Aur") este ridicolǎ daca ținem seama că descoperirile arheologice atestǎ faptul că satul este locuit încă din neolitic și a fost ocupat circa 100 ani de o subunitate a Legiunii V Macedonică, perioadǎ in care hunii încǎ se aflau in stepele din Asia. Să nu uităm totuși că hunii, în incursiunile lor de pradǎ, ajung la Dunǎre și implicit în Transilvania abia in jurul anului 400. Desigur ca nu excludem si probabilitatea ca marele rege al hunilor sa fi trecut si prin Aruncuta însă, deocamdatǎ, nu există dovezi istorice care să confirme legenda localǎ. Desigur că nu putem omite și posibilitatea ca aceastǎ legendǎ să aibă mai degrabǎ un caracter politic decît unul istoric, ceea ce este mai plauzibil.

Date economice

Satul , partea de nord - vest,Click (aici) pentru imagine interactivă

Economia este preponderent agrară, însă satul dispune de o oarecare bază materială cuprinzând clădirea și atelierul fostul SMA, respectiv o Magazie de cereale din timpul CAP-ului. Ca și rezervă de cazare ar exista fostul Cămin cultural și două săli de clasă ale Școlii generale din sat, neutilizate. Satul este legat de comuna Suatu printr-un drum betonat și este racordat din anul 2008 la rețeaua de apă potabilă de la magistrala din Cluj. Se află la 6 km de Băile Cojocna.Suprafața de teren arabil de circa 1200 hectare, reprezintă o resursă importantă pentru viitor, la care se adaugă circa 50 hectare pregătite pentru cultura viței de vie, orientare sud-est.. Una din marile resurse ale satului o reprezintă cele patru mari pășuni ale satului (Contenit, Coasta, La pădure și Dos) cu o suprafață totală de circa 250 hectare, care asigură pășunatul necesar la circa 2500 ovine și 500-600 cornute mari. În perioada 1700-1920 la nivelul satului au existat 3 mari ferme, din care două zootehnice și una de cultură vegetală și pescuit. În localitate există stufăriș, care se poate preta pentru lucrări artizanale.

Aruncuta - treieratul cu Batoza în anul 1939

Resursele de apă pe plan local asigură condiții de irigare a circa 30 hectare, la Ciurgău și Șes, existând un bazin cu apă prin cădere, folosit, dar abandonat după 1989. Populația este îmbătrânită, vârsta medie apropiindu-se de 60 de ani. Populația școlară cuprinde circa 25-30 copii cu vârste cuprinse între 1-15 ani, majoritatea acestora reprezentând orășeni întorși în sat, sau copii de la orașe ai căror părinți au plecat să lucreze în străinătate, aceștia fiind lăsați în grija bunicilor.

Terenuri agricole , excesiv de parcelate,Click (aici) pentru imagine interactivă

Soluția propusă de Primăria comunei și prezentată la seminarul din 19 noiembrie 2006 { cu ocazia implinirii a 660 ani de atestare documentară a satului }, pentru revigorarea satului o poate reprezenta asocierea proprietarilor de terenuri, inclusiv a terenurilor administrate de Primarie si specializarea sǎtenilor pe creșterea animalelor de lapte si carne folosind metode moderne de creștere si ingrijire {vaci de lapte, ovine, tineret ovin si bovin la ingrǎșat etc }, cultivarea cu preponderența a plantelor de nutreț pentru furajarea corespunzatoare a animalelor si, in special, a plantelor tehnice {sfecla de zahar, tutun, floarea- soarelui, cartofi, cǎpsuni etc} cultivate cu prioritate in zonele care se preteazǎ la irigat din bazinul cu apǎ de la Ciurgau, legume, cultura viței de vie si pomi fructiferi {pe terasele existente}, turism rural si recreere, destinat in special grupurilor de elevi, care pot fi antrenați sa invețe cǎlǎrie, schi, pescuit sportiv etc. si in organizarea a numeroase drumeții care evidențiază frumusetea naturalǎ a satului, respectiv monumentele istorice si arheologice de pe raza comunei. Din trasele turismului rural nu poate lipsi Rezervația naturalǎ de la Suatu in suprafațǎ de 9,2 hectare, cu vegetație de stepǎ si unde se gǎsește o plantǎ rarǎ, Astragalus Peterfi [Lintea Pratului }, respectiv Lacul artifial de 70 hectare, unde se practicǎ pescuitul sportiv si nici Biserica Unitarianǎ din sec. XIII ce a apartinut familiei nobiliare Suki, si unde se mai pastreazǎ celebrele steme cu lupi ale familiei. La cele menționate mai sus se adaugǎ Biserica Reformatǎ - Calvinǎ din Suatu, monument istoric, construită in anul 1682 si care adapostește stema familiei nobiliare Bornemisza din Ineu.

Date demografice

Articol principal: Aruncuta, Jud. Cluj - Evoluție demografică, statistici edilitare, economice și culturale.

Primele informații statistice legate de Aruncuta sunt cele din perioada administrației austriece, explicațiile fiind prezentate mai jos de tabel:

a} Informații edilitare și structură populație;

Casă de lemn, specifică perioadei 1850 - 1910 (schelet din lemn de pădure, fară fundaţie şi tencuit cu un amestec de argilă, pleavă și bălegar, acoperită cu trestie sau paie)

Situații edilitare			Structură populație				Structură socială - bărbați
Anul	Gospodării	Case	Familii	Locuitori	Bărbați	Femei	Iobagi	Jeleri	Altă condiție socială
1713	-	-	33	-	-	-	9	15	9
1761	-	-	88	-	-	-	33+3 văduve	44 inguilini + 3 vagi+3 văduve	2 preoți
1762	-	-	88	-	-	-	-	-	-
1784	-	86	102	530	271	259	43	78	23 + 1 nobil + 2 preoți
1831	-	-	-	683	-	-	-	-	-
1850	180	136	-	771	389	382	La data de 6 iunie 1848 iobagia în Transivania este abolită.	-	-
1857	164	147	-	750	364	377	-	-	-

b} Structura populației pe grupe de vîrstă și sex ;

Aruncuta - modernismul pragmatic postrevolutionar, specific noilor construcții apărute după 2010

Populație - structura pe sexe				Structură pe grupe de vîrstă si sex
Anul	Total	Bărbați	Femei	0-5 ani	6-13 ani	14-23 ani	24-39 ani	40-59 ani	60 si peste
1713
1762
1784	530	271	259
1831	683
1850	771	389	382
1857	750	364	X	59	78	70	82	62	13
1857	750	X	377	60	85	77	98	44	13

Lăcașuri de cult

Click (aici) pentru imagine interactivă

Biserica greco-catolică, construită în anul 1928, utilizată de o parohie ortodoxă din anul 1948.

Ridicată în stil neoromanic, în formă de navă, cu coiful turnului în stil baroc, biserica a fost construită de Ștefan Hajdu din Luduș și Ioan Jucan din Frata, ajutați de săteni. Inițial a fost acoperitǎ cu tiglǎ de tip solzi, ulterior constatîndu-se că structura bisericii nu rezistǎ la un astfel de acoperiș , in 1938 țigla fiind inlocuitǎ cu o structurǎ ușoarǎ de tablǎ zincatǎ. In anul 1992 are loc o reparație capitalǎ a interiorului bisericii si consolidarea pereților, urmatǎ - in 14 octombrie 1992 - de sfinițirea bisericii de catre un sobor de preoți in frunte cu episcopul ortodox Irineu Bistrițeanul, Ioan Jeleru- protopop al Protopopiatului ortodox din Cluj, preotul Vasile Popa - fost preot in sat mulți ani si Grigore Cristurean, preotul parohiei ortodoxe din Aruncuta, in prezența unui numar mare de credincioși. Cu aceastǎ ocazie, in altar, s-a zidit un Hrisov ce cuprinde o scurta prezentare a istoriei lǎcașului si o lista a preoților din Aruncuta, incepind cu anul 1733 . Referitor la dimensiunile lǎcașului de cult menționǎm cǎ biserica are o lungime de 25 m, lățimea de 10,5 m și înălțimea turnului de 21 m. Fundația este subdimensionată, respectiv are adâncimea de 1,3 metri și o grosime de 0,85 metri, la care se adaugă existența în perimetrul bisericii a unor puternice izvoare de apă, care macină piatra din fundație. Fundația subdimensionată și izvoarele de apă conduc la distrugerea treptată a fundației, concretizată prin apariția numeroaselor crăpături ale pereților. Conform date privind istoria Parohiei din Aruncuta ,redactata de preotul Grigore Cristurean , biserica din sat a fost supusă, de-a lungul timpului , mai multor reparații {suportate de săteni}, astfel :

• In anul 1938 acoperișul cu tigla tip solzi este inlocuit cu tabla zincata, preot fiind Vasile Popa {preot greco-catolic};
• În perioada 1949-1950 s-a finalizat Iconostasul și s-au executat zugrăveli interioare de catre zugravul Copil Ștefan din Cluj, preot fiind Vasile Popa {trecut la ortodoxi de la greco-catolici};
• In 1966 s-a executat reparația exterioară și trotuarul betonat din jurul bisericii, preot fiind Urcan Gheorghe ;
• In perioada 1968-1976 au loc consolidări a unor porțiuni din pictura interioară și efectuat reparatie capitală { practic recladită } la Casa parohială , preot fiind Oros Gherasim .
• Incepind cu data de 21 august 1977 preot la biserica din sat este numit Grigore Cristurean ,aflat și în prezent { 2012 }. În anul 1981, la inițiativa sa se ridică în fața bisericii un Monument al eroilor din cele doua razboaie mondiale ,din beton și marmură albă imitînd Coloana lui Brincuși. Monumentul este supus unor reparații în septembrie 2012 { apa s-a înfiltrat în monument, producînd dezlipiri și crăpături ale unor plăci de marmură }.
• In anul 1983 are loc împrejmuirea cu stîlpi de beton și plasă de sîrmă zincată a celor doua cimitire din sat;
• In anul 1984 se tencuiește din nou exteriorul și se consolidează trotuarul din jurul bisericii , respectiv se toarnă trotuarul pină la poarta cimitirului. Totodata se vopseste acoperișul, păstrîndu-se culoarea gri, respectiv se înlocuiesc jgheaburile și burlanele de scurgere a apei ;
• În 1990 încep lucrări de restaurare a interiorului bisericii, fiind inlocuita vechea tencuială și porțiuni din pereți armați cu fier beton , acoperiti cu o nouă tencuială ;
• În 1991 se consolidează porțiuni nesemnificative din fundație { zona Altarului };
• În 1992 se pictează biserica din nou de catre pictorul Bumb Constantin din Dej și este restaurat Iconostasul de acelasi pictor . Interiorul este pictura tempera cu poleituri aurite ,iar pridvorul deschis este în frescă ;De asemenea are loc ,tot in 1992, o nouă reparație a bisericii și stropirea cu terasit alb .
• In 2006 , urmare a aparitiei stratului de rugina , se vopseste din nou acoperisul , de data aceasta în culoarea maro și se asigură o noua reparație exterioară ,respectiv se vopsește exteriorul {din alb} în galben ; Tot în anul 2006 , clopotul mic datat din anul 1700 , in urma unor fisuri este topit la Metalul Roșu din Cluj și turnat din nou din același aliaj.

Interiorul bisericii cuprinde numeroase picturi, adevărate capodopere de artǎ , reprezentind scene din Vechiul Testament, din cartea Facerii și scene din Noul Testament, cu Patimile lui Iisus. Biserica are in interior un balcon din lemn de circa 30 mp.,la o inǎlțime de 4 m de la sol, cu intrare dinstinctǎ, destinat corului bisericesc, copiilor si tinerilor prezenți la slujbǎ . Balconul este frecvent folosit de tineri pentru imaginea de ansamblu oferitǎ asupra interiorului bisericii, a picturilor iconostasului si a celor aflate pe pereții si cupola bisericii, care pot fi mai bine observate din aceasta poziție. Poziția dominantǎ a lǎcasului de cult, aflat pe o culme de deal, la care se adaugǎ sistemul exterior de iluminare format dintr-o rețea complexǎ de proiectoare creeazǎ pe timp de noapte o atmosferǎ de impǎcare si liniște sufleteascǎ specificǎ satului ardelenesc.

Biserica de lemn din Aruncuta - 1714

Click (aici) pentru imagine interactivă

Potrivit șematismului din 1900, Macovei Gherman a renovat biserica de lemn din Aruncuta în anul 1714. Se presupune că renovarea a coincis de fapt cu o reconstrucție. Biserica de lemn, conform spuselor unei sătence în vârstă , era formată dintr-o încăpere mică cu un târnaț în față, asemǎnǎtoare cu Biserica de lemn din Crișeni si Biserica de lemn din Berchieșu, biserici din judetul Cluj care se mai pǎstreazǎ, fiind folosite si astǎzi in cadrul serviciilor religioase. Din pacate, biserica de lemn din Aruncuta nu s-a mai pǎstrat, fiind demolată de sǎteni in anul 1928 după construirea actualei biserici din piatră. Clopotele bisericii din lemn erau amplasate în cimitir, la o înălțime mică, într-o "clopotniță" din scândură, identicǎ cu clopotnița de la biserica de lemn din Crișeni, jud.Cluj, tragerea clopotelor făcându-se cu funia , mai frecvent de copiii din sat. Biserica de lemn din Aruncuta a fost înzestrată, în 19 decembrie 1760, cu o icoană Deisis, reprezentându-l pe Isus Cristos și pictată de renumitul pictor Ștefan Zugravul din Rășinari - Sibiu.Icoana a fost achitată de săteanul Matei Gherman și soția acestuia Todora. Dar iată ce cuprinde înscripția { în slavonă } de la baza tabloului "Să/să/știe că această sfântă icoană o au plătit Gherman Macovei și găzdoaia dumisale Todora, să le fie pomană în veci, 1760, decembrie 19, Ștefan Zugravu". Pictorul Ștefan Zugravu folosește o multitudine de culori îmbinate astfel încît armonia cromatică a icoanei și puterea ei de sugestie dau dovada unui talent autentic. Icoana Deisis din Aruncuta, aflată în prezent la Muzeul Catedralei Ortodoxe din Cluj - Napoca , este o icoană tipic românească, cu un specific aparte, apropiat stilului brâncovenesc , care îl reprezintă pe Hristos ca împărat, așezat pe tron și ținînd Evanghelia închisă și binecuvîntînd. El are în dreapta sa pe Fecioara Maria, iar în stînga pe Ioan Botezatorul, amîndoi în picioare, rugîndu-se . Icoana Deisis trebuie privită și înteleasă în semnificatiile ei majore , de căutare a esenței umane și a frumuseții spirituale. Elementele proprii sensibilității latine sunt scoase în evidență de privirea pătrunzătoare și deschisă, ce emană bunătate și luminozitate spirituală . In prim plan , alături de Isus ,apare Maria - Maica Domnului și Ioan Botezătorul , înconjurați de cei doisprezece apostoli. Dimensiunile tabloului sunt 94*63,5 cm .

Click (aici) pentru imagine interactivă

De la vechea biserică din lemn a mai rămas încă o icoană din lemn , reprezentând pe Fecioara Maria cu pruncul în brațe. În plan secundar sunt reprezentați protectorii acesteia , respectiv Arhanghelul Mihail si Arhanghelul Gabriel (Gavril-Gavriil), importanți îngeri în cadrul tradiției iudeo-creștine . Icoana a fost realizată în sec. XVIII , respectiv anul 1740 și atribuită lui Andrei Zugravul din Cornești, Cluj. Dimensiunea tabloului: 89*63,5 cm. Cele două icoane împărătești au dimensiunile aproximativ egale și au fost așezate { perioada 1740 - 1982 } în zona centrală a Iconostasului bisericii din Aruncuta. În prezent, datorită valorii lor deosebite, cele două icoane de lemn se află în custodie la Arhipescopia Vadului, Feleacului și Clujului . Între preoții importanți din Aruncuta trebuie menționat Iosif Gherman, preot în Aruncuta, perioada 1835-1867, fiind totodată întemeietorul școlii confesionale din sat, alături de învățătorul George Roman din Aruncuta, respectiv Teodor Giurgiu, preot în perioada 1867-1910 și fiul său, dascălul Romul Giurgiu. . Datoritǎ calitǎților sale , in anul 1900, preotul Teodor Giurgiu a fǎcut parte din "Forul protopopesc de I-a Instanțǎ ",in calitate de asesor. Piatra funerarǎ a preotului Teodor Giurgiu se afla lingǎ biserica din sat, intr-o zona imprejmuitǎ. De asemenea , un alt preot ce trebuie amintit este Vincențiiu Pandrea (n. 1888 – d. 1970), patriot, preot greco-catolic în Aruncuta, protopiatul Cojocna - Cluj, perioada 1911 - 15 septembrie 1923. A fost arestat sub stăpânirea austro-ungară între 8 septembrie 1916 și 10 iunie 1917 și internat în Lagărul de la Sopron.

Duminicǎ - Ziua de odihnǎ si rugǎciune a sǎtenilor, destinatǎ recuperǎrii fizice si spirituale

.În perioada 1932 - 1963 preot a fost Popa Vasile.. Studiile preoțești le-a terminat la Blaj si a rǎmas in memoria satului prin faptul ca pe întreaga perioadă 1932 - 1963 și pentru toate serviciile religioase prestate nu a cerut și nu a acceptat bani de la sǎteni, plata fiind făcută în natură ,în special cereale , lucru explicabil datorită sărăciei sătenilor și a lipsei de lichidități. Preotul lucra terenul bisericii (de peste 50 hectare) împreună cu cei trei copii, din care doi viitori ingineri și cite-va persoane angajate {slugi} , la care se adauga traditionala "clacǎ" la plivit si seceriș la care participa, nu mai mult de o zi lucrătoare, fiecare enoriaș. În 1948, silit de comuniști, a fost nevoit sa treacă de la uniți la ortodocși, dindu-și seama ca orice impotrivire poate aduce mult rau sǎtenilor, aceștia fiind dispuși sa-l apere in orice condiții. Dupa unirea cu biserica Romei, care a pǎstrat valorile creștine in Aruncuta aproape 250 ani, in locul acestora, incepind cu anul 1948, apar tot mai frecvent ideile comuniste care vor produce mari schimbǎri in mentalitatea sǎtenilor.

Viata spiritualǎ din Aruncuta, sec. XVIII

Incepind cu anul 1688, Imperiul habsburgic, in urma eliberarii teritoriilor de sub dominația turceascǎ, a vehiculat ideea de unire cu Biserica Romei, inclusiv in satele din Transilvania. Pina in anul 1700, românii din Aruncuta, ca de altfel din intreg Ardealul au fost in majoritate ortodocși. In perioada 1700 - 1733 are loc trecerea aruncutenilor de la ortodoxism la uniți :

• Conscripția lui Inocențiu Micu - Klein din anul 1733 consemneaza existența in Aruncuta a 43 familii de uniți ,respectiv circa 215 credincioși.
• Conscriptia lui Petru Pavel Aaron din 1750 menționeaza un numar de 337 credincioși uniți si existența a doi preoți uniți care slujeau in bisericǎ
  

  

  Aruncuta - veche vatrǎ de spiritualitate româneascǎ { panoramǎ de pe Dealul viei }Click (aici) pentru imagine interactivă
  . Pe la mijlocul secolului al XVIII - lea unirea cu Roma era in pericol, insusi episcopul unit Inocențiu Micu - Klein amențintind oficialitațile ca se va rupe de Roma daca românii nu vor fi socotiți și ei printre fii patriei și sa nu mai aiba statutul de "tolerați" in propria lor țara. Inocențiu Micu - Klein cerea astfel, pentru români, egalitate cu celelalte trei națiuni din Transilvania: sașii, secuii si ungurii, considerind aceasta ca un rezultat firesc al unirii cu Biserica Romei. Mișcarea călugărului Sofronie din 1760 a avut un puternic ecou si in Aruncuta, astfel ca daca in anul 1750 intreg satul era unit, dupa nici 10 ani, respectiv in 1760 intreg satul era neunit. Doar intervenția brutalǎ a generalului Bucow a facut ca rǎscoala lui Sofronie sa fie infrintǎ , astfel ca mare parte din romàni au revenit la uniți.

Cu privire la primii aruncuteni cunoscuți, care au imbrǎțisat cariera de preot, in documentele vremii este menționat Gabor din Aruncuta (din protopopiatul Suatu) care a plecat in Țara Româneascǎ in martie 1761, pentru a se preoți, si care s-a reintors in Aruncuta in 23 aprile a aceluiasi an. Inaintea acestuia, in anul 1760, la Bucuresti, este preoțit Gavril din Aruncuta de catre episcopul Serafim si iși lua singhelie de la Dionisie Novacovici pentru parohia Sucutard . Cu privire la preotul Gabor {Gabriel Pap } din Aruncuta ,acesta figureazǎ in 1761, 1765 si 1767 ca preot in Apahida, fiind blagoslovit de P.P. Aaron.

Referitor la apartenența religioasǎ a sǎtenilor in sec. al-XVIII-lea, documentele vremii scot in evidentǎ politica de stat si ecleziasticǎ a Imperiului habsburgic privind unirea cu Biserica Romei , purtatǎ in continuare si in satele din Transilvania , astfel  :

• Conscripția din mai 1761 mentioneazǎ cǎ intreg satul Aruncuta este neunit { "pagus totus non unitus" };
• Conscripția perceptoralǎ din 20 mai 1761 prezintǎ urmatoarea situatie: Preoți uniti si personal eclesiastic= 3; Preoti neuniti si personal eclesiastic= zero; Iobagi= 33 capi de familie si 3 vaduve ; Inguilini = 44 capi de familie; "Vagi"= 3 capi de familie si 3 vaduve ; Total familii laice = 88 familii, din care 2 unite si 86 "schismatice".
• Conscripiția protopopului din 5 iulie 1761 prezintǎ urmatoarea situatie : Preoti uniti = Achim, Vasi si Sand. Laici uniti= Pasca Urs si familia sa; Conscriptia din 20 iulie 1761: preoti uniti = 3 ; preoti neuniti niciunul ; Corifei neuniti : Isac Andre, Pǎlacean Vonia si Dorgo Dǎnila in numele intregului sat.
• Conscripția din 15 august 1761 : Preoți uniti = 3 preoți ,respectiv Achim, Sandu si Vasilia, familii unite= 2; familii neunite= 86. Conscriptia finalǎ din 1762: Preoți uniți= 3 ; Familii unite= 2 ; Preoți neuniți= zero (niciunul); Familii neunite= 86.
• Conscripția din 1765 : Familii unite = zero (niciuna);
• Conscripția din 1767: Familii unite = 15 (65 persoane); Familii neunite= toate celelalte ramase din sat [circa 70 - 80 familii } .
  

  

  Troițǎ din Aruncuta - simbol al vieții spirituale

In legatura cu preotii din Aruncuta , in anul 1733 este menționat preotul Chirila , iar in anul 1755 si 1761 sunt menționați (ca preoți) Achim, Vasili si Sanduli. Despre Achim si Vasili știm ca erau iobagi și aveau multi copii, astfel Achim avea doi baieti si doua fete cǎsatorite ce trǎiau separat, doar un bǎiat se afla in grija tatǎlui. Despre Vasili se cunoaște ca avea 10 copii, 5 bǎieți si 5 fete, din care 2 fete cǎsǎtorite care trǎiau separat ,insǎ ceilalți 8 copii locuiau impreuna cu tatǎl. Despre Sandu stim ca si acesta era iobag, avea in grija lui 3 baieți si o fatǎ, toți necǎsǎtoriți si era bigam . Legat de situația materiala a preotului Vasile acesta avea patru case parohiale si pǎmânt arabil de 36 de câble , respectiv finaț de 10 care , situatie deosebit de buna pentru acele vremuri. Acesta, in iulie 1761, cind satul Aruncuta a fost vizitat de protopopul unit era inca nehotarit in a trece la uniți, in conditiile in care ceilalti doi preoți, Achim si Sandu, trecusera deja la uniți alaturi de familia Pasca Urs, iar in biserica oficia in continuare un preot "schismatic". Si in Aruncuta, ca de altfel in toata Transilvania, au avut loc dispute pe tema schimbǎrilor confesionale incepute si promovate de Imperiul habsburgic incǎ din anul 1698. In aceastǎ disputǎ preoții si enoriașii ortodocși au fost apǎrǎtori inversunați ai tradiției și oponenți in fața oricaror innoiri, astfel se consemneazǎ cǎ in ianuarie 1761 ortodocși din Aruncuta preluaserǎ biserica, iar in 3 martie a aceluiasi an i-au alungat din casele parohiale pe preoții uniti {Achim si Sandu}, care insǎ au revenit la casele parohiale dupa numai o saptǎmina. Starea de incertitudine continuă pina in 1767 chiar dacă in 1763 insuși episcopul Petru Pavel Aaron (1709-1764), episcop al Bisericii Unite cu Roma intre anii 1752-1764 si fost secretar personal al episcopului Inocențiu Micu-Klein, a vizitat satul Aruncuta cu scopul vǎdit de a convinge sǎtenii de avantajele schimbǎrii. Sa nu uitǎm ca acesta deja inființase in 1754, la Blaj, primul seminar si liceu românesc din Transilvania. Recensǎmântul confesional ulterior din Aruncuta, conform Conscripției din 1765 si 1767, scoate in evidență că vizita celebrului episcop greco- catolic Petru Pavel Aaron, nu și-a atins scopul datorită condițiilor sociale existente la acea vreme in sat ,concretizate prin conservatorism, sǎracie {iobagii reprezentau circa 40% din numǎrul de familii, adicǎ 36 de familii din totalul celor 88 existente} si analfabetism generalizat.

Învățământul confesional

Primele informații privind existența unei școli românești în Aruncuta datează din anul 1801, când arhivele bisericești prezintă conflictul apărut între învățătorul Pascu Ioan și preotul Alexandru Iuri, învățătorul fiind susținut de rudele din sat. În 21 iunie 1864 prin semnătura lui Bojan Scridon, jude și supr. curator, a lui Iosif Gherman, parohul locului, respectiv a trei săteni și opt curatori, care -în numele comunei Aruncuta - cer protopopului să desemeneze ca învățător pe George Roman din Aruncuta, cerere aprobată și comunicată sătenilor în 7 octombrie 1864. În cererea înaintată se menționează și numărul de elevi care așteaptă răspunsul, respectiv "până la 30 băieți". În perioada următoare, pe baza datelor din arhiva Parohiei, preotul Grigore Cristurean prezintă evoluția elevilor și numele dascălilor la Școala confesională românească din Aruncuta.

Şcoala Aruncuta

An	Elevi	Dascăl
1801	N/A	Ioan Pascu
1864	30	George Roman
1871	54	George Roman
1876	56	George Roman
1880	41	George Roman
1886	52	George Roman
1890	66	George Roman
1900	57	Romul Giurgiu
1906	67	Romul Giurgiu
1911	94	Romul Giurgiu

Din situația prezentată mai sus rezultă că învățământul românesc din Aruncuta a existat cel puțin din anul 1801, numărul de elevi reprezentând circa 10% din populația satului, lucru remarcabil pentru acea vreme. Menționăm că părinții asigurau întreținerea școlii, lemnele de foc necesare, materialul școlar cât și plata dascălului. Controlul activității școlare și evaluarea dascălului era de competența preotului. Secretul formării a numeroși intelectuali din Aruncuta, de-a lungul vremii, se explică prin cifrele prezentate mai sus și prin faptul că satul și-a format proprii intelectuali înainte de 1801, din copii născuți în sat, și care, ulterior, au tratat cu deosebită seriozitate onoarea încredințată de comunitate. Numărul mare de elevi arată că românii din Aruncuta aveau o situație materială bună pentru acea vreme, dovada fiind numărul mare de copii cuprinși în programa școlară de studiu, specifică bisericii greco-catolice din acea vreme. După colectivizarea forțată din 1960 și exodul masiv al tinerilor spre Cluj -Napoca și Turda natalitatea a devenit nesemnificativă, astfel că în anul 1984 se desființează clasele V-VIII - urmare a numărului mic de elevi, iar în 15 sept.2010 gradinița și clasele I-IV - urmare a numărului redus de copii și a restructurării invatamintului românesc , generat de puternica criză financiara a statului român .

Familii nobiliare

Articol principal: Familii nobiliare din Aruncuta, jud.Cluj.

În Aruncuta, pe Dealul Criptei, exista un cimitir nobiliar în care sunt înmormântați, în trei cripte dinstincte, dar și în mormânte individuale membrii ai celebrelor familii nobiliare Haller de Hallerco , Wesselenyi de Hadad și Kornis de Goncz - Ruszka . (fiecare familie a deținut postul de Guvernator al Transilvaniei de câte două ori, în perioada 1710 - 1840), la care se adaugă familia nobiliară Karacsay de Valje - Szaka, care a deținut funcții importante în administrația comitatului Cluj în prima jumătate a secolului XIX-lea.

Colectivizarea forțată din 1961

Articol principal: Colectivizarea în Aruncuta . Etape și mod de organizare.

Colectivizarea în Aruncuta a început în 1958 prin înființarea unei 'Tovărășii" de tip sovietic și finalizată în martie 1961. Imediat după colectivizare, în perioada 1961 - 1962, se introduce curentul electric în sat , respectiv un fir de telefon la sediul Cooperativei agricole de productie și un aparat de proiecție filme la căminul cultural din sat. In martie 1961 structura organizatorica cuprinde : 4 brigazi de câmp a cîte 100 brațe fiecare {400 persoane } și o brigadă zootehnică . CAP -ul din Aruncuta , la înfiintare { în martie 1961 } avea 24 atelaje { car ,grapă și plug } trase de boi și 10 atelaje trase de cai , respectiv 10 căruțe cu cîte 2 cai , la care se adaugă 350 vaci cu lapte și 100 capete tineret bovin , respectiv circa 350 ovine , 250 porci și 800 găini { baza materiala era specifica secolului al - XVIII -lea }. Pentru ca CAP -ul să aibă un start bun , acesta s-a înfiintat în primăvara anului 1961 prin preluarea terenurilor de la săteni {circa 1.800 hectare } arate și , în mare parte, semănate cu diverse culturi , inclusiv culturi furajere pentru șeptelul colhozului . La acestea se adaugă un tractor pe șenile și trei batoze pentru treierat griu . Zestrea slabă a inventarului gospodăresc adus cooperativei se explică prin înapoierea economică , dar și urmare a înstrăinării acestuia în toamna anului 1960 { o parte din țărani și-au vindut boii și întreg inventarul cu puțin înainte de înființarea cooperativei, la persoane din zonele montane }, cînd colectivizarea satului era iminentă. După circa 2 ani ,CAP -ul a fost dotat cu un autovehicol marca "Steag " . La infiintare , organigrama CAP-ului cuprinde urmatoarele posturi: Președinte , Vicepreședinte , 5 posturi brigadier { un post sector zootehnic și 4 posturi sector vegetal} , un magazioner , doi pontatori și 2 contabili , 400 brate muncă în sectorul vegetal și circa 100 în sectorul zootehnic.

Monumente istorice

Monument atestare documentară - 660 ani,Click (aici) pentru imagine interactivă

.

• Biserica greco-catolica din Aruncuta, ridicată în stil neoromanic, în formă de navă, cu coiful turnului în stil baroc, inaltǎ de 21 metri, cu masiva sculpturǎ de lemn a iconostasului si picturi interioare deosebite, infǎțișînd celebre scene biblice.
• Troița comemorativă din fața școlii, realizată în anul 1920 de prof. Romul Giurgiu din Aruncuta, în memoria eroilor din primul război mondial.
• Troița la intrarea în sat, realizată în anul 1928 de Ioan Chiorean, primarul comunei Aruncuta, și soția Donuța Deac din Mociu. În octombrie 2012 vandalizată de Cârlig Cosmin din Aruncuta { distrus suporturile metalice de lumînări cu clește, surubelnița și ciocan } , elev clasa VII - a la Școala generală Suatu
• Monumentul dedicat eroilor din primul și al doilea război mondial din fața bisericii, realizat în 1981, la inițiativa preotului Grigore Cristurean și finanțat de sătenii din Aruncuta. Monumentul este amplasat chiar in fața bisericii si imitǎ celebra opera "Coloana infinitǎ" a lui Constantin Brâncuși.
• Obeliscul de la cimitirul evreiesc din Aruncuta, simbolizând crucea lui David și basorelieful "Zidul plângerii din Ierusalim", realizat în 22 iunie 2005 de către Gheorghe Tare, cu sprijinul Comunității Evreiești din Cluj.
• Monumentul dedicat împlinirii a 660 ani de la prima atestare documentară a localității Aruncuta, realizat de către Gheorghe Tare la data de 18 noiembrie 2006. Monumentul conține circa 15 simboluri reprezentative pentru istoria satului, majoritatea cu tentǎ creștinǎ si patrioticǎ. De asemenea , pe monument sunt amplasate trei placi inoxidabile cu inscrisuri pivind istoria localitǎții si aspecte de moralǎ civicǎ, universal valabile, reprezentate prin cele zece porunci din Vechiul Testament {Exodul 20.2.-17}. În octombrie 2012 monumentul a fost vandalizat de Cârlig Cosmin din Aruncuta , elev în clasa VII - a la Școala generală din Suatu . Acesta, ajutat de elevii Feher Paul si Feher Ovidiu a distrus suporturile metalice de lumînări de la monumentul metalic al eroilor de la intrarea în sat , "ajutat" de clește, șurubelniță și ciocan , a distrus lampa solară aflată în suportul metalic sudat , respectiv a distrus steaua din cupru cu autorul și data realizării monumentului eroilor pentru a sustrage imitația metalică a Coloanei infinitului a lui Brâncuși . De asemenea a distrus suportul de la macheta bisericii din 1714 , aflată pe masa metalică de la monument , în întenția vădită de distrugere sau sustragere. Toate piesele distruse au fost aruncate în jurul monumentului la vederea unui sătean , care i-a surprins și identificat.

Personalități

• Zugravul { pictorul } FILIP din Aruncuta, care în anul 1764 a împodobit biserica de lemn din Geaca - Cluj cu pictură aplicată pe pânză . Este posibil ca acesta să fie intermediarul dintre săteni și celebrul Ștefan Zugravul din Rășinari - Sibiu ,care a realizat în 19 dec. 1760 pictura Deisis din Aruncuta, achitată de săteanul Gherman Macovei și soția Todora, pictură aflată în prezent la Muzeul Mitropoliei Ortodoxe din Cluj.
• Alexandru Iuri, Iosif Gherman { într-o scrisoare , scrisă în latină și semnată în 27 iunie 1862, acesta apare sub numele Iosephu Germanu - paroch locale gr.- cath.} și Teodor Giurgiu, preoți greco-catolici care au organizat și supravegheat învățământul românesc din Aruncuta, perioada 1801-1910. Despre preotul Teodor Giurgiu {"Todoru"} știm că acesta provine dintr-o veche familie de nobili români, familia Gyorgy { Giurgiu } de Hargaspatak { Strâmbu , jud.Maramureș } cu diplomă nobiliară de la Sigismund Racokzy , dată la Clusiu { Cluj - Napoca } în 10 iulie 1607, originară din Kozma {Cozma , jud.Mures }. Preotul Teodor Giurgiu face parte din aceeași familie cu episcopul greco - catolic Ioan Giurgiu Patachi { 1682 - 1727 }, doctor în teologie , consilier imperial , baron și episcop greco - catolic de Făgăraș . și are încă 4 frați preoți , respectiv Dzurdz { Giurgiu } Ioanu cu domiciliul în Ocsa , Iulianu în Harasztos { azi Călărași , jud.Cluj}, Nicolae în Kijanto { Chinteni, jud.Cluj } și Danilu în Bulzești {Bulzeștii de Sus, jud.Hunedoara }. Familia Giurgiu , prin Pachomiu Georgiu de Horgaspatak , a fondat Mănăstirea Strîmbu { Jud.Maramures } în anul 1785 .
• George Roman din Aruncuta, dascăl și revoluționar — în seara zilei de 25 martie 1848 a redactat cea de-a doua proclamațiune de la Blaj, dictată de Simeon Bărnuțiu, Președinte Comitetul Națiunii Române
• Vincențiu Pandrea (n. 1888 – d. 1970), patriot, preot greco-catolic în Aruncuta, protopiatul Cojocna - Cluj, perioada 1911 - 15 septembrie 1923. A fost arestat sub stăpânirea austro-ungară între 8 septembrie 1916 și 10 iunie 1917 și internat în Lagărul de la Sopron.
• Romul Giurgiu, fiul preotului Teodor Giurgiu, patriot, dascăl exigent și director la Școala din Aruncuta, perioada 1900-1935. A construit în 1920 prima troiță din sat în memoria celor 37 săteni, martiri în primul război mondial.
  

  

  - Tineri din sat, înrolați în armata austro-ungară din primul razboi mondial,
• Ioan Chiorean {1885-1947}, un om simplu , bun gospodar , participant activ la primul razboi mondial {1914 - 1918 } de unde s-a reintors cu o mîna lipsǎ {distrusǎ de un obuz} . Dupa unirea Transilvaniei cu România {1918} obține mai multe mandate de primar al comunei Aruncuta , cea mai mare realizare a acestuia fiind impulsionarea sǎtenilor , în calitate de primar , la construirea actualei biserici din sat în anul 1928 și reorganizarea pe baze moderne si extinderea invǎțǎmintului românesc din sat , alaturi de dascǎlul Romul Giurgiu. În anul 1947 deoarece avea în proprietate o masinǎ de treierat grîu {Batozǎ} a fost asimilat claselor exploatatoare {chiabur} și întrucît era și un adversar al ideologiei comuniste este anchetat de Securitate , motivul oficial fiind acela cǎ nu ar fi eliberat chitanțe la valoarea reală a uiumului perceput la prestațiile cu batoza. Reîntors în sat , dupa un interogatoriu dur , moare în ziua urmatoare . Piatra funerarǎ a fostului primar , executatǎ din piatrǎ cioplitǎ ,se aflǎ chiar în fața bisericii din sat , într-un spațiu ingrǎdit . Casa din caramidǎ ,construitǎ de acesta în anul 1930 , încă se mai pastreazǎ în forma inițialǎ și este bine conservatǎ.
• Ion Moina, atlet, profesor, campion balcanic la 100 m . Părinții celebrului atlet sunt originari din Aruncuta și Soporu de Câmpie { mama acestuia s-a născut in Aruncuta, numele de fată fiind Sărmășan Susana și a locuit pe actualul amplasament al casei de la nr. 312 ,vecini cu fam.Tare Vasile }, iar tatăl acestuia s-a născut in Soporu de Câmpie si a lucrat o perioadă la spitalul din Mociu, unde de altfel s-a și născut celebrul sportiv. Stadionul municipal din Cluj - Napoca poartă numele acestui mare sportiv .
• Liviu Victor Pandrea, fiul preotului Vincentiu Pandrea, născut în Aruncuta la data de 2 august 1915, preot greco-catolic, deținut politic timp de 6 ani, scriitor. Profesor dr. Liviu Victor Pandrea a fost declarat Om international al anului 1997-1998 din partea International Biographical Center of Cambridge (Anglia), fiind distins și cu Certificatul de Merit, acordat de același prestigios institut . A murit la Cluj-Napoca, la 25 martie 1999.
• Gherasim Bogatean {n. 1944, in Aruncuta }, profesor universitar la Institutul Politehnic Cluj, autor a numeroase lucrari tehnice de specialitate .
• Nichita Corpodean { n.13.03.1935 în Aruncuta, d. 21.11.2011 } , profesor si director la Școala generalǎ de 8 clase din sat peste 25 de ani {1962 - 1978} , dascǎl corect , bun organizator si orator desǎvîrșit , adept al unei discipline de fier . A fost imputernicit de pǎrinți sa foloseascǎ orice mijloace ,inclusiv bǎtaia , pentru a ajuta elevii din sat sa invețe {"sa scape de colectiv "} , obligație de care s-a achitat cu cinste.
  

  

  Pictorii Alexandru și Mihai Cherecheș în anul 1976, la Expoziția de Artă din Arad,
  .
• Alexandru Cherecheș (n.26.07.1944), pictor pe sticlă. Participant cu expoziții personale și colective la numeroase expoziții interne și internaționale, din care mentionam Cluj-Napoca, București, Canada, Suedia,Germania. Picteaza incepind cu anul 1960, fiind autorul a peste 400 tablouri. La expoziția republicană din anul 1979 obține premiul I. În anul 1985 s-a stabilit în SUA împreuna cu familia, unde are propriul Atelier de pictura;

Bibliografie și reprezentare grafică: Arta plastică de amatori,Editura Meridiane București,1982 ; Pictura populară pe sticlă, Editura Meridiane București,1982,pag.172,autor: Iuliana Dancu și Dumitru Dancu ; Stare de dor, Editura Sport - Turism Bucuresti ,1983,pag.225,autor Ioan Nemțoiu; Arta plastica de amatori și arta populară, Editura Meridiane Bucuresti,1983; Word Enciclopedia of Naive Art, Ed. Frederick Muller, London { Anglia },1984,pag.176; Dicționarul artei naive din Romania , editura Timpul, Reșita, 2001,pag.29.

• Mihai Cherecheș (n. 05.02.1946 ), pictor, de profesie geolog. A evocat tradiția satului ardelean în celebra pictură " Pǎpǎlugara la Aruncuta ", realizatǎ in 1976 si care s-a bucurat de mult succes la manifestarile de arta românească din anul 1979 de la Manheim - Germania. Bibliografie și reprezentare grafică: Pictura populară pe sticlă, Editura Meridiane București, 1982, pag.171, autor: Iuliana Dancu și Dumitru Dancu ; Arta plastică de amatori și arta populară, Editura Meridiane București, 1983; Word Enciclopedia of Naive Art, Ed. Frederick Muller, London {Anglia }, 1984, pag.177;
• Maria Cherecheș - căs.Pântea { n.28.06.1957, Aruncuta }, pictor pe sticlă. Debut artistic în anul 1980 . Bibliografie și reprezentare grafică: Pictura populară pe sticlă, Editura Meridiane Bucuresti,1982,pag.170,autor: Iuliana Dancu și Dumitru Dancu ; Arta plastica de amatori și arta populara,Editura Meridiane Bucuresti,1983;

• Mircea Corpodean (n. 25.05.1947), pictor pe sticlă și sculptor .Expozitii personale și colective în Cluj-Napoca, Arad, București, Suedia {1978}, Germania {1979} etc. Deține lucrări în diverse colecții particulare și în colecția Muzeului de Artă din Pitești . Premiul III la Expozitia republicana din 1979 si Premiul pentru valorificarea tradițiilor populare de la Arad - 1978. Picteaza din anul 1973. Bibliografie si reprezentare grafică: Arta plastică de amatori, Editura Meridiane București,1982 ; Word Enciclopedia of Naive Art, Ed. Frederick Muller, London {Anglia },1984 ; Albumul L'art naive de Natalia Bradskaya , Editura Parkstone, New York, 2000 ,pag.173 ; Dicționarul artei naive din Romania , editura Timpul ,Reșița, 2001, pag.29.

• Luca Mihu (n. 25 oct. 1949) pictor. A absolvit Institutul de Arte Plastice ,,Nicole Grigorescu ,, din Bucuresti , devenit bursier Fr.Storck între 1986 și 1988 . În perioada 1986 - 1996 a fost profesor de pictură în București , devenind în anul 1991 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România . A avut patru expoziții personale , obținînd mai multe premii importante pentru lucrârile prezentate . În prezent locuiește în Bucuresti și este specializat pe picturǎ religioasa. Are probleme de sănătate {ambele picioare amputate}, fiind lovit de un autoturism în anul 1996 , în timp ce traversa regulamentar o trecere de pietoni.
• Alexandru Cistelecan (n. 1951), critic literar de poezie, traducător, profesor universitar la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, membru al Uniunii Scriitorilor din România; activitate publicistică la numeroase ziare și reviste cu studii și cronici literare. A publicat un numar de 18 cărți, din care 7 individual și 11 în colaborare. La acestea se adaugă traducerea din italiană a doua cărți cu tematică religioasă. În perioada 1987-2005 a câștigat 13 premii literare pentru critică și istorie literară, publicistică etc., printre care Premiul George Călinescu în anul 1987 și Premiul pentru critică și istorie literară al Uniunii Scriitorilor din România în anul 2000.
• Doina Cherecheș (c. Moldovan, n. 1953), campioană națională de parașutism (1972).
• Valeria Cherecheș (c. Nicula, n. 1954), aviator.
• Grupul de economiști, absolvenți a școlii generale din sat in perioada 1967 - 1970, alcǎtuit din Mǎrioara Tușa {cǎs.Inclenzan}, Petre Inclenzan, Vasile Roman , Valentin Tușa si Gheorghe Tare, specialiști recunoscuți, cu atribuții de conducere in domeniul bancar,financiar - contabil și fiscal, respectiv in publicistica de specialitate , la care se adaugǎ ing.Ioan Roman {n.1954} , agronom și primar al comunei Viișoara - jud.Cluj, începînd din 1996 și în prezent { reales primar și în 2012 }.

Bibliografie

• Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (2003). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN ISBN 973-86430-0-7 
• Dan Ghinea (2000). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4 
• Gheorghe Tare - Monografia localității Aruncuta, jud.Cluj,editia 2-a,rev.si adaug. Editura Ecou Transilvan Cluj, 2012. ISBN 978-606-8438-37-5

Legături externe

• Repertoriul așezărilor rurale din Dacia romană
• [1]
• [2]

Vezi și

• Aruncuta, Jud. Cluj - Evoluție demografică, statistici edilitare, economice și culturale.
• Familii nobiliare din Aruncuta, jud.Cluj
• Colectivizarea în Aruncuta . Etape și mod de organizare
• Lista monumentelor istorice din județul Cluj
• Biserica de lemn din Crișeni
• Biserica de lemn din Berchieșu
• Alexandru Cistelecan
• Liviu Victor Pandrea