Artă antică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lascaux2.jpg

Arta antică se referă la diverse tipuri de artă care se aflau în culturile societăților antice, cum ar fi China, India, Fenicia, Mesopotamia, Egipt, Grecia și Roma.

Arta egipteană[modificare | modificare sursă]

Încă din cele mai vechi timpuri arta egipteană[1] a fost una dintre cele mai originale. Originile ei pot fi găsite în preistorie și protoistorie. Egiptul antic înconjurat de Marea Mediterană, deșert și Marea Roșie, a fost foarte rar atacat de dușmani. Izolarea, dezvoltarea economică și socială lentă precum și păstrarea tradițiilor locale fac ca civilizația și arta egipteană să reziste de-a lungul timpului. Aceasta explică faptul că arta egipteană nu are influențe din afară.

Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos

Conservatoare, evoluând foarte puțin în timp, arta egipteană și-a păstrat trăsăturile specifice, fiind profund atașată puterii faraonului. În Egipt, faraonul, reprezenta puterea absolută în stat. Lui i se atribuie calități supranaturale și origine divină. În timpul vieții, faraonul este fiul zeului soare, iar după moarte este conducător suprem al armatei, al cultului, conduce ritualurile sacre și este judecător și legiuitor. În religia egiptenilor se găsesc sute de zei, deoarece este politeistă. Egiptenii, considerau că zeii au creat lumea, iar viața lor pe pământ este coordonată de ei. Cultul zeilor se oficia prin ritualuri secrete de către preoți în lăcașuri de cult numite temple. Fiind cei mai credincioși oameni din antichitate, egiptenii credeau atât în zei, dar și în viața de apoi. Egiptenii credeau că viața este veșnică, continuând și după moarte, pentru ei moartea era o trecere într-o altă viață. În antichitate, egiptenii considerau că omul este alcătuit din trup ca fiind partea materială, și suflet(Ka), partea spirituală. Astfel se considera că, sufletul se eliberează de trup și continuă să trăiască liber, prin moarte întorcându-se, în fiecare dimineață în trup, după o călătorie făcută noaptea în lumea morților. Pentru a trăi veșnic trupul era îmbălsămat și adăpostit în "casele pentru enternitate" în care se aflau și statuile defuncților.

Arta egipteană are un profund caracter religios și funerar, acesta regăsindu-se în arhitectură, sculptură și pictură. Arta egipteană este o „artă de curte”, prin care faraonul își arată puterea și bogăția. Astfel, se pot întâlni construcțiile uriașe ridicate și statuile faraonilor și ale zeilor supradimensionate. Datorită conservatorismului artei egiptene, fiind respectate anumite reguli ce limitează libertatea de creație a artiștilor, aceasta are o evoluție lentă.

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Arhitectura religioasă și funerară reprezintă cea mai importantă secție din arta Egiptului antic. Aceasta cuprinde morminte, temple de cult și temple funerare.

Templele de cult există în fiecare oraș, fiind închinate unui singur zeu(sau faraon). În templu se găsea statuia zeului, și tot aici era locul pentru oficierea ritualurilor de cult, făcute de preoți și Marele Preot. Templele sunt construite în plan rectangular și sunt formate din mai multe camere. La intrarea în templu, se găsesc doi piloni în formă de piramidă. Tot aici observăm o alee de acces cu statui de sfincși iar lângă intrarea principală, un Obelisc pe care se observă hieroglife, ce ne dezvăluie viața zeului.

Mikerinos şi regina sa.

Templul are o poartă îngustă și înaltă, pe care dacă o treci descoperi o curte interioară cu altare de rugăciune aflate în coridoare acoperite și susținute de coloane. Pentru a aduce ofrande și a se ruga zeilor, credincioșii au acces numai în această curte. După curtea interioară, ajungem în sala hipostilă ce are multe coloane uriașe ce sunt decorate cu picturi, sau hieroglife. Sanctuarul este format din mai multe camere și coridoare secrete. Statuia zeului poate fi găsită în cea mai îndepărtată și întunecoasă cameră dintre acestea. Templul de cult este o construcție de mari dimensiuni, fiind construit pe baza sistemului stâlp-grindă. Acest sistem era cel mai des folosit de constructorii din antichitate. Costructorii egipteni nu foloseau arcul sau bolta. Coloana egipteană este constituită din piatră, are o înălțime impunătoare și are rol de susținere dar și decorativ prin forma specială a fusului sau capitelului. Fusul coloanei are formă cilindrică, iar suprafața este netedă sau fasciculată imitând tulpini de flori. Culorile folosite pentru coloane sunt: roșu, albastru, verde sau galben. Pe coloane se observă hieroglife iar capitelurile au formă fie de plante ce se găsesc prin zonă(lotus, palmier), fie reprezintă capete de zeițe(Hator și Isis).

Mormintele sunt cele mai importante deoarece acestea sunt considerate de egipteni "locuințe pentru eternitate", folosite ca adăpost în viața veșnică. Ele sunt construite diferențiat în funcție de poziția socială a defuncților. Astfel există mastabale și piramide. Mastabalele sunt construite în plan simplu, rectangular, pentru oamenii bogați și clasele conducătoare. Ele sunt împărțite în două zone: terestră, și subterană. În zona terestră se află camera ofrandelor unde se face oficierea ritualurilor de cult, și serdapul unde se găsește statuia defunctului. Zona subterană este formată din camere mortuare unde sunt așezate sarcofagele defuncțiilor și coridoare de acces.

Piramidele sunt construite pentru faraoni și familiile lor. Materialul folosit pentru construcția acestor fiind piatra. Interiorul acestora este format din mai multe spații, astfel în acestea se găsesc: camera ofrandelor, serdapul și camere mortuale, iar în partea subterană a piramidei întâlnim nenumărate coridoare, sau camere mortuare separate la care se ajunge greu. Piramidele erau construite încă din timpul vieții defuncților. Prima piramidă construită a fost în trepte și a aparținut faraonului Djoser de la Sakkarah, urmând apoi forma romboidală, și apoi forma de piramidă propriu-zisă.

Templul funerar este o construcție de mari dimensiuni și foarte complexă. Acesta are rol de templu de cult(dar și de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni și familiile lor, ele putând fi săpate fie parțial în stâncă și se numesc semihipogee, sau integral în stâncă, numindu-se hipogee. Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcții descrise mai sus și altele cum ar fi: palate, case particulare, forturi de apărare etc. La construirea acestora s-au folosit cărămizi uscate la soare ce rezistă puțin în timp. Aceste tipuri de construcții sunt amintite în textele hieroglife.

Sculptura[modificare | modificare sursă]

Sculptura fiind o secție importantă a artei egiptene, este formată din basoreliefuri, altoreliefuri și realizarea statuilor de mari și mici dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra, lemnul și metalul(aur;argint). Și sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor, fiind realizată în așa fel încât să exprime trăsăturile specifice egiptene. Credința în zei și viața veșnică, au determinat regulile stricte cum ar fi: hieratismul, frontalismul și supradimensionarea.

Scribul

Egiptenii considerau că în pragul morții, sufletul este judecat de zei după faptele bune sau rele din timpul vieții de pe pământ și în funcție de acestea, acesta poate să ajungă în lumea veșnică. Ceremonialul funerar are 3 momente importante: momentul de așteptare a judecății când corpul este încremenit cu privirea fix înnainte; al doilea este momentul deschiderii gurii pentru ieșirea sufletului și captarea energiei sacre folosită în vederea trecerii în viața veșnică; al treilea moment fiind pășirea cu piciorul stâng în viața veșnică.

Hieratismul ne prezintă calmul și liniștea, lipsa de expresivitate a chipurilor exprimând astfel delimitarea personajelor de viața pământeană și așteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se realizează prin încremenirea trupurilor și lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind exectuate în așa fel încât bărbia să fie ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și privirea ațintită spre orizont.

Frontalismul exprimă vederea frontală, din față a personajelor realizate. Astfel, o statuie tridimensională te obligă să o privești frontal pentru a înțelege semnificația ei. Astfel de statui înfățișază personaje(zei,faraoni) în picioare sau stând, fiind simetrice. Simetria se realizează prin așezarea formelor anatomice identic de o parte și pe alta a unei axe de simetrie dusă ipotetic de la baza nasului la sol. Cu toate acestea, simetria este relativă pentru că nu se poate realiza o identitate absolută între cele două părți. Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând personaje cu brațele lipite de corp și cu pumnii strânși prezintă o asimetrie în cazul piciorului stâng care face pasul spre înnainte în relația cu piciorul drept. O altă asimetrie poate fi observată în cazul când unul din brațe poate fi adus în dreptul inimii nemaifiind simetric cu celălalt. În pictură și relief, frontalismul este realizat diferit: capul și picioarele sunt reprezentate din profil, iar umerii, pieptul și ochiul sunt văzute frontal.

Masca lui Tutankamon

Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor și a faraonilor mai mari decât celelalte personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât statuile cât și relieful este realizat pentru a decora pereții mormintelor, templelor, sau palatelor regale. Compozițiile sunt sub formă de frize, iar tematica este diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau funerare, ritualuri sacre și de înmormântare pot apărea, subiecte din viața de zi cu zi(scene de muncă, vântoare etc.). În perioada Regatului Nou, sculptura egipteană exprimă rafinament și eleganță prin stilizări și deformări anatomice, cum ar fi: prognatism accentuat, susținerea exagerată a gâtului, proeminența abdomenului, fragilitatea și lungirea membrelor. Câteva exemple pot fi: Statuia faraonului Kefren, prințul Rahotep și soția sa, Scribul, Portretul lui Nefertiti, masca de aur a lui Tutankamon etc..

Pictura[modificare | modificare sursă]

La începutul artei egiptene, pictura se confunda cu relieful, dar pe parcurs pictura murală devine o secție importantă, de mare amploare, luând locul acestuia în decorarea perețiilor de morminte, temple sau coloane. Tehnica frescei este folosită des, iar scenele sunt așezate în frize pe tot peretele, de la sol, la tavan. Tematica e bogată, variată cu scene din viața coditiană(banchete, dansuri, petreceri sportive, etc.) sau ritualuri de cult și înmormântare. Și în pictură se folosește legea frontalismului, și uneori a hieratismului. Personajele sunt statice sau în mișcare, încadrate în peisaj, sau așezate pe etaje sugerând adâncimea. Formele din desen sunt delimitate cu o linie neagră, accentuată, iar culorile sunt fără nuanțări, uniforme. Atât în relief cât și în pictură există o diferență între simplitatea și schematismul reprezentărilor umane și corectitudinea și mulțimea detaliilor în realizarea animalelor. În Regatul de Mijolc, apar elementele simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, astfel pictura realizându-se prin folosirea culorilor primare, complementare, contraste închis-deschis și griuri colorate. O altă remarcă ar fi că în Regatul Nou, când fresca era dominantă în decorarea templelor, mormintelor, sau palatelor observăm modificarea culorilor, acestea devenind mai transparente, nuanțate determinând o picturalitatea era deosebită în raport cu cele de până acum. Exemple de frește:Gâștele de la Meidum, Pisică la pândă, Coțofana, Muzicienele, Dansatoare, Freștele de la Beni-Hassan etc.

Arta mesopotamiană[modificare | modificare sursă]

Cultura Mesopotamiei datează din acelaș timp cu cea a egiptului antic. Mespotamia se află între fluviile Tigru și Eufrat, de aceea, ea se consideră a fi "Țara dintre fluvii". În comparație cu Egipt aceasta nu este foarte dezvoltată. Mesopotamia fiind localizată pe trasee importante comerciale dintre Iran și Marea Mediterană având un avantaj asupra comerțului, însă din cauza marilor averi pe care le deținea, aceasta influența noi atacuri din partea dușmanilor. Orașe-stat precum: Ur, Uruk, Lagash etc. s-au mărit datorită economiei favorabile. Aceste orașe putând crea pe o perioadă limitată țări rezistente cum ar fi: Sumerul, Babilonul. Mesopotamienii credeau în mai mulți zei, aceste culturi se oficiau în temple.

Perioada de dezvoltare este în:

- perioada sumero-akkadiană (din mileniul III î.Hr.)

- perioada asiriană (este ultima perioadă de dezvoltare aceasta fiind între secolele IX-VII î.Hr.)

- perioada Noului Babilon(între secolele VII-VI î.Hr.)

Arta sumero-akkadiană[modificare | modificare sursă]

Arta Sumero-akkadiană s-a extins din cauza unor centre de cultură aflate în orașele Uruk, Akkad și Lagash. Arta s-a extins mai ales în domeniul religiei politeiste și puterii regale pentru a exprima gloria sa.

Arhitectura era bazată în special în domeniul apărării, deoarece, sumero-akkadieni erau războinici, cel mai des construit fiind tipul de palatul-fortăreață care este apărat de ziduri înalte, groase, neavând deschideri, terase artificiale, și așezate foarte sus.

Regele Gudéa

Palatele erau construite pe plan dreptunghiular , acestea sunt clădiri complicate, cu camere, recepții, bucătării, băi etc. . Camerele erau localizate pe lângă curtea interioară acestea nevaînd ferestre ci find acoperite cu tavane și bolți. Palatul-fortăreață avea un templu și un zigurat.

Templul cuprindea vestibulul și sanctuarul în care se afla statuia de cult. Ziguratul este un turn construit în 7 etaje, fiecare colorat diferit conform unor simbolouri mistice iar la ultimul etaj are o capelă folosită pentru a oficia slujbele religioase sau pentru cercetările astrologice. Atât palatelele, templele cât și ziguratul, se construiau din cărămidă și foarte puțin din piatră și lemn. Acestea erau decorate cu cărămidă smălțuită și reliefuri.

Sculptura pune în evidență atât statuile ce înfățișau regi și personalități importante ale statului cât și relieful având o tematică inspirată preponderent din lupte și războaie. Prin prezentarea victoriilor obținute împotriva dușmanilor relieful prezenta defapt gloria statului. Exemple pot fi: Statuile lui Gudéa, Stela regelui Naram Sim, Stindradul din Ur.

Arta asiriană[modificare | modificare sursă]

Arta asiriană se întâlnește și înflorește în orașe importante ca Assur și Ninive. Această artă are influențe sumero-akkadiene și babiloniene datorită extinderii teritoritoriilor ocupate de asirieni.

Relief din Ninive

Arhitectura este reprezentată în mare parte de construcții impunătoare cum sunt palatele ridicate pe terase artificiale înalte. Palatele aveau porți de intrare înalte, scări monumentale, turnuri și creneluri. Turnurile erau decorate în relief având scene cu animale reale sau fantastice. Palatele se întindeau pe suprafețe foarte mari, iar între zidurile acestora se găseau curți interioare precum și camere de locuit și anexe așezate în grup. Nelipsitul și importantul zigurat era ridicat pe șapte etaje se afla în mijlocul palatul.

În sculptură ca piese de rezistență se evidențiază statuile și relieful. Astfel întâlnim statui importante, impunătoare de 3-4 metri înălțime înfățișănd regi sau figuri de animale fantastice cu trupul de animal și capete de om, cu aripi și 5 picioare. Relieful contribuie la ornamentarea perețiilor palatelor sub forma frizelor ce înfățișau de obicei regi pe tron, șiruri de prizonieri, scene de lupte sau vânătoare și zeități înaripte ca exemple putem aminti: Statuia regelui Assurnasyrpal II sau Assurbanipal la vânătoare, Leoaică rănită, Leu argonizând.

Arta babiloniană[modificare | modificare sursă]

Începând cu mileniul II î.Hr. Babilonul ajunge a fi cel mai important oraș comercial și militar datorită victoriilor obținute de regii babilonieni asupra mesopotamiei.

Poarta zeiţei Iştar

Arta babiloniană cunoaște două etape de dezvoltare: arta Vechiului Babilon, între secolele XVIII și XV î.Hr. și arta Noului Babilon, seceolele VII și VI î.Hr..Datorită bogăției imense acumulată prin obținerea victoriilor în războaiele lor, babilonienii au ajutat la dezvoltarea artei lor.

Arhitectura. Și în Babilon se construiau foarte mult palatele de tip fortăreață ce erau decorate cu cărămizi construite policrome sau reliefuri din aceleași materiale. Ca motive decorative babilonienii foloseau animale, flori sau figuri geometrice. Cu toate că Babilonul a suferit nenumărate distrugeri, acesta a fost reconstruit de către Nabucodonosor al II-lea care a refăcut vechile fortificații și a pus în fața acestora, la intrare Poarta zeiței Ishtar. Tot în această perioadă sunt realizate și minunatele grădinile suspendate ale semiramidei și Templul lui Marduk(sau Turnul Babilonului).

Arta persană[modificare | modificare sursă]

După stăpânirea Asiei occidentale și Egiptului, și formarea în secolul al VI-elea î.Hr. a unui imperiu important, arta persană cunoaște o dezvoltare deosebită în orașe ca Susa, Ekbatana și Persepolis

Arhitectura este reprezentată de palatele așezate pe terasele artificiale de dimensiuni mari și decorate din abundență.

Arcaşii din garda lui Darius I-Susa

Persanii au construit și morminte săpate în stâncă numite hipogee. Cultura persană fiind deosebit de bogată, ne dă date privind primul alfabet, cunoștințe despre matematică, astronomie primele legi juridice ș.a. În domeniul arhitecturii, persanii sunt creatorii arcurilor și bolților ce reprezintă o alternativă la sistemul stâlp-grindă mult mai simplu. Tot aceștia realizează pentru prima dată construcții folosind un liant pe bază de bitum care asigură solididatea construcților. Persanii au fost primii care foloseau pentru decorarea perețiilor cărămida smălțuită și policromă.

Arta cretano-miceniană[modificare | modificare sursă]

Creta[modificare | modificare sursă]

Civilizația cretană se dezvoltă odată cu cele egiptene și mesopotamiene cunoscând apogeul între secolele XVI și XV î.Hr. și de aceea are influențe atât din partea Egiptului cât și din cea a Mesopotamiei. Creta este o insulă așezată la distanțe egale de Europa, Asia și Africa. Ea a avut o importantă contribuție la formarea culturii și artei grecești. Civilizația Cretană fiind o civilizație urbană, se dezvoltă prin înflorirea orașelor cum ar fi: Cnossos, Phaistos, Haggia-Triada și Gurnia.

Palatul din Cnossos

Dezvoltarea acestor orașe este posibilă datorită înfloririi meșteșugurilor și comerțului, iar din punct de vedere religios acestea au o religie politeistă. Datorită lipsi datelor, nu se știe și numărul zeităților cretane dar cele mai importante par a fi zeitățile feminine reprezentând fertilitatea și renașterea naturii, și taurul, ca animal sfânt. Ritualurile religioase ale cretanilor erau desfășurate în aer liber, în mici capele sau în anumite săli din interiorul palatului regal.

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Arhitectura cretană are ca piesă de rezistență palatul cretan, ca fiind centrul administrativ și religios al orașului, precum și reședința regală. Construcția este impunătoare, cu 1-2 etaje fiind așezat pe o colină, planul său urmărind configurația terenului. La exterior, palatul cretan este înconjurat de ziduri din cărămidă fără a avea aspect de fortăreață ca palatul mesopotamian. Datorită poziției geografice favorabile și a reliefului acesteia, stâncos fiind prezintă o mai mare siguranță nefiind nevoie de a se construi ziduri groase de apărare împotriva invaziilor exterioare. Palatul este deschis spre peisaj prin nenumărate loggii și terase de unde se pot admira frumusețiile naturii. Construcția palatului este gândită în așa fel încât să ofere locuitorilor săi confort și delectare prin picturile, reliefurile și coloanele colorate ce îl împodobesc. Această construcție este foarte complicată, chiar labirintică, de formă neregulată. Palatul cuprinde una sau mai multe curți interioare din care una este curtea centrală, cu dimensiuni de 52x25 metri, iar în jurul acesteia sunt construite camere în număr mare, coridoare întortochate ca niște labirinturi, galerii și pe alocuri terase și loggi. Există camere pentru recepție, tron, sanctuar, camere de locuit separat pentru femei și bărați, depozite ateliere etc.. Existau săli de baie dotate cu instalații de canalizare. În construcția palatului este folosit sistemul simplu stâlp-grindă, iar coloanele sunt diferite de cele egiptene sau grecești, fiind mai supțiri la bază și mai mari spre capitel. Baza acestora este simplă, sub formă de tor iar colorația apare în roșu pentru fus și negru pentru bază și capitel.

Prinţul cu flori de Crin, Palatul din Cnossos(frescă)

Decorarea perețiilor palatului este făcută cu nenumărate picturi murale, tehnica folosită fiind cea a frescei combinată uneori cu relieful în stuc. Aceste picturi sunt realizate pe suprafețe mari de perete sau sunt delimitate de benzi decorative. Tematica este diversificată întâlnind de cele mai multe ori scene sportive, de dans și mai rar de ritualuri. Compozișiile cuprind persoane puține bine executate corespunzător din punct de vedere anatomic și păstrând legea frontalismului. Personajele sunt surprinse în mișcare, în diverse poziții și atitudini. Desenul personajelor este schematic, fără detalii fiind simplificat. În comparație cu trupurile umane redate simplistic, animalele domestice sau sălbatice sunt realizate cu mult mai corect și realist fiind surprinse mai ales în mișcare. De nenumărate ori se întâmplă ca scenele să fie incluse în peisaje sugerate prin detaliile de vegetație. Culorile folosite la realizarea desenelor sunt luminoase, vii iar raportul închis-deschis, și uneori nuanțarea culorilor sunt folosite pentru delimitarea și chiar modelarea formelor. În civilizația cretană, o secție importantă reprezintă ceramnica ce se dezvoltă cu o mare rapiditate, aceasta fiind de cea mai bună calitate. ceramnica cretană este pictată sau decortă în relief, motivele ornamentale fiind geometrice, florale și zoomorfe așezate pe toată suprafața vasului. Printre cele mai frumoase obiecte de ceramnică întâlnim vasele Kamares care au pereții supțiri cât coaja de ou, de exemplu Vasul cu caracatiță.

Micene[modificare | modificare sursă]

Poarta leilor-Micene

Între secolele XV-XII î.Hr. micenienii așezați în Pelopenez au o civilizație originală diferită de cea cretană. Micenienii sunt un popor de războinici despre care se știe foarte puțin din punct de vedere al religiei, obiceiurilor, sau a istoriei. După cucerirea Cretei, micenienii realizează o dezvoltare rapidă atât economic cât și cultural artistică. Unul din cele mai importante orașe Micene este cunoscut pentru bogăția și frumusețea sa. Palatul și mormântul reprezintă singurele tipuri de construcții despre care putem afla mai multe date. Palatul este diferit de cel cretan prin accentuarea funcției de protecție a locuitorilor. Astfel acesta este construit ca o fortăreață înconjurat de ziduri înalte și groase din piatră brută, nefasonate numite ziduri ciclopice și prevăzut cu turnuri de apărare. palatele au porți de intrare(exmplu:Poarta leilor-Micene), coridoare boltite din piatră, o cameră centrală de formă dreptunghiulară numită megaron și curți interioare. Megaronul este o sală de dimensiuni mari de obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra. Deasupra vatrei acoperișul sprijinit de coloane este întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul printr-o deschidere. Decorarea perețiilor palatului este realizată prin picturi în frescă, iar tematica acestpra este bogată cuprinzând scene de război de vânătoare, sportive și procesiuni de înmormântare sau religioase. Compozițiile sunt realizate pe suprafețe mari de perete și sunt delimitate de ancadramente florale sau geometrice. Personjele sunt bine redate anatomic au poziții, altitudini și mișcări variate, respectă legea frontalismului. Culorile folosite sunt în deosebi:ocru, galbenul albastrul, albul și negrul, exemple:Palatele de la Micene și Tirind;Fresce:Vânătoarea de mistreți, Doamna cu caseta, Doamne în trăsure-Palatul din Tirind. Mormintele miceniene sunt de formă circulară(tholos), și acoperite cu cupole. Diametrul bazei circulare este de 15 metri iar înălțimea deasemenea. Cupolele sunt construite din blocuri de piatră fasonate așezate în cercul concentrice și în retrageri succesive, fără mortar.

Masca mortuară de aur a lui Agamemnon

Aceste morminte ascund obiecte de podoabă, măști mortuare, scuturi și arme ceea ce duce la concluzia că luptătorii erau înmormântați cu întregul echipament militar, exemple de morminte regale sunt:Mormintele regale de la Micene(Mormântul lui Atreu).În comparație cu cretanii, foarte buni ecramniști, micenienii se evidențiază prin faptul că sunt foarte buni meșteșugari în prelucrarea metalelor(aur, argint, bronz) astfel ei executau diverse obiecte din aur și argint cum ar fi:bijuterii, vase, arme, scuturi și măști mortuare de exemplu Vasele de aur de la Vafio, Masca mortuară a lui Agamemnon.

Arta greacă[modificare | modificare sursă]

Vechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare economică deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un nivel superior de dezvoltare nemaipomenit la celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o civilizație deschisă, diferită de celelalte civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de colorizare se realizează schimburi comerciale și cultural artistice. Prin colonizare, civilizația greacă suferă influențe din alte zone geografice, dar la rândul ei este cunoscută în lume. Grecia este un stat organizat în orașe-state, sau polis-uri. Între aceste orașe existau conflicte majore pentru realizarea celor mai frumoase construcții sau sculpturi.

Templul Erectheion, Arcropole, Atena

Între secolele V-IV î.Hr. polis-urile cunosc o formă superioară de conducere, democrația sau conducerea conlectivă, prin care cetățenii liberi ai cetății erau consultați în probleme importante ale acesteia. Arta greacă precum și artistul grec devine astfel un artist-cetățean care este legat de viața cetății și exprimă îndoiala și morala acesteia. În civilizația greacă, denumirea artistului este confundată cu cea a artizanului pentru că în greaca veche ignoră această diferență. elenii consideră că artistul(artizanul) este cel mai bun, cel mai iscusit, cel mai credincios. Primele sculpturi semnate dartează de la sfârșitul perioadei arhaice dar, abia în sec. V î.Hr. operele de artă apar semnate în mod curent de personalități artistice cum ar fi: Policlet, Fidias, Scopas și alții. Religia joacă un rol important în arta greacă. Grecii având o religie politeistă, credeau că toți zeii lor trăiesc în Olimp. Zeii sunt umanizați, aceștia având calitățile și defectele oamenilor, dar pentru greci divinitatea întruchipa perfecțiunea, astfel acest lucru va fi reprezentat prin statuile de zei ce înfățișau trupuri armonioase, tinere și frumoase. Față de religia egipteană politeistă, religia greacă are un politeism antropromorf. Idealul perfecțiunii umane a fost ridicat la rang înalt în cultura și arta greacă, astfel grecii aveau un ideal uman "omul frumos și bun". Grecii puneau un deosebit accent pe sănptatea fizică și morală a omului și prin aceasta considerau omul, centrul universului. Arta greacă este prima artă ce pune bazele unei concepții antropocentriste. Tot omul, devine sursă de inspirație pentru sculptură, arhitectură sau pictură. Cunoașterea exactă a anatomiei umane și a trăsăturilor de caracter ale omului le regăsim în operele de artă pentru că, grecii își doreau să creeze în același timp frumosul și perfecțiunea redând realitatea. În arta greacă, sunt eliminate toate realitățile urâte, cum ar fi: bătrânețea, boala, defectele etc. și sunt păstrate realitățile frumoase ale omului cum ar fi: frumusețea, perfecțiunea, binele etc.. Artistul grec în realizarea operei sale, urmărește atât redarea obiectelor și ființelor așa cum sunt, realist, cu toate trăsăturile particulare dar, în același timp se concentrează pe calitățile esențiale ale obiectelor și ființelor. Realismul artei, ne îndeamnă la cunoașterea și redarea omului așa cum este, iar idealizarea ne arată așa cum ar trebui să fie, tinzând spre perfecțiune.

Perfecțiunea în arta greacă ajunge la apogeu în perioada clasicismului, fiind o perioadă în care idealismul este la el acasă. Astfel templul este considerat un lăcaș idealizat, demn pentru o ființă perfectă cum este zeul. În sculptură, statuile de zei sau atleți sunt idealizate prin realizarea perfectă a trupului într-o armonie a părților. Statuia trebuia să exprime legătura dintre sănătatea fizică, trupească și cea spirituală. În sculptura greacă, aspectele generale tipice ale personajelor sunt puse în valoare, iar cele particulare sunt eleiminate. De aceea sculptura va fi reprezentată de personaje în floarea vârstei, cu trupuri armonioase, sănătoase și nu de copii sau bătrâni penru că aceștia erau imperfecți și nu erau compatibili cu idealul.

Arta greacă cuprinde 4 perioade de dezvoltare:

- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)

- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)

- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:

- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)

- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)

- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor- cetate.

Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica, calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură, și în arhitectură există o armonie matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură au fost inventate de greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în ansamblul clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile omului. Sunt trei ordine: doricul,ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade diferite, în locuri diferite și au trăsături diferite.

Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul Italiei(Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.

Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are proporții mai elegante.

Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt și mai decorat.

Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată direct pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri (șențulețe verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din arhitrava continuă, friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa. Frontonul reprezintă triunghiul format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu basoreliefuri sau statui adosate timpanului.

Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de doric, coloana sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și mult mai zvelt și elegant având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate. Capitelul este format din frunze de acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de berbec. Antablamentul este format din arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și cornișă. Frontonul nu se deosebește fundamental de cel doric.

Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este format din trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de la colțuri sub forma volutelor).

Programul constructiv[modificare | modificare sursă]

În antichitate, grecii au realizat construcții tipice ce au fost adevărate exemple pentru civilizația romană.

Agora[modificare | modificare sursă]
Agora din Thessaloniki

Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era numită și "zona urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora îndeplinea mai multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc sacru pentru desfășurarea ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de recreere și plimbare. Această piață, avea diverse forme în funcție de configurația terenului, dar obligatoriu avea temple portice(suită de coloane unite între ele prin antablamente sau arcade), casa sfatului, teatre, altare etc..

Templul[modificare | modificare sursă]

.

Templul lui Apolo

Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în perioada arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote, apoi a apărut ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era plin de mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec este deschis acestora având statuia zeului la vedere, pentru a-i aduce ofrande. Templul grec nu are secrete, sanctuarul unde se păstrează statuia zeului este o cameră luminoasă și ușor de găsit. Fiind un loc public important pentru orașul-cetate, oamenii se adunau în fața sau în jurul acestuia pentru a participa la diverse ritualuri religioase sau adunări, din cetate cu diverse prilejuri. Pentru fiecare oraș-cetate, exista cel puțin un templu dedicat unui zeu. Templul putea fi în două planuri: dreptunghiular(perioada arhaică), dar cel mai adesea fiind construit în plan circular sau tholos(clasicismul târziu).

Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere, pronausul(sau vestibulul), naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii zeului numită cella se desprinde dintre vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În funcție de numărul și așezarea coloanelor, templele se deosebesc putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în fața templului, amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de coloane.). Ca unitate de măsură pentru dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea omului necompându-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice: Templul zeiței Demeter (sinonim Ceres) și zeul Poseidon (sinonim Neptun) din Paestum (Italia), Templul lui Zeus - Olympia, Panthenonul-Acropole Atena; exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes, Erechteion și Templul zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.

Tholosul din Delphi

Temple circulare: Tholosul din Delphi, Tholosul din Epidaur.

Parthenonul este un monument important aflat în Acropole, Atena. Acesta este un templu doric închinat zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind un simbol al încrederii în zei și virtuți morale. Acest templu este celebru datorită proporțiilor lui perfecte dar și sculpturilor realizate de Fidias la metopele și frontoanele de la exterior și de la friza ionică la interior.

Parthenonul-Acropole, Atena
Teatrul[modificare | modificare sursă]
Teatrul din Epidaur

Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este un loc public, în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind configurația terenului și este format din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și scări de circulație, avanscena și scena(având altare de rugăciune și spații funcționale pentru desfășurarea spectacolelor. Vizibilitatea și acustica erau foarte bune datorită pantei dar, pentru a se auzi mai bine se folosea un sistem de amplificare a sunetului cu ajutorul unor vase de arame, de formă specială, amplasate la baza gradenelor.

Odeonul este o construcție de dimensiuni mici, în plan circular, folosită pentru desfășurarea spectacolelor de teatru și a audiților muzicale. Alte exemple pot fi:Teatrul lui Dionyso, Atena și Teatrul din Epidaur, Teatrul din Efes, Teatrul din Pergam și Teatrul din Milet.

Stadioanele[modificare | modificare sursă]

Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade. Ele sunt amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile rotunjite, ca în zilele noastre. Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.

Sculptura[modificare | modificare sursă]

În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării chipului uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile sau întrecerile sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.

Statuara[modificare | modificare sursă]

Această categorie a sculpturii ne demonstrează experiența acumulată de artiști de-a lungul vremii. Astfel, de remarcat este statuara de mari dimensiuni reprezentând oameni sau zeități cu o anatomie perfectă. Începând cu secolul al VI-lea î. Hr. pentru realizarea statuilor se folosește piatra. O influență a artei egiptene în sculptura greacă este prezența frontalismului, adică statuile sunt parcă încremenite și le lipsește expresivitatea chipurilor.

Kouroi și Kore[modificare | modificare sursă]

Aceaste statui sunt realizate în perioada arhaică și reprezintă băieți și fete înfățișați nud cu o arhitectură a corpului bine proporționată și dezvoltată, dar cu o atitudine încă încremenită în majoritatea cazurilor. Fața este ușor expresivă prin schițarea unui surâs, "surâsul arhaic". Băieții sunt numiți Kouroi iar fetele Korele. Fetele tinere sunt înfățișate cu siluete zvelte, dar de data aceasta toate sunt îmbrăcate în veșminte bogate. Față de băieți, reprezentarea fetelor se face în poziții și atitudini mult mai variate, punând în evidență ideea de mișcare. Mâinile sunt reprezentate depărtate de corp, mimând mișcarea brațelor. Există o grijă pentru detalii, podoabe, bijuterii sau aranjarea părului. Pentru accentuarea detaliilor este folosită policromia(buze, ochi, păr, bijuterii). Și statuile reprezentând fete ca și cele ce reprezintă băieții au același surâs arhaic, dar expresiile chipurilor sunt mai variate, sugerând veselia, ironia etc.. Evoluția sculpturii atinge apogeul, în perioada clasică, stabilindu-se canoanele de frumusețe și perfecțiune. Astfel în această perioadă, artistul are libertate necondiționată în fața regulilor rigide. Image:Kore55.jpg|tDe aceea apar mari personalități artistice și mari școli de arte. Artistul pune în evidență diversificarea mișcăriilor și ai expresiei feței. Trupurile tinere sunt atletice și viguroase, reprezentând idealuri morale ale societății conștientie de puterea ei.

Arta grecă, în general și sculptura în particular exprimă emoția colectivă, civilă și religioasă a cetățiilor grecești preamarind omul. Punctul culminant al interesului pentru om este atins de Sofocle ce spune că omul este "cea mai mare minune". Nu numai în sculptură ci și în pictură, în dramaturgie, se aduc omagii omului.

Apoxiomenos, Lisip[modificare | modificare sursă]

Apoxiomenos de Lisip

Lisip din Siciona este contemporan cu Praxiteles, Alexandru cel Mare și Scopas și Policlet. El are un stil mai sever și auster, preferând personaje reprezentând atleți. Lisip aduce noul în sculptură prin alungirea proporțiilor și realizarea canonului de 8 capete și jumatate. Ca urmare, trupurile devin foarte zvelte, cu capete mici și picioare subțiri, musculatură bine dezvoltată. Tot Lisip renunță la vederea frontală, obligând privitorul să admire sculptura din mai multe unghiuri.

Una dintre operele sale este și Apoxiomenos. Acesta reprezentând un atlet surprins într-un moment de relaxare după alergare curățându-se de nisip. Lisippune în evidență oboseala atletului acumulată în timpul alergării lor, prin ploapele întredeschise, părul în dezordine și poziția relaxată a trupului.

Sculptura monumentală și reliefurile decorative[modificare | modificare sursă]

Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel, sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim pe frize, metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a realiza monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în așa fel încât în ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din legendele mitologice, în cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor funerare.

Frontonul templului zeiței Arthemis[modificare | modificare sursă]

Frontonul templului zeiței Arthemis din Corfu este realizat în perioada arhaică. În această perioadă, se punea o mare importanță pe detaliu sacrificând ansamblul, iar unitatea compozițională era greu de obținut. În altă ordine de idei, sculptorul acordă o importanță mai mare problemelor de mișcare personajele, fiind surprinse în poziții și atitudini mult mai diverse.

Decorațiile Parthenonului[modificare | modificare sursă]

Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai importante realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele frizei dorice exterioare și friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre două episoade importante din viața zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus realizată pe frontonul de est, și cearta dintre Athena și Poseidon pentru stăpânirea Atticii, întâlnită pe fontronul de vest. Statuile ce decorează timpanul templului sunt încadrate foarte bine în triunghiurile frontoanelor, astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte, realizând un as de simetrie, iar spre margini se întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de cai, orientate în așa fel încât să se integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor legate între ele prin gesturi, poziții, atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului. Sculpturile lui Fidas sunt realizate astfel încât se observă trăsături dominante cum ar fi: firescul atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și pozițiilior, starea faldurilor veșmintelor care nu împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și gravitatea figurilor. Metopele arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din luptele centaurilor cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă prezintă câte două personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini având o bună corelare între acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul cellei găsim o friză realizată în bazorelief reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de sărbătorire a întemeierii cetății Atena. Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru, friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și participarea tuturor zeilor din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin succesiunea scenelor, la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul fecioarelor), pentru a urma un nou ritm alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de oameni și animale de pe friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu acțiunea realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.

Reliefurile decorative de Mausoleul din Halicarnas[modificare | modificare sursă]

Un alt sculptor grec pe nume Scopas, realizează în secolul al IV-lea î.Hr. reliefurile decorative de la Mausoleul din Halicarnas. Acestea înfățișează aspecte din lupta grecilor cu amazoanele. Sculptorul realizează sculpturile având o viziune schimbată față de până acum punând accent pe dinamismul și expresivitatea chipurilor. El așază personajele în mai multe grupuri unitare, pe axe oblice și diagonale, pentru a sugera încleștarea luptelor și violența mișcărilor. Pe fețele personajelor se citește tensiunea înfruntărilor și stărilor emoționale, deasemenea atitudinile, gesturile acestora transmit pasiunea luptelor.

Templul lui Zeus[modificare | modificare sursă]

Templul lui Zeus, un simbol al cetăților elene, a fost construit în Olimpia, în perioada clasică, după un plan în acord perfect cu peisajul din jur. Cele două frontoane ale acestuia, sunt decorate în ronde-bosse iar metopele frizei dorice sunt decorate cu bazoreliefuri. Din punct de vedere compozițional și stilistic, sculpturile frontoanelor și metopelor formează un tot unitar. Realizarea acestora constituie un moment important pentru a defini trăsături ca: încadrarea compozițiilor în triunghiul frontoanelor sau dreptunghiul metopelor cu respectarea legii cadrului, tratarea sculpturilor în planuri mari eliminând detaliile și reliefând volumele cu ajutorului jocului de umbră și lumină, exprimarea mișcării prin gesturi și poziții variate sau jocul faldurilor, realizarea de chipuri sobre fără expresivitate. Frontoanele prezintă aspecte din legendele mitologice, „Cucerirea Peloponezului”(Frontonul de est), „Luptele centaurilor cu lapiții”(Frontonul de vest) și „Muncile lui Hercule

Ceramica și pictura[modificare | modificare sursă]

Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”. Ceramnica fiind specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine determinând înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinația ei aceasta era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii grecești prezentând asemănări de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte numeroase iar vasele erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.). Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o unitate organică făcând legătura între forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie. Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative. În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. .

Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales cele de la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită pentru decorarea caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități speciale cum ar fi transluciditatea și luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană). Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt inspirate din legende mitologice sau din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias, și Apelles

Arta greacă în Dacia[modificare | modificare sursă]

Între secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. pe țărmul Mării Negre se întâlneau coloni grecești cum ar fi Histria, Tomis, Callatis. Prin prezența acestor colonii se determină realizarea unui schimb comercial între autohtoni și greci ce are o dezvoltare rapidă, dar și a unui important schimb de cultură și artă elenă. Prin descoperirile arheologice făcute la Histria, au fost scoase la iveală vechi cetăți cu ziduri de incintă și de temple de cult, fragmente de coloane, frize și basoreliefuri decorative. Prin aceste descoperiri se demonstrează existența unei vieți economice, sociale și religioase, active pe teritoriul românesc. Atât la Callatis cât și la Tomis au fost descoperite fragmente de vase ceramnice din perioada arhaică, cu figuri negre sau roșii, urne funerare, statuiete din ceramnică arsă, bijuterii, stele funerare etc. .

Arta Romei antice[modificare | modificare sursă]

Pe teritoriul Imperiului Roman, între secolele III-I î Hr. apare și se dezvoltă arta romană, fiind un produs al societății romane și o expresie a puterii statului. Această artă este una unitară, ce se bazează pe talentul organizatoric, spiritul utilitar și simțul practic al romanilor. Arta romană, se naște la Roma în cadrul vieții culturale și artistice cu influențe etrusce și grecești și treptat cuprinde întreg teritoriul imperiului.

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

În cadrul arhitecturii romane se întâlnesc influențe ale artei etrusce și grecești.

Influența etruscă și greacă[modificare | modificare sursă]

Influența etruscă în arhitectura romană se poate observa în preluarea unor principii urbanistice ce stau la baza înființării și organizării orașelor prin folosirea unor planuri regulate, cu străzi drepte și trotuare, porți monumentale de acces sau prin sisteme de canalizare. Pentru planurile caselor particulare, influența etruscă se observă prin apariția camerei centrale numită Atrium iar pentru templele de cult apariția podiumului din piatră foarte înalt și amplasarea coloanelor, dar și preluarea arcului și a unor sisteme de boltire.

Influența greacă se regăsește în arta romană prin ideea de piață publică în centrul orașului, ordinele de arhitectură doric, ionic și corintic ,unele tipuri de plan pentru templele de cult, structura și componența teatrelor, ideea trofeelor ca monumente comemorative, folosirea picturilor și mozaicurilor pentru decorarea caselor și palatelor.

Materiale[modificare | modificare sursă]

În arhitectura romană materialele și tehnicile utilizate în realizarea diverselor edificii este foarte importantă. Astfel ei foloseau diferite categorii de meșteșugari cum ar fi: ingineri, specialiști în betoane, fundații, construcții hidraulice, sisteme de încălzire, dulgheri pentru realizarea schelelor și părțile lemnoase ale construcților, pietrari, tăietori în piatră sau marmură, zidari pentru ridicarea zidurilor din cărămidă, țiglari pentru acoperișuri, bolți, stucatori pentru realizarea decoraților în stuc aplicate pe pereți, tavane, instalatori pentru canalizări și conducte de apă, decoratori specialiști în mozaicuri, fresce, etc. Ca materiale pentru construcția diverselor edificii romanii foloseau: lemnul, piatra și marmura. O dată cu descoperirea betonului ca material de construcție(sec II-lea î. Hr.), arhitectura antică parcurge o etapă importantă în dezvoltarea ei. Betonul permite ridicarea construcților mai rapid, asigurând soliditatea și monumentalitatea acestora. Cu ajutorul betonului, se pot construi nu numai ziduri ci și coloane sau stâlpi ce apoi pot fi placate cu marmură în diverse culori decorate cu stucaturi, mozaicuri și picturi.

Urbanismul[modificare | modificare sursă]

Roma este un exemplu pentru întreg imperiul roman și în ceea ce privește preocuparea permanentă pentru amenajearea spațiilor publice. Urbanismul a determinat în Imperiul Roman emiterea de legi imperiale având ca subiect așezarea caselor particulare, a edificilor publice, legi pentru evitarea incendiilor sau pentru păstrarea curățeniei. Conform planului de urbanism al Romei și celelalte orașe se dezvoltă în jurul unor spații publice(forumuri) puse în valoare în construcții monumentale, imounătoare iar străzile fiind construite și dispuse în funcție de aceste nuclee. În orașele romane, se asigurau o serie de servicii aduse cetățenilor lor, cum ar fi: aprovizionarea cu apă, prin apeducte, asigurarea protecției prin ziduri și a accesului prin porți de intrare, asigurarea liberei circulații prin străzi și trotuare, dotarea cu edificii politico-administrative, juridice, culturale și religioase, depozitarea alimentelor și distribuirea lor, asigurarea spațiilor de locuit dar și a celor pentru recreere și distracție.

Forumul[modificare | modificare sursă]

Forumum romanum(Forumul) este cel mai important loc al orașului roman, loc unde se întâlnesc sacrul și profanul. Acesta se întâlnește în centrul orașului și este locul unde se adună cetățenii orașului și unde sunt așezate principalele temple de cult și palate imperiale. Tot în centru sunt întâlnite bazilici, columne, biblioteci, arcul de triumf, piețe comerciale. Exemple de forumuri pot fi: Forumurile ridicate de împărații: Caesar, Augustus, Traian, Nerva și Vespasian.

Bazilica[modificare | modificare sursă]

Una din cele mai importante construcții ale orașului este bazilica. Aceasta este o construcție impunătoare prin dimensiunile sale construită în plan rectangular în care aveau loc ședințele Senatului, desfășurarea proceselor sau adunările publice. Bazilica putea fi compusă din 3-5 „Nave” de dimensiuni inegale astfel cea centrală fiind mai lată și mai înaltă iar cele laterale mai înguste și mai joase. Pe una din laturi există o nișă semicirculară numită „Absidă” în care este amplasată Masa judecătorului. Despărțirea navelor între ele se face prin arcade sprijinite pe coloane. Acest tip de construcție va fi împrumutat de creștini pentru construirea primelor biserici. Exemple pot fi: Bazilica Aemilia, Ulpia, Giulia din Roma și altele.

Templele[modificare | modificare sursă]

Templele, construcții importante pentru romani, erau închinate unuia sau mai multor zei. Planul de construire a templelor era dreptunghiular sau circular fiind înconjurate de coloane libere sau angajate. Dimensiunile templelor, depășeau adesea dimensiunea umană ele neavând eleganța celor grecești. Stilul coloanelor preluate de la greci sunt mai înalte și mult mai bogat decorate prin adăugarea la capitele pe lângă frunzele de acant și alte motive vegetale, florale, zoomorfe, acvile sau figurine. Câteva exemple sunt: Templul Vestei, Pantheonul, Templul lui Jupiter etc..

Locuințele și palatele imperiale[modificare | modificare sursă]

Romanii construiau locuințe pentru două feluri de utilizări: case particulare și case pentru închiriat. Casele particulare sunt construite în funcție de clasele sociale din care făceau parte propietariil. Acestea sunt de două tipuri, cele construite la oraș se numeau Villa urbana iar cele construite în mediul rural se numeau Villa rustica putând avea 1-2 etaje. Planul caselor era simplu cu influențe etrusce prin preluarea atrium-ului tradițional, aceasta fiind o încăpere centrală cu o deschidere parțială spre cer numită compluvium. În atrium se afla și un bazin numit Impluvium centrat pe deschiderea din acoperiș pentru a strânge apa de ploaie. În jurul atrium-ului sunt distribuite mici camere cu diverse destinații, iar acesta dă într-o cameră mai mare ce seamănă cu un salon unde se aduna întreaga familie. Influențe elenistice în arhitectura romană observăm și la acest tip de case prin adăugarea unui peristil(o curte interioară în conjurată de portic), grădini, saloane și săli de ospețe. Romanii cu un statut social mai ridicat aveau casele decorate cu mozaicuri, fresce, stucaturi, statui și mobilier de lux. Exemple pot fi: Casa Faunului, Casa Pausanias, Casa Vetti, Vila lui Hadrian de la Tivoli etc. . Casele de închiriat(Insulae) erau construite pentru oamenii liberi fiind adevărate blocuri de locuințe având 3 până la 8 etaje cu ateliere și magazine la parter. Locuințele erau compuse din una sau două camere și o bucătărie, iar unele dintre acestea aveau apeducte la nivelul curții și instalații sanitare.

Palatele imperiale erau în număr mare deoarece fiecare împărat construia altele noi și le refăcea pe cele vechi. Acestea respectatu același plan de construcție cu cel al caselor particulare la care se adăuga sala tronului, săli de oaspeți, terme, biblioteci etc.. Termele erau ansambluri arhitectonice mari ce cuprindeau piscine, băi calde sau fierbinți, garderobe, palestre(săli acoperite pentru exerciții fizice), biblioteci, grădini, locuri de plimbare sau discuții.

Construcții de relaxare și recreere[modificare | modificare sursă]

Principalele construcții destinate distracției erau teatrul, amfiteatrul, odeonul, stadionul și circul, unde romanii puteau viziona spectacole de teatru, lupte de gladiatori, parade militare sau întreceri sportive. Romanii, erau iubitori de spectacole publice indiferent de clasa socială din care proveneau. Unele construcții cum ar fi teatrul, odeonul și stadionul sunt preluate de la greci și adaptate necesităților romanilor, altele precum amfiteatrul și circul sunt construcții specific romane.

Monumentele comemorative[modificare | modificare sursă]

Succesul în lupte pentru romani este foarte important, iar pentru creșterea faimei și renumelui conducătorului de oști sau a împăratului romanii organizau sărbători ale triumfului însoțite de parade militare. Sunt construite ăn cinstea unor eroi sau a unor victorii în lupte arcuri de triumf, columne, trofee, altare sau statui ecvestre ale comandanților.

Sculptura[modificare | modificare sursă]

În domeniul sculpturii romane, se găsesc influențe puternice etrusce și grecești. În sculptura romană cele mai dezvoltate secții sunt portretul și relieful istoric.

Portretul este considerat cel mai valoros gen al sculpturii romane. Romanii aveau un interes deosebit pentru realitate realizând portrete la care trăsăturile fizice și morale ale celui portretizat ar exprima-o adevărul. Se practica sculptura capului, a bustului sau sculptura unei figuri întregi. Sculptorii romani realizează adevărate tipuri de oameni: filozofi, negustori, femei, generali, mame respectabile sau patricieni bogați. Pe lângă aceste tipuri de personaje, sculptorii își îndreaptă atenția și spre personajele mitologice, bărbați și femei, împărați patricieni, zei și zeițe. Sculptura romană realizează un echilibru între realism și idealizare. Statuile de împărați sunt amplasate în forumuri și sunt foarte numeroase reprezentând relația putere-politică-virtuți-victorii militare. Se întâlnesc două tipuri de statui: statuile în marmură și cele ecvestre. Unele exemple sunt: „Statuia lui Agustus”, „De la Prima Porta, Roma”, „Statuile ecvestre ale lui Marc Aureliu li Domițian, Roma” . Relieful istoric este un gen important al sculpturii deoarece, prin precizia detalilor și amănuntelor, ne aduce informații concrete despre locuri, evenimente pentru ca ele să fie identificabile. Relieful istoric era folosit pentru decorarea altarelor, columnelor, arcurilor de triumf reprezentând scene de luptă, fapte de vitejie, obiceiuri, și scene din viața reală. Exemple pot fi: „Columna lui Traian”, „Columna lui Aurelian”, „Arcul de triumf al lui Titus din Roma”.

Mozaicul și pictura[modificare | modificare sursă]

Un rol important în arta romană, îl au mozaicul și pictura. Romanii le foloseau pentru decorarea în principal a caselor și palatelor și, în mai mică măsură, pentru decorarea templelor. Decorarea interioarelor se făcea pe plafoane, bolți, pereți și podele. În funcție de locul decorat, romanii foloseau diverse tehnici și teme, astfel pentru plafoane și bolți erau folosite specifice cerului, pereții îi decorau cu peisaje, diverse subiecte mitologice sau din viața de zi cu zi, iar podelele erau decorate sub formă de mozaicuri pavimentare cu motive ornamentare geometrice, florale sau figurative. Atât mozaicul, fresca dar și stucatura colorată erau realizate în așa fel încât să creeze iluzia realității imediate deoarece tehnica folosită, numită „trompe l'oeil” consta în reprezentarea obiectelor și personajelor într-un detaliu foarte avansat. Cele mai păstrate exemple sunt cele din orașele Herculanum și Pompei descoperite în secolul al XVIII-lea. În timpul Republicii, pictura este folosită pentru a decora interioarele caselor și palatelor. Apare decorul parietal ce imita marmura sau lemnul. În arhitectură, coloanele, arcadele, antablamentele, ferestrele, și arcurile clădirilor, erau realizate în trompe l'oeil având la bază desenul. Temele picturilor sunt mai complicate având influențe grecești și elenistice dând aspect de adâncime, prin poziționarea personajelor în planuri diferite. Culoarea cea mai folosită în pictură era roșu, iar compozițiile erau stilizate prin folosirea unui grafism accentuat. Exemple de decorațiuni interioare sunt:„Casa Misterelor” din Pompei, „Villa împărătesei Livia”, „Prima-Porta” de la Roma și „Villa lui Hadrian” din Tivoli.

Pentru decorarea pereților, tavanelor, și podelelor din case, palate, bazilici, terme, piscine și fântâni se foloseau mozaicurile. În timpul Republicii, mozaicul este folosit numai pentru pavimente, acestea fiind durabile ne permițând pătrunderea umezelii erau considerate foarte practice. Ca materiale de construcție pentru podele erau folosite cărămizile, teracota, piatra, marmura sau pietricele de râu. Se foloseau motivele geometrice sau florale, animale și figuri umane. În perioada Imperiului, un accent deosebit se pune pe mozaic ca element de decor parietal și pavimental. O noutate în domeniu este folosirea cubulețelor de sticlă colorată sau translucidă, cu foaie de aur încorporată, și cele de ceramnică smălțuită și policrome. Scenele folosite pentru decorare erau figurative, desfășurate sub formă de panouri de diferite forme sau sub formă de medalioane ocupând suprafețe mari și având o tematică diversuficată cuprinzând scene istorice, mitologice, din viața coditiană, animale sălbatice, gladiatori. Ca exemple se pot da: „Mozaiczul pavimentar” din Ostia-Roma, „Casa de aur al lui Nero” de lângă Colosseum-Roma, „Casa Faunului”, „Casa venerei” din Pompei.

Arta romană de pe teritoriul României[modificare | modificare sursă]

Arta daco-geților[modificare | modificare sursă]

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

În arhitectura daco-geților sunt cuprinse mai multe tipuri de construcții, cum ar fi cele militare, fiind reprezentate de cetăți, turnuri de pază, fortificații sau cele civile cum ar fi locuințele sau depozitele. Ca materiale de construcție ale acestora, erau folosite piatra fasonată, bolovanii sau lemnul. Cetățile erau construite pe plan neregulat, având ziduri din piatră, cu turnuri pătrate și cu una sau mai multe porți. Exemple pot fi: fortificațiile de la Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Sarmizegetusa.

Ceramica[modificare | modificare sursă]

Ceramica daco-geților avea ca motive de decor, figuri geometrice, simboluri solare, schematic stilizate. Daco-geții nu au folosit reprezentarea figurativă pe vasele de ceramică motivul fiind conflictul acestora cu Roma. Exemple pot fi vasele descoperite în Munții orăștie.

Arta romană în Dacia[modificare | modificare sursă]

O dată cu cucerirea Daciei de către romani, s-a înregistrat o evoluție de tip superior al societății iar cultura și arta romană a devenit de tip provinci.

Arhitectura[modificare | modificare sursă]

În arhitectură, se întâlnesc influențe elenistice dar și tradiții daco-getice, astfel construcțile din Dacia nu erau impunătoare sau fastoase, neavând decorații bogate, iar un caracter accentuat militar. Orașele erau construite conform urbanisticii romane, în centrul acestora înâlnind edificile publice, sanctuarul, iar de jur împrejur se întâlneau cartierele de locuințe toate înconjurate de ziduri de apărare. Exemple de orașe pot fi: Ulpia Traiana Sarmisegetuza, Adamclisi. În jurul orașelor se puteau întâlni gospodării izolate fiecare având o zonă de protecție, turn de apărare sau două zone: zona locuințelor stăpânilor și cea sclavilor. Locuințele stăpânilor conținau camere de locuit și baie. Separat întâlnim adăposturile sclavilor, animalelor, ateliere și magazii. Castrul este un spțiu cu caracter special împărțit în trei zone importante, zona cazărmii soldaților, zona locuințelor ofițerilor și zona magazinelor și depozitelor de alimente. Bazilica, o construcție formată dintr-o sală rectangulară ce era împărțită în trei nave inegale despărțite prin șiruri de arcuri pe coloane.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Unii specialiști susțin că termenul artă egipteană era desemnat prin Al Kemi și se presupune că acesta ar fi strămoșul cuvântului alchimie

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bonnard, A. - Civilizația Greciei antice, Editura Meridiane, 1970
  • Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. I, E.D.P., 2004
  • Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. II, E.D.P., 1997
  • Ginouves, R. Arta greacă, Editura Meridiane, 1992
  • Gonbrich, E. H. - Artă și Iluzie Editura Meridiane, 1973
  • Gonbrich, E. H. - O istorie a artei Editura Meridiane, 1975
  • Brilliant, R. - Arta romană de la Republică la Împăratul Constantin, Editura Meridiane, 1979