Arsenic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Structură

Caractere generale

Nume

Trioxid de Arsen

Alte denumiri

Arsenic, Arsenic alb, Oxid arsenios, Anhidridă arsenioasă

Formula chimică

As₂O₃

Numărul-CAS

1327-53-3

Aspect

pulbere de culoare albă

Proprietăţi

197,841 g/mol

solid

3,86 g/cm³

274 °C

460 °C

Solubilitate în apă

2 g/100 ml (25°C)

Foarte toxic - Dăunător mediului

Trioxid de arsen (arsenic)

Arsenic este o denumire frecvent folosită pentru trioxidul de arsen (As₂O₃) sau anhidrida arsenioasă, o otravă foarte puternică. Este cunoscut şi sub denumirile populare alternative de şar, săricica, şoricioaică, şoriceasă. (În prezent termenul este rar folosit în limba română pentru a denumi elementul chimic arsen.)

[modifică] Istoric

Arsenicul este cunoscut din antichitate. În Roma antică era folosit ca depilator pentru îndepărtarea părului de pe organele genitale.

Arsenicul a intrat în istorie ca otravă folosită în scop criminal. Celebra familie Borgia folosea această otravă pentru înlăturarea adversarilor politici. Ei au elaborat chiar o metodă eficientă de otrăvire indirectă, prin introducerea de arsenic timp de câteva luni în stomacul unui porc, care era ulterior sacrificat, carnea sa devenind otrăvitoare pentru cei care o consumau. Amănunte despre această metodă nu sunt cunoscute nici în prezent. În limba latină folosirea toxicului pentru eliminarea adversarilor fără vărsare de sânge era numită coniuratio pulveraria^[1]. O otrăvire de acest gen a fost folosită în anul 1590 contra prinţului Jakob III (Baden-Hachberg). Crima nu a putut fi dovedită timp de secole, pentru că în secolul XVI nu existau metode de depistare a otrăvirii cu arsenic (toxicul nu putea fi depistat la cadavru, când nu era folosit în doze masive). Arsenicul a continuat să fie folosit în scop criminal până în prima jumătate a secolului XIX. După anul 1832, când chimistul englez James Marsh a descoperit prima metodă de depistare a arsenicului, numărul acestor otrăviri criminale a scăzut considerabil.

Proprietăţile toxice ale arsenicului au fost folosite în decursul istoriei şi în scopuri militare. Astfel, în Evul Mediu se folosea fumul toxic produs prin arderea arsenicului. Izvoare istorice de la începutul secolului XV menţionează fabricarea unor ghiulele în componenţa cărora intra şi oxidul de arsen. Într-un Manual de artificii din a doua jumătate a secolului XV, editat la Berlin, sunt descrise grenade de mână cu arsenic şi alte proiectile cu emisie de gaze şi vapori toxici.

[modifică] Metode de preparare

Arderea arsenului în aer.
Hidroliza triclorurii de arsen.
Prăjirea mineralelor de arsenit (metodă industrială). Această metodă de oxidare este exemplificată prin reacţia de mai jos, cu aplicabilitate în cazul minereurilor ce conţin sulfură dublă de fier şi arsen:

$\mathrm{2\ FeAsS + 5\ O_2 \rightarrow Fe_2O_3 + 2\ SO_2 + As_2O_3}$

[modifică] Proprietăţi fizice

Arsenicul se prezintă ca o pulbere fină de culoare albă cu miros specific de usturoi.

[modifică] Proprietăţi chimice

Trioxidul de arsen este un oxid puternic amfoter care demonstrează caracterul său preponderent acid (anhidrida arsenioasă). Reacţionează rapid în soluţii alcaline, formând arseniţi. Reactivitatea faţă de acizi este scăzută, dar reacţionează cu acid clorhidric, rezultând triclorură de arsen sau săruri înrudite. Reacţionează puternic cu agenţii oxidativi ca ozonul, peroxidul de hidrogen (apa oxigenată) şi acidul azotic, formând pentoxid de arsen, As₂O₅. Reacţia cu apa oxigenată poate fi explozivă. Este redus rapid la arsen, şi se poate forma de asemenea şi hidrogen arsenios - AsH₃ (arsină).

[modifică] Utilizare actuală

[modifică] Aplicaţii industriale

Materie primă pentru fabricarea pesticidelor pe bază de arsen (arsenit de sodiu, arsenat de sodiu, cacodilat de sodiu).
Materie primă pentru fabricarea unor medicamente de uz uman şi veterinar (Neosalvarsan).
Agent de decolorare pentru sticlă şi emailuri.
Agent de conservare a lemnului.
Materie primă pentru producerea arsenului elemental, a aliajelor de arsen şi semiconductorilor din arsenit.

[modifică] Aplicaţii medicale

Arsenicul (trioxidul de arsen), sub denumirea comercială de Trisenox, este un citostatic folosit în tratamentul unor forme refractare de leucemie, cum este leucemia acută mieloidă - subtipul promielocitic M3, care nu răspund la chimioterapia de primă intenţie. Este un chimioterapic cu acţiune incomplet elucidată: se presupune că trisulfitul de arsen induce intensificarea apoptozei celulelor tumorale, iar cercetări recente au identificat enzima tioredoxin reductază drept ţintă a trioxidului de arsen. Din cauza toxicităţii sale, folosirea medicamentului prezintă mari riscuri.

[modifică] Reglementări legale de utilizare

În prezent, alături de toţi compuşii arsenului, trioxidul de arsen este clasificat drept toxic şi periculos pentru mediu în Uniunea Europeană, prin Directiva CEE nr. 67/548, cu amendamentele succesive.

[modifică] Toxicologie

[modifică] Efecte biologice

[modifică] Intoxicaţia acută

[modifică] Intoxicaţia cronică

[modifică] Vezi şi

Arsen

[modifică] Surse, note, referinţe

Note şi referinţe:

^ Johannes Fecht: Historia colloquii Emmendingensis, (pagina 372, ediţia Rostock 1694)

[modifică] Legături externe

DEX online: Arsenic
Maior Ştefan-Marinel Rădulică: Armele de distrugere în masă - scurt istoric, prezent şi perspective, pe site-ul Jandarmeriei Române
Monitorul Oficial nr. 120/25 februarie 2003: Hotărâre nr. 95 din 23 ianuarie 2003 privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase
euroticket.ro: Hotărâre nr. 804 din 25/07/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase

[0] Johannes Fecht: Historia colloquii Emmendingensis, (pagina 372, ediţia Rostock 1694)

[1]