Arne Tiselius
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Chimist suedez. S-a născut la Stockholm. În anul 1925 termină cursurile Universităţii din Uppsala, iar în anul 1938 devine profesor la această universitate. În anul 1951 este numit director al Institutului de Biochimie, iar între anii 1946 şi 1950 este preşedinte al Consiliului de Stat de cercetări în domeniul ştiinţelor reale din Suedia. Lucrările de bază sunt dedicate cercetării adsorbţiei şi electroforezei:
1931-1935 – elaborează metoda cromatografică de adsorbţie frontală, cu al cărei ajutor a putut analiza calitativ şi cantitativ amestecuri ce conţineau aminoacizi, peptide, hidraţi de carbon.
1935 – în urma efectuării cercetărilor asupra electroforezei a elaborat metoda electroforetică de analiză a biocoloizilor cu diferite modificaţii – microelectroforeză, electroforeză pe hârtie, imunoelectroforeză; a utilizat metoda de electroforeză la rezolvarea unui şir de probleme în biochimie – cercetarea şi separarea serurilor normale şi patologice, cercetarea proteinelor pure şi a amestecurilor lor, a fermenţilor, a nucleoproteinelor, a acizilor nucleici, a aminoacizilor ş.a.; cu ajutorul imunoelectroforezei a pus baza cercetării structurii proteice a serului sanguin normal, extrăgând din el trei proteine diferite (în prezent au fost detectate peste 20).
1951-1955 – preşedinte al Uniunii Internaţionale de chimie teoretică şi aplicată.
1960-1971 – preşedinte al Comitetului Nobel pentru Chimie, membru al mai multor Academii de Ştiinţe şi Societăţi Ştiinţifice.
În anul 1948 câştigă premiul Nobel.
|
|||||||||||||||||
 |
Acest articol biografic despre un suedez este deocamdată un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui |
