Armillaria tabescens

Armillaria tabescens sin. Armillariella tabescens
	Ghebe de vară
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Agaricales
Familie:	Physalacriaceae
Gen:	Armillaria
Specie:	A. tabescens
Nume binomial
	Armillaria tabescens; (Scop.) Emel (1921)
Sinonime
	Agaricus tabescens Scop. (1772) ; Collybia tabescens (Scop.) Sacc. (1887) ; Fungus tabescens (Scop.) O.Kuntze (1898) ; Clitocybe tabescens (Scop.) Bres. (1900) ; Armillariella tabescens (Scop.) Singer (1943) ;
	Modifică text

Armillaria tabescens (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Louis Emel, 1921), sin. Armillariella tabescens (Giovanni Antonio Scopoli]], 1772 ex Singer, 1943), din încrengătura Basidiomycota în familia Physalacriaceae și de genul Armillaria,^[1] este o ciupercă comestibilă și gustoasă. Soiul este denumit în popor ghebă de vară,^[2] ghebă fără inel^[3] sau ciupercă de cioată.^[4] Acest burete este o specie saprofită, dar în primul rând parazitară care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în tufe cu multe exemplare, prin păduri de foioase, dar de asemenea prin parcuri și grădini, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori pe rădăcinile de copaci vii, mai ales pe cele de stejari și castani comestibili, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul rădăcinilor. Specia se dezvoltă, de la câmpie la deal, dar nu în regiuni montane, din iulie până în noiembrie.^[5]^[6]

Oameni de știință au descoperit în pădurea Malheur National Forest^⁠(en)^[traduceți] în est de Prairie City, Oregon^⁠(en)^[traduceți] (statul Oregon, SUA) o Armillaria ostoyae sin. Armillaria solidipes uriașă (foarte aproape înrudită cu Armillaria tabescens, pentru mai mulți savanți între alții Claude Casimir Gillet sau Bruno Cetto numai variația Armillaria obscura^[7]), răspândită peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume.^[8]^[9]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Pălăria: are un diametru de 4-8 cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos și cu caneluri fine, aplatizând odată cu vârsta, fiind atunci destul de adâncită și aproape mereu ușor cocoșată în mijloc. Cuticula este netedă și mată pe vreme uscată, iar lucioasă și unsuroasă pe timp umed. Culoarea tinde între gălbui, brun-gălbui, ruginiu și deschis brun-roșiatic. Suprafața ei este presărată cu mulți solzi mici, tare trecători, concentrați în centru și de un colorit mai închis.
Lamelele: sunt arcuite, nu prea late cu muchii ondulate, stând înghesuit și decurgând la picior. Coloritul este inițial albicios până palid crem, devenind cu vârsta roșiatic ca carnea.
Piciorul: are o înălțime de 5-10 cm și o lățime de 0,8-1,3 cm, fiind neted, câteodată cu caneluri slabe sau puțini solzișori, fibros, ușor curbat și subțiat spre bază precum pălărie, plin până împăiat în interior ( la bătrânețe adesea gol). Culoarea este asemănătoare cu cea a pălăriei, adesea oară ceva mai deschisă. Acest soi nu are inel.
Carnea: este de culoare albicioasă care nu se decolorează după tăiere, dar roșiatică spre bază, fiind în pălărie fermă, iar în picior destul de fibroasă. Mirosul este ca de ciuperci, gustul plăcut, ușor amărui. Ciuperci ingerate crud sau exemplare bătrâne provoacă intoxicații gastrointestinale.
Caracteristici microscopice: Sporii sunt albi, ovoidali până elipsoidali, granulați în interior, hialini (translucizi) și neamilozi, cu o mărime de 8-10 × 5,5–6,5 microni.^[5]^[6]
Reacții chimice: Buretele se decolorează, ca și Armillaria mellea, cu acid sulfuric rozaliu, cu Hidroxid de potasiu imediat maro și cu lactofenol brun-violet.^[10]

A. tabescens, lamele și picior
A. tabescens tinere
A. tabescens bătrâne
A. tabescens, apariție în mase

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Armillaria tabescens poate fi confundată cu alte soiuri din genul Armillaria, ca de exemplu cu gemenul ei Armillaria mellea (comestibilă și delicioasă), ^[11] respectiv alte specii crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala Galerina marginata,^[12] otrăvitoarele Hypholoma fasciculare,^[13] Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium^[14] sau Hypholoma marginatum,^[15] cu Pholiota populnea sin. Pholiota destruens (necomestibilă, amară),^[16] Pholiota squarrosa (de comestibilitate restrânsă),^[17] și Stropharia aurantiaca (necomestibil).^[18] ori cu comestibilele și delicioasele Hypholoma capnoides,^[19] și Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis ori Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor).^[20]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Armillaria mellea
!!!Galerina marginata!!!
Hypholoma capnoides
!!Hypholoma fasciculare!!
!!Hypholoma lateritium!!
!Hypholoma marginatum!
Kuehneromyces mutabilis
!Pholiota populnea!
!Pholiota.squarrosa!
!Stropharia aurantiaca!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Ghebele de vară sunt ciuperci foarte gustoase și delicioase, dacă se dă atenție la următoarele condiții:

Ciupercile dacă sunt ingerate crude sau bătrâne sunt toxice.
Ele trebuie mereu bine fierte sau prăjite.
Piciorul nu se folosește, fiind tare și destul de fibros.

Bureții tineri se potrivesc, datorită gustului și mirosului aromatic excelent, foarte bine pentru bucătarie. Ei pot fi preparați ca ghebele cu inel.^[21]

Dați atenție, că consumul de cantități mari ale ciupercii pot cauza dificultăți gastrointestinale la persoane sensibile în domeniul aparatul digestiv.

Note[modificare | modificare sursă]

^ Mycobank
^ Denumire RO 1
^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la 4 decembrie 2017. Accesat în 24 iulie 2017.
^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 501, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 3
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7
^ ^a ^b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 142-143, ISBN 978-3-440-13447-4
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2
^ Welt N24
^ Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008 [1]
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 184, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0
^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 196-197, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 140-141, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

(Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. III, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
Bruno Cetto: vol. 1, 2, 4, 5 (vezi sus)
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest: Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Ghebă de vară la Wikimedia Commons
Armillaria tabescens, film

[1] Mycobank

[2] Denumire RO 1

[3] „Denumire RO 2”. Arhivat din original la 4 decembrie 2017. Accesat în 24 iulie 2017.

[4] Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 501, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 3

[Cetto_1-5] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7

[Bon-6] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 142-143, ISBN 978-3-440-13447-4

[7] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2

[8] Welt N24

[9] Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008 [1]

[10] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 184, ISBN 3-85502-0450

[11] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7

[12] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0

[13] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2

[14] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7

[15] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450

[16] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 196-197, ISBN 3-405-12116-7

[17] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0

[18] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6

[19] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450

[20] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7

[21] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 140-141, ISBN 3-453-40334-7

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]