Antiohie cel Mare
 |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea susținerii bibliografice pentru afirmațiile conținute. |
Antiohie cel Mare sau „Antiochos III” (242-187 î.Hr.) a fost un rege din dinastia elenă Seleucă. Este fiul lui Seleukos II și fratele mezin și urmașul lui Seleukos III. Primește porecla „Regele cel Mare” (Megas Basileus) fiind unul dintre cei mai importanți regi din această dinastie în Siria antică. În anii 223-213 consolidează imperiul, înăbușă revolta din Mesopotamia, recucerește o parte din Asia Mică învingănd pe vărul și rivalul său Achaios. Începe un război încununat de succes de supunere a Armeniei, Bactriei și Parthiei, încheie o înțelegere cu India.
Între anii 204-196 începe cucerirea Palestinei și învinge în 198 la râul Iordan pe regele Egiptului Ptlolomeu V. Acest război este cunoscut sub numele de al V-lea război sirian.
Între anii 196-192 planurile lui de a menține cotrolul asupra Asiei Mici sunt spulberate de conflictul millitar cu Roma antică, în așa numitul „al doilea război macedonean” romanii venind în ajutorul solicitat de orașele Smirna și Lampsakos. În Tracia Antiohie fortifică orașul aproape complet părăsit Lisimaheia, care a căzut în mâna triburilor băștinașe. Generalul roman „Titus Quinctius Flamininus” a căutat și el ca Antiohius evitarea continuării conflictului. Dar la jocurile din Corint din 196 generalul roman declară toate orașele grecești libere, prin care amenința poziția lui Antiohie, care nu putea accepta amestecul roman.
În anul 195 Hanibal este nevoit de a părăsi Cartagina și primește azil la curtea lui Antiohie, contribuind și aceasta la înrăutățirea relațiilor cu Roma. În Grecia are loc o revoltă sprijinită de Antioh a orașelor Demetrias, Chalkis și Sparta contra hegemoniei romane. Regele Antioh insuficient pregătit pentr război cu o armată de numai 10.000 de soldați ajunge în orașul grecesc răsculat Demetrias.
Între anii 192–188 î.Hr. are loc războiul romano-sirian, în care Antiohos reușește până în primăvara anului 191 să alcătuiască o alianță a orașelor grecești, căsătorindu-se pentru întărirea alianței. Trupele romane sub conducerea lui „ Manius Acilius Glabrio” sprijinți de regele macedonean Filip întâlnesc la Termopile trupele grecești sub conducerea lui Antioh, acesta din urmă fiind nevoit să se retragă. Noul consul roman „ Lucius Cornelius Scipio”, fratele mai mic a lui „Scipio Africanul”, trimite contra Siriei pe comnantul flotei romane, „Gaius Livius Salinator” care împreună cu flota din Pergamon reușesc să învingă la Korykos pe amiralul sirian Polyxenidas. Antiohie renunță astfel la războiul contra romanilor pe mare, totuși iarna lasă să fie construite corăbii noi cu care Polyxenidas reușește la Panormos să învingă flota romană, iar Hanibal este însărcinat cu organizarea unei flote feniciene. Următorul general roman „Lucius Aemilius Regillus” sprijinit de Rodos reușește să înfrângă decisiv pe Polyxenidas la „Myonessos”.
Cei doi frați Scipio vin cu trupe militare prin Macedonia, ocupă orașul Lysimacheia și nu întâmpină nici o rezistență în direcția Helespontului. La sfârșitul anului 190 la Magnesia se ciocnesc trupele romane cu cele siriene, ambele numărau ca, 50 000 de soldați, bătălia s-a terminat cu o victorie romană. Au urmat tratativele de la Apameia (188 î,Hr.), Antiohos pierde toate teritoriile din nordul și vestul munților Tauros (Taurus), astfel că din Asia Mică nu-i rămâne decât Kikilia (lat. Cilicia), azi corespunde provinciilor turcești Adana și Mersin. Teritoriile luate au fost împărțite între Roma și aliații ei Pergamon și Rodos.
Antiohos nu avea voie să dețină mai mult de zece corăbii și trebuia să plătească 10 000 de talanți de argint ca despăgubiri de război. În anul 187 Antiohos moare în timp ce voia să jefuiască un templu în Elymais (Elam) unde se băteau monezi.
