Antim Ivireanul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Antim Ivireanul | |
|---|---|
  |
|
| Mitropolie | Mitropolia Ungrovlahiei |
| Înscăunare | 28 ianuarie 1708 |
| Retragere | septembrie 1716 |
| Data naşterii | cca. 1650 Iviria, Georgia |
| Data decesului | septembrie - octombrie 1716 Rumelia |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Antim Ivireanul -- (n. circa 1650, Iviria - d. asasinat 1716) - a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureştiul de astăzi, în secolul XVIII.
Cuprins |
[modifică] Biografie
- Născut probabil în 1650, în Iviria (Georgia sau Gruzia), ucis cândva în intervalul septembrie - octombrie 1716 de către ostaşi turci.
- Luat de tânăr în robie de turci şi dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.
[modifică] Sosirea în Ţara Românească
- Prin 1689 - 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691 i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat 4 cărţi.
[modifică] Tipografia domnească, Bucureşti
-
- Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă),
- Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),
- Evangheliarul greco–român (1693) şi
- Psaltirea (1694, limba română).
[modifică] Mănăstirea Snagov
- După 1696 a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia, imprimând 15 cărţi (7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română, una greco-arabă), între care se pot menţiona:
-
- Antologhionul (1697),
- Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699),
- Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, greceşte),
- Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume),
- Evanghelia (1697),
- Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698),
- Carte sau lumină (1699),
- Învăţături creştineşti (1700),
- Floarea darurilor (1701), toate în româneşte
[modifică] Bucureşti, 1701 - 1705
- Între 1701 şi 1705 şi-a reluat activitatea la Bucureşti, unde a tipărit alte 15 cărţi (11 greceşti, 2 românesti, una slavo-română, una greco-arabă), între care:
[modifică] Mănăstirea Govora, Vâlcea
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora , tipăreşte alte 9 cărţi (3 româneşti, 3 slavo-române, 3 greceşti):
[modifică] Mitropolit al Ungrovlahiei
- La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în funcţie pe 22 februarie al aceluiaşi an. În această calitate, înfiinţează ca şi la Râmnicu Vâlcea o tipografie la Târgovişte, unde a tipărit un număr de 18 cărţi (5 greceşti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 româneşti), între care se remarcă cele româneşti:
-
- Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos pentru învăţătura preoţilor (1710),
- Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fieştecarele din preoţi şi din diaconi deplin şi cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale,
- Psaltirea (1710),
- Octoihul (1712),
- Liturghierul (1713),
- Evhologhionul (1713),
- Catavasierul (1714);
[modifică] Bucureşti
[modifică] Rolul lui Antim Ivireanul în propăşirea culturii române
[modifică] Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate, în limbi diferite şi de o mare diversitate, prin numeroşii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii române în slujbă, în acelasi timp, deşi străin de neam, a creat o limbă liturgică românească limpede, care a fost înţeleasă şi folosită până azi.
[modifică] Întemeietor de tipografii, în premieră mondială, în limbile arabă şi georgiană
Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru slavi, greci şi arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este şi autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume având caractere arabe. În anul 1706, aceeaşi instalaţia tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.
In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ştefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă şi un Chiriacodromion. Pe acelaşi Mihail Ştefan, l-a trimis în ţara sa de origine, Georgia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene din ţara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărţi în limba georgiană.
[modifică] Scriitor, autor de lucrări bisericeşti
Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el şi câteva manuscrise:
- Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgovişte, 1709, manuscrisul original se găseşte la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea).
- Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători şi 7 cuvântări ocazionale).
Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.
[modifică] Ctitor de lăcaşuri de cult
Este ctitorul mănăstirii cu hramul "Toţi Sfinţii" din Bucureşti – numită azi Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură şi sculptură din ţara noastră. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învăţături pentru aşezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfinţilor, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistenţă socială.
[modifică] Caterisirea şi martiriul său, canonizarea sa în 1992
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe şi a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale făţiş antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci şi trupul aruncat undeva în râul Mariţa sau în Tungea, dincolo de Adrianopol. Câţiva ani mai târziu, după moartea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedeapta caterisire a sfântului şi a fost reabilitat.
A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
[modifică] Monografii
- Emile Picot, Notice biographique et bibliographique sur l'imprimeur Anthime d'Ivir, metropolitaine de Valachie, în Nouveaux Melanges Orientaux ..., Paris, 1886, paginile 513-560;
- Ştefan Dinulescu, Viaţa şi activitatea mitropolitului Tării Româneşti Antim Ivireanul, Cernăuţi, 1986, 100 de pagini (extras din "Candela");
- Nicolae Dobrescu, Viaţa şi faptele lui Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei, Bucureşti, 1910, 119 pagini;
- Gabriel Popescu, Mitropolitul Ungrovlahiei Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei, în ST, an. XX, 1969, nr. 1 - 2, p. 5 - 97 (şi extras);
- Fanny Djindjihaşvili, Antim Ivireanul, cărturar umanist, Iaşi, 1982, 132 de pagini
[modifică] Studii
- Damian P. Bogdan, Viaţa lui Antim Ivireanul, în BOR, anul LXXIV, 1956, nr. 8 - 9; alte studii în acelaşi număr al revistei;
- Preot Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, paginile 690-760;
- Victor Brătulescu, Antim Ivireanul miniaturist şi sculptor, paginile 766-774;
- Preot Profesor Alexandru I. Ciurea, Antim Ivireanul predicator şi orator, paginile 775-817;
- Preot Profesor loan Rămureanu, Antim Ivireanul Iuptător pentru Ortodoxie, paginile 831-853;
- Profesor Teodor M. Popescu, Antim Ivireanul, apostol şi mucenic al dreptei credinţe, paginile 853-863;
- Ioan Nanu, Un monument istoric şi de artă religioasă, ctitoria lui Antim, în BOR, anul LXXXIX, 1961, nr. 3 - 4, paginile 223 -318;
- Preot Profesor D. Belu, Predicile Iui Antim Ivireanul, în MA, anul VIII, 1963, nr. 1-3, paginile 188-212;
- Aurelian Sacerdoţeanu, Antim Ivireanul arhivist, bibliotecar şi topograf, în Glasul Bisericii, anul XXII, 1963, nr. 9- 10, paginile 862-990 şi anul XXIII, 1964, nr. 3-4, paginile 223-244;
- Mario Ruffini, II metropolita Valacco Antim Ivireanul, în Oikumenikon, 1966, volumul III, paginile 357-398;
- Gabriel Ştrempel, Un cronograf ilustrat atribuit mitropolitului Antim Ivireanul, în Românoslavica, anul XIII, 1966, paginile 309-353;
- Dan Simonescu, Antim Ivireanul scriitorul, în Analele Academiei R.S.R., 1966, paginile 663-675;
- Stelian Izvoranu, Antim Ivireanul sfătuitor şi îndrumător pentru preoţi şi duhovnici, în BOR, anul LXXXIV, 1966, nr. 9 - 10, paginile 971-981 (alte studii tot acolo);
- Preot Niculae Şerbănescu, Mitropolitul Antim Ivireanul, în MO, anul XVIII, 1966, numărul 910, paginile 771-911 (alte studii tot acolo);
- Preot Profesor Teodor Bodogae, Personalitatea mitropolitului Antim Ivireanul, în MB, anul XVI, 1966, numerele 7 - 9, paginile 467-482;
- Mircea Păcurariu, Importanţa mitropolitului Antim Ivireanul pentru Biserica şi cultura românească, în MB, anul XVI, 1966, numerele 7 - 9, paginile 493-515 (alte studii în acelaşi număr);
- Preot Profesor Sofron Vlad, Mitropolitul Antim Ivireanul, în MA, anul XI, 1967, numerele 1 - 3, paginile 43-81;
- Profesor Iorgu Ivan, Nulitatea actului de caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, în în MA, anul XI, 1967, numerele 1 - 3, paginile 147-179;
- Alte studii se găsesc în
- Eugen Negrici, Antim, logos şi personalitate, Bucureşti, 1971, 262 pagini (analiza Didahiilor);
- Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, paginile 42-44;
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, Bucureşti, 1981, paginile 143–161 (ediţia a II-a, Bucureşti, 1994, paginile 141-160)
[modifică] Legături externe
- Biografie completă la situl "Dicţionarului teologilor români" [1]
