Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier
| Anne Marie Louise d'Orléans | |
| Ducesă de Montpensier | |
 Portret al școlii Pierre Mignard, Musée de Versailles | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Anne Marie Louise d'Orléans |
| Născută | 29 mai 1627 Palatul Luvru, Paris, Franța |
| Decedată | (65 de ani) Palatul Luxembuurg, Paris, Franța |
| Înmormântată | 19 aprilie 1693 Biserica Saint Denis, Franța |
| Cauza decesului | variolă  |
| Părinți | Gaston, Duce de Orléans Marie, Ducesă de Montpensier |
| Frați și surori | Jean Gaston, Duke of Valois[*] Françoise Madeleine d'Orléans Marguerite Louise d'Orléans Marie Anne d'Orléans[*] Élisabeth Marguerite d'Orléans |
| Căsătorită cu | Antonin Nompar de Caumont[*] (din ) |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | salonnière[*] scriitoare |
| Limbi vorbite | limba franceză[2] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | prince of Joinville[*] (–)[1] ducesă[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Orléans |
| Domnie | |
| Domnie | 4 iunie 1627 – 5 aprilie 1693 |
| Semnătură | |
 | |
Modifică date / text  | |
- A nu se confunda cu Anne Marie de Orléans
Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier (29 mai 1627 – 5 aprilie 1693) cunoscută drept La Grande Mademoiselle, a fost fiica cea mare a lui Gaston d'Orléans și a primei lui soții, Marie de Bourbon. Una dintre cele mai mari moștenitoare din istorie, ea a murit necăsătorită și fără copii, lăsând marea sa avere vărului ei, Filip al Franței.[3] După un șir de propuneri de la diferiți membri ai familiilor regale ale Europei, inclusiv Carol al II-lea al Angliei,[4] Afonso al VI-lea al Portugaliei și Carol Emanuel al II-lea de Savoia, în cele din urmă ea s-a îndrăgostit de Antoine Nompar de Caumont și a scandalizat curtea Franței când i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea permisiunea de a se căsători cu el, o uniune care era privită drept o mésalliance. Este cunoscută pentru rolul ei în Frondă, pentru aducerea compozitorului Lully la curtea regelui[5] și pentru Mémoires.
Tinerețe[modificare | modificare sursă]
Anne Marie Louise d'Orléans[6] s-a născut la Palatul Luvru din Paris la 29 mai 1627.[7] Tatăl ei a fost Gaston, Duce de Orléans, cunoscut drept Monsieur, singurul frate în viață al regelui de atunci Ludovic al XIII-lea al Franței. Mama ei, în vârstă de 21 de ani, Marie de Bourbon, Ducesă de Montpensier, singurul membru al ramurii de Montpensier a Casei de Bourbon până la nașterea fiicei ei, a murit la cinci zile după ce a născut-o, lăsând-o pe noua Ducesă de Montpensier moștenitoare a unei averi imense care includea cinci ducate.
Ca fiica cea mare a Monsieur, Anne Marie Louise a fost cunoscută oficial de la naștere drept Mademoiselle și deoarece era nepoată a unui rege al Franței, unchiul ei Ludovic al XIII-lea a creat un titlu nou pentru ea, petite-fille de France (nepoată a Franței). Până la nașterea în 1638 a vărului ei, viitorul Ludovic al XIV-lea, ea a fost cel mai important copil regal de la curtea Franței.
Mademoiselle a fost mutată de la Luvru la Palatul des Tuileries și plasată în grija lui Jeanne de Harley, Madame de Saint Georges, care a învățat-o să scrie și să citească.[5] Anne Marie Louise a fost foarte apropiată de tatăl ei. Implicat frecvent în conspirații împotriva regelui Ludovic al XIII-lea și a prim consilierului său, nepopularul Cardinal Richelieu, el a fost de multe ori în termeni proști cu Curtea și exilat în mai multe rânduri. Gaston s-a căsătorit cu Marguerite de Lorena printr-o ceremonie secretă la Nancy în noapte de 2 spre 3 ianuarie 1632.[8] Pentru că nu obținuse aprobarea fratelui mai mare, cuplul nu putea apărea la curtea Franței iar căsătoria a fost ținută în secret.
Când a aflat că în spatele exilului tatălui ei s-a aflat Cardinalul, se pare că Mademoiselle a cântat diferite cântece și pamflete pe străzi în prezența Cardinalului însuși[9]. Ulterior, Richelieu care era și nașul ei a mustrat-o pentru acest lucru.[9] Mademoiselle, în vârstă de șapte ani, și-a văzut tatăl din nou în octombrie 1634. Pentru prima dată în doi ani ea l-a întâlnit la Limours, unde "s-a aruncat în brațele lui".[10] Gaston a locuit la Castelul Blois unde Mademoiselle era un vizitator frecvent.
La nașterea viitorului Ludovic al XIV-lea în 1638, Mademoiselle a decis că ea se va căsători cu el,[11] și îi spunea "micul meu soț" spre amuzamentul lui Ludovic al XIII-lea. Indiferent de visele ei, tatăl ei nu a făcut nici un secret din faptul că el a vrut s-o căsătorească cu Louis, Conte de Soissons, un prinț de sânge (descendent pe linie masculină a lui Charles, Duce de Vendôme, primul Bourbon prinț de sânge) și unul dintre conspiratorii săi. Această căsătorie nu s-a materializat niciodată.
Unchiul ei a murit în mai 1643 lăsându-l pe Ludovic al XIV-lea ca rege al Franței. Înainte să moară, Ludovic al XIII-lea a autorizat căsătoria fratelui său cu Marguerite de Lorena.
În 1646, Mademoiselle l-a întâlnit pe Carol, Prinț de Wales. Mătușa ei, regina Henrietta Maria a Angliei, a încurajat ideea căsătoriei cu Carol însă nici această căsătorie nu s-a materializat. După decesul împărătesei Maria Anna a Spaniei, Mademoiselle a fost interesată de o căsătorie cu împăratul văduv, Ferdinand al III-lea.[12] Totuși, sub influența lui Mazarin, regina Ana a ignorat dorința Mademoisellei. "Cea mai bogată prințesă necăsătorită a Europei" nu se putea căsători cu Ludovic al XIV-lea sau cu fratele lui mai mic, Ducele de Anjou. Regina Ana i-a sugerat ca posibil soț pe fratele ei, cardinalul Ferdinand al Austriei, însă Mademoiselle a refuzat.[13]
Fronda[modificare | modificare sursă]
Unul dintre domeniile cheie ale vieții sale a fost implicarea ei în perioada de istorie franceză cunoscută sub numele de Frondă, un război civil în Franța marcat prin două faze distincte cunoscute sub numele de Fronde Parlementaire (1648-1649) și Fronde des nobles (1650-1653). Fronda parlamentară a fost o mișcare de revoltă și opoziție a Parlamentului de la Paris împotriva Cardinalului Mazarin și a fost declanșată de scopuri fiscale: Mazarin, prim-ministrul al Franței, în căutare de fonduri pentru finanțarea Războiului de 30 de Ani a promovat instituirea de noi taxe care urma să lovească interesele nobilimii și a funcționarilor de rang înalt ai statului. De asemenea, ei s-au opus creșterii influenței Cardinalului Mazarin. Prin Pacea de la Rueil de la 1 aprilie 1649, Fronda parlamentară a luat sfârșit și curtea s-a întors la Paris în august pe fond de mare sărbătoare.
Mademoiselle s-a îmbolnăvit de variolă, însă a supraviețuit bolii.[14] După convalescență, Mademoiselle s-a împrietenit cu Claire Clémence de Breze, Madame la Princesse, soția nedorită a Le Grand Conde.[15] Perechea a locuit temporar la Bordeaux, unde Mademoiselle a fost implicată în pacea care a dus la încheierea asediul asupra orașului, în octombrie 1650. Rolul ei în materie a făcut-o să arate ca frondeuse în ochii reginei Anne.[15]
Chiar și în vremuri incerte, posibilitatea unei căsătorii între Mademoiselle și Prințul de Condé a apărut atunci când Claire Clémence s-a îmbolnăvit grav de erizipel. Mademoiselle a luat în considerare propunerea, ea urmând astfel să-și mențină rangul ca una dintre cele mai importante femei de la curte, iar tatăl ei avea o relație bună cu Condé. Aceste planuri au picat însă atunci când Claire Clémence s-a vindecat.[16]
În timpul Frondei prinților Mazarin a plecat în exil și nu a fost rechemat până în octombrie 1653. Orașul Orléans, capitala ducatului tatălui ei, a vrut să rămână neutru în războiul civil; magistrații din oraș au văzut ce făcuse războiul într-o zonă apropiată, Blaisons, și au vrut să evite aceeași soartă.[17]
Orașul a solicitat ca Ducele să stea în oraș pentru a evita să fie jefuit. Gaston a fost nehotărât iar Mademoiselle a luat decizia să meargă la Orléans pentru a-l reprezenta pe tatăl ei și pentru a pune capăt necazurilor.[18] Călătorind prin Artenay, Mademoiselle a fost informată că orașul n-ar primi-o pentru că ea și regele se situau de părți diferite, referindu-se la antipatia Mademoisellei pentru Mazarin.
Când Mademoiselle a ajuns la Orléans, porțile orașului s-au blocat și orașul a refuzat să-i deschidă. Ea a strigat să i se deschidă porțile, dar a fost ignorată. Un barcagiu s-a oferit să o ducă la Porte de La Faux, o poartă situată pe râu. Ea a intrat în oraș și a fost întâmpinată triumfător, fiind cărată pe un scaun pe străzile din Orléans pentru ca toată lumea s-o poată vedea. Mai târziu ea a spus că nu a fost niciodată "într-o așa de fermecătoare situație".[19]
A rămas timp de cinci săptămâni, atașându-se de oraș, numindu-l "orașul meu", înainte de a reveni la Paris în mai 1652. Parisul era din nou sub o stare de panică în ajunul bătăliei de la Faubourg Saint Antoine;[20] Mademoiselle, în scopul de a-i permite prințului de Condé intrarea în oraș, care era controlat de Turenne, a tras de la Bastilia în armata lui Turenne la 2 iulie 1652.
Exilul[modificare | modificare sursă]
Temându-se pentru viața ei, Mademoiselle a părăsit Parisul pentru siguranța reședinței ei de la Saint-Fargeau.[21] Ea a rămas în exil până în 1657 când a fost reprimită la curte.
În ciuda exilului ea și-a vizitat tatăl la Blois. În timp ce era la Saint-Fargeau, ea a cochetat cu scrisul și a scris o mică biografie sub titlul de Madame de Fouquerolles[22] în ciuda slabei ei gramaticii.
Finanțele ei au fost administrate de tatăl ei până cînd Mademoiselle a devenit majoră în 1652. Atunci ea a descoperit că tatăl ei nu a fost în întregime sincer cu administrarea finanțelor sale și acesta a fost motivul pentru datoriile ei de 800.000 de livre.[23] În același timp, bunica ei Ducesa de Guise a păcălit-o pe Mademoiselle să semneze pentru o sumă de bani sub pretexte false. Tatăl ei a fost implicat în acest lucru, ceea ce a determinat ca relația ei cu Gaston să se deterioreze.[24] În 1656, auzind că tatăl ei a fost scuzat pentru diferitele sale scandaluri, Mademoiselle a declarat că va uita de sângele rău cauzat de contravențiile financiare și a reluat relația strânsă cu el.
Reîntoarcerea la curte[modificare | modificare sursă]
Când tatăl ei a fost bine primit înapoi la curte, el a deschis calea și pentru Mademoiselle. Ea a plecat la Sedan, Ardennes, unde curtea s-a stabilit în iulie 1657. După ce nu a văzut membri ai familiei sale cinci ani, ea a fost întâmpinată cu iertare și complimente că "aspectul ei s-a îmbunătățit", potrivit reginei Anne.[25] În același an, ea a întâlnit-o pe Cristina a Suediei, care a ajuns în Franța în iulie 1656. Cele două doamne s-au întâlnit la Essone unde au văzut un balet împreună. Mai târziu Mademoiselle a spus despre Cristina "m-a surprins foarte mult. [...] A fost în toate privințele cea mai extraordinară făptură".[26]
În septembrie 1657 Mademoiselle s-a îmbolnăvit la Paris; la sfârșitul bolii[27] a cumpărat Château d'Eu de la Mademoiselle de Guise (nepoata ei) înainte de a se întoarce la dragul ei Saint-Fargeau pentru Crăciun.
În februarie 1660, Gaston a murit de accident vascular cerebral la Blois. Ca fiica lui cea mare, Mademoiselle a fost principala moștenitoare, iar Gaston i-a lăsat o avere considerabilă care s-a adăugat averii ei care deja era mare.[28]
Mademoiselle a fost nașa copilului cel mic al vărului său Filip de Orléans (fratele regelui) și a Henriettei a Angliei, Mademoiselle de Valois, născută în 1670.[29] Zece luni mai târziu, după moartea Henriettei, Ludovic al XIV-lea a întrebat-o pe Mademoiselle dacă vrea să umple "locul vacant" însă sugestia a fost respinsă.[30]
Mademoiselle și sora ei vitregă mai mică Marguerite Louise s-au bucurat de o relație apropiată. Cele două au mers împreună la teatru, la baluri regale iar salonul Mademoisellei a fost frecventat de sora ei.[31]
În 1663, Ludovic al XIV-lea a apelat din nou la Mademoiselle pentru a aranja o căsătorie cu vărul lui. Mirele destinat era Afonso al VI-lea al Portugaliei, care a urcat pe tronul Portugaliei în 1656.[32] Mândra Mademoiselle a ignorat ideea, spunând că va rămâne mai degrabă în Franța cu venitul și moșiile ei vaste și nu-și va lua un soț despre care zvonurile spuneau că ar fi alcoolic, impotent și paralitic. Alfonso s-a căsătorit cu Maria Francisca de Savoia.[33]
Furios, Ludovic i-a ordonat să se întoarcă la Saint-Fargeau pentru că nu l-a ascultat. Acest "exil" a durat aproape un an și în acest timp ea a început reparațiile la Château d'Eu, unde a început să-și scrie memoriile.
Apelând la Ludovic cu privire la sănătatea ei, ea a fost lăsată să se întoarcă la curte, după care Ludovic i-a propus ca ea să se căsătorească cu Carol Emanuel al II-lea, Duce de Savoia, care fusese căsătorit anterior cu sora vitregă mai mică a Mademoisellei, Françoise Madeleine. Mademoiselle părea a privi cu ochi buni căsătoria, dar Carol Emanuel al II-lea nu și s-a apărat cu diverse scuze.[34] Această propunere a fost ultima pentru la Grande Mademoiselle.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ https://web.archive.org/web/20071105230900/http://blog.france2.fr/JOINVILLE/index.php/Les-ducs-de-guise-et-princes-de-joinville, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Barker, p 178
- ^ Fraser, p. 58
- ^ a b Cowart, p 19
- ^ François Velde (). „The French Royal Family: Titles and Customs”. heraldica.org. Accesat în .
- ^ Sackville-West, p 19
- ^ Velde, Francois. Heraldica.org. Morganatic and Secret Marriages in the French Royal Family. Royal Consent: the case of Gaston d'Orléans. Retrieved 27 February 2010
- ^ a b Sackville-West, p 25
- ^ Sackville-West, p 30
- ^ Fraser, p 5
- ^ Sackville-West, p 76
- ^ Sackville-West, p 78
- ^ Sackville-West, p 96
- ^ a b .Sackville-West, p 99
- ^ Sackville-West, p 103
- ^ Sackville-West, p 109
- ^ Pitts, p 82
- ^ .Sackville-West, p 112
- ^ Pitts, p 62
- ^ Pitts, p 101
- ^ Sackville-West, p 350
- ^ Sackville-West, p 175
- ^ Pitts, p 51
- ^ Sackville-West, p 193
- ^ Fraser, p 48
- ^ Sackville-West, p 199
- ^ Barker, p 176
- ^ Cartwright, p 132
- ^ Barker, p 121
- ^ Pitts, p 159
- ^ Sackville-West, p 224
- ^ Pitts, p 172
- ^ Fraser, p 58
