Anarho-individualism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Parte a seriilor de politică despre
Anarhism

Anarchy-symbol.svg
Școli de gândire

AnarhieAnarhism
CapitalistCreștin
ColectivistComunist
EcologistFeminist
VerdeIndividualist
MutualistPrimitivist
SocialSindicalist
Fără adjective

Anarhism în cultură

ReligieSocietateArte
IstorieCritică

Anarhism - Teorii

OriginiEconomie
Anarhism și capitalism
Anarhism și marxism
SimbolismPost-stânga
Propaganda of the deed

Anarhism după regiune

AfricaAustriaChina
Tradiția englezăFranța
GreciaMexicRusia
SpaniaSuediaUcraina
SUA

Anarhism - Liste

AnarhiștiCărți
ComunitățiConcepte
Organizații

Anarhism - Portal
Politică - Portal ·  v  d  m 

Anarho-individualisul este o formă a anarhismului care arată importanța individului. O serie de gânditori anarhiști, cum ar fi Josiah Warren, Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Max Stirner, Émile Armand[1][2], Dora Marsden sau Joseph Labadie, sunt considerați anarhiști individualiști. Lucrările lor luptă pentru suveranitatea fiecărui individ în viața personală. Alți asemenea scriitori sunt Henry David Thoreau și John Henry Mackay.

Anarho-individualiștii si proprietatea privată[modificare | modificare sursă]

Anarho-individualiștii sunt cunoscuți ca parte a tradiției lor de anarho-capitaliști, pe de altă parte, cațiva anarhiști individualiști recunosc o seamă de lucrări a anarho-capitaliștilor ca parte a tradiției, dar fără a fi de acord cu ele în totalitate.

Socialiștii libertarieni insistă că mulți din acești autori, incluzându-l și pe Pierre-Joseph Proudhon, au respins bazele esențiale ale capitalismului, și anume legalitatea proprietății private (ca fiind in opoziție cu simplul drept de folosință), în special cu privire la pământ, si plata interesului sau a chiriei.

Anarho-capitaliștii apreciază accentul pe care acești gânditori l-au pus pe drepturile individuale sau libertate, și pe concepțiile bazate pe piață decât pe cele bazate pe colectivism; ei sunt de acord cu Frederic Bastiat ca un răspuns lui Proudhon.

Anarho-capitaliștii ar putea de altfel să gândească precum Max Stirner care este, discutabil, dintre anarhiștii individualiști, cel cu orientarea cea mai filosofică, a respins ideile lui Proudhon despre proprietate ca un bun colectiv, dar și toate felurile de liberalism precum și ideea de drept la proprietatea personală ca o iluzie sau "fantomă", exprimând clar că nu există nici un drept divin de a poseda ceva, omul doar are ce are și atât. În viziunea lui Stimer nu există nici o obligație morală legată de proprietate sau orice altceva în ceea ce privește. Astfel el consideră ambele concepții ale lui Proudhon, "propretatea individuală ca furt"(parafrazat) și ideea libertariană de proprietate ca un principiu natural fondat pe superstiții. (În acest concept el include explicit toate posesiunile "fără însemnătate" sau "spirituale", vezi și The Ego and His Own.)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Woodcock identifies him as the leading french individualist anarchist around the time of World War I (pg. 324). George Woodcock. Anarchism: a history of libertarian ideas. pg 324
  2. ^ "...probably, the individualist who unfolds in the most detailed form stirnerist ideas and who has the capacity of having an specific domination, above all between the two world wars, in the milieu of individualist discourse." Xavier Diez. El anarquismo individualista en España (1923-1939). Virus Editorial. Barcelona. 2007