Analiză tranzacțională

Parte a seriei de articole despre
Psihanaliză
Concepte Dezvoltare psihosexuală Dezvoltare psihosocială (Erikson) Inconștient Preconștient Conștiință Aparatul psihic Id, ego și super-ego Libido Drive Transferanță Contra-transferanță Mecanismele protejării Resistență psihologică Proiecție psihologică Negare Interpretarea viselor
Figuri importante Alfred Adler Michael Balint Wilfred Bion Josef Breuer Nancy Chodorow Max Eitingon Erik Erikson Ronald Fairbairn Paul Federn Otto Fenichel Sándor Ferenczi Anna Freud Sigmund Freud Erich Fromm Harry Guntrip Karen Horney Edith Jacobson Ernest Jones Carl Jung Heinz Kohut Melanie Klein Jacques Lacan Ronald Laing Margaret Mahler Jacques-Alain Miller Sandor Rado Otto Rank Wilhelm Reich Joan Riviere Isidor Sadger Ernst Simmel Sabina Spielrein James Strachey Harry Stack Sullivan Susan Sutherland Isaacs Donald Winnicott
Lucrări importante Interpretarea viselor (1899) Psihopatologia vieții de zi cu zi (1901) Trei eseuri despre teoria sexualității (1905) Dincolo de principiul plăcerii (1920) Ego și Id (1923)
Școli de gândire Psihologia sinelui Școala lacaniană Psihologia analitică Teoria relației dintre obiecte Psihanaliză interpersonală Psihanaliză relațională Psihologia ego-ului
Pregătire Boston Graduate School of Psychoanalysis British Psychoanalytic Council British Psychoanalytical Society Columbia University Center for Psychoanalytic Training and Research International Psychoanalytical Association World Association of Psychoanalysis

Analiza tranzacțională, cunoscută și ca AT, este o metodă utilizată în psihoterapie, psihologie organizațională, consiliere psihologică și psihologie educațională. Conceptele cu care lucrează analiza tranzacțională sunt de natură psihanalitică, umanistă și cognitivă. Printre acestea se numără:

- stările Eului sau modelul PAC Părinte-Adult-Copil, incluzând contaminările posibile dintre aceste stări, dar și decontaminările,

- tranzacțiile sociale sau interacțiunile din perspectiva celor trei stări ale Eului,

- triunghiul dramatic Salvator-Victimă-Persecutor,

- scenariul de viață sau povestea vieții pe care am ales în copilărie să o trăim, cuprinzând drivere și injoncțiuni care pot fi depășite prin permisiuni,

- stroke-urile sau unitățile de recunoaștere pe care le acordăm celorlalți și le primim de la ceilalți,

- simbioza în care intră două persoane cărora le lipsește cel puțin o stare a Eului, pentru a-și completa fiecare stările lipsă cu ale celuilalt,

- pozițiile de viață din coralul OK sau clasificarea credințelor pozitive și negative despre sine și ceilalți,

- desconsiderările sau ignorarea unor aspecte reale aici-și-acum din sine sau din lume relevante pentru rezolvarea problemelor,

- jocurile psihologice sau interacțiunile sociale contraproductive pe care oamenii le urmăresc după un anumit tipar pentru a obține stroke-uri, a-și confirma scenariul de viață și a evita vulnerabilitatea pe care o presupune intimitatea,

- emoțiile racket sau emoțiile false în spatele cărora se ascund emoțiile autentice nepermise de scenariul de viață,

- autonomia sau eliberarea de scenariu prin recâștigarea spontaneității, conștientizării și intimității,

- contractul sau angajamentul pe care psihoterapeutul și clientul îl iau de comun acord de a urmări obiective de schimbare ale clientului.

În esență, în psihoterapie se lucrează cu scenariul de viață și se analizează tranzacțiile sau interacțiunile sociale ale persoanei pentru a identifica și eventual modifica stările dominante ale Eului persoanei.

Metoda a fost creată și dezvoltată de către psihiatrul canadiano-american Eric Berne în timpul anilor 1950 și aplicată cu succes în anii 1960. Printre cărțile relevante pentru metoda creată de el, se distinge bestseller-ul Games People Play, tradus în limba română cu titlul „Jocuri pentru adulți".