Amnar
Amnarul (din latină ĭgniarium = materie inflamabilă) este o bucată de oțel care se folosea în vechime la aprinderea focului, împreună cu o bucată de cremene (silex) și cu o fâșie de iască uscată.
Acțiunea de a produce scântei prin lovirea cremenei cu amnarul se numește "a scăpăra".[1]
În legenda "Piatra Teiului", Alecu Russo descrie ținuta tradițională a țăranului român, care purta și Un chimir lat de piele de căprioară, cuprinzând tot ce este trebuincios munteanului: un cuțit frumos, o lulea, o pungă și un amnar lung legat de cingătoare c-o curelușă ori un lănțujel de fier.
Amnarele moderne, folosite de militari și turiști, nu mai sunt din oțel ci dintr-un un aliaj special de 6 metale, cu magneziu, care dacă este lovit sau zgâriat cu un obiect ascuțit, produce o scânteie foarte fierbinte, de aproximativ 3000 °C, care este suficientă pentru a aprinde un foc în cele mai extreme condiții.[2]
Vezi și [modificare]
Note [modificare]
- ^ Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998
- ^ Amnar Light My Fire Army
